O bucăţică de istorie personală

De Paştele acesta am reuşit să ajung la Iaşi şi, implicit, la ţară la bunica mea. Din vorbă în vorbă, am început să discutăm despre cuverturi ţesute, despre dantele croşetate (cu modele care se împrumutau cu multe rugăminţi de la vecinele mai egoiste) şi preşuri de cârpe şi cum i-am mărturisit că îmi plac toate acestea şi că le-aş pune la mine în casă dacă aş mai avea de unde să iau, bunica s-a dus în camera “bună”, a scos un cearşaf cu dantelă croşetată de ea, un preş lung de cârpe şi o cuvertură ţesută “în foiuri” (tip de ţesătură care se realiza cu ajutorul cuiva, nu se putea ţese doar de o singură persoană) cu trandafiri albaştri pe un fond galben şi mi le-a dat de pomană. Am fost foarte bucuroasă de darul primit şi cum am ajuns acasă am pus preşul pe jos în dormitor, se potriveşte perfect. De fiecare dată când intru acolo, simt cu mine o parte din casa bunicii. Şi nu arată deloc kitsch sau urât, arată minunat. N-aş înlocui preşul bunicii cu nicio mochetă din lume!

pres

Cearşaful l-am reparat pe alocuri şi o să-l pun pe canapea, pe dedesubtul cuverturii, să se vadă doar marginea dantelată.

Odată cu scoarţele de la bunica, s-au întors la mine şi un fus, o suveică, şi câteva piese din războiul ei de ţesut cărora nu le-am reţinut numele. Am întrebat de ele, în speranţa că le mai are pe undeva prin pod, dar mi-a zis că le-a dat pe foc unchiul meu (care este foarte pasionat de ordine şi disciplină), însă ceva m-a tot îndemnat să le caut, aşa că m-am urcat în podul vechi al casei şi, printre lăzile cu făină, sacii cu fasole, nuci şi porumb, aproape singur mi s-a aşezat la picioare fusul. Am luat-o pe urma lui şi am găsit şi restul pieselor. Ca să mă asigur că nu le pune nimeni pe foc şi pe acelea, le-am luat cu mine şi le-am pus în vitrină, lângă poza bunicii, ca să le păstrez ca amintire.

fus

Cum nici mama mea nu se lăsa mai prejos pe vremea aceea, şi era foarte talentată la croşetat şi tricotat, când m-am întors acasă, mi-a dăruit şi ea două fuste din dantelă croşetată de ea în tinereţe, pe care sper să le reinventez cumva, să le dau o formă mai modernă cu accent etno chic, cum e fusta asta cumpărată de mine de pe pagina de facebook Rochiile Laurei şi care a fost o captură foarte preţioasă.

fusta

A fost nevoie s-o recondiţionez puţin (să-i dau jos un strat de dantelă destrămat şi să îndepărtez nişte pete), dar este remarcabil de frumoasă şi merge de minune cu un tricou modern, chiar din cele cu imprimeuri inspirate din cusăturile româneşti (deocamdată nu mai am niciunul pentru că cel de la Uăi-Uăi s-a rupt la prima spălare şi s-a şi decolorat, sunt frumoase, dar nu le mai recomand). Pentru fustele de la mama trebuie, însă, să mă gândesc la altceva pentru că nu vreau să tai dantela migălită de ea cu atâta pricepere, vreau s-o păstrez exact aşa cum e şi s-o încorporez cumva în altă piesă de îmbrăcăminte, tot fustă sau rochie. Voi vedea, dacă îmi iese ceva, vă dau de ştire. Cel mai probabil voi apela la Lilu Tesa pentru idei şi reinventarea efectivă pentru că îmi place foarte mult cum combină resturile vechi de ţesături pentru a face haine noi.

Îmi doresc foarte mult să îmi fac o colecţie mică de veşminte şi podoabe vechi şi de unde să încep mai întâi dacă nu din propria mea familie? Le mulţumesc mamei şi bunicii pentru aceste comori, precum şi Amalei, o cititoare foarte veche de-a mea, care m-a îmbogăţit de-a lungul timpului cu ştergare ţesute şi cusute manual, ouă “împistrite” de la Colacu şi o cuvertură de lână tradiţională din Bucovina. Nişte mulţumiri speciale merg către cineva anume care mi-a dăruit o ie foarte veche, dar care ştiu că nu şi-ar dori să fie menţionată pe blog cu numele 🙂 Sper ca, de-a lungul timpului, colecţia mea să crească, îmi doresc foarte mult să am un costum popular complet şi un covor ţesut cu motive tradiţionale pentru sufragerie.

Şi dacă tot aţi citit până aici, m-aş bucura să ştiu ce părere aveţi voi despre decoraţiunile pentru casă inspirate din meşteşugurile populare (ţesut, cioplit, olărit etc), despre adunarea şi conservarea unui mic “tezaur folcloric”, cu scopul de a păstra vii tradiţiile şi obiceiurile poporului român şi de a le da mai departe copiilor noştri.

5 Replies to “O bucăţică de istorie personală”

  1. Si mama facea mai demult presuri ,tin minte ca o ajutam si eu si sora mea ,ne placea sa mergem si la bunica sa ne punem la razboiul de tesut si sa lucram supravegheate de bunica .Tare-mi plac aceste decoratiuni populare , eu am in bucatarie farfurii de la bunica mea,le-am agatat pe perete , nu le-as da pentru nimic in lume si tot in bucatarie mai pun si presuri tesute la razboi ,am multe de la mama si de la bunica sotului.Presurile arata si bine si sunt si foarte practice,se spala rapid;intr-o zi o sa fac si eu o postare cu astfel de obiecte.Weekend placut!

  2. Ooo…mi-ai adus aminte de bunica mea…si ea facea presuri.
    Din pacate, eu am foarte putine decoratiuni (gen ulcele) cumparate de pe la targuri sau de pe margine drumului (nici nu stiu cat de autentice sunt, dar mi-au placut).Mi le-am pus in bucatarie.
    Cat despre haine, mi-am luat doar o ie (de la artizanii din Sinaia).
    Spor la alcatuit colectia!

  3. Bravo, ieseanca noastra! Si noi iubim asemenea piese. Anul trecut am cununat un cuplu de langa Bacau (eu fiind din Bacau, sotul din Iasi) si m-au intrebat ce prosoape vrem in cosul nasilor – tesute de bunica miresei de casa sau de baie cumparate din magazin. Le-am ales bineinteles pe cele tesute care sunt superbe si stau acum la loc de cinste pe doua fotolii Ikea. in plus ne-am ales si cu cativa metri de pres “de coade”, ca al tau, doar ca rosu pe care il avem in bucatarie. Bravo!

  4. Dacă n-aș fi citit articolul, aș fi crezut că poza cu cuvertura și dantela de cearceaf e una făcută la mama acasă 🙂

    Când eram mică nu-mi plăceau cuverturile astea, sunt aspre la pipăit și înțeapă.
    Acum aș vrea să mai fie cineva care să le țeasă… 🙁

    http://www.formula-as.ro/2015/1156/mica-enciclopedie-as-27/miorita-isi-pierde-blanita-18871

    Cât despre ii, poate îi cos una Roxanei la șezătorile Simonei Moon. Este o enciclopedie în materie de modele tradiționale.

  5. violeta.argatu says: Reply

    O sa-mi fac timp candva sa-ti scriu despre parerea mea:). Deocamdata iti scriu doar ca si eu incerc sa am o camera cu “”vechituri”. Deocamdata pot sa ma laud cu cateva macate (de kla bunica mea si de la bunica sotului, presuri,carpete,lampa cu gaz, masa cu trei picioare, copaie din lemn:p,un hambar, si o tigaita din care au mancat bunicii mei,toti fratii tatalui meu, toti verii mei, “toate” (2surorile mele:). Si mai am o fusta traditinala lucrata manual -pana pe la genunchi. Imi mai doresc un putinei ,o lada de zestre( era cat p-aci sa intru in posesia ei,dar am ratat momentul.astept sa se modernizeze vecina si s-o “arunce”:d in curtea mea:)) ). Cand o sa le am pe toate astea, o sa-mi fac o saltea din paie si un test in care sa coc painea si gata:)

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.