(P) Lansare lapte bio Olympus şi concurs

La ce vă gândiţi prima oară când auziţi cuvintele “lapte bio”? Dacă am face un joc şi v-aş ruga să rostiţi primul cuvânt care vă vine în minte atunci când auziţi de lapte bio, pun pariu că printre cuvintele la care v-aţi gândit vor fi şi acestea: natural, acasă, bunica, sănătos, curat. Ne gândim că laptele bio este natural şi curat, fără adaosuri de lapte praf sau urme de antibiotic, că ne aduce aminte de acasă, de bunica sau de mama, că are un gust proaspăt, că provine din surse verificate, de la animale crescute cât mai aproape de natură, cu hrană care provine de pe câmp, aşa cum e firesc şi nu dintr-un laborator.

lapte_de_consum_bio_3_5_grasime_214

În cele mai multe familii din România, laptele face parte din ritualul zilnic, indiferent sub ce formă se găseşte (iaurt, brânzeturi, unt) iar pentru cei din generaţia mea, laptele apare, inevitabil, şi în multe amintiri din copilărie. Fie că e vorba de laptele muls de la vaca din bătătură sau obţinut cu greu la cozi interminabile, cana de lapte era prezentă pe masa pentru micul dejun iar pentru cei mai norocoşi era chiar amestecat cu puţină cacao sau inka, pentru un gust care ni se părea pe atunci delicios. Una dintre cele mai dragi amintiri ale mele este legată de laptele care, la mine la bunica, se consuma la cină, nu la micul dejun. Bunica nu avea vacă, aşa că mai luat când şi când lapte de la o vecină din sat. După ce venea de la câmp, făcea mâncare şi o mămăligă enormă într-un tuci uriaş pus pe plită, în tuciul pe care se prinsese o coajă de mălai, turna laptele şi îl fierbea. După masă, ne puneam toţi câte o strachină de lapte, cu un boţ mare de mămăligă în mijloc şi mâncam mămăligă cu lapte. Bătaia era, însă, pe tuciul pe fundul căruia rămânea puţin lapte. Ne înarmam cu o lingură mare, răzuiam mămăliga rămasă pe margini şi o mâncam amestecată cu lapte. Era cea mai delicioasă gustare, motiv pentru care era foarte râvnită. Crescând la ţară, evident că nu eram singura care-şi dorea ceaunul, dar, fiind cea mai mică, ceilalţi renunţau în favoarea mea. Când simt miros de mămăligă şi de lapte, îmi amintesc cu drag de momentul acela când mă aşezam pe pragul bucătăriei de vară, cu tuciul plin de funigine pe jos şi râcâiam la mămăliga uscată. Era una dintre marile mele bucurii ale zilei şi acum peste ani îmi dau seama că pentru mine acel ceaun mare de mămăligă era simbolul unităţii din familie. Din mămăliga respectivă mâncau toţi ai casei, inclusiv animalele, iar laptele, un bun preţios, era împărţit între toţi, indiferent câţi eram, cum s-ar împarte acum un desert fabulos.

Din fericire, acum laptele nu mai este o raritate, avem cu toţii acces liber la el şi, cu toate astea, nu am mai mâncat de peste douăzeci de ani lapte cu mămăligă. Cred că mi-a fost mereu teamă că nu va avea acelaşi gust. Sau poate că tuciul meu curat de acasă nu e acelaşi cu tuciul plin de funigine de la bunica. Însă, în continuare, privesc laptele ca pe un aliment care ne strânge pe toţi laolaltă, chiar dacă nu pe pragul casei. Atunci când suntem amândouă acasă, dimineaţa bem lapte, Eliza simplu (sau cu cereale), eu cu ness (şi uneori cu gălbenuş de ou crud şi miere). Stăm în sufragerie, în pijamale, bem lapte şi ne uităm la emisiuni culinare. Pentru mine e un ritual la fel de preţios ca râcâitul ceaunului din copilărie.

V-am povestit toate acestea pentru că recent Olympus a lansat laptele bio de consum, produs local (la Brașov), care m-a făcut să retrăiesc cu ajutorul amintirilor unele dintre cele mai frumoase momente ale vieții mele. O reîntoarcere la origini (căci bio erau toate înainte, nu-i așa?), o privire la valorile care ne ghidează în viață și care ne fac să fim oamenii de azi. Pentru mine, laptele a avut rol de ”madlenă” a lui Proust. Vouă ce amintiri vă trezește? Vă provoc să depănăm amintiri aici pe blog, printr-un comentariu și, pentru că vine Moș Nicolae, voi trage la sorți 3 dintre povestiri iar autorii acestora vor fi răsplătiți cu lactate Olympus pentru întreaga familie. Eu zic că e un moment bun să degustaţi şi să (re)descoperiţi bunătăţile Olympus pe care să le împărţiţi, bineînţeles, cu toată familia!

Câştigătorii vor fi anunţati într-un articol special pe data de 5 decembrie, cu o zi înainte de sosirea lui Moş Nicolae 🙂

52 Comment

  1. Buna, Laura! Pentru mine laptele este o placere mai actuala. In copilarie nu agreeam deloc lactatele, nici dupa mancare nu ma dadeam in vant, ,,mancarea,,preferata erau dulciurile si fructe si legume de prin gradina, pe care le mancam sus in copacii care ne inconjurau gradina. Prin clasa a cincea m-a lovit o dragoste de lapte, faceam schimb cu un vecin un litru de vin pe un litru de lapte…cand au vazut si mei ca nu mai fac fata, mi-au cumparat o capra. De atunci iubesc laptele si mai mult…orez cu lapte, gris cu lapte, macaroane cu branza…fii-mea le adora si ea.

  2. Am si eu amintirea cu laptele si mamaliga din tuci 🙂 Dar mai mult decat atat, am amintirea unei cani de lapte proapat muls, nefiert, baut pe nerasuflate in seri de vara… Imi aduce aminte de racoarea din satul bucovinean inconjurat de paduri, de aerul tare, de mirosul de otava proaspat cosita, de coaja groasa de paine coapta pe vatra. Mie imi placea mult laptele, acum prefer iaurtul. Multumim pentru concurs!

  3. 3. matei mihaela says: Reply

    Buna,
    eu imi amintesc de mulsul vacilor si al caprelor din gospodarie…se auzea sunetul ala cristalin pe marginea galetii, apoi pe masura ce vasul se umplea, laptele avea o forma de spuma, era caldut si bun iar noi ne bateam sa gustam un pic macar…

  4. Oh, mie-mi dau lacrimile cand ma gandesc la ce amintiri frumoase am , majoritatea din copilarie (poate de aceea sunt si atat de pretioase).
    Imi amintesc cum ma trimitea mamaie sa iau lapte de la Nea Arghir, la capatul unei ulite ce strabatea o padurice, mi-era cam frica de drumul ala, era plin de gaste furioase si de cele mai multe ori zburam pe ulita aia, nu mergeam:))
    Primeam laptele in sticla din aceea cu gatul gros, direct din ugerul vacii, era cald si spumos,iar pana acasa reuseam sa beau un sfert dintr-o sticla.

    Mi-amintesc de blidele de lut in care arunca mamaliga, putina sare, parca ii si vad mainile zbarcite presarand sarea aia grunjoasa, si apoi laptele, inghit in sec de dor si pofta, jur.

    Imi mai amintesc cat de pretioasa era smantana pe care o strangea mamaie cu mare grija, desi furam din ea si eu si verii mei mereu, laptele ala batut pe care il mancam rece, cu mamaliga fierbinte, ciorba de loboda cu lapte batut, casul dulce cu rosii din gradina ( le ascundeam in buzunare si fugeam pe ulita, stergeam rosia de bluza si muscam cand din ea cand din cas).

    Amintiri sunt multe si dragi, era atat de usor sa iti faci poftele si sa te saturi in copilarie, in continuare lactatele sunt nelipsite din frigiderul nostru, iar Olympus este marca mea de iaurt preferata.

  5. 5. Cristina O says: Reply

    Buna! De “lapte” ma leaga multe amintiri din copilarie. Mi-am petrecut toate vacantele la tara, iar bunicii mei aveau vaca (pe “Cioara”, apoi pe “Joiana” :-)). Participam la ritualul mulsului (cel de seara ca cel de dimineata avea loc prea devreme) si la cel al prepararii branzei. Imi placea laptele proaspat muls – avea muuulta spuma si era cald. Mamaie ne facea colarez cu lapte cam de 2 ori pe sapt (in rest, prepara branza fiind hrana de baza) si reusea sa ne trezeasca mult mai repede cand simteam mirosul (eram 4 verisoare). Acum consum laptele in diverse preparate, dar nu mai mult decat sotul si fiica mea. Multumesc, Laura, pentru ocazia de a impartasi cititorilor tai o frantura din amintirile mele din copilarie!

  6. 6. Andreea 28 says: Reply

    Laptele e sinonim cu vacanta la bunici. Bunica mea nu avea lapte, dar in fiecare seara, mergeam dupa lapte, impreuna cu fratii mei. Era un adevarat ritual. Unul ducea cana ( canceu il numea bunica), celallat o aducea, mergeam in grajd sa vedem vacile, tanti ne intreba ai cui suntem..etc…o matusa avea vaci si, cand mergeam la ea ne stropea cu lapte..ce ne mai distram!!! frumoase amintiri!!!!

  7. 7. the friend says: Reply

    Ai să râzi, dar pentru mine, cuvintele care-mi vin în minte sunt: cană de metal. Seara, când tataia se ducea să mulgă vaca, eu înșfăcam repede cana de metal și iute- iute după el. Desigur, prima dată umplea cana mea de metal, în care – parcă aud și acum – laptele răpăia și făcea spumă. Era cald și dulce și avea un gust de… acasă.

  8. Nu stiu de cand am primele amintiri cu… lapte, sunt prea indepartate in timp! Am crescut la tara, la bunici dar nu aveam vacuta. Bunica-mea dadea oua si legume la schimb pe cate un litru de lapte dulce. Il fierbea si savuram dimineata cate o cana calda cu o felie de paine neagra unsa cu miere. De fapt, combinatia de lapte caldut cu painea neagra uriasa si mierea dulce reprezinta si acum cea mai buna combinatie de mic-dejun pe care mi-o pot imagina. Este una dintre cele mai dragi amintiri. Alteori bunica punea laptele la prins in oala de ceramica si imi placea sa dau iama in smantana de deasupra . Smantana aceea galbioara mergea perfect cu mamaliguta si telemea de oaie, un deliciu! Sanatoase obiceiuri mai aveam in acele vremuri. Am incercat sa le transmit copilului meu, asa ca traditia laptelui cald de dimineata a preluat-o si el. Familia mea este mare consumatoare de lactate, nu este zi sa ne lipseasca din frigider, plus ca ne place sa incercam produse si retete noi. Ma bucur ca exista firme care incearca sa reinvie gustul laptelui natural sau bio, astfel incat sa poata profita si copiii nostri de mancarea sanatoasa pe care am avut-o noi.

  9. 9. Alina Dumitrache says: Reply

    Lapte … mmmm. Si eu imi aduc aminte de laptele fiert in tuciul din care abia era rasturnata mamaliga. Ce gust, ce savoare … pe care nu le-am mai regasit pana astazi.

  10. 10. miru says: Reply

    mie laptele dulce imi aduce aminte de mama si desertul meu favorit e orez cu lapte cu un praf de scortisoara!

  11. 11. emiliagheorghe21 says: Reply

    Pentru mine, laptele inseamna o oala mare, crem-roz, in care bunica mea draga, fierbea laptele cumparat de la o vecina. Il beam impreuna cu bunicul meu in fiecare zi, iar asta e cea mai frumoasa amintire: bunic si laptic 🙂

  12. Pentru mine laptele inseamna sticle cu gura larga, goale, asezate la rand, in sacose de ata. Si apoi oala suierand pe foc, si orezul cu lapte cu miros de scortisoara. 🙂

    1. 13. violeta.argatu says: Reply

      Ca si tine, si eu mi-am petrecut copilaria la bunici. Cele mai frumoase amintiri pe care le am fac din categoria celor mentionate de tine. Bunicii mei au avut vaca de cand ma stiu. Pt ei era cel mai pretios bun al lor. In timp ce oamenii duceau vacile la rand, mamaia mea o lua de funie si o pastea de dimineata pana seara, ducandu-o numai prin locurile cu iarba buna. Cand se trezea, inainte de a o mulge, mamaia ii facea curat, spala cu apa calda pt a indeparta mizeria in cazul in care vaca dormise in mizerie, ii spala ugerul, o ungea pe uger cu untura si abia apoi o mulgea. Au trecut 10ani de cand mamaia nu mai e, si de cand nici vaca nu mai e. Desi consumam lapte de vaca de zilnic- de la tarani, sau de la capritele noastre- cand e sezonul, gustul laptelui de acum 10 ani nu l-am mai reintalnit. Cu toate astea, de fiecare data cand fac mamaliga, procedez asa cum povesteai si tu. Copiii mei insa inca nu se-ncumeta sa manance- doar Ana cand si cand. Am reusit insa sa-i fac sa iubeasca acel “mic dejun” pe care ni-l pregatea noua mamaia: colarezi cu lapte. A devenit traditie la noi- de mosi,in loc de orez cu lapte facem colarezi. Din fericire, pe tuci nu ma bat decat cu tatal meu 🙂

      1. violeta.argatu says: Reply

        Laura,scuze,am scris de pe tel.corecteaza tu unde e cazul, au iesit cateva cuvinte aiurea
        Multumesc!

        1. Am corectat, vezi si daca am inteles bine 🙂

      2. violeta.argatu says: Reply

        E fff bine! Multumesc! Nu reusesc sa ma-mpac deloc cu tel asta…face numai ce vrea el :)). E un fel de…”ce stie taranu’ ce e ciucalata” :))

        1. Eu am scos auto-correctul ca mai tare ma calca pe nervi 🙂

  13. 14. roxana says: Reply

    Imi amintesc cum bunica mea imi mulgea laptele direct intr-o canuta si adoram spuma si faptul ca laptele avea cea mai buna temperatura.
    De asemenea imi amintesc de orezul cu lapte, cel mai bun din lume pe care-l mancam la cealalta bunica. Si laptele ,,prins” tinut la rece in ,,casa mare”. …

  14. 15. Iulia says: Reply

    Eu si laptele nu ne-am inteles bine niciodata asa ca mama cauta mereu metoda sa ma faca sa beau lapte.
    Cele mai draga amintire cu si despre lapte este legata de diminetile in care tata facea mamaliga si mama fierbea lapte si combinatia asta mi se parea si inca mi se pare fantastica!
    Acum beau lapte dar numai combinat cu ceva, gen cafea sau cacao si pun mereu alaturi o felie de chec facut in casa, dupa reteta mamei.

  15. Nu stiu daca e valabil concursul si pt persoane care nu sunt din Bucuresti dar am vrut sa-ti scriu amintirea mea pentru ca este printre cele mai dragi lucruri din copilaria mea.
    Mergeam des la tara, intr-un sat din Arad, cel putin o data pe an, in vacanta de vara. Erau trei luni de vis pentru mine, copil crescut la bloc de o mama cu dor de libertatea vietii de la sat. Sau poate asa am perceput-o eu.
    In orice caz, rutina zilnica la sat implica mersul “dupa vaci” in campul unde le aducea ciobanul. Stiau ele, bietele, sa ajunga acasa si singure dar era o chestie foarte importanta pentru noi, sa ne intalnim acolo, toti copiii satului. Vorbeam, radeam, jucam fotbal, ne aruncam ocheade (care eram mai mari), ne tineam de brat si ne spuneam secrete. Ne mandream ca stim sa ne recunoastem vacile dar ne si ne gateam de parca ne-am duce la bal. Bunicii mei, fiind batrani, nu aveau vaci, asa ca le-am “adoptat” pe ale vecinei. Veneam cu ele spre casa, impreuna cu vecina de-o varsta cu mine. Vacile intrau cuminti in curte, beau apa si se duceau direct in grajd unde le astepta bunica vecinei sa le mulga. Bunica era…impunatoare. O femeie mare dar energica si muncitoare, pe toate le facea. Avea un scaunel mic pe care ne miram mereu cum de poate sta. Se aseza langa vaca, ii lega coada de picior (ca sa n-o plezneasca cu ea), isi punea galeata mica sub ugerul vacii si galeata mare langa scaunel. Langa ea ne aliniam, 3 pisici mici, mama lor si undeva intre 2 si 5 copii, in functie de cine era pe acasa. Laptele tasnea miraculos (mi se parea mie) direct in galeata, mirosea a dulce si a fan. Era cald, pareau chiar ca ies aburi. In grajd era intuneric, doar un bec amarat atarnat de tavan si niste muste ametite suparau biata vaca ce nu se mai putea apara fiindca avea coada legata. Bunica ii vorbea molcom, intr-un suvoi continuu de cuvinte neintelese ce ne hipnotizau si pe noi odata cu ea.
    Pisoii se ridicau in doua labe pe marginea galetii mari care se umplea putincate putin pe masura ce mulgea bunica cele 3 vaci. Nu indrazneau sa se apropie de vaca…desi le licareau ochii dupa suvoaiele de lapte. La fel si noua. Ne era tuturor o pofta imensa de laptele acela spumos si cald dar in egala masura, ne era si frica de vacile enorme despre care bunica ne avertizase ca daca le suparam, o sa ne loveasca dand din picioare. Cumva, desi nu mai eram chiar mica, le priveam cu teama, respect si admiratie – si pe vaci (care au ramas printre animalele mele preferate – stiu ca e ciudat dar imi inspira o mare duiosie) dar si pe aceasta mareata bunica a vecinei mele, care le stapanea si le vrajea sa ne dea lapte.
    Intr-un final, se termina mulsul. Pisicile primeau lapte primele, intr-un castronel de tabla. Se impingeau cu capul in farfurie, una peste alta si se umpleau de lapte intr-atat incat isi terminau apoi masa lingandu-se intre ele. Eu aveam o cana mare de lut in care primeam lapte caldut si aveam sarcina foarte importanta de a-l duce acasa. Mergeam cu cana in brate si nasul in lapte cei cativa pasi pana in curtea noastra. Sorbeam cu nesat spuma dulce de deasupra si ma imbatam de mirosul laptelui proaspat. Pe scari in sus spre usa de la intrare tineam cana cu grija maxima si o depozitam apoi pe masa in bucatarie cu sufletul plin de bucurie ca nu am varsat-o. Pana sa ajung acasa, eram satula deja, tot sorbind spuma si laptele cald.
    Nu am foarte multe amintiri din copilarie, am avut de cand ma stiu o memorie destul de proasta. dar fiecare oala de lapte care da in fiert, fiecare cana de lapte proaspat (rar,cand mai am norocul sa primesc lapte adevarat) spumos si cu miros de animal, imi trezeste aceasta amintire fabuloasa care imi incalzeste sufletul si ma bucura enorm.

    Iarta-ma Laura, am scris foarte mult si m-am cam emotionat. Poate ca o sa mut povestea la mine pe blog ca sa nu incurc pe aici. 🙂 feel free sa nu o publici daca ti se pare prea mult.

    1. Ai scris minunat, Diana! Ma bucur sa public povestea ta. Iar concursul e valabil pentru toata lumea de pe teritoriul Romaniei 🙂

  16. 17. Camelia D. says: Reply

    Despre lapte imi amintesc din copilarie ca era detestat de mama (si inca este), si adorat de mine (si inca este). Vad ca teoriile moderne contesta beneficiile lui. Continui sa cred, totusi, ca are un rol important intr-o alimentatie echilibrata, daca este lapte de calitate, desigur. Asa ca este binevenit acest concurs! Multumim.

  17. 18. deea4deea says: Reply

    LAPTE , LAPTE , LAPTE…ce fain era cand mergeam la tara. dupa asta tanjeam cand stateam la “capitala”, o cana, doua, trei de lapte proaspat muls. cand mergeam in vacante, luam lapte de pe la matusi , cu acea olicica speciala de lapte. ei, ma duceam si eu si soramea ptr 1-2 l de lapte. dupa ce ca la fata locului ne dadeau matusile cate o cana la fiecare, dupa ce strecura laptele ( asa nefiert avea cel mai minunat gust…mai ales ca era si un pic caldut), pana acasa ne mai serveam si din oala, si ajungeam cu ea jumatate ;). o amintire minunata si un gust de nedescris.

  18. 19. Adina A. says: Reply

    Buna,

    Eu imi amintesc cum mergeam dupa mama atunci cand mulgea vaca, si beam cu pofta atunci, pe loc, lapte cald din canita, iar mama imi spunea, razand : ,,Vezi ca ti-ai facut mustati!”. Mi-ar fi placut sa am posibilitatea sa cresc si eu o vacuta, sa se bucure si baietelul meu asa cum faceam si eu, dar…..poate la pensie…..pentru nepoti!

  19. Concursul tau mi-a adus aminte de o poveste care trebuia spusa; doar ca am spus-o aici http://blog.asa-si-asa.ro/2014/11/patru-cani-si-o-copilarie-intreaga.html.

  20. 21. Madalina says: Reply

    Buna Laura! Eu si piticul meu suntem mari consumatori de lapte caci ne place foarte mult! Abia astept sa beau o cana de lapte si nu ma gandesc decat la vacantele de vara petrecute la bunici, la momentul mult asteptat dupa mulsul vacii, cand primeam o cana de lapte cald, cu multa spuma si atat de gustos! Pacat ca puii nostri nu prea mai au parte de experientele atat de frumoase ale vietii la tara, alaturi de bunici!

  21. Inspirat articol şi frumoase comentarii. Felicitări. M-au făcut să regret, din nou, că nu aveam rude la ţară. Eu îmi amintesc doar lăptarul cu bidoanele lui în loc de vacă.

  22. 23. nicoletag says: Reply

    Eu am trait la tara. Nu aveam vaca, aveam insa abonament la cate o vecina. Era in sarcina mea sa ma duc seara dupa lapte. In drum spre casa mai beam cate o inghititura din laptele proaspat muls. Noroc ca vecina locuia aproape si nu apucam sa beau tot din sticla. Acel gust al laptelui cald…nu l-am mai simtit de atunci. A, si mai era spuma, caimacul, ziceam noi, de la laptele fiert, era batalie intre mine si fratele meu pe spuma. Ai mei copiii nici sa nu vada spuma, daca nu strecor laptele nu-l beau.

  23. Mi-am amintit de mamliga din tuci fierbinte cu laptele batut adus de la rece in oala de pamant yammmmiii

  24. 25. Tarcaoanu Catalina says: Reply

    Daca ai povesti cuiva azi ce ai trait in copilarie, pare desprins dintr-o alta lume in societatea aceasta tehnologizata, in care copiii sunt „digital natives”, iar vaca e … mov (ca in reclama). Eram patru copii, traiam la tara, iar vaca cea alba era un membru important al familiei.

    Era asteptata seara de la vacarie acolo unde mergeau in timpul zilei vacile pe islaz, apoi mergeam toti copiii cu vacile pe pajiste langa un deal in preajma unui paraias unde prindeam pesti. Cand se intuneca ne manam toti vacile catre casa…

    Cea mai mare placere era sa stau la rand, la usa grajdului, si sa beau prima cana cu laptele imaculat, muls prima data. Imi amintesc si acum mirosul, gustul laptelui nefiert… Uneori urma si a doua cana…

    Nu stiu cand am incetat sa mai fac acest lucru, amintirea se pierde in negura timpului… Parintii mei au vaca si acum, din pacate, beau prea putin lapte.

    De un an, de cand am reinceput serviciul, dupa concediul pentru cesterea copilului, stau la tara, in Luminiș (numele satului meu), fac naveta la oras unde predau romana la un colegiu.

    Theodor (2 ani si 5 luni) e un norocos, e blond, parca sunt eu in copilarie in miniatura si ii place nespus laptele. Ai mei au schimbat de doua saptamani vaca (e „neaga”, cum spune piticul meu), cealalta era batrana, pentru ca Theodor Apolodor sa creasca mare si armonios. De la toamna va trebui sa mearga la oras la gradinita, vom vedea cum se va desparti de animalele din curte si inclusiv de „Mu”. Sper ca nu va fi prea dureros pentru el…

  25. 26. Sabina Toma says: Reply

    Am copilarit in Slanic unde aveam o casuta veche, taraneasca (din chirpici cu pridvor) si unde mergeam impreuna cu bunicii in vacanta de vara. Ma trimiteau la vecina, Tanti Anisoara, sa ma duc sa iau o sticla de lapte, seara. Stateam langa ea in grajd cat mulgea vacile, imi dadea sa beau spuma calda direct din galeata, iar pana acasa puneam sticla la gura si beam tot laptele. Aveam de mers 5 min pana acasa, dar asa de bun era cald ca si acum imi aduc aminte.

  26. […] pentru “ghetuţele” voastre, nu uitaţi de concursul Olympus, în desfăşurare până pe 4 decembrie 🙂 Din două concursuri vă rezolvaţi ziua de Moş […]

  27. 27. ioana adascalitei says: Reply

    ….Racaitul ceaunului pe marginea vetrei din cunia strabunicii….parca ar fi dintr-o alta viata pe care am trait-o. Imi este atat de draga aceasta amintire incat imi vine sa plang. Am facut prima mea mamaliga in aceasta vatra in ceaunul negru de funingine in care sfaraia laptele dupa ce rasturnam mamaliguta aburinda pe “carpator” (fund de lemn). La finalul mesei de seara eu si cele doua surori ale mele ne bateam care sa stam pe scaunelul cu trei picioare de pe vatra si sa ne infruptam din desertul obisnuit al zilelor copilariei noastre: scrumul, cum ii ziceau batranii mei, adica mamaliga care ramanea pe fundul ceaunului dupa ce laptele a fost golit. Laptele proaspat pe care bunicul il aducea dupa ce mulgea vacile.
    Imi mai aduc aminte de spuma pe care ne-o turna bunicul in cate o canuta de pamant imediat dupa ce mulgea vacile. Acum nu cred ca as mai putea sa o mananc :), dar atunci, cu mintea mea de copil, nu imi inchipuiam cum poate exista ceva mai bun si mai sofisticat decat atat. Pentru mine, laptele cu gust de iarba inseamna copilarie si amintirea cartilor citite in adolescenta pe iarba, la umbra unui nuc, in timp ce pazeam vacutele bunicilor 🙂
    Am crescut la tara pana am plecat la facultate, insa atmosfera asta de care povestesc eu aici, a disparut o data cu bunicii. Nimic nu a mai fost la fel. Acum, insa, la varsta maturitatii, incercand sa imi cern sufletul, imi dau seama cat de multe din povetele, discutiile lor sau doar povestile pline de talc m-au influentat si m-au format.
    Imi pare tare bine ca ai initiat acest concurs care ne aduce noua, celor care citim post-ul tau, mai mult decat un premiu: un moment de liniste in toata agitatie noastra oraseneasca, in care sa ne reamintim de momente ale copilariei noastre, sa ne reasezam un pic sufleteste si sa reprioritizam un pic altfel preocuparile si poate chiar aspiratiile noastre.

  28. Laptele, vital pentru cresterea si dezvoltarea copilului. Nu-mi amintesc dar cred ca cel mai bun pe care l-am mancat a fost cel matern. Asadar, nu ma numar printre norocosii cu bunici la tara si cu ocazia de a bea de la tata vacii, tot ce imi amintesc este recipientul de sticla de 1 l care se asemana cu cel de iaurt si sana , luate de la alimentara. Spre deoasebire de mine, baiatul meu se numara printre norocosi. Cand mergem la bunici, chiar ne rasfatam si avem la alegere .. fie lapte de capra, fie lapte de vaca. In concluzie, recuperez !!!

  29. 29. Cristina B. says: Reply

    Cu drag ma gandesc la bunica mea care mulgea seara vaca(dimineata nu o vedeam niciodata) iar apoi ne punea la toti nepotii cate o cana de lapte cald si proaspat, acum fetele mele au ocazia si ele sa o vada pe bunica lor si sa guste laptele proaspat muls de la vacute, le place si lor foarte mult!

  30. Of Laura…ce amintiri am eu cu laptele…Părinții mei au avut vacă până am plecat de acasă (doar în ultimii ani nu au avut). Îmi plăcea să îl beau rece cu tot cu smântână de la frigider, sau să fac lapte cu cacao seara, fiert pe plită…Măi ce dor mi-e de acele vremuri! Da, Olimpus este printre cele mai delicioase mărci de lapte pe care le-am gustat, cel mai asemănător cu cel de acasă de la văcuța noastră. Se găsește și aici în Grecia 🙂

  31. Lapte…cate amintiri frumoase imi trezeste acest cuvant!Chiar daca locuiesc la tara parintii nu au tinut vaca si nici acum nu tin ,nu aveau timp din cauza serviciului sa se ocupe si de vaca,in schimb la bunica era mereu plin grajdul de vaci si viteluse,iar noi ,copiii mergeam cu ele la pascut.Acolo in timp ce vacile pasteau noi ne jucam,cantam sau scriam in “jurnal”…si chiar daca ne era frig toamna noi nu le lasam de acest “job”.Cand ne intorceam seara cu vacile,eram rasplatiti cu lapte proaspat muls…cald si cu spuma,bunica ne dadea un pahar pe care il tineam sub uger si ne mulgea laptic direct in cana.Stiu cat este de sanatos laptele pentru copii, de aceea de cativa ani am cumparat o capra care ii asigura fetitei mele necesarul de lapte,o indrageste atat de mult incant toamna cand ducem capra la stana plange efectiv dupa ea.Sper sa va placa povestea mea si sa o publicati!Numai bine!

  32. 32. Ionela says: Reply

    Ah, ce vremuri! Imi amintesc cu drag si eu de vacantele petrecute la bunici, cand abia asteptam sa se faca seara, sa mergem la cireada, dupa vaca. Asteptam nerabdatori, impreuna cu fratelele meu, cine o va zari primul in timp ce cobora de pe deal, de la pascut. Trebuia s-o urmarim daca mergea la iaz sa bea apa sau venea nerabdatoare pe drumul spre casa ca sa-si primeasca portia de tain. Depindea de cat era de satula sau insetata. O manam pana acasa cu grija si frica de alte vaci care puteau impunge. Acasa o astepta galeata cu apa la poarta si apoi tainul, in grajd, unde in timp ce manca, avea sa fie mulsa. Bunica o spala pe uger, o stergea si o mulgea cu amandoua mainile, iar noi priveam cum se umplea galetusa cu spuma, cum avea sa fie apoi strecurat laptele si pus la fiert afara, la cotlon, in ceaun, asa cum ai spus si tu, dupa ce avea sa fie gata mamaliga. Ceaunul era mereu al nostru, dupa ce mancam, la „racait„, asa cum spuneai si tu, nu era nimic mai bun ca acest desert! Fratele meu iubea mult laptele dulce, ii placea sa bea si crud, eu, in schimb, iubeam iaurtul, laptele batut. Imi placea enorm cum bunica smantanea oalele de lut, cum avea sa incalzeasca chisleagul si apoi avea sa-l puna in strecuratoare si apoi sa iasa o branza dulce, minunata! Imi placea mult s-o mananc cu smantana si mamaliga, dar si simpla, cu zahar. Acum o ador simpla cu miere, uneori si cu putina cacao. Nu mai spun ce mult ne placea corasla cu zahar! Copiii mei nu au privilegiul de a manca produse lactate de vaca pentru ca noi suntem in Grecia, iar aici se cresc capre. Avem 3 caprite pe care le avem cu randul la imperecheat si ne bucuram de lapte de capra aproape pe tot parcursul anului. Eu prefer, ca si inainte, iaurtul de capra, insa mi-e tare dor de branza dulce de vaca si mereu, cand merg in tara, imi iau o portie buna de branza si smantana de vaca. Multumesc ca mi-ai trezit amintiri atat de placute! Daca nu sunt in tara, poti sa nu ma iei in consideratie la concurs. Daca ma vei lua, totusi, in calcul, va putea cineva din tara sa primeasca premiul in eventualitatea castigului. Multumesc!

    1. Desigur, poti redirectiona premiul spre familia ta, daca vei castiga. Multumim pentru participare!

  33. 33. Daniela Jerghiuta says: Reply

    In copilarie petreceam verile la tara, la bunica sau la o matusa. Matusa avea vacuta si in serile cand poposeam acolo, stateam fascinata si ma uitam la mos Ghita – Dumnezeu sa il odihneasca – cum mulgea vacuta. Cel mai mult imi placea spuma ce se forma deasupra laptelui proaspat muls. Si caimacul ce se forma la fierberea laptelui. Si acum cand primesc lapte de la tara mananc bunatatea de caimac cu mare bucurie. Dar spuma aceea … nu mai am de unde sa o primesc. Multumim pentru concurs Laura. M-ai provocat sa-mi reamintesc oameni, intamplari si locuri asa de frumoase din copilarie.

  34. 34. Mirela, mama lui Ile says: Reply

    Laptele copilariei mele nu era bio dar era adus in fiecare dimineata de bunicul meu, uneori cu mainile inghetate, dupa mult prea multe ore de asteptat in frig. Inca am ceaunul “de lapte” in care-l fierbea mamaia mea…si inca imi amintesc ce mofturi faceam cand ajungea si caimacul in canita mea de lapte (deh, copil de oras, imi placea numai laptele strecurat….). Si mai puneam si o tona de zahar in lapte. Multumim pentru concurs, Laura si pentru ocazia de a ma gandi la dragii mei bunici.

  35. 35. Anca Gabriela Lupu says: Reply

    Lapticul ma duce cu gandul la tara, cand bunica, seara, dupa ce venea de la muncile de la camp, si isi aducea aminte ca noi nu am mancat in ziua aceea nimic, si ne facea , obosita cum era, ne facea mamaliga cu cartofi, iar dupa ce rasturna mamaliga, ne punea lapte in coaja de pe ceaun. O bunatate! Mi-e dor de vremurile acelea.

  36. 36. Viorica L says: Reply

    Multe amintiri frumoase se deruleaza in capul meu cand ma gandesc la lapte. M-am nascut si am locuit la tara pana la adolescenta, asa ca viata mea de tara e legata. Prima amintire frumoasa este bautul laptelui direct muls in canita de lut, si baut acolo, langa ugerul vacii, pe nerasuflate, si apoi ramaneau mustati albe, de la spuma laptelui, mustati care ii faceau pe parinti sa ma numeasca pisicuta! Imi placeau mustatile ca ramaneam asa cu ele pana se uscau sau disparea odata cu rontaitul altor legume de prin gradina.
    Apoi mai e si gustul laptelui cu gris, facut rapid si mancat le fel de rapid in timp ce mama imi impletea cositele pentru a pleca la scoala. Mereu laptele cu gris, si cu dulceata de nuci avea gustul bucuriei, inocentei, prieteniei, bucuriei.
    Cand am mai crescut laptele lua gustul checului facut din outele din cuibar si lapticul de la vacuta, chec ce disparea rapid din tava odata ce era scoasa din cuptor, dar nu inante de a fi insotit de o cana de lapte cu cacao, si Doamne cu bun mai era, parca cu nimic nu se egaleaza acum acel gust.
    As mai avea atatea de povestit, dar ma opresc la astea, ca si mulsul laptelui era o adevarata bucurie atunci cand am crescut mai mari si trageam eu de titele vacii ca sa curga lapte bun. …

  37. 37. Ioniche Daniela Iuliana says: Reply

    Amintirea ce imi vine acum in minte este din copilarie , cand mergeam la niste vecini ,batrani desprinis ca din povesti si asistam la mulgerea vacii, intr-o donita gri ..apoi matusa il strecura si il duceam acasa , iar mama il fierbea in ceanul de tuci , unde anterior facuse mamaliga …..il punea apoi in alt vas si lasa putin si razuiam peretii si fundul ceanului si iesea un fel de ” cereale cu lapte” dar cu un gust desavarsit, natural si sanatos.Ce dor imi e de gustul laptelui, de mama si de tot!

  38. Amintiri sunt multe , frumoase , de undeva de mult . Parintii cresteau mereu vaca , laptele , laptele , batut , smantana sau branza nu lipsea niciodata … si aveau toate un gust de neuitat . Dar , pentru mine , preferatii erau colarezii cu lapte , ii adoram si nu pot sa uit gustul lor si cum stateam toti cu farfuriile aburind asteptand sa se raceasca sa-i putem degusta . Amintiri frumoase ale copilariei …

  39. 39. Valentina Alexandrescu says: Reply

    Laptele proaspat era intotdeauna la bunica, care avea vaca. Imi amintesc si acum tuciul de la mamaliga cu lapte pus la fiert. Avea un gust nemaipomenit. Si branza pe care o facea bunica din laptele pe care nu apucam sa il consumam, era cum rar mai gasesc astazi, scartaia in dinti.
    Incerc sa le dau copiilor legume,fructe, lapte din satul in care am crescut, si in acelasi timp sper ca vor trai la fel de intens ca si mine bucuria de a merge in vacanta la bunicii de la tara.

  40. 40. Alexandrescu Corina says: Reply

    Am momentele mele de nostalgie, în care imi aduc aminte de copilărie, bunici și bunătățile cu care ne răsfățau. În cazul meu, gustul copilăriei este asociat, preponderent, cu dulciurile făcute în casă, de mâna iscusită a mamei sau a bunicii: grișul și orezul cu lapte, frigănelele și clatitele . grisul cu lapte , insa , cremos, aromat, stropit cu dulceață din belșug, nu ai cum să te saturi de el nici când devii părinte.

  41. Ehee…cred ca multi dintre noi ne-am bucurat in copilarie de acea mamaliga cu lapte de la bunica, mancata de pe fundul ceaunului 😀 La tara asta faceam deseori, bunica avea o vaca si aveam lapte la discretie 🙂 Si pentru ca noi veneam la bunici doar vara, bunica avea grija sa ne indulceasca si cu biscuiti de casa, care erau deliciosi inmuiati in lapte. Sunt amintiri frumoase pe care nu o sa le uit niciodata.
    Multumesc pentru ca mi-ai adus aminte de acele momente minunate!

  42. 42. sofia says: Reply

    🙂 tot in spirit proustian, pot sa zic ca gustul si mirosul laptelui imi aminteste mai ales de niste peisaje superbe, cu nori spectaculosi..

  43. 43. Irina says: Reply

    Amintiri sunt multe… Toata copilaria mea am vanat caimacul din oalele parintilor si bunicilor. Caimacul ala ar fi mers sa fie pus intr-o capsula a timpului, pentru a fi degustat si peste 50 sau chiar peste 100 de ani.

  44. 44. Rita says: Reply

    Laptele imi aduce aminte de copilarie,cand mama ne facea lapte covasit din lapte proaspat fiert si lasat la racit si lapte prins dupa care il lasa la covasit.
    Beam laptele cu placere,imi amintesc ca eram toti fratii(noi suntem 5 frati) murdari la gura de lapte.

  45. Ni se face adesea dor de copilarie si ne intorcem mereu cu gandul acolo , unde mie , cel putin , mi-a fost cel mai bine . Am copilarit la oras , dar verile mergeam cu bunica mea la tara , intr-un sat de campie unde inca mai rezista o veche casuta batraneasca . Tot cu bunica mergeaM dimineata la Tanti Maria , matusa mamei , care ne dadea laptele prospat muls , iar mie imi placea mult dupa fierbere sa aleg caimacul . Ce dulce si gustos era !

Leave a Reply