Cărţi pentru copii la editura Trei

Din seria cărţilor superbe descoperite în noiembrie la Gaudeamus fac parte şi aceste patru cărţi de Paul Stewart şi Chris Riddell publicate de editura Trei în afara colecţiilor lor obişnuite: Cadou de ziua ta, Ce-ţi aduci aminte (pe care le-am cumpărat) şi Dorinţa iepuraşului şi Bulgăraş de primăvară (care au rămas să plângă după mine : )))

editura trei

Toate cele patru cărţi sunt despre prietenia dintre un iepuraş şi un arici, au ilustraţii minunate, câte o povestioară emoţionantă cu un mesaj educaţional ascuns (subtil, deloc moralizator) şi un text scris mare, numai bun pentru cititorii începători (categorie în care a început şi Eliza să se situeze recent – a început să silabisească destul de bine cuvintele şi chiar dacă până citeşte ultimul cuvânt dintr-o propoziţie, le uită pe primele, eu sunt tare bucuroasă că facem împreună primii paşi spre universul citirii).

Aici le găsiţi scanate ca să vă faceţi o idee cum arată. Vă recomand, însă, în loc să le printaţi pur şi simplu, să le cumpăraţi, mai ales că au fost re-editate şi costă în jur de 12-13 lei bucata pe elefant şi 15 lei pe site-ul editurii Trei. Eu Un dar de ziua ta o aveam de mai demult în format electronic (mulţumesc, Gabriela!), dar am preferat s-o cumpăr atunci când s-a reeditat. (multă vreme ele n-au mai fost disponibile, prima ediţie datând din 2003 şi epuizându-se repede). Un teanc de hârtii printate nu va înlocui niciodată o carte legată frumos şi, în plus, dacă nu cumpărăm cărţi pentru a încuraja editurile să scoată în continuare cărţi de calitate, vom periclita serios piaţa de carte de la noi care e şi aşa copleşită de multitudinea de mizerii care se vând cu titlul de cărţi pentru copii.

4 Replies to “Cărţi pentru copii la editura Trei”

  1. multumesc pentru sfaturi , saptamana trecuta am comandat primul meu dictionar ilustrat de la editura Litera ca urmare a postarii facute.
    sunt interesata de astfel de postari , recomandari si sustin lectura in locul jocurilor pe calculator
    dar nu este suficient sa le cumparam , trebuie sa le aratam copiiilor sa le rasfoiasca si incet sa le indrageasca si cel mai important sa-si vada parintii citind diferite carti astfel va prelua un exemplu bun

  2. Eu am descoperit ”Dorinta iepurasului” la bibilioteca si Amalia a fost atrasa imediat de frumoasa prietenie dintre arici si iepurasi. Atat textul si ilustratiile merita din plin ”investitia”. Multumesc pentru postare, chiar nu observasem ca s-au reeditat.

  3. Eu le stiu pe toate 4 de la biblioteca 🙂 Sunt extrem de frumoase, atat ca grafica cat si ca mesaj.
    O idee grozava sa le mai luam la mana, ma tenteaza pt ca si dra mea este in acelasi context ca si Eliza 🙂

    Si ti-as mai recomanda ceva … sper sa nu se considere reclama … Este o serie ce se cheama “Portalul magic” sau “Magic tree house” pe limba lor 🙂 Doar primele 4 sunt traduse in romana, din cate stiu eu, dar sunt excelente pentru etapa asta, de a invata sa citeasca. Ai mei se si identifica usor cu personajele principale (frate si sora, de 7-8 ani) , probabil si asta ajuta 🙂
    Eu le stiu de vre-un an, atunci nu ma gandeam neaparat la inceput intr-ale cititului, ci mintea mea zbura mult mai departe, la faptul ca i le voi pune in brate cand va incepe sa citeasca in engleza cat de cat 🙂
    Am scris mai pe larg la mine, chiar mi-au placut f mult, si inca imi mai plac, ne-am oprit, prin vara, pe undeva pe ca cartea nr douazeci si ceva 🙂
    http://ungrauntedenisip.blogspot.ro/2014/04/magic-tree-house.html

  4. […] ultimele carti cumparate Oliviei se numara si Cadou de ziua ta. E o poveste simpatica cu ajutorul careia ne reamintim ca un cadou frumos e unul care a fost daruit […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.