Concurs Disney Junior & Miles în spaţiu

Aşa cum vă spuneam săptămâna trecută, punem punct astăzi unui concurs cu premii în cărticele frumoase de la Usborne (câştigătorul e afişat la finalul acestui articol) şi dăm startul unui nou concurs sponsorizat de Disney Junior. Iată ce premii frumoase avem: trei produse originale Disney & Miles în spaţiu pentru trei participanţi norocoşi: un pahar pentru apă, un rucsăcel de grădiniţă şi un ceas, toate cu îndrăgitele personaje.

premii Miles in spatiu

Nu ştiu dacă aveţi copii care se uită la Miles în spaţiu, însă ştiu că mai toţi copiii sunt pasionaţi de spaţiu, de planete şi de astronomie în general. Eliza este foarte preocupată de acest subiect: are deasupra patului un carusel cu stele, o planetă, o rachetă şi o cometă pe care i l-am luat mai demult dintr-un târg de vechituri, a fost în culmea fericirii că am dus-o la Planetariumul din Constanţa şi îşi doreşte mult un telescop de ziua ei, precum şi o vizită la Observatorul Astronomic. La Miles în spaţiu se uită cu încântarea şi dedicaţia cu care se uita pe vremuri la Teletubbies, iar la episodul în care Miles trebuia să renunţe la Merc, robostruţul său, în favoarea unui robot mai performant, Eliza chiar a plâns. Încă n-are experienţa necesară să ştie că personajele principale nu sunt niciodată înlocuite din seriale 😀

Şi acum că am povestit despre serial, să revenim la concurs. Pentru a câştiga unul dintre cele trei premii, trebuie să ne spuneţi într-un comentariu o întâmplare/anecdotă personală despre copiii voştri care să aibă legătură cu spaţiul. Să ne povestiţi dacă le plac stelele şi planetele sau dacă îşi doresc să călătorească în spaţiu. Sau poate au o carte preferată de astronomie sau cu poveşti care se petrec în spaţiu 🙂 Aşteptăm povestioarele voastre până duminică, 12 iulie, iar luni, pe 13 vom alege trei câştigători care ne vor fi povestit cele mai haioase/frumoase/pline de sens întâmplări. Juriul va fi format dintr-un reprezentant al canalului Disney Junior şi subsemnata. Se vor puncta extra corectitudinea exprimării şi modul în care este folosit limba română. Mult succes tuturor!

Şi apropo, prima carte tradusă de mine vreodată este despre nişte copii care călătoresc prin spaţiu, se numeşte Larklight şi mi-a fost foarte, foarte dragă!

Şi acum momentul mult aşteptat de astăzi: câştigătoarea concursului cu premii în cărticele Usborne este autoarea comentariului cu numărul 3. O aştept pe câştigătoare cu un email la adresa blogului pentru a intra în posesia premiilor iar pe voi vă aştept la concursul Disney Junior (p.s.: să nu spuneţi nimănui, dar săptămâna viitoare avem un alt concurs, cu o carte frumoasă pentru sufletul vostru, al adulţilor, de data asta 🙂 )

31 Replies to “Concurs Disney Junior & Miles în spaţiu”

  1. Plimbându-se in bratele bunicului pe strada, dupa apusul soarelui, Carina asculta cat se poate de captivata povestile acestuia, căci bunicul are un mare dar al povestirii si captivarii publicului, mai ales al copiilor. Si cum ii povestea el cate-n luna si in stele, i-a venit ideea de a-i cânta un cântecel (cântat de Dan Spataru), arătându-i luna:

    “Luna, da-mi o scara de mătase,
    Sa ajung in serile frumoase,
    Pan’ la tine, doamna mea,
    Printre stele m-as urca,
    Că la noapte vreau sa te răpesc!”

    In culmea bucuriei, Carina a exclamat: “Nuna! Nuna!”. Au fost printre primele cuvinte rostite!
    Si au cântat si s-au uitat la luna minute întregi. Bunicul nu mai uita bucuria Carinei. Pentru a povesti aceasta întâmplare, l-am sunat si l-am întrebat cam ce vârsta avea Cari cand s-au uitat ei la luna si au cântat. Mi-a răspuns instataneu: “un an, 4 luni si o zi!” (adică 20 aprilie 2012).
    Si au urmat multe nopți de cântece, mare pasiune mai făcuse pentru luna!

    1. Grațiela Dolea says: Reply

      Ce frumos! Tot așa le cântă şi fetițelor noastre bunica.

      1. Bunici intelepti! Sa le dea Dumnezeu sănătate!

    2. Rodica, mi-a placut foarte mult comentariul tau. Trimite-mi adresa ta si iti voi trimite o ceva frumos pentru fetita ta ca premiu din partea mea.

      1. Laura, îți multumesc din suflet!

  2. Adina Achim says: Reply

    Buna ziua,

    Baietelul meu, de 2 ani, mi-a spus intr-o seara, cand ne intorceam de la bunici:Ce fumoasa este Luna…cine a pus-o acoio (acolo)? Si tot el raspunde:Ched ca a ipit-o Doamne -Doamne cu ipici (Cred ca a lipit-o Doamne -Doamne cu lipici). Cred ca o explicatie mai frumoasa (pentru cei doi ani ai sai) nici eu nu-i puteam da…..

    O zi buna!

  3. Adrian Lazar says: Reply

    Intrebarea mea catre fiul meu Andrei:
    – Ce vor vedea cosmonauții sovietici atunci când vor ateriza pe Lună?
    Iata si raspunsul lui, fara sa ezite:
    – Doi americani!!

  4. Picincu-Hobjila Viorica says: Reply

    Am zambit, citind provocarea lansata, gandul zburandu-mi la Gabriel, baietelul nostru drag, care de un an “experimenteaza” schimbul dintisorilor; ei bine, pe “vremea noastra”(in copilarie), a adultilor de azi, cand scoteam un dintisor, ne intorceam cu spatele la casa si il aruncam cu putere spre cladire, punandu-ne o dorinta; acum, strumfii sunt vizitati de Zana Maseluta, care, simpatica si darnica cum este ea, vine noaptea pe furis, ia cu grija, de sub perna, dintisorul invelit in servetel si lasa un cadou. Ce se intampla cu dintisorul? Desigur, acesta este transformat in steluta si vegheaza de sus, de pe cer. Gabriel, la cei sase lui ai lui, e fascinat de toata aceasta transformare si de multe ori, seara, se uita la cer si numara stelele…isi alege 4 (pana acum, 4 dintisori au cazut) si arata mandru spre ele, exclamand: “Uite, ai mei sunt! Vezi ce tare stralucesc; asta, pentru ca i-am spalat bine si am avut grija de ei!”…Apoi se intristeaza putin si se imbarbateaza: “Dar nu-i bai, cresc altii la fel de frumosi…Nu-i asa, mami?”. Nu de putine ori mi-a spus ca, atunci cand va fi mare, va merge sa ii viziteze, considerandu-i ca fiind o mica familie (e fascinand…copiii vad in tot ce ii inconjoara VIATA…pentru ei, orice obiect “traieste” si poate vorbi, umbla, juca etc.; in plus, orice vis si dorinta a celor mici, se va realiza, cand vor creste). Mi-a spus ca si-ar dori, ca atunci cand va pleca in spatiu, sa o ia si pe surioara lui cu el, caci sigur ii va placea acolo 🙂

  5. Cu drag participam si noi la acest concurs. Tudor al meu (2 ani, 10 luni) e fascinat de planete, stele, luna, univers…Sunt multe intamplari haioase de care imi aduc aminte dar prima de care mi-am amintit instant citind cerinta este o intamplare “haioasa”:). Intr-o seara, uitandu-ne pe cartile despre univers (ii plac cele de la Usborne “See inside Universe” si “See inside space”), i-am spus ca Jupiter este cea mai mare planeta, ca are foarte multi sateliti. Se pare ca a retinut, pentru ca peste vreo doua saptamani, asteptand la coada la supermarket sa platim, dintr-o data, Tudor al meu: “Mami, ia uite, domnul are capul cat Jupiter!”. Prima data nu am realizat exact, urmand ca apoi sa rosesc instant si nestiind cum sa abordez situatia fata de domnul cu capul cosmic…Nu avea rost sa-i explic domnului ce si cum…m-as fi afundat si mai tare pe taramuri miscatoare.
    Alte comentarii simpatice ale lui de care mi-aduc acum aminte: “Mami, de ce stelele apar doar noaptea?”, “Mami, daca o sa zbor sus, cu o racheta, o sa pot sa iau o stea in palma?”, “Mami, de ce Luna si Soarele nu stau impreuna pe cer?”…E la varsta marilor intrebari, bineinteles, care mai de care mai simpatico si mai incuietoare pentru parinti:).
    O zi frumoasa!

  6. Eduard 5 ani isi scchimba meseriile cam la fiecare 2 zile .)))intr o zi ma intreba de ce nu merg toti oamenii pe luna ,ar avea mai mult loc si nu ne am mai inghesui la inghetata toata ziua ))dar si ca el nu mai vrea sa fie pompier si isi doreste sa fie astronaut ,ma intrebat chiar si cati km sunt pana la luna ))

  7. Noi am avut o data o ” calatorie ” pe Luna 🙂 Am pus un cearsaf maaare in mijlocul camerei, am imbracat baietii in astronauti (facusem rost de doua costume) si asa de frumos a fost!!
    Mi-au spus ca cel mai mult si-ar dori sa fie in spatiu pentru ca acolo nu exista gravitatie 🙂 si in sfarsit ar putea zbura si ei.
    Multumim frumos pentru concurs! Noi ne uitam la Miles in spatiu .

  8. ionela bortofleac says: Reply

    In jurul varstei de trei anisori, M iesea seara afara special sa vada luna si ma chema zicand :” mami uite aluna!”
    Acum la cei sase anisori ne pregatim de clasa 0 si invatam lunile anului si planetele.

  9. Teodor la 2 ani jumate este foarte pasionat de stele…de la prima stea aparuta seara imi arata cu degetelul pe cer…apoi stie ca atunci cand soarele face nani apare luna sa stea pana dimineata cand se trezeste soarele 🙂

  10. roxana popa says: Reply

    M. ma intreaba frecvent: – Mami, cand luam si noi o cameră pe o alta planeta? ( obisnuita cu ideea ca atunci cand mergem in excursii închiriem o camera) :)))

  11. Nepotelul meu este facinat de cerul instelat ,de luna plina care straluceste asa frumos pe cer si unde credem ca este lumina tot timpul 24 din 24 de ore unde nu trebuie sa dormi decat sa te joci ,cand se va face mare se va face pilot sau astronaut pentru ca ii place sa fie sus la cer sa admire planetele si stelele stralucitoare sa sara cu parasuta .

  12. Buna. Eu i-am dus pe ai mei la biblioteca. Acolo Matei a gasit un glob Pamantesc usor (ca avem si acasa unul, dar greu de tinut in mana) si un Sistem Solar. Le-a luat, le-a analizat si am inceput discutiile, deoarece avusese si la gradinita lectie despre planete si Sistemul Solar. Am gasit si o carte subtirica din care am citit la biblioteca, relaxati, pe jos, pe perne, caci asa este la Biblioteca ion Creanga. De-atunci imprumutam acasa si citim zilnic din Atlasul Universului pentru copii si “Lumea ta explicata – Spatiul” de Robin Scagell. Ambii copii urmaresc cu placere “Miles în spaţiu”, asa ca le-as face o mare surpriza cu acest premiu. Matei s-ar duce din toamna la clasa pregatitoare cu ghiozdanul. Intr-o postare pe blog, avem o zi de-a noastra de joaca de-a cosmonautii 🙂 http://www.2iepurasi.com/2015/03/micii-astronauti.html

  13. Oprea Andreea says: Reply

    Baietelul meu este fascinat de spatiu atat cat intelege el (4 ani si jumatate). Isi doreste foarte mult sa se plimbe cu avionul… pana la Luna. Ar fi foarte incantat de premii pentru ca ii place foarte mult desenele animate Miles in spatiu.

  14. MIHAELA MIHAILA says: Reply

    Fetita mea Natalia privind la verigheta mea de pe deget : “Mami, tu ai un inel ca Jupiter! ” …asta dupa ce abia invatase la gradi despre planete.

  15. Olivia Ailenei says: Reply

    Buna! Baietelul meu, acum in varsta de 3 ani, a fost fascinat inca de mic de stele si mai ales de luna. Stand la mansard, prin geamurile de mansarda, inainte de somn, priveam si povesteam despre „nuna”, care a fost si unul dintre primele lui cuvinte. Acum, sunt multe seri in care adormim, de cele mai multe ori intai mami, rasfoind si citind din Primul meu atlas despre univers. Si desi mami ar prefera altfel, cand la TV e Miles, nu prea il poti lua de acolo.

  16. Ceaușescu Madalina says: Reply

    Băiețelul meu,Teo de 1.10 anisori este fascinat de caruselul lui cu multe stelute,luna…in fiecare seara îmi cere sa ii d au drumul si binenteles o mica poveste cu personajele principale.
    Deocamdată nu se uita la tv.Este micut…dar,începutul legat de stele,planete suna promitator.

  17. Cristina B. says: Reply

    Fetita mea are un coleg de gradinita fascinat de spatiu si tot ce inseamna rachete, planete, sistem solar si toate “detaliile” acestea. A invatat foarte multe lucruri de la el si chiar ne-a spus ca isi doreste foarte mult ca intr-o zi sa ajunga in spatiu:) are stele si planete deasupra patului etajat unde doarme, si inainte sa adoarma chiar se gandeste mult la ele, de multe ori ne pune tot felul de intrebari in legatura cu acestea. E interesant cum pasiunea colegului sau de gradinita a deschis si altora acest interes fata de spatiu si tot ce cuprinde el. Daca am castiga stiu sigur cu cine am imparti cadoul:)

  18. Grațiela Dolea says: Reply

    Mie şi lui tată-său ni se aprind toate stelele în suflet când Măriuca noastră de 4 ani şi ceva ne spune ” Te iubesc până în spațiu! Şi înapoi! ” … Cam atât. ^_^

  19. Câştigătorii concursului sunt: premiul 1 (rucsacul): Adina Achim, premiul 2 (ceasul) Alina N, premiul 3 (paharul) Picincu Hobjila Viorica. Rog câştigătoarele să-mi dea un email cu adresa poştală şi numărul de telefon pentru a le fi expediate premiile. Vă mulţumesc pentru participare.

  20. Adina Achim says: Reply

    Buna ziua,
    Va multumim mult pentru premiu si pentru toate activitatile dvs. V-am trimis un e-mail cu datele pe adresa idei_pentru_mamici_si_copii@yahoo.com.

    Va doresc numai bine dvs. si Elizei !

  21. Picincu-Hobjila Viorica says: Reply

    Multumesc frumos 🙂

    1. Picincu-Hobjila Viorica says: Reply

      Din pacate, nu reusesc sa gasesc adresa de email :(, se poate, va rog, sa imi dati un indiciu (unde o pot gasi)? Multumesc frumos!

  22. Picincu-Hobjila Viorica says: Reply

    Multumesc, am trimis datele! Zi minunata!

  23. Buna dimineata,

    Si eu v-am trimis email cu datele, nu stiu insa daca l-ati primit.
    Multumim frumos!

    1. Buna, Alina, am primit, acum centralizez toate datele castigatorilor.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.