Cărţi Usborne pentru băieţi: activity books și sticker books

Ieri am fost la aniversarea unui băieţel care a împlinit 4 ani. Pentru că nu ştiu nimic despre băieţeii de 4 ani, evident că habar nu aveam ce să îi iau cadou. Mama lui ne sugerase că băieţelului îi plac, ca mai tuturor băieţeilor, maşinile şi în special Fulger McQuinn.

M-am tot gândit eu ce să cumpăr să se potrivească pasiunilor lui şi am ajuns la concluzia că aş prefera să nu îngroş teancul de maşini Fulger de jucărie sau alte chestii, de la pijamale până la bretele cu renumitul personaj, aşa că am intrat pe pagina În minunata lume a cărţilor, am selectat câteva cărţi de băieţi şi apoi m-am consultat cu Anca pentru a fi sigură că le aleg pe cele mai potrivite pentru vârsta lui.

Până la urmă, Anca mi-a recomandat The Usborne Little Boys’ Activity Pack şi Trucks Sticker Book, două cărţi foarte faine pentru toţi băieţii pasionaţi de maşini dar şi de alte lucruri “băieţeşti”.

De ce am ales să dăruiesc cărţi în loc de jucării:

– pentru că întotdeauna voi dărui cărţi, nu mă pot abţine, le ador şi consider că orice copil trebuie să aibă cărţi fizice, să le pipăie, să le mâzgălească, să facă cunoştinţă cu ele de la vârste cât mai mici.

– ştiam că părinţii acestui băieţel plănuiesc o excursie mai lungă cu maşina la vară şi am vrut să le ofer un mijloc de a ţine copilul ocupat în timpul călătoriei. Cartea cu activităţi are o gamă foarte variată de exerciţii – de colorat, de desenat, de identificat elemente comune sau lipsă, de trasat contururi etc precum şi labirinturi diverse sau exerciţii grafice care te învaţă să desenezi ceva de la zero.

– cărţile cu autocolante ajută foarte mult la dezvoltarea degeţelelor. Nu e uşor să dezlipeşti şi să poziţionezi un autocolant la locul lui şi, dacă ai încredere să laşi copilul să facă ce vrea el cu cartea aia, o să vezi cum evoluează încet-încet de la primul autocolant poziţionat strâmb şi parţial rupt până la ultimul lipit perfect peste contur.

La cărţi am mai adăugat, desigur, şi o cutie de creioane cerate mari, precum şi două maşinuţe Fulger din ipsos (na, nu puteam să dezamăgesc copilul 😀 ) pentru pictat.

Pentru comenzi de cărţi Usborne o puteţi contacta pe Anca la inminunatalumeacartilor@gmail.com şi nu uitaţi: dăruiţi mereu cărţi! O primăvară minunată tuturor!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.