Teatru la cinema

Teatru la cinema este un concept care aduce pe micile scene ale cinematografelor piese de teatru, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, în ideea că cinematograful este mai accesibil publicului larg decât sala de teatru. Sâmbăta care a trecut eu am fost cu Eliza la două spectacole care fac parte din acest concept: Aventurile lui Hermann şi Little Impro (pe care l-am văzut, de fapt, la Clubul Ţăranului de la 17.45, dar care se desfăşoară şi la cinematograful din mall-ul Plaza România duminica de la 11.00).

Aventurile lui Hermann a fost de la 11 dimineaţa la mall Plaza România (Militari). Biletul pentru copii costă 19 lei, cel pentru adulţi 29 de lei. Sala este încăpătoare, scaunele confortabile dar nu mi s-a părut un loc potrivit pentru o piesă de teatru pentru copii. Scaunele nu sunt făcute să te uiţi în jos, ci în sus, înspre ecran. Copiii din spate nu ştiu cât vor vedea din piesă. Acum erau doar trei rânduri ocupate, deci atmosfera a fost una intimă, plăcută. Chiar şi aşa, atunci când vine vorba de teatru interactiv, un spaţiu restrictiv ca cel dintr-o sală de cinema va genera frustrări în rândul copiilor care stau mai în spate. Piesa în sine nu mi-a plăcut cine ştie ce, însă Eliza a fost încântată, deşi primul comentariu pe care l-a făcut a fost “e fată”. Căci da, băieţelul Hermann este, de fapt, fată. Chiar nu pot înţelege de ce nu s-a găsit un actor să joace acest rol, fără să trebuiască să dăm explicaţii confuze copiilor de ce o fată joacă rolul unui băiat. În rest, l-a jucat foarte bine, excelent chiar şi ar fi fost şi mai bine dacă nu s-ar fi scărpinat în nas atât de mult. Ştiu că trebuia să intre în rol, dar scărpinatul m-a scos din minţi, era atât de ostentativ că mi se făcea greaţă. Piesa mi s-a părut că respectă destul de bine cartea (deşi, recunosc, am citit doar jumătate din ea, înainte să mă duc la piesă) – e vorba despre un Pinocchio mai modern care pleacă de acasă spre şcoală şi pe drum întâlneşte tot felul de distrageri – o maşină de pompieri, o persoană care face reclamă unui circ, o bătrână, un escroc care îi fură banii. La fel ca Pinocchio, şi Hermann se lasă mai mult sau mai puţin păcălit, cu diferenţa că la finalul zilei se întoarce acasă în căldura căminului părintesc. La final, Eliza m-a întrebat dacă avem şi noi cartea acasă (Lungul drum către Santa Cruz de Michael Ende) şi i-am confirmat că o avem şi o putem citi. Cartea e, de fapt, despre însingurarea pe care o simte un băieţel atunci când i se pare că sora mai mică devine ţinta exclusivă a atenţiei părinţilor. Spre deosebire de Pinocchio, însă, Hermann, care nu s-a născut direct mare şi cu mintea tabula rasa, ci are o oarecare experienţă de viaţă şi foarte multă imaginaţie, scapă de pericole şi ajunge teafăr şi nevătămat acasă.

hermann

Little Impro este un spectacol cu totul şi cu totul deosebit. Poate îl laud eu pentru că nu am mai văzut spectacole de improvizaţie, însă m-a cucerit de la prima vizionare. După spectacol, Eliza mi-a zis: ai auzit? a zis că ne aşteaptă şi sâmbăta viitoare, aşa că o să venim, da? Ce e extraordinar la acest tip de spectacol e că fiecare reprezentaţie e diferită. Există nişte probe care se fac cu ajutorul publicului, se dau teme de fiecare dată diferite şi se improvizează. Sunt fantastici, o trupă cu adevărat talentată, m-am îndrăgostit de fiecare actor în parte. Eliza a fost mega-fericită că a fost şi ea aleasă să urce pe scenă ca să ajute şi şi-a câştigat insigna Little Impro. Cred că genul acesta de spectacol poate ajuta mult un copil mai timid, dar trebuie să-l lăsaţi pe el să aleagă dacă urcă pe scenă sau nu. Poate nu o va face de la primul spectacol, dar în cele din urmă sigur va ridica şi el mâna când se vor căuta voluntari. La fel ca şi în cazul lui Herman, şi la acest spectacol poate exista frustrare în rândul copiilor care nu au fost aleşi, dar bănuiesc că ăsta e motiv pentru părinţi şi copii să revină şi altă dată, mai ales că, aşa cum am menţionat, fiecare spectacol e diferit. Spectacolul este recomandat copiilor peste 6 ani şi vă sfătuiţi să respectaţi recomandarea lor, copiii mai mici riscă să se plictisească şi să nu priceapă exact ce se întâmplă. Erau mulţi copii mici acolo care s-ar fi simţit mult mai bine la alt spectacol.

Preţ bilet: 25 de lei. Dacă aveţi copil mai mare, îl puteţi lăsa în sală (cel puţin la MŢR) şi voi puteţi bea o bere sau un pahar de vin la Clubul Ţăranului cât el se distrează la piesă.

little impro

Mă bucur să văd că industria teatrului se modernizează, că se străduie să ofere spectacole deosebite, în tot felul de săli. Ce nu mă bucur, însă, e să văd de fiecare dată cum părinţii au nevoie de educaţie în ceea ce priveşte spectacolele pentru copii (şi mă refer aici mai ales la cei care se aşază moţ în primele scaune deşi au doi metri înălţime şi spectacolul este pentru copii, nu pentru adulţi, iar copiii din spate nu mai văd nimic de ei – asta la spectacolele de la MŢR, dar e valabil şi pentru sălile obişnuite unde logic ar fi ca părinţii să stea pe laterale sau să existe locuri separate părinţi şi copii). De asemenea, există părinţi care ar trebui să înţeleagă că atunci când copilului tău i se spune de cinci ori “dă-te jos de pe scenă”, dacă copilul nu se dă singur, ar trebui să intervină să-l dea jos de acolo. Ştiu că au dat bani pe bilet dar n-au cumpărat şi actorii de banii ăştia, iar omul ăla are nevoie să presteze acolo ce are el de făcut, fără să fie atent să nu-ţi calce copilul pe picioare sau să fie distras de un copil mic care trage de decoruri. Când copilul este invitat pe scenă, ok, poate urca, dar când i se spune de mai multe ori să se dea jos şi părintele nu-l dă jos, mi se pare o crasă lipsă de respect faţă de actul artistic care se petrece acolo. Cred că încep să înţeleg de ce la spectacolele teatrelor de stat e aşa o atmosferă solemnă şi o rigurozitate în ceea ce priveşte relaţia spectator-prestator.

La finalul unei zile lungi şi obositoare, am întrebat-o pe Eliza care spectacol i-a plăcut mai mult. Puteam să jur că va zice că Little Impro, dar nu, a zis că amândouă au fost la fel de frumoase şi nu poate să spună care i-a plăcut mai mult. Aşa că mergeţi pe mâna Elizei, e un critic de spectacole mai bun decât mine pentru că priveşte prin ochi de copil şi nu prin ochi de adult plictisit pe care nu-l mai amuză şi nu-l mai încântă aproape nimic din spectacolele pentru copii. Eu mi-am trăit copilăria la vremea ei şi nu simt nevoia să mă agit cu degetele pe sus, nici să mă maimuţăresc şi nici să stau în primul rând la o piesă de teatru destinată copiilor. Acesta este motivul, probabil, pentru care nu suport nici aluziile şi insinuările complet nepotrivite din unele piese care ar fi, chipurile, adresate părinţilor din sală. Atât timp cât piesele sunt pentru copii, hai să le lăsăm să fie pentru copii şi noi, părinţii, să ne delectăm la piesele care ne sunt dedicate.

4 Comment

  1. e bine ca ti-a spus copilul sa termini cartea… cum poti sa spui despre ce crezi ca era vorba… de parca in spectacol nu regasisesi aceleasi idei… cand tu nu ai citit cartea, doar pe jumate… si ne plangi de mila ca jucam in moll… daca nu avem un teatru, ai tu un teatru scumpo? si sa ne platesti onorabil? oricum nu vom mai juca acolo… ne gasiti tot la Muzeul Taranului duminica de la 12… mai si spui ca era jucat excelent, dar cum ma cheama nu te intereseaza daca tot faci o critica de teatru? nu e mai bine sa promovezi un eveniment decat sa spui ca te-i scarbit tu ca mi-am bagat degetul in nas? chiar crezi ca intereseaza pe cineva de ce scarbesti tu? dar tu ce ai creat frumos si impartasesti cu altii, ca sa scoti din acest spectacol ineractiv si plin de imaginatie doar scarba ta pentru gestul meu de la inceput? daca vrei sa stii, iti dedic degetul in nas tie odata cu venirea primaverii! Copiilor le-a placut, iti recomand sa iti trimiti copilul la teatru si tu sa nu mai vii cu ochiul tau care vrea sa critice… Ai auzit de Alexandrina Halic care a jucat roulri de toate felurile la teatrul de copii, o femeie mai in varsta care a jucat pana tarziu. De ce am jucat eu un rol de baietel? sa te miri tu! mai scriu si altii nu doar tu stii sa scrii… putem sa punem si noi venin in varful penitei… si eu am trei copii, pentru ei fac spectacole de copii, mamico!

    1. Jenant comentariu. Pacat, nu ma asteptam la asa ceva de la un om de cultura. N-ati inteles nimic din articolul meu. Dar banuiesc ca e fix tipul de reactie la care ar trebui sa ma astept de la oameni care nu stiu sa primeasca feedback negativ, lucru cu atat mai trist cu cat activati intr-o profesie supusa, fara restrictii, criticii publicului.

    2. Bianca says: Reply

      Doamna Antoaneta Zaharia, unora le place, altora nu. Pe principiul asta vine (sau nu) lumea la teatru. In loc sa tineti cont de parerile critice favorabile sau mai putin favorabile, in asa fel incat sa va adaptati jocul actoricesc pentru un public cat mai extins, dvs va ofuscati ca un copil de clasa a 4-a. Cam asta e nivelul comentariului dvs.

  2. Andreea 28 says: Reply

    Singurul lucru pt care imi pare rau ca nu stam in Bucuresti sunt spectacolele si activitatile pt copii. La Lugoj, din pacate sunt putine: Clubul Copiilor si la scoala putin teatru ( pt cei mici cl I-IV). Sper, totusi, ca va fi, candva, mai bine.

Leave a Reply