De ce detest jocurile pe calculator

Cu vreo săptămâna sau două înainte de Crăciun eram cu Eliza la un târg când m-a tras de mână şi m-a întrebat, cu ochii în direcţia unor copii care se jucau pe tabletă: mami, când o să împlinesc opt ani, pot să-mi doresc o tabletă? Fix în clipa aceea am simţit că mi s-a rupt sufletul. Am fost atât de împotriva tabletelor (şi în general a oricăror dispozitive electronice cu jocuri) că n-o lăsasem nici măcar să-şi dorească tableta aia, darămite s-o mai şi primească. De altfel, am şi pus-o să o şteargă de pe lista pentru Moş Crăciun, spunându-i că nu Moş Crăciun aduce tablete, ci părinţii le cumpără dacă ei consideră necesar. Aşa că am picat în plasa asta sentimentală şi am cumpărat o tabletă nu prea scumpă pe care i-am prezentat-o în ziua de Crăciun şi i-am spus că este a mea, dar că va avea voie ocazional să se joace cu ea. Ce a urmat ulterior vă puteţi lesne închipui: din copilul pasionat de jocuri, de desene, de cărţi s-a transformat într-un mic monstruleţ al jocurilor. Aproape toată perioada sărbătorilor a fost incredibil de agasantă şi de obraznică (şi îmi asum complet aceşti termeni) în speranţa că pentru a “scăpa” de ea, îi voi da tableta, lucru care s-a şi întâmplat de vreo câteva ori. Efectiv nu mai aveam nervi să-i tolerez mofturile. Într-una dintre zile, chiar i-am şi spus: de când ai tableta, te comporţi îngrozitor. Şi ea mi-a răspuns foarte sinceră: da, ca să obţin tableta. În clipa aia am zis stop. Am luat tableta, am ascuns-o şi dusă a fost. N-o mai scot. Regulile vor fi ca şi până acum: doar în tren sau maşină la călătorii lungi. În rest, are o cameră plină de jucării, are cărţi, are televizorul ei, are ce face. Nu consider şi nu voi considera vreodată că tableta este un lucru util şi necesar pentru copii. Util şi necesar pentru liniştea părinţilor, poate, dar prefer să n-am parte de linişte dacă asta înseamnă să am în casă un mic zombi care stă cocoşat deasupra unui ecran ore întregi.

Nu mă înţelegeţi greşit: nu urăsc jocurile ca întreg (cu excepţia jocului ăluia cu un rahat cu ochi pe care trebuie să-l îngrijeşti, mi se pare că am devenit cumplit de spălaţi pe creier dacă îngrijim un rahat virtual), de altfel sunt câteva jocuri interesante care i se potrivesc Elizei şi pe care le joacă cu plăcere, are instalat jocul ei preferat cu Arca lui Noe, păsările furioase care au cucerit pe toată lumea, sunt câteva jocuri cu gătit online simpatice (v-am mai spus că am în casă o mică obsedată de Jamie Oliver şi de Paprika tv şi că ne batem pe telecomandă când sunt emisiunile ei favorite), urăsc, însă, efectele lor pe termen lung: copiii devin atât de absorbiţi de lumea aceea virtuală încât uită că trăiesc într-o lume reală, plină de aceleaşi provocări ca lumea din spatele ecranului. Tonele de jucării primite de Crăciun? Au stat şi au prins praf până am ascuns tableta, abia acum se joacă cu ele. Jocurile pe calculator, chiar şi cele educaţionale, omoară creativitatea, din punctul meu de vedere şi, deşi am o oarecare înţelegere pentru pasiunea copiilor faţă de jocuri, pe cea a adulţilor eu nu o voi înţelege niciodată. Se distrug familii din cauza jocurilor şi oamenii tot nu par să priceapă că viaţa lor reală e mai importantă decât cea virtuală.

chained
Sursă foto: http://www.theforexguy.com/ocd-killing-chances-forex-success/

În orice caz, în mod înfiorător de optimist, eu cred că obsesia asta pentru electronice se va mai diminua în rândul copiilor. Părinţii au început să mai pună accentul pe activităţile în aer liber şi cred cu tărie că principalul subiect de discuţie al copiilor pe viitor nu va fi ce telefon şmecher au primit cadou de la părinţi, ci ce excursie faină sau ce aventură minunată au trăit în ultima vacanţă sau în week-endul care a trecut. Până la urmă, poţi compara “vai, am trecut de nivelul X la jocul Y în week-end” cu “să vedeţi, am fost la rafting în Defileul Jiului în week-end”? Nu prea cred. Mai e cineva care crede în ipoteza asta? Sau sunt singura naivă?

Vă recomand şi articolul acesta ca lectură suplimentară dacă sunteţi interesaţi de subiect.

17 Comment

  1. Anghel Dana says: Reply

    Subscriu, in totalitate celor scrise de tine.

  2. vavaly says: Reply

    draga Laura, treci si tu prin ce trec si eu. exasperata de toate aspectele astea am si scris cateva randuri nu cu multa vreme in urma: http://vavaly.com/2014/09/09/copiii-cu-tehnologia-adultii-cu-cartile/
    am constatat insa ca o tableta ieftina si neperformanta este si o sursa mai mare de frustrari si nervi pentru copil, asa ca mai bine lipsa.
    dar poate tocmai pentru ca nu merge a si renuntat la ea. de tot.
    oricum am face si ne-am invarti nu prea ii putem feri de ele. sunt prezente peste tot. cred ca totul e sa le oferim alternative, sa ii facem constienti de pericole. eu nu ezit sa il las sa asculte cate un reportaj pe tema asta sau la radio cand se vorbeste despre pericolele si riscurile date de gadgeturile astea.
    totusi, asemeni tie, si eu cred ca moda va trece, copiii nu se vor mai fali cu aparatele astea . pana la urma incep sa aiba aproape toti si va fi la fel ca si cu jucariile. daca le au nu ii mai intereseaza foarte mult. vor altceva. tot timpul altceva….

  3. violeta.argatu says: Reply

    Perfect de acord cu tine de la cap la coada. Ioan a primit tableta acum 2ani de la un var din state,d-aia smechera,cu tot cu tastatura. A fost boom-ul de la inceput vreo 2-3luni,dar pt ca el se conformeaza lejer (inca) unui program stabilit de mine,n-au fost prb majore. Am ales joculete usoare,fara arme,fara busituri,fara insecte pe care tre sa le omoram,etc.dupa,tableta a inceput sa zaca saptamani la rand pe biblioteca,acum o deschide 1-2ori/ sapt dar dc nu are o ocupatie,o cere mai des. Eu am avut grija tot timpul sa foloseasca tv/calc/ tableta dupa ora 18 pt ca noaptea e praf. E destul de greu intr-adevar, pt ca nu-l mai culc nici la pranz si tre sa aiba mereu ceva de facut,ceva care sa-l atraga,etc. Cu Ana-i alta poveste… Are alta fire, de la inceput i-am zis ca e tableta lui ioan, tcmai pt a o tine departe,dar a scapat si ea de cateva ori. Rezultatul e inspaimantator-greu o dezlipesti…asa ca pefer sa nu aiba acces.
    E imbucurator faptul ca sunt cativa parinti care merg pe ideea activitatilor ce nu includ mijloacele acestea, si sper ca intr-un viitor nu f indepartat nr-ul lor sa creasca:), desi mie mi se pare destul de greu, pt ca in ziua de azi societatea te obliga sa stai departe de copii, petrecand ore-n sir la serv,

    1. violeta.argatu says: Reply

      Sa nu foloseasca tv/calc/ tableta dupa ora 18 :d

  4. Ei s-au nascut in era asta guvernata de tehnologie. Cineva ii numea “nativi digitali”. Fie ca-s jocuri sau altele, orice gadget din asta ii fascineaza pentru ca le e in sange tehnologia asta.
    Noi o privim altfel, nu ne-am nascut cu ea, suntem “imigranti digitali”. Ne e mai greu ca lor sa ne obisnuim sa folosim toate aparaturile. Ei, dintr-o privire isi dau seama cum functioneaza.

    Desigur, nici un exces nu e bun. Trebuie controlat accesul la tableta/calculator, pentru a nu dauna altor aspecte din viata copilului/familiei.
    Dar cred ca e bine sa aiba acces la ele, sa invete sa le foloseasca. Sa simta ca, desi sunt mici, pot face lucruri “de oameni mari”. Daca ii entuziasmeaza, ok, pot sa faca, pot sa exploreze la fel cum exploreaza orice altceva. Limitele le punem la fel ca in orice alta activitate a lor.

  5. Abrakadabra says: Reply

    Felicitari pentru atitudine!
    Si noi detestam jocurile pe calculator insa suntem impatimiti de jocurile de societate pentru copii si parinti. Si acestea creaza dependenta, insa una placuta, care nu creaza stes si nervi. DUpa ce ne jucam suntem mai voiosi si mai relaxati.
    Promovam astfel socializarea in familie si intre prieteni, exprimarea libera, dezvoltarea inteligentei emotionale si buna dispozitie!
    Insa aceste jocuri cer prezenta parintilor alaturi de copii! Cheia este tot la noi, la adulti.
    Fara tableta nu prea se mai poate in prezent, insa ea nu trebuie sa inlocuiasca timpul pe care parintii il petrec alaturi de copii, jucandu-se, cunosdu-se si descoperindu-se unii pe altii.

  6. în general, experiențele reale sunt mult mai bune și sper ca părinții să realizeze asta – copilul meu, dornic de animale în jur, obsedat să fie doctor veterinar, ajunsese la ideea că vrea herghelie… era deranjant că doar la asta se gandea. a fost greu material, dar am luat o hotărăre: o săptămană la herghelie 🙂 , într-o tabără de echitație. a avut calul lui, a făcut curat la el în grajd, a călărit, l-a echipat, l-a țesălat 🙂 … ei bine, are ce povesti acum, dar ideea de herghelie personală l-a părăsit…
    cu jocuri pe computer cu cai, aș fi hrănit dorința lui.
    cu realitatea a reușit să realizeze că de fapt nu asta îți dorește… 🙂
    eu cu jocurile n-am fost prietenă din momentul în care am intrat în casa unei prietene și am văzut-o cum nu putea să stea de vorbă cu mine, pentru că o chema mouse-ul, era mereu cu ochii pe computer… și nici nu era un joc inteligent, de om mare… mi s-a părut îngrozitor… era *Țapul Țicu merge la școală*, iar ea avea peste 30 de ani… mi s-a părut dependența pură, la care nu accept să ajung niciodată și de care nu vreau să fie marcat copilul meu…

  7. Carla says: Reply

    Noi tinem ”problema” sub control, cu eforturi.

    Daca as lasa la libera alegere a fetelor, probabil ar putea sta cu ochii in tableta sau tv ore sau zile in sir. Nu stiu sa joace jocuri, dar sunt absolut indragostite de desenele animate de orice fel si, in plus, s-ar putea uita la orice mizerii pe youtube, de la despachetat oua kinder la modelat plastilina.

    Eu, la randul meu, de cand avem tableta, petrec mult mai mult timp de proasta calitate pe net, seara (pana la 2-3-4 dimineata), frunzarind aiurea fb-ul, feed-ul sau jucandu-ma un anumit joc, la nesfarsit. Inainte era mult mai bine: pe telefon nu aveam rabdare sa citesc mai mult de 30 de minute, iar laptopul nu-l caram cu mine in pat. Dormeam omeneste, sanatos.

    Insa lovitura de gratie am primit-o de la sotul meu, caruia i-am facut la un moment dat o mica observatie vis-a-vis de jocul pe calculator (ind etrimentul timpului, si asa infim, cu familia) si mi-a raspuns, senin, ca ”atata bucurie i-a ramas si lui in viata”. N-o sa-i iert niciodata replica asta.

    Imi fac mari probleme, in ultimul timp, din aceasta cauza… si imi tot adun curajul sa spun stop.

  8. ionela b says: Reply

    ai mare dreptate , baietelul meu nu are nici 6 ani impliniti si e foarte insistent sa-i cumpar “telefon cu deget si tabreta”, nici bine nu le pronunta dar le vrea

  9. Gabriela Dinescu says: Reply

    Eu cred ca daca ai fi avut nervi sa ii lasi tableta aia nelimitat vreo … 2 saptamani si sa stay still in fata propriei tale panici ca asta va face pentru tot restul zilelor ei … acum tableta ar fi fost plina de praf intr-un dulap si ai fi avut alte problem: oare copilul meu se plictiseste de orice? oare sunt nebuna ca am dat atatia bani pe tableta? etc. Cel putin asta a fost experienta mea. Si la fel cu televizorul: am auzit atatia parinti cu drame pe tema asta, cu certuri, crize, psihologi. La mine la fel: acces nelimitat asa ca pe fi-miu il lasa absolut rece televizorul. Pe ce faci prohibitive pe aia creezi mafie.

  10. Andreea 28 says: Reply

    Si noi ne luptam cu jocurile …si copiii mei se joaca si pe tableta si pe calculator, dar intotdeauna cu timp limitat…de la inceput le-am zis ca au voie jumatate de ora( nu zilnic) si parca s-au setat pe jumatatea aia de ora. Cand plecam la drum cu masina, luam tehnologia cu noi, daca se nimereste vreo coada mai lunga la Casa de Asigurari de sanatate, iarasi ne salveaza tehnologia. Am observat ca daca te implici in jocurile lor, nu cer tableta/ calculator…doar cand se plictisesc cer tehnologia!

  11. Liviana says: Reply

    Abrakadabra, de ce nu se mai poate fara tableta?

  12. Cezara a adus prima oara tableta in discutie cand a implinit 5 ani, raspunzand la intrebarea ce isi doreste de ziua ei: “pentru tableta sunt prea mica”. Desi unii dintre colegii ei de gradinita au deja tablete, noi am reusit sa o convingem atunci ca e prea mica pentru asta.
    Cand sa-i scrie Mosului cel Drag, eu i-am explicat ca tableta nu e o jucarie si deci nu poate fi trecuta pe lista Mosului. Dar tot odata cu Craciunul a aparut in familia noastra o tableta, nu prea scumpa, nu prea complicata.
    Ne-am jucat impreuna, avem fiecare dintre noi trei (Cezara, mama si tata) jocuri instalate pe ea pentru ca am vrut sa inteleaga ca nu e a ei, ci trebuie sa o impartim. In prima zi s-a jucat mai mult, vreo 2 ore in vreo 4-5 reprize. Apoi au trecut zilele si daca s-a jucat 10 minute.
    Ce-i drept in vacanta am fost si eu libera si am avut activitati diverse.
    Sper sa gasim o cale de mijloc. Si chiar am sa caut si eu jocuri de gatit, ca si Cezara e fan Jamie!

  13. Laura, pruncul meu nici nu știe de jocuri virtuale. Am avut tabletă care s-a defectat în 7 zile și cum era în garanție (și destul de scumpă) am dus-o înapoi. Ne-au trimit una înapoi, culmea, tot cu aceeași defecțiune. Așa că am renunțat la produs. Dar în alea 7 zile nu i-am găsit vreo utilitate. Poate doar să citesc pe ea…și-atât. De scris pe ea scriu foarte greu că nu pot tasta cu toate degetele pe ea, și sincer doar pentru email și alte chestii pot folosi laptopul liniștit. Când vine vorba de virtual…pruncul meu se uită doar la desene, dar și acelea alese cu grijă, educative și moderat! Am observat că și de la unele desene puii noștri pot deveni obraznici!

  14. Lumi says: Reply

    Draga Laura, de mult asteptam subiectul asta dureros. Sa iti spun experienta mea de copil si a noastra cu fetita de 8 ani: ai mei au interzis cu desavarsire TV in casa (in anii 80-90), pe motiv ca nu invatam lucruri bune, ca mai bine citim. Toata copilaria am fost frustrata si marginalizata, pentru ca habar n-aveam niciodata despre ce vorbeau ceilalti colegi. Acum nu exista TV in casa noastra si nu ii simt lipsa, dar copilaria mi-a fost marcata dureros. Avand in minte experienta mea, i-am cumparat tableta fetitei cand si-a exprimat dorinta (de ziua ei, la 8 ani) – dar dupa ce a muncit ea pentru tableta (am facut impreuna o lista cu activitati remunerate dupa posibilitatile ei). Timp de 3 luni a strans zilnic 5-10 lei si la final a fost foarte multumita de realizarea ei (Cand si-a stricat-o, tot ea a muncit sa achite reparatia). Odata cu intrarea tabletei in casa, multe s-au schimbat la ea: si in rau, dar si in bine. Ca minusuri – observ ca isi exprima greu emotiile si ca o plictisesc usor experientele reale, dar ca plus important observ ca s-a imprietenit usor cu colegii vorbind despre jocurile lor preferate. Insist sa nu stea mai mult de o ora, incerc sa o atrag in activitati adevarate si sa discutam cat se poate de mult despre ce se intampla in lumea reala. Problema pe care o vad este `imitatia`: eu si tatal ei stam mult cu laptopul in brate pentru ca lucram, iar ea face ce ne vede pe noi. Ma gandesc permanent cum sa gasim un echilibru si sa-i inteleg mintisoara copilului meu `nativ digital`… (Lumi, mama O, ne-am intalnit la AquaTeam in programul Si eu inot)

  15. cris says: Reply

    Copilasii mei au primit tableta la 2, respectiv 4 ani. Se uitau la desene pe youtoube, cea mica facea puzzle-uri si mai aveau cateva jocuri dragute. Ei nu au exagerat si mereu ne-au preferat pe noi si jocurile cu noi. Tableta s-a stricat si am returnat-o, nu i-au simtit lipsa. Noi am vrut-o ca substitut pentru pc/tv, pentru desene. Noua nu ni s-a parut un mare “oau” si nici pentru ei nu a fost, din fericire.

  16. chrina says: Reply

    Masura e cheia si in acest domeniu, ca de altfel in toate!
    Fetele mele (una de 8, una de 10 ani) au primit de la mine tablete de Paste. Si eu personal sunt impotriva jocurilor; nu am absolut nici unul instalat nici pe telefon, nici pe Ipad. Am inteles insa ca sunt si dintre acelea care ajuta logica, si astfel au voi sa se joace cam de doua ori pe saptamana cate o ora. In rest, jucariile- prea multe-, si rutina ca in fiecare seara inainte de a stinge lumina fiecare isi citeste aproximativ 30 de minute.
    Noi nu mai avem scandal pe tema aceasta. 🙂

Leave a Reply