Premiul Augustin Frăţilă – punctaje şi câştigător

În urNegustorul1-198x300mă cu câteva minute s-a anunţat câştigătorul premiului Augustin Frăţile, ediţia 2014. Acesta este Negustorul de începuturi de roman de Matei Vişniec.

Deşi nu i-am dat cinci puncte (însă am vrut s-o fac şi mă voi justifica mai jos de ce n-am făcut-o până la urmă), eram sigură că Vişniec va câştiga anul acesta. Iată şi punctajul meu:

Am ales să dau cinci puncte romanului Kinderland de Liliana Corobca pentru că am vrut să încurajez un autor tânăr care a ales un subiect sensibil şi l-a tratat într-o manieră care îţi merge la suflet. Kinderland e despre “ţara” copiilor rămaşi în urma părinţilor plecaţi la muncă în străinătate, “după bani lungi”, cum se exprimă autoarea. Romanul este plin de o candoare care pe alocuri m-a revoltat dar care mi-a redat mult mai bine universul interior al unui copil decât au făcut-o multe romane citite în ultima vreme. Pe lista mea pe acelaşi subiect mai sunt Fetiţa care se juca de-a Dumnezeu de Dan Lungu (tot din perspectiva copilului) şi Cireşe amare de Liliana Nechita (din perspectiva mamei). După ce le voi citi, voi reveni cu un articol mai detaliat despre acest subiect şi modul în care este tratat în literatură.

Între timp, ştiu că au existat în lista finalistelor, romane considerat de critici ca fiind mai bune decât Kinderland. Însă, aşa cum face distincţia şi fetiţa vrăjitoare din Kinderland, există gândul trimis la cap şi gândul trimis la inimă. Cu capul aş fi dat 5 puncte romanului Negustorul de începuturi de roman (căruia i-am dat 4 puncte până la urmă), cu inima am dat romanului Lilianei Corobca. Mi-am dorit ca ea să câştige ca să îşi ia răgazul oferit de contravaloarea premiului pentru a scrie un roman la fel de frumos.

Negustorul de începuturi de roman e o carte care mi-a plăcut foarte mult. Mi-a reamintit de multe dintre romanele din literatura universală citite în facultate şi am realizat că n-am băgat niciodată de seamă însemnătatea primei fraze cu care începe o carte. Acum sunt mult mai atentă 🙂 E un roman care trebuie citit cam tot deodată, mai mult sau mai puţin, pentru că dacă trece mai mult timp între episoadele de lectură, rişti să pierzi şirul. Acţiunea se desfăşoară pe mai multe planuri, trebuie mare atenţie la detalii, altfel finalul va fi destul de frustrant pentru cititor.

Şi în acest an, ca şi în ceilalţi, n-am scăpat de romanele cu teme inspirate din perioada comunistă. Boala şi visul de Dan Stanca (3 puncte) şi Un singur cer deasupra lor (1 punct) tratează aceleaşi teme pe care le-au tot reluat scriitorii de peste douăzeci de ani încoace. O repetiţie obositoare de torţionari, puşcării, rezistenţa anticomunistă din munţi, presărată pe alocuri cu picanterii despre viaţa intimă a personajelor, fie ei tineri sau bătrâni (Boala şi visul). Un singur cer deasupra lor nici nu mi s-a părut roman, ci colecţie de povestiri. Orice s-ar spune, faptul că toate personajele din respectivele povestiri au acelaşi “cer deasupra lor” nu mi se pare un liant suficient pentru a considera o colecţie de povestiri roman. Faptul că i-am depunctat nu înseamnă că nu mi-au plăcut cărţile (în special Boala şi visul), însă această lipsă de originalitate în ceea ce priveşte temele alese, oricât de bine ar fi acestea tratate, pe mine mă dezamăgeşte. În anul de graţie 2013 chiar nu s-a putut scrie despre nimic altceva? Chiar trebuie să reluăm la nesfârşit aceleaşi şi aceleaşi teme? Înţeleg că trebuie să aflăm ca să nu uităm, dar uneori şi asta trebuie să înceteze. E ca atunci când mănânci ciocolată. E bună prima, a doua, a treia oară, dar după aia, oricât de gustoasă ar fi, începe să ţi se aplece. Nu contest decizia juriului de specialitate, dar în cursă au fost romane care tratau o mulţime de alte teme şi m-aş fi bucurat mai mult să le punctez pe acelea.

Jurnalul unui cântăreţ de jazz mi s-a părut o carte dificilă, foarte greu m-am concentrat asupra ei. I-am dat doar două puncte pentru că celelalte mi s-au părut mai “citibile” chiar şi cu elucubraţiile lui Stanca despre arhanghelii din munţi şi ghioceii din uretre care ar putea speria un cititor mai neexperimentat.

Concluzia finală e că am avut cărţi frumoase de citit, le-am punctat în funcţie de emoţia pe care mi-au trezit-o şi mai puţin în funcţie de valoarea literară “oficială”. Ca în fiecare an a fost o plăcere să fac parte din juriu şi le mulţumesc organizatorilor pentru invitaţie.

Premiul Augustin Frăţilă a fost organizat anul acesta de Uniunea Editorilor din România cu sprijinul Asociaţiei Casa de Cultură, a editurii All, a Companiei de Librării Bucureşti şi a Aqua Carpatica. Premiul a fost oferit de compania Phillip Morris Trading.

Leave a Reply