Citeşte poveşti – o iniţiativă a editurii All

22% dintre români nu citesc niciodată o carte, iar mai mult de o treime nu cumpără niciodată cărți” spune un studiu efectuat recent. Nici nu mă miră procentul, având în vedere că la noi în ţară nu există o cultură a cititului, că elevii nu sunt îndemnaţi să citească (şi chiar dacă sunt, lecturile de pe “lista obligatorie” sunt înfiorător alese, ca să nu mai vorbesc de faptul că tot ce e “obligatoriu” devine automat indezirabil), că cei mai mulţi copii nu-şi văd niciodată părinţii cu mâna pe o carte.

Pun pariu că dintre copiii de vârstă şcolară care au cont de Facebook aproape niciunul nu are cont de Goodreads, de exemplu. Goodreads este un site unde îţi poţi trece “la catastif” cărţile citite, le poţi acorda punctaje şi poţi scrie câteva detalii despre ele. Dacă te interesează o carte, vei găsi zeci dacă nu sute de recenzii la ea şi poţi lua o decizie mai informată când alegi să cumperi şi să citeşti o carte. Tot în aceeaşi categorie, sunt curioasă câţi copii de vârstă şcolară au permis de bibliotecă sau câţi merg, în mod frecvent, la librărie să-şi aleagă cărţi.

Pentru a stimula lectura, atât a copiilor, cât şi a părinţilor pentru şi alături de copii, editura All a iniţiat o campanie care se numeşte Citeşte Poveşti, susţinută de campanii pe radio, print, cinema şi outdoor (bannere) care îşi propune să atragă atenţia într-un mod inedit.

Print

Astfel, personaje de poveste (reprezentând anumite valori) au devenit politicieni: “Prim-Ministrul Harap-Alb are puterea de a crea locuri de muncă pentru personajele poveștilor rămase fără job. Din postura de ministru al Finanțelor Publice, Prâslea cel Voinic garantează creșterea numărului de pagini citite pe cap de locuitor, iar ministrul Educației, Ileana Cosânzeana, face reforma învățământului introducând lectura de seară în programa obligatorie.” (sursa: pagina de facebook Citeşte poveşti)

Zilele trecute îmi povestea o colegă de serviciu o întâmplare personală (din fericire cu final fericit, dar mă întreb câte au finalul acesta fericit): pentru că băiatul ei e născut în decembrie, îl mai cheamă şi Andrei şi în decembrie mai e şi Moş Nicolae şi Moş Crăciun şi primea în decurs de 25 de zile mult prea multe cadouri constând în jucării, a decis ca de Moş Nicolae să-i dăruiască nişte cărţi. A cumpărat trei cărţi interesante pentru un băiat de vârsta lui (9 ani) şi i le-a pus în ghete. A doua zi când s-au trezit cărţile dispăruseră iar băieţelul nu zicea nimic. Părinţii s-au făcut că plouă o perioadă, apoi l-au întrebat: dar ţie nu ţi-a adus nimic Moş Nicolae? Băiatul: nu, nu mi-a adus nimic. Ce se întâmplase, de fapt: băieţelul luase cărţile şi le ascunsese cu gândul să le arunce că poate va primi ceva mai “interesant” în loc. Cărţile erau un dar detestat şi nedorit. Mama s-a înfuriat şi l-a pus să citească, mai obligat, mai forţat, mai împins de la spate, iar băieţelul s-a apucat cu câr, cu mâr de o carte care se numeşte Care-i faza cu cititul?, o colecţie de povestioare despre scriitori care şi-au descoperit pasiunea pentru citit în copilărie. Până la urmă a terminat-o şi a trecut la următoarea (Vrăjitorul din Oz) din proprie iniţiativă. Nu ştiu, pe termen lung, dacă va deveni un cititor pasionat, însă faptul că părinţii se străduie să-l facă să descopere lumea cărţilor mi se pare deja un pas mare înainte.

Pe voi vă văd copiii citind? Ei citesc, la rândul lor? Celor mici le citiţi voi? Aveţi anecdote similare cu cea de mai sus de povestit? M-aş bucura să le citesc 🙂

4 Comment

  1. Eu am descoperit cititul în liceu, și asta pentru că deși părinții mei erau cititori înrăiți, nu le-a trecut niciodată prin cap că și eu aș vrea să citesc. Așa că singura carte cu poze pe care am avut-o în copilărie a fost Biblia copiilor cu ilustrații. În liceu am prins gustul cititului. Și când i-am dat de gust am citit toate cărțile obligatorii de două ori! Apoi am început să cumpăr cărți și să le citesc pe fiecare de două ori (pentru că le terminam de citit repede și nu mai aveam bani de altele). Acum sincer, anual îmi pun de parte (săptămână de săptămână) o sumă într-o pușculiță special concepută pentru cărți. Și când merg în România comand o listă întreagă pe care mi-o stabilesc din timp. Dar pentru că nu le pot căra pe toate aici, când ajung înapoi aici citesc bibliotecile prietenilor – deși nu sunt în români, ci în engleză. Da, programul zilnic de citit la mine nu lipsește. În special înainte de somn, puiul meu mă vede cu cartea în mână…Și ca să nu fie supărare, și lui îi cumpăr cărți. Nu avem foarte multe, adică o bibliotecă întreagă, deși visăm la una, și asta pentru că este destul de greu să le car din România, mai ales că mergem destul de rar! Dar cele pe care le avem sunt citite, și răscitite. Și de fiecare dată când merg în țară se adaugă noi titluri în colecția pentru pitic! Sincer…cunosc și eu oameni care nu citesc…și vede lipsa de vocabular și cultură! Pur și simplu mă întreb cum se poate trăi fără citit? Nu-i de judecat, dar…e trist 🙁 Minunată campanie! Bravo editurii!

  2. Andreea 28 says: Reply

    Si noi citim, cand putem, cum putem . Baiatul meu (cl a V-a) citeste seara inainte sa adoarma. Acum, de ex. citeste http://www.elefant.ro/carti/carti-pentru-copii/grupe-de-varsta/viii-iii-ani/minunea-206667.html, o carte excelenta pt varsta lui (personajul principal fiind si el tot in primul an la gimnaziu). Fetita mea ( cl I) acum incepe sa descrifreze literele, mai citesc si eu citeste si ea. Cu ea citesc Vrajitorul din oz de la Rao junior. Si eu mi-as dori sa citeasca mai mult , cadouri tot carti primesc si ei,( si fac si ei mutre: Iarasi carti!!!) dar si tehnologia e tentanta pt ei. Sotul meu i-a pus pe telefon Basme de P. Ispirescu si vad ca le citeste, ii place. O sa ma uit pe contul de care spuneai mai sus sa vedem ce si cum!

  3. christinadumitru says: Reply

    pe tata l-am vazut mereu citind. avea un prieten care lucra la tipografie si-i mai aducea carti proaspat iesite de sub tipar, asta cand nu le lua din librarie. tot cu el imi amintesc si ca mergeam la librarie si imi lua carti. am inceput sa citesc prin clasa a doua si inca nu m-am oprit 🙂 am mereu o carte in geanta, una in dormitor, una la munca, pe calculator. citesc si in statie, si in autobuz, si la coada la posta si oriunde am cateva minute. copilul ne vede citind pe amandoi, zilnic, dar este prea mic sa citeasca singur, asa ca ii citim noi. nu merge la culcare fara sa isi ia si cartea. si carti are, pentru ca daca este ceva la care nu am limita cand este vorba de cumparaturi, atunci cartile sunt acel ceva. si incerc sa dau mai departe acest lucru si altor copii, daruind de fiecare data, pe langa jucarii sau haine si cel putin o carte. frumoasa initiative si frumoasa campania.

  4. Al meu citeste chiar mult si ma intristeaza tare cand aud prieteni de-ai lui spunand ca lor nu le place sa citeasca. Mereu le recomand mamelor ce carti sa le mai prezinte in speranta ca vor descoperi si ei ce placut poate fi. Insa e foarte important si cum prezinti cartea pentru ca, de exemplu, chiar daca primeste carti foarte amuzante sau interesante de citit de la scoala, nici al meu nu le citeste din proprie initiativa pe cele obligatorii. Inca se mai intampla sa ii citesc cateva pagini ca sa-l introduc in atmosfera, dar doar in cazul celor pe care le primeste drept “tema”.

Leave a Reply