Pentru Braşov – Conferinţa Totul despre mame

Tot vă plângeaţi voi că toate se întâmplă numai în Bucureşti, nu? Iată că se întâmplă ceva frumos şi la Braşov, o conferinţă organizată de Totul despre Mame pe 28 martie la Hotel Kronwell şi la care sunt invitaţi trei specialişti în parenting, Monica Reu, Diana Stănculeanu şi Gyorgy Gaspar.

afis TDM Brasov

Diana Stănculeanu va vorbi despre cum să încurajăm autonomia copiilor. Discursul ei este “destinat acelor părinți care își doresc să crească copii capabili să ia decizii, să își asume responsabilități și să se comporte adecvat situației, nu doar când mama și tata sunt prin preajmă, ci mai ales atunci când aceștia nu sunt lângă copil.”

Gaspar Gyorgy va aborda subiectul Mindfulness pentru părinţi. “Această conferință are la bază câteva dintre cele mai recente studii și principii ale parentingului conștient şi are ca punct de plecare existenţa preocupărilor cotidiene care ne afectează abilitatea de conectare autentică la copiii noștri şi influenţează calitatea relației părinte-copil. Pentru că apare o lipsă a conectării care aduce multă frustrare și confuzie atât pentru copil, cât și pentru părinte, prin identificarea tiparelor noastre automate și explorarea atentă a rănilor interioare, noi ne putem vindeca cu adevărat de durerile copilăriei și putem savura în mod real relația parentală, ținând cont de nevoile personale și ale copilului.”

Monica Reu va detalia pe tema Curajul de a creşte copii cu empatie. Secţiunea ei, “care pleacă de la ideea că toate fiinţele umane se nasc cu nevoia de a primi empatie, este dedicată părinţilor care îşi doresc să integreze această stare valoroasă în interacţiunile de zi cu zi dintre ei şi copiii lor, pentru ca aceştia să crească fiinţe iubitoare de viaţă, autonome, încrezătoare în sine, pline de compasiune.” (citate preluate de pe site-ul Totul despre mame)

Puteţi citi mai multe detalii despre subiectele abordate aici, iar pentru detalii legate de preţ şi înscrieri accesaţi acest link.

Leave a Reply