Promoţie Beanie Babies la Toyscom

De Paşti, când a venit naşa Elizei în ţară, i-a adus, printre altele, şi un pluş Beanie Baby cu ochii mari de la Ty. Jucăria nu părea cine ştie ce, aşa că eu n-am băgat-o în seamă şi m-am gândit că Eliza se va ataşa, mai degrabă, de pluşul cu Olaf primit tot de la naşa ei. Însă n-a fost să fie: între Eliza şi pufosul cu ochi mari a existat o atracţie instantanee, dormea cu el şi îl lua cu ea peste tot, chiar şi la şcoală. De Beanie Babies ştiam mai de mult dintr-o carte pe care am tradus-o (Jurnalul lui Esther Earl) când Esther îi spune tatălui ei următoarele: “Şi m-am gândit la ce vreau să-mi aduci de acolo de unde eşti şi vreau un animal de pluş sau un ou Kinder, nu-mi pasă, doar că nu-mi poţi aduce un beanie baby pentru că nu ştii pe care îi am deja şi de asta nu-mi poţi aduce unul.”

Şi am căutat eu atunci pe google şi am pus o notă de subsol unde am scris următoarele:  “serie de jucării de colecţie din pluş, lansată pe piaţă în 1993 de compania Ty Warner Inc. Se deosebesc de celelalte jucării din pluş prin faptul că sunt umplute cu biluţe de plastic, nu cu vatelină.”

Browserind pe internet, am descoperit că e o adevărată manie cu aceste jucării, copiii colecţionându-le cu pasiune, în special în SUA. Nici nu-i de mirare: colecţia de animăluţe este superbă, eu am stat jumătate de zi să mă uit la ele, pentru că am ocazia să-mi aleg două dintre ele şi nu ştiu pe care. Închipuiţi-vă, sunt numai patru feluri de bufniţe! Cum să alegi între cele patru când sunt aşa de frumoase?

Pick me! Pick me! aşa zic bufniţele :D
Pick me! Pick me! aşa zic bufniţele 😀

Pe site la Toyscom găsiţi pluşurile Ty în patru variante: pluşuri de 15cm, pluşuri de 24cm, brelocuri de 8.5 cm (alea două cu Peppa sunt miam, miam!) şi pluşuri cu licenţă (Peppa Pig, Olaf din Frozen, Minnie, Mickey) iar în această perioadă au reducere de 18% la toate (oricum nu sunt foarte scumpe, animăluţele de 15 cm sunt acum în jur de 32 de lei). Aşa cum ziceam, trebuie să aleg două animăluţe (nu neapărat bufniţe) şi am o mare dilemă: nu ştiu pe care. Mă ajutaţi voi? Care vă plac cel mai mult din toată oferta de pe site?

Notă: pluşurile Ty de pe site la Toyscom sunt umplute în proporţie de 10% cu biluţe, restul fiind umplutură de poliester. Asta ca să ştiţi dinainte 🙂

18 Replies to “Promoţie Beanie Babies la Toyscom”

  1. eu l-as alege pe cel alb si pe cel maro cu negre din stanga sus 🙂

  2. roxana elisabeta says: Reply

    Olaf e cel mai dragut

  3. roxana elisabeta says: Reply

    si bufnita alba e cea mai draguta desi toate-s faine

  4. vrei sa-ti dam sugestii pe care plus sa-l alegi ditnre bufnitele din imagine, sau ditnre toate plusurile Ty de pe Toyscom.ro ?

    1. Dintre toate plusurile Ty 🙂 Dar daca vrei, poti sa sugerezi si o bufnita, sunt foarte pasionata de ele. Imi place mult cea polara, parca as alege-o pe ea. Dar cand ma uit la cea maro, parca e mai apropiata de bufnita ca simbol al intelepciunii.

  5. mie imi place Speedy (http://www.toyscom.ro/produs/1394/plus-porcusorul-speedy-12-cm-ty/ ) , ca imi aminteste de filmul BOLT

    1. Hm, e simpatic. Cred ca ar merge, mai ales ca fiica-mea ma tot bate la cap sa ii iau un hamster : ))) Merge ca inlocuitor!

  6. grea hotarare ai de luat ! majoritatea imi plac. imi plac si Testoasele Ninja (http://www.toyscom.ro/produse/?q=tmnt )

  7. Noi o avem pe cea din stinga jos, este un el si il cheama Bufnitel (asa a ales posesoarea). Am luat-o de pe amazon acum un an si ceva, cind inca nu se gaseau in Ro. Recent vazusem si intr-un Mega un stand intreg. Sint intr-adevar foarte dragalase.

    1. Deci bufniţa polară, cea care îmi place mie cel mai mult 🙂

  8. NOi avem o vulpita, un pinguin, o girafa si o pisica – au fost primite cadou 🙂 Sunt adorabile 🙂 Eu as alege bufnita din dreapta jos 🙂

  9. Fiica mea are delfinul Sparkles roz. Eu as lua unicornul Wishful, dar daca iti plac bufnitele atunci cea polara este cea mai draguta.

  10. Buna , Laura

    eu nu iti recomand vreo jucarie , mai bine… o plimbare pana la Cora in Sun Plaza si vei gasi zeci de modele cu doar 10 lei . Cu drag

  11. Nedelea Mihaela says: Reply

    Ce sweet sunt toate. Dintre bufnitele preyentate de dvs. eu as alege-o pe cea din coltul din stanga sus. Mi se pare cea mai apropiata de realitatea padurilor zonei temperate.

  12. In Cora sunt brelocurile la 10 lei (9.9 lei parca). Plusurile de 15 cm costa 29.9 lei, am luat noi cateva inainte de a le vedea si in Mega Image, la 25 lei si ceva.
    Sunt f. dragute, copiii mei le iubesc. Avem doua pisici diferite, un catel si o bufnita din dreapta jos :).
    De la Toyscom ar merita numai daca ai vreun cod de reducere sau oferta speciala.

  13. M-am exprimat cam alandala, imi cer scuze. Avem o bufnita, cea din dreapta jos din imaginea pusa de tine, Laura.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.