Evadare de week-end – ziua 2

După ce am petrecut prima zi în Balcic, a doua zi ne-am pus în plan o excursie până la Albena, pe plajă. Fiind extra-sezon, era pustiu peste tot, în Albena erau doar o terasă sau două deschise, în rest mai nimic. Însă pentru plaja goală, nisipul fin şi vremea fabuloasă a meritat drumul până acolo. Am stat câteva ore pe plajă, cred, deşi nu ştiu când a trecut timpul. Nu am făcut plajă, efectiv, dar ne-am bucurat de soare şi un pic, la tălpi, de apa rece. Taxa de intrare în Albena a fost 6 leva, o plătiţi la automate atunci când ieşiţi, intrarea realizându-se pe la bariere.

DSCN6869

M-am plimbat şi aici pe la magazinele de suveniruri unde am admirat câteva obiecte frumoase din ceramică, împodobite cu flori de primăvară şi de unde am cumpărat o linguriţă din cupru cu coada în formă de lalea.

11088752_873917502669329_5811325384666817341_o

Apoi am intrat la un supermarket să cumpăr ceva de băut şi ceva dulce şi am pierdut puţin vremea printre rafturi, căscând gura la sortimentele de biscuiţi cu smochine (în Bulgaria, în zona în care am fost, cresc smochinii încărcaţi de fructe cum cresc la noi corcoduşii, pe toate drumurile), zmeură sau ciocolată, la produsele pe bază de trandafiri, la cutiile de rahat sau la borcanele cu zacuscă. Am plecat, bineînţelesc, cu o pungă plină în care am pus zacuscă bulgărească (luteniţa se cheamă la ei), apă de trandafiri (de băut, cu apă de trandafiri organică), condimente specifice bulgăreşti, miere de trandafiri, un săpun de trandafiri care mirosea demenţial, rahat cu diferite arome şi câteva cutii de biscuiţi. Nu m-am putut abţine să nu mă întreb dacă la noi în supermarketuri ar avea un străin ce să cumpere, cum am cumpărat eu rahat în cutie branduită cu Bulgaria şi tot felul de nimicuri specifice locului. Ştiu că se vând multe bunătăţi la târgurile de producători, dar un străin ajunge rareori la ele şi mai degrabă intră într-un supermarket după o sticlă de apă sau un baton de ciocolată şi ar putea să fie atras de raftul “turistic” din magazin.

DSCN6890

În plan mai era o vizită la Rezervaţia Bălţata de la Albena dar pentru că am lenevit prea mult la soare, nu am mai mers. Cred că e singura chestie din plan de care nu ne-am ţinut. Încă un lucru care mi-a atras atenţia – la intrarea în Albena e un restaurant frumos unde sunt cai şi probabil se pot face şi plimbări pentru copii, aşa că data viitoare poate ne vom opri acolo.

La întoarcere am luat masa tot la noi la terasă, am băut un cocktail şi am mâncat nişte pui cu usturoi care era, de fapt, cu ceapă verde, dar era foarte bun şi am încheiat seara cu o plimbare pe faleză, am admirat maşinile de epocă venite în staţiune pentru o întâlnire a pasionaţilor de astfel de bijuterii şi am descoperit un magazinaş unde se vindeau nişte tablouri făcute din pietre, şi mai frumoase decât cele din Grădina Botanică 😀

DSCN6893

Vă las pe voi să ghiciţi cu care dintre ele am plecat acasă 🙂

Dacă vă plac vederile, să ştiţi că în supermarket sunt cele mai ieftine (0,60 de leva) dar nu am găsit nicio poştă, aşa că le-am adus cu mine şi le-am expediat din România. Da, eu încă mai trimit vederi celor dragi 🙂

10 Comment

  1. Și eu trimit vederi de pe unde mergem. E o îndeletnicire ce au preluat-o și copiii mei. Fotografiile sunt foarte frumoase și mă bucur că ți-a tihnit.

  2. Asa este, in Romania nu prea exista in supermarketuri produse cu ‘brandul’ tarii. Si cand te gandesti ce simplu ar fi de implementat, si ce profituri ar aduce! Eu le-am adus colegilor din Elvetia ciocolatele ROM, si bomboane Chokotoff. Am stat cu teama, dat fiind ca ciocolata in Elvetia… e acasa la ea! ROM-ul nu a avut succes, in schimb Chokotoff-ul… s-au batut pe ele si mi-au cerut sa le mai aduc cand am drum prin Romania! Am fost tare surprinsa…

    Cat despre vederi, si eu cumpar inca – pe unele le trimit, pe altele le pastrez pentru mine si fac colaje pe care le atarn prin casa, in diverse colturi ce trebuie infrumusetate. Nu stiu, totusi, cata lume mai apreciaza vederile, acum cand e asa usor sa sharuiesti un selfie pe instagram!… 🙁

  3. liliana says: Reply

    copacul 😛

  4. Sa stii ca are ce sa cumpere si la noi strainul : zacusca, ciocolata cu rom, produse Ana Aslan, miere…

    1. Da, dar prea putine si ne-evidentiate la raft plus ne-brand-uite pt Romania. Unde se apuca sa caute printre rafturi un strain care nu stie ce sa caute?

  5. Dar strainul nu are nevoie de brand-uire neaparat, scrie romaneste pe el, deci e ok. Oricum, ai dreptate, nu prea se fac multe ptr turisti la noi, incepand cu faptul ca oficiile de turism sunt rare de tot in majoritatea oraselor. Sa nu mai spun ca nu as trimite un strain la noi la mare niciodata. Si ce pacat!

    Ati avut o vacanta tare frumoasa, eu nu am fost niciodata acolo, asa ca citesc cu nesat in fiecare zi.

  6. Carmen says: Reply

    eu zic ca ai ales tabloul din dreapta cu cele 2 persoane imbratisate 🙂

  7. mara says: Reply

    Ai ales tabloul cu casute.

    1. Da 🙂

  8. coco says: Reply

    eu merg des in gradina castelului din Balcic, nu ma satur de stat acolo!

Leave a Reply