Bătrâna din vecini şi Moşii de iarnă

Acum ceva vreme, prin decembrie, sau poate chiar ianuarie, bloggeriţa Laura Laurenţiu a dat share unui articol de pe blogul Savori Urbane care iniţia o campanie intitulată Prăjituri pentru copilul din vecini. Scopul ei era să ne provoace să coacem prăjituri pe care să le donăm unor copii sărmani din vecini. A avut puţine participări, cred că doar una, şi chiar şi eu am vrut să particip dar neavând copii sărmani în vecini am vrut să donez prăjiturile unor copii ai străzii. Perioada s-a nimerit prost, nişte geruri cumplite au ţinut, din fericire, copiii străzii departe de străzi, aşa că n-am mai putut participa. Însă ideea campaniei nu mi-a ieşit din minte şi nu mi-a dat pace. Eu cred că în ziua de azi nu prea mai avem copii sărmani în vecini. Societatea s-a cam decantat, oamenii din așa zisa pătură medie stau în cartiere “bune”, în complexe rezidenţiale sau în vile relativ izolate la ţară. De cei din pătura “superioară” nu mai vorbesc că n-are rost. În vecini mai sunt doar copii cu părinţi plecaţi în străinătate care primesc, periodic, pachete cu pannetone şi napolitane. În cel mai bun caz stau cu bunicii, în cel mai rău caz cu mătuşi sau alte rude. În ziua de azi nu prea mai bate nimeni la uşă cu o farfurie de plăcinte proaspete şi aburinde. Oamenii s-au izolat, nu acceptă nimic străin, că nu e bio, că are zahăr, că “nu ştii ce-a pus în ele” şi tot felul de alte asemenea motive. În locul copilului sărman din vecini a apărut bătrânul din vecini. Toţi avem câte unul, de sex feminin sau masculin, mai aprig sau mai domol, mai “rău de gură”, mai trist sau mai vesel. Singur sau cu perechea, bătrânul din vecini primeşte rar vizite şi s-ar putea să te trezeşti într-o zi că lipseşte fără să ştii ce s-a întâmplat.

Pe palier cu mine locuieşte o doamnă în vârstă foarte amabilă care şi-a pierdut acum vreun an sau doi soţul, un bătrânel simpatic şi binevoitor. Nici măcar nu ştiu cum o cheamă, nu m-am prezentat niciodată în mod oficial. Ne salutăm pe palier, întreabă de Eliza (pentru care e “bătrâna cu pădurea din casă”, nu întrebaţi de ce 😀 ) şi odată mi-am luat inima în dinţi şi am întrebat-o cum se descurcă fără soţul ei. Mie mi-e jenă să intru în vorbă, astfel că relaţia noastră pe parcursul celor 6 ani de când stau în bloc s-a limitat la bună ziua şi la revedere.

Anul acesta, de Moşii de iarnă, am făcut şi dat de pomană pentru trei persoane care nu mai sunt printre noi. De obicei dau de pomană cam aceloraşi oameni, mătuşii care stă cu Eliza, surorii mele şi anul acesta am decis că voi bate la uşa vecinei şi îi voi duce ei al treilea pachet, oricât de jenă mi-ar fi, chiar dacă mă refuză, nu contează, măcar să încerc.

farfurie cu pomana

Am cumpărat trei platouri frumoase şi trei căni şi am pregătit pomeni separate, în funcţie de persoana pentru care am dat. Mătuşii i-am dat “o pârjoală mare, mare şi un piure moale, moale”, alături de caş dulce, castraveţi, cozonac şi vin roşu, pentru o persoană care prefera acest fel de mâncare. Surorii i-am pus croissante învelite în ciocolată, o tabletă mare de ciocolată şi suc cu fructul pasiunii, pentru cineva care a iubit ciocolata. Pentru vecina am pregătit un platou special. Am făcut un chec cu portocale şi mac, cu glazură de zahăr şi portocale, am fiert nişte vin roşu dulce (la mine în Moldova se spune că trebuie “să iasă abur” din pomană, spre deosebire, de exemplu, de Oltenia, unde de Moşii de iarnă se dă de pomană piftie), am pus câteva mandarine, o inimioară de ciocolată şi o lumânare, am învelit cu un prosopel, mi-am luat inima în dinţi şi am bătut la uşa vecinei. Mi-a deschis cu timiditate, i-am oferit farfuria şi am spus ceea ce se spune, emoţionată, şi a acceptat. Mi-a spus că şi ea ar fi vrut să vină dar i-a fost ruşine. I-am spus că poate bate la mine la uşă oricând, pentru orice, în special dacă are nevoie de ajutor. Ştiu că e singură, copiii sunt plecaţi peste hotare şi nu-i trece mai nimeni pragul. În casa ei era cald, plăcut şi se auzea muzică şi m-am gândit că poate data viitoare bat la ea la uşă şi o invit la o cafea. Sigur are multe poveşti de spus!

V-am povestit toate astea ca să vă stimulez şi pe voi să vă cunoaşteţi bătrânii din vecini. Fie că bateţi la ei la uşă într-o sâmbătă dimineaţă cu o cană de cafea, fie că vă luaţi inima în dinţi de Moşi sau cu altă ocazie specifică religiei/cultului din care faceți parte, fie că vă oferiţi ajutorul, vă asigur că mulţumirea sufletească pe care o veţi simţi va fi inegalabilă. Eu, una am fost atât de mulţumită că am reuşit să stabilesc această legătură încât sunt sigură că şi pomana mea a ajuns fix acolo unde trebuie, chiar dacă n-am respectat toate regulile unui asemenea ritual.

17 Comment

  1. Cand o sa imbatranesc, imi doresc sa ajung vecina ta! 😉

    1. :))) Pai atunci o sa fiu si eu batrana, facem schimb peste gard de pomeni 🙂

  2. violeta.argatu says: Reply

    Ioiiiii…mi s-a zbarlit pielea pe mine…….. Doamne ajuta!

    1. De ce? 🙂 Lasa, ca mai e pana imbatranim si noi!

      1. violeta.argatu says: Reply

        Datorita felului in care ai povestit :). Da,mai e pana imbatranim si noi, e adevarat :). Prb e ca atunci cand noi o sa fim batranei n-o sa mai fie “o Laura” care sa ne bata la usa… Se pierd si obiceiurile si bunul simt, si grija pt aproapele…
        Cand eram de 14-15 ani in blocul in care locuiam au inceput sa se mute oameni din Bucuresti, mai tineri sau mai batrani. Cu mult inainte de asta, vorbeam cu vecinii c-o s-ajungem sa trecem om pe langa om si n-o sa ne mai salutam. Toti comentam “cum asa?”.era ce nu ne puteam imagina. nu exista moment al zilei sau copil/om mare care sa nu salute. Cand au inceput sa vina “strainii” :p, s-a rupt firul…..chiar dc noi salutam, ei n-o faceau. Nu bat nici un apropo’ :p,insa Situatia e tot mai trista. Un parinte zicea ”dati-va de pomana atat cat traiti. Cand nu veti mai fi, nu se stie daca o sa va mai dea cineva”…
        🙂

        1. Stiu ce spui cu salutatul. Eu cand m-am mutat in Bucuresti am fost socata de faptul ca vecinii nu se salutau intre ei.

  3. Cristina O says: Reply

    La noi in bloc se practica “schimbul de mancare” desi recunosc ca eu sunt cea care primeste mai des! Nu stiu de ce, dar imi place ff mult mancarea primita de pomana. Nu glumesc! Vecinele mele gatesc ff bine. Eu nu ma pot “lauda” decat cu cate o prajitura cu visine sau o placinta.

    1. Da, dar tu stai in blocul ala de cati ani? 🙂 Iti cunosti bine vecinii. In ziua de azi apare neincrederea izvorata din necunoasterea oamenilor din jur.

  4. Andreea 28 says: Reply

    Noi mai avem in jur oameni saraci…sunt destule familii ce au copii mici, necajiti ca vai de ei…mancare nu prea le dau ( ca nu am timp nici pt noi sa fac asa cum mi-as dori), dar lucrusoare, hainute, caiete, bomboane le dau cu draga inima.

  5. Mulțumesc, pentru fiorii dăruiți! Ești deosebită și… naturală iar ăsta nu-i puțin lucru!

    1. Iti multumesc pentru cuvintele frumoase!

  6. mirela says: Reply

    Mi-au dat lacrimile!

  7. Amala says: Reply

    Bine ca ai reusit sa stabilesti o legatura cu ea. La mine in bloc sunt preferata batranelor pentru ca mergem impreuna la biserica, ne plac florile si prajiturile si le ascult povestile din tineretea lor in timp ce gatim pe la pomenirea vecinilor din bloc. Cred ca sunt o fericita ca am astfel de batrane in bloc.
    Eu te-as ruga sa-mi dai reteta de chec cu mac si portocale. M-ai facut curioasa sa vad ce gust are. Multumesc!

    1. Uite, Amala, e o reteta de pe culinar: http://www.culinar.ro/retete/dulciuri/checuri/chec-cu-portocale-si-mac/52/2/7628/ Sa pui unt, nu margarina. Glazura o faci din zahar pudra cu zeama de portocala si o torni deasupra. Ti-as recomanda sa nu pui atat mac cat scrie in reteta, scade cantitatea la 50 de grame si faina undeva la 450 in loc de 500.

  8. in Belgia sunt f. des actiuni de genul acesta. Nu numai fundatiile ci si oamenii solitari se mobilizeaza. Cand e f. frig duc ceai/termosuri celor fara casa, exista persoane (in general la pensie) care merg la scoli voluntari sa ajute la teme (mai ales copiii de emigranti/familii asistate social) au nevoie de asta, am intalnit batrane care adora sa gateasca si vin si impart cu vecinii, am vazut mai multe familii iesite …la ecologizat strada, etc.
    In Africa sunt multi profesori iesiti la pensie ce merg sa faca voluntariat. Dar si in Romania, in satele de tigani.

    Eu am dat de pomana cand locuiam in Bucuresti la o baba ce ma vizita. I-am dat ce am gatit pt mine, o singura data am facut ceva special: am luat 3 tipuri diferite de pesti si am prajit din fiecare si impartit. Acu, tre sa recunosc, am dat ca stiam ca se descurca greu, dar eu nu o suportam, venea si imi verifica usa, ma intreba ce e cu barbatul ala de vine pe la 10 seara pe la mine, etc 🙂 , veneam la ora 20:00 de la munca si nu puteam sa fac un dus/mancare ca era pe la mine sa imi verifice una/alta etc etc- era un bloc de pensionari (pardon, pensionare, densitatea era de 70% contra 30%), si vecinele de pe palier (pensionarele, ma refer) erau sufocante, se certasera intre ele si … imi spuneau pe rand despre celelalte cat de nasparlii sunt si sa nu vorbesc cu ele :)))

  9. whatever, am dat send inainte sa termin de scris.

    Imi place enorm ce ai pregatit si cum ai impartit. La mine acasa se spune Badaproste. Iti multumesc pt ca am primit cu placere aceste poze, acest articol. Si acum imi dau seama ca in Bucuresti mai stiam familii cu copii ce nu se descurcau asa de bine, cu mame depasite de job/casa, ce nu au timp si de o prajitura/placinta delicata. Nu m-am gandit niciodata sa le bucur ochii copiilor cu ceva facut de mana mea.

Leave a Reply