De Crăciun, oferă ghetuțe unui copil aflat în dificultate

Acum ceva vreme am avut aici pe blog o discuţie despre marile companii care fac bine oamenilor, mediului înconjurător sau animalelor. Vă întrebam atunci dacă mai ştiţi şi alte corporaţii care fac proiecte caritabile şi de atunci am tot primit informaţii despre diferite campanii al căror scop era oferirea de ajutor celor aflaţi la nevoie. Una dintre cele mai frumoase asemenea campanii de care am aflat este cea propusă de ING în sprijinul Fundaţiei Copii în Dificultate. Nu numai că ING se implică dar vă implică şi pe voi şi încă într-un mod inedit. Aşa-i că uneori, de acasă, din spatele ecranului de calculator simţiţi că nu faceţi nimic concret dacă doar daţi un like, eventual un share la o cauză? Dacă da, atunci acesta e momentul în care puteţi face cu adevărat ceva fără să plecaţi de acasă – puteţi oferi o pereche de ghetuţe unui copil aflat în dificultate. Tot ce trebuie să faceţi este să vă înregistraţi (cu telefonul, aparatul foto, camera web) cântând colindul Moş Crăciun cu plete dalbe şi să-l urcaţi pe platforma Cel mai mare colind. Pentru fiecare colind urcat acolo, un copil va primi o pereche de ghetuţe.

I-am povestit şi Elizei de campanie şi, deşi nu-i place să cânte în faţa unui public (nu e şi n-a fost niciodată copilul ăla cu “spune-i lu’ tanti o poezie sau un cântecel) a fost de acord să înregistrăm şi noi colindul. Ne cerem scuze că am cântat fals dar amândouă eram răcite bocnă la momentul înregistrării. După ce am filmat, Eliza m-a întrebat: doar un singur copil o să primească ghetuţe? I-am spus că da, că mai mulţi oameni trebuie să se înregistreze cântând ca să primească toţi copiii ghetuţe, la care ea mi-a răspuns: păi atunci hai să cântăm de mai multe ori, pentru mai mulţi copii 🙂

 

La finalul campaniei, toate clipurile urcate pe această platformă vor fi cuprinse într-un videoclip spectaculos intitulat Cel mai mare colind, care va îngloba toate înregistrările trimise.

Nu-i aşa că nu vreţi să lăsaţi un copil fără ghetuţe? Haideţi şi voi, înregistraţi colindul şi urcaţi-l pe platformă. M-aş bucura apoi să reveniţi şi să-mi lăsaţi link spre colindul vostru ca să vă văd şi eu 🙂

Save

21 Replies to “De Crăciun, oferă ghetuțe unui copil aflat în dificultate”

  1. Noi am strans la gradinita ce ne-a ramas mic sa dam la copii care nu au. Puiutul pufos si educatoarele de acolo sunt minunate caci si ele au adus de acasa jucarii

  2. Frumos! Frumos! Frumos! Bravo 🙂

    1. Multumim, va asteptam si pe voi!

    1. Vai, sunteti adorabile amandoua! Ce m-a distrat clipul vostru 🙂 Sa nu uiti sa-l urci si pe platforma celmaimarecolind.ro 🙂

      1. L-am urcat deja. Credeai ca ne-am dat in spectacol gratuit, asa? Nuuuu, am facut-o pentru o pereche de ghetute 😉

  3. violeta.argatu says: Reply

    Incerc sa-l mobilizez si pe Ioan…tre sa mai repete de cateva ori si gata 🙂

  4. violeta.argatu says: Reply

    vreau si eu un pupic de la tine :)). ai o voce tare blanda… :). p.s:e musai sa cante si parintele? :D. sper sa nu…..

  5. violeta.argatu says: Reply

    intrebarea de fapt era…dc tre s-apara si mama in filmulet…ca de cantat nu-i prb…prb e ca n-am loc in cadru :))

    1. Nope, nu trebuie 🙂 Dar daca vrei, poti sa filmezi de mai departe, sa faci cadrul mai larg 🙂

      1. violeta.argatu says: Reply

        Nu,nu:)). Cred ca mai dureaza nitel, c-a prins si ana gustul….poate-l las pe ioan sa cante singurel,iar eu ma combin cu ana. Se pune?facem doi copilasi fericiti?:)

  6. Trebuie neaparat sa cante un copil? Sau pot si eu sa particip? 😀

    1. Poate participa oricine, nu trebuie copii 🙂

  7. Bună Laura,
    Iată-mă și pe mine – Andreea – alaturi de copii mei – Andrei si Maria.
    Sunt o fidela cititoare a blogului tau.
    Fii inspirata mereu ca sa ne inspiri si pe noi.
    Sarbatori cu drag si bucurii,
    Andreea

    http://www.celmaimarecolind.ro/#video~QKKf23ek0xg

  8. Ca si Eliza, Alexandra m-a intrebat de ce nu il cantam de mai multe ori ca sa oferim mai multe ghetute 🙂 M-a impresionat si prin faptul ca maine la scoala vrea sa se inscrie la noutati si sa povesteasca despre gestul ei si totdata sa le sugereze colegilor sa daruiasca si ei ghetute! http://www.celmaimarecolind.ro/#video~k5QwxKlSYNE

  9. violeta.argatu says: Reply

    hai c-0am reusit s-o prind un pic pe ana…sper ca nu conteaza fff mult calitatea : https://www.youtube.com/watch?v=UpEsytYjrTw

    1. Ce scumpa e! Si aveti si bradut deja. Ce-a patit la gurita, s-a lovit?

  10. violeta.argatu says: Reply

    Avem bradut de pe 1 decembrie :)). Ti-am zis eu ca anul acesta impodobim bradul mai devreme :). Intentionam sa-l impodobim cu o zi inainte de Sf Nicolae. Dar pentru ca luni nu am fost in apele mele, iar ei au fost amandoi acasa si la un moment dat incepusera sa se harjoneasca, m-am hotarat sa le dau de lucru 🙂

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.