Cadouri de Paşti la Inmedio

Am auzit o vrăbiuţă la un moment dat spunând că la Inmedio (magazinele de distribuţie de presă) s-ar găsi reviste italieneşti cu diverse accesorii de bucătărie cadou şi că ar fi destul de ieftine, aşa că imediat ce m-am aflat în apropierea unui astfel de magazin, am intrat să mă uit. Surprinderea mea a fost uriaşă când m-am uitat la preţ – 3 reviste la 5,9 lei, aşa că am plecat nu cu 3, ci cu 6 de acolo. Am luat aşa: cu forme dreptunghiulare de brioşe (4 la set), o formă de făcut linguriţe din ciocolată (sau caramel sau orice vă mai trece vouă prin cap) şi trei ştanţe de biscuiţi pentru care sunt foarte, foarte bucuroasă! Îmi doream de mult ştanţă de biscuiţi şi chiar dacă asta e cam mare pentru nevoile mele, o s-o folosesc cu drag, mai ales că scrie Love pe ea şi e decorată cu inimioare.

inmedio

Ştanţa merge şi pentru pasta de zahăr/marţipan, săpunuri, plastilină sau ce mai vreţi voi. Revistele sunt în limba italiană dar sunt foarte interesante şi chiar au câteva reţete pe care plănuiesc să le fac, inclusiv cea de fursecuri cu ciocolată decorate cu ştanţa.

În afară de astea, mai era o revistă cu decupatoare de fursecuri (două decupatoare pătrate de dimensiuni diferite) şi una cu formă de silicon pentru mini madlene şi poş. Dacă aţi mai văzut şi alte modele prin alte părţi, să-mi spuneţi şi mie.

7 Comment

  1. Sasha says: Reply

    Piu-piu, zice vrabiuta. :-)) Ma bucur ca ai gasit. :*

  2. Foarte faine. Chiar ma intrebam ce e cu cea in forma de lingurite. Mi se pareau prea putin adanci pt prajituri.

  3. coco says: Reply

    ce dragut!

  4. Ștanța merge fain și la biscuiți. Eu am cumpărat una de pe Amazon și ies niște biscuiți foarte frumoși 🙂 Să te bucuri de noile lucrușoare!

  5. Adina S says: Reply

    Si eu am luam acum 2 saptamani. Eu imi doream stanta pentru biscuiti, dar cand am vazut oferta am luat si ce am mai gasit.

  6. anca says: Reply

    Eu le-am vazut din intamplare,si am intrebat de pret sa fiu sigura daca ala e pretul:)
    Eu am gasit si dosarul,in care se pun revistele la care are si seringa pentru decorat,chiar am folosit-o si imi place tare mult!,apoi o tava de silicon pentru macarons,tavita cu 9 forme de briose mici,formele de biscuiti si am si cele prezentate de tine in afata de formele de briose dreptunghiulare!!
    La stampile,ai diverse forme sau sunt toate la fel??

    1. Toate sunt la fel 🙂

Leave a Reply