Review de joc – Atletul curajos

Când am primit jocul Atletul curajos eram la birou. L-am scos şi l-am făcut împreună cu altă colegă, după ce am stabilit strategia potrivită. Căci, deşi nu are instrucţiuni de utilizare, îţi dai seama imediat că sunt mai multe modalităţi de a aranja cele 60 de bastonaşe pentru a clădi un turn stabil în palma “atletului” din lemn. Din păcate, un coleg binevoitor care a crezut că e o decoraţiune corporatistă mai fiţoasă, a încercat să-l ridice şi l-a dărâmat 🙂 Ştiu că este frumos, colorat şi lucios, dragul meu coleg, dar nu este o decoraţiune. Din fericire!

Când am ajuns cu el la Eliza, au fost nevoie de mai multe încercări pentru ca ea să reuşească să le clădească. După ce le-a dat pe jos de câteva ori (şi nici acum nu sunt sigură că nu mai sunt, de fapt, vreo două-trei bastonaşe pe sub canapea) a reuşit de una singură să ridice turnul. De data asta, într-un mod diferit faţă de cum făcusem eu la serviciu. Ea a pus, în cruce, trei câte trei, eu pusesem în pătrat două câte două.

IMG_3557

Jocul poate fi jucat şi în doi sau în trei: fiecare pune câte un bastonaş sau câte două şi dacă dărâmi construcţia, ieşi din joc 😀 Bastonaşele alea sunt pline de potenţial, se pot juca o mulţime de jocuri cu ele: se pot face activităţi matematice (numărare, adunare, scădere) dar poţi juca şi ceva gen marocco, dacă le arunci într-o grămadă şi încerci să le iei de acolo, pe rând. Noi am mai făcut ceva cu el – am încercat să construim, în plan, diverse obiecte care pot fi trasate din linii drepte şi poligoane – pătrat, triunghi, dreptunghi, romb, hexagon, cum ar fi căsuţe, ferestre, copaci, mese şi ce ne-a mai trecut prin cap. Cu ocazia asta repetăm şi formele geometrice şi învăţăm tipurile de poligoane.

Jocul e foarte aspectuos şi bine finisat, ador culorile vii ale bastonaşelor. La noi e binevenit pentru că Eliza a depăşit vârsta multor jocuri pe care le avea şi ultima oară când şi-a făcut curat, a pus singură deoparte un teanc înalt de jocuri de dus la ţară, aşa că pe rafturile cu jocuri pentru vârsta ei cam bate vântul.

Jocul necesită abilităţi de concentrare, gândire creativă, logică şi o mână sigură. Îl recomand copiilor peste 5 ani, dar şi celor mai mici dacă ştiţi că sunt extraordinar de răbdători.

Notă: am primit acest joc de la Jucăria Veselă pentru a ne spune părerea despre el.

2 Replies to “Review de joc – Atletul curajos”

  1. Noi jucam “Turnul (in)stabil”. Si “Atletul curajos” pare interesant. Il voi avea in vedere pt ca ar fi atat pe placul copilului, cat si al sotului, care este “creativul” casei!

  2. Noi avem un joc asemănător dar betele se pun pe spatele magarusului :).
    Va pupam!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.