Cum să te îndrăgosteşti

Acesta este titlul unei cărţi de Cecelia Ahern apărută în luna mai la editura All. Sinceră să fiu, m-am apucat destul de greu de ea, deoarece nu mă atrăgea nici titlul, nici formatul. Nu aveam chef de cărţi “grele” şi la propriu (368 de pagini şi format cartonat) şi la figurat. Însă am luat-o cu mine în concediu şi am citit-o deşi îmi venea să dau cu ea de pământ şi să fac cornete de seminţe din paginile ei.

tn1_cum_sa_te_indragostesti-c1

În primul rând, am avut nişte sentimente foarte amestecate faţă personajele principale. Deşi intenţia autoarei a fost să prezinte personaje reale, credibile, eu nu am reuşit deloc să simpatizez cu personajul principal masculin, de exemplu. Adam e un tip arătos, aparent realizat în viaţă, care vrea să se omoare aruncându-se de pe un pod doar pentru că nu i-au ieşit pasienţele în anumite domenii. Din start m-a pierdut. Am o problemă cu oamenii care cred că pot rezolva ceva omorându-se (aici nu era vorba că nu poate suporta durerea anumitor pierderi sau suferinţe îndurate, ci de faptul că nu voia să-şi asume nişte responsabilităţi şi să accepte noul curs al vieţii sale, atâta tot). În al doilea rând, faptul că era bărbat m-a iritat şi mai tare: până la urmă personajele principale din romanele de dragoste nu trebuie să fie tipi duri, cu priviri sexy şi care îşi ţin necazurile pentru ei? Ştiu, ştiu, şi băieţii plâng câteodată. Însă autoarea nu a reuşit să mă facă să-l îndrăgesc, să empatizez cu el sau măcar să-mi fie milă de el.

Cu personajul principal feminin a fost altceva. Nu am antipatizat-o direct, ci mai degrabă mi-a fost milă de ea şi, pe alocuri, m-am identificat cu ea. Christine Rose este consultant în domeniul forţelor de muncă, pasionată până la absurd de cărţile motivaţionale după care îşi conduce, exclusiv viaţa, şi se decide, brusc, după ce tentativa ei de a salva de la sinucidere un bărbat eşuează, să divorţeze chiar dacă nu era, aparent, nimic în neregulă cu căsnicia. Toţi îi spun că e nebună, evident, iar fostul soţ porneşte o campanie de denigrare la adresa ei pentru că nu înţelege de ce a fost părăsit. Eu am înţeles-o perfect pe Christine, ştiu ce înseamnă să fii, pur şi simplu, nefericit şi să simţi că ai făcut nişte alegeri nepotrivite din start. L-am înţeles şi pe fostul ei soţ care îi face tot felul de mizerii ca s-o pedepsească, deşi de la un punct încolo reuşeşte să se potolească şi să accepte că ce-a fost a fost, chiar dacă nu şi s-o ierte. Este perfect normal ca oamenii s-o ia razna când simt că le fuge pământul de sub picioare, mai puţin normal e ca ei să rămână razna, din păcate, şi m-am bucurat că totuşi personajul din carte a înţeles, în cele din urmă, că nu merită să continue aşa.

Christine crede că are un răspuns pentru toate, doar are biroul plin de cărţi care se numesc “Cum să… în 5/10/20 de paşi” şi de fiecare dată când are o problemă deschide o carte şi caută răspunsul în ea. Christine a încetat cu mult timp în urmă să mai caute răspunsuri în inima ei şi crede cu sinceritate că soluţiile oferite de alţii într-un număr predefinit de paşi sunt cele mai bune, ba chiar visează şi ea să scrie o carte motivaţională, crezând că acest lucru îi va aduce succesul profesional. Când îl întâlneşte pe Adam, sinucigaşul antemenţionat, Christine apelează tot la cărţi în încercarea de a-l face să iubească din nou viaţa. Cu ajutorul sfaturilor seci din paginile respective, Christine îl ajută să-şi facă ordine în viaţă şi, deşi pare că a reuşit, la final îşi dă seama că ceea ce părea un succes fulminant e, mai degrabă, un eşec. În mod previzibil, se îndrăgosteşte de Adam şi viaţa pe care ea i-o trasase cu ajutorul sfaturilor din cărţile ei motivaţionale nu mai pare să fie ceea ce îşi doreşte pentru el. Vă las pe voi să descoperiţi finalul, la fel de previzibil. Nu pot decât să sper că Adam şi-a învăţat lecţia şi că acum ştie că sinuciderea nu este o soluţie.

Aş da cartea asta şi adolescentelor s-o citească, să vadă că viaţa nu se trăieşte în 10 paşi simpli învăţaţi din revistele glossy şi că nici la maturitate viaţa nu devine mai uşoară sau mai simplă. Aproape de finalul cărţii e un incident care este extrem de actual în societatea în care trăim: o adolescentă încearcă să se sinucidă deoarece prietenul ei a filmat un act intim petrecut între ei şi l-a pus pe internet. Nu sunt multe pagini dedicate acestei întâmplări însă e suficient cât să atragă atenţia şi, poate dacă ajunge cartea în mâinile unei tinere, să-i aprindă nişte beculeţe. Cartea abordează subiectul sinuciderii din mai multe unghiuri şi perspective şi cred că scopul ei e să transmită mesajul că sinuciderea nu este o soluţie şi că viaţa merită trăită, mesaj care trebuie transmis adolescenţilor sub toate formele, în condiţiile în care rata sinuciderii la copii şi adolescenţi este îngrijorător de mare.

Cartea are destul de multe greşeli de editare care pe mine, ca traducător, m-au deranjat şi mi-au furat din plăcerea lecturii. Altminteri, e o carte care explorează destul de mult anumite sentimente şi trăiri negative care sunt rareori abordate în romanele de dragoste şi poate că tocmai asta o face o carte demnă de recomandat (mai ales că e şi la reducere acum) deoarece vă va face să vă puneţi multe întrebări cu privire la viaţă şi la modul în care aceasta trebuie/merită trăită.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  1. In partea cu sinuciderea, spui ca alege sa o faca doar pentru ca nu se poate adapta sau nu-si poate insusi niste responsabilitati ce i-ar schimba cursul vietii. Viata o sa se schimbe mereu.. alte preocupari, alte activitati. Poate atunci cand iti intemeiezi o familie si esti sigur pe tine, poate sa stagneze putin din punct de vedere al rutinei zilnice, restul lucrurilor depind de tine.
    Ha, cum ai zis si tu, aici se pare ca personajul feminin a schimbat putin rolul cu cel masculin, suferindul fiind barbatul. 😀

  2. Tot umbland prin lumea virtuala, am descoperit articolul dvs referitor la cartea “Cum sa te indragostesti” si, desi n-am vrut sa va mai deranjez, “mouse-ul” nu m-a lasat in pace, asa ca va scriu din nou ca sa va spun ca recenzia dvs este cat se poate de obiectiva – cartea este intr-adevar facila si, uneori, SF, desi pune niste probleme de viata, asa cum ati spus si dvs. Dar ce m-a facut sa va scriu este fraza dvs – “Cartea are destul de multe greşeli de editare care pe mine, ca traducător, m-au deranjat şi mi-au furat din plăcerea lecturii.” Observatia dvs este cat se poate de pertinenta si as spune ca sunteti eleganta – nu are “multe” greseli, ci e un dezastru de la un capat la altul. Mie, ca traducator, mi-a placut stilul – are fraze bogate, in stil fluviu, pe care redactorul mi le-a facut praf. Este plina de repetitii deranjante, frazele sunt trunchiate, stalcite sau masacrate, iar poezia (caci are poezie – in original), a disparut complet in romana. Si va adresez astfel aceeasi intrebare retorica, pe care mi-o pun si mie adesea si careia nu-i gasesc un raspuns. Cu ce drept nimicesc redactorii o lucrare buna, transformand-o intr-un dezastru literar, care “fura cititorului din placerea lecturii”?

    Numai bine si concediu placut in continuare!