Am fost la Ikea şi n-am cumpărat nimic

Sună incredibil, nu? 😀 Adevărul e că e greu să te duci la Ikea şi să pleci de acolo cu mâna goală. Eu de câte ori mă duc să iau, de exemplu, două şuruburi şi nişte şerveţele, mai plec de acolo cu nişte pungi cu fermoar, un set de caserole, două lumânări parfumate, o chestie pentru bucătărie de care n-am musai nevoie, o jucărie sau o carte pentru Eliza, un cearşaf, o plantă, o vază, un borcan cu capac etanş, biscuiţi cu ovăz şi sucuri de merişor de la magazinul de delicatese suedeze şi, evident, mai mănânc ceva şi sus la bistro şi o îngheţată de jos. E raiul consumerismului acolo dar e un rai pe care eu îl ador. Şi îi ador şi pe cei de la Ikea şi îi consider o corporaţie “bună” şi nu mă sperie faptul că au cumpărat păduri la noi pentru că ştiu că le vor folosi “sustenabil” (spre deosebire de ai noştri). Asta ca să ştiţi înainte să  citiţi articolul.

Am ajuns ieri la Ikea pentru conferinţa de presă dedicată lansării noului catalog, axat pe “gesturile mici care contează”. Aşa am aflat şi de alte gesturi “mici” de-ale lor cu privire la mediul înconjurător. De exemplu, somonul din restaurant provine de la ferme certificate ASC (Aquaculture Stewardship Council). Certificarea ASC promovează consumul de pește provenind din surse care respectă standarde înalte de lucru cu oamenii și mediul: venituri corecte și stabile pentru familiile de pescari din țara de proveniență, grijă ca stocurile de pește să se refacă. Iar din martie 2015, deșeurile organice de la restaurantul IKEA sunt trimise către o fabrică de biogaz, iar până în luna august, 5.840 kilograme de deșeuri au fost transformate în biomasă.

În plus, Ikea se aliniază la curentul “mâncare sănătoasă” şi va începe să ofere alternative vegetariene şi cu mai puţin zahăr la produsele alimentare existente deja în meniurile lor (chifteluţe vegetariene, apă fructată cu aromă de pin şi mesteacăn, iaurt îngheţat).

În noul catalog, Ikea pune accent pe bucătării şi pe mesele în familie, dar mesele alea care strâng oamenii în jurul unor alimente sănătoase. Mi-a plăcut enorm display-ul celor de la Ikea – câteva corpuri modulare cu rafturi pe care erau doar fructe, legume, plante aromatice etc. Nicio băutură carbogazoasă, nicio chestie ambalată în punguţe lucitoare care promit să-ţi aducă fericirea.

_P4A7039

Sunt şi voi rămâne în continuare fan Ikea. Casa mea e mobilată în proporţie de 70% cu mobilier Ikea şi visul meu e să am o bucătărie aranjată numai de la Ikea (deocamdată rămâne un vis, nu ştiu de ce, dar încă nu simt imboldul de a-mi goli bucătăria de mobila veche şi urâtă luată odată cu apartamentul şi de a sta în şantier câteva luni, însă aş putea folosi noua opţiune “realitate augmentată” de pe aplicaţia lor ca să văd cum ar arăta mobila lor la mine în bucătărie :D). Anul trecut am avut chiar catalog personalizat cu poza mea şi a Elizei (a fost o campanie publică la mall Băneasa) iar în ianuarie anul acesta casa mea a apărut în Ikea Family Live Magazine, după ce editorul lor, Helen Brown, a tras de mine câteva luni să mă mobilizez să fac poze, pentru că eu consideram că doar casele mari şi frumoase pot apărea în revista lor şi nu şi apartamentele comuniste de 60m pătraţi în care nici nu poţi să te dai ca lumea mai în spate să faci poze. Helen m-a convins, însă, că spaţiile mici sunt de mare interes pentru ei, aşa că am făcut-o până la urmă. Evident, casa mea nu arată aşa aranjată tot timpul, că doar locuim în ea zi de zi, însă în mare, cam aşa e. Îmi petrec mult timp acasă şi îmi place să fiu înconjurată de lucruri frumoase.

1174Notă:

Nu ştiu de ce simt nevoia să spun asta, dar o spun totuşi: acesta nu este un post publicitar. Probabil aţi remarcat deja că îmi marchez cu (P) toate postările publicitare. Sunt fan Ikea încă de când am păşit prima oară într-un magazin acum 10 ani (în Germania) şi cu siguranţă voi rămâne fanul lor mulţi ani de acum încolo. La câţi bani le dau anual în magazin, ar face bine să păstreze standardele la fel ca şi până acum!

P.S. Azi mă duc iar la Ikea. Am uitat să cumpăr ceva.

9 Replies to “Am fost la Ikea şi n-am cumpărat nimic”

  1. Imaginează-ți că eu am venit o data din Giurgiu la Ikea si nu am luat nimic :))) !
    Până și copiilor le place acolo – că au voie sa atingă plușurile, că se pot roi in fotoliul acela rotitor cu copertină, ca totul pare asa ca și cuma i fi ” acasă ”. Le place si că poți să-ți pui cât suc vrei tu in pahar, deși e calculată bine și treaba asta :)) Pe o sticlă de suc dai cam 3-4 ron. Cine se apucă să bea acolo 2 litri de suc ? 🙂
    Acum au inghețată din aceea la 1 ron și sus la etaj.
    Noi am luat la tot neamul încalțătoare din acelea lungi. Sunt super.

    1. Acum o sa bage niste ape fructate foarte, foarte faine acolo sus, la reumplere gratuita 🙂 Cu 50% mai puţin zahar si aroma de mesteacan. Iti dai seama ca abia astept?

  2. 🙂 Şi noi suntem fani Ikea, pentru vizitarea căruia nu-mi ajunge o zi. Iar eu, în mod special, ador anumite preparate de la magazinul de delicatese.

  3. Da, Ikea e unica. Un model de business care ar trebui urmat si de altii.

  4. Un singur lucru nu-mi place…doar un Ikea in toata tara???…:)

    1. Da, asta chiar ca e aiurea, ar trebui sa faca in mai multe orase.

    2. Au un serviciu de livrare ireprosabil si rapid. Si nici nu costa f mult. Poti incerca.

  5. Am comandat mobila pe internet la ei ptr la Lugoj si a ajuns dupa 36 de ore. In Paris le ia trei saptamani sa livreze. IKEA Bucuresti chiar e genial, desi as avea de comentat la procesul de comandat online – de ce nu poti plati direct si trebuie sa verifice ei stocul si dupa sa iti trimita un link sa platesti?
    Altfel, eu cred ca IKEA are mobila ok atata timp cat nu te muti. Cu putin noroc merge asamblata poate dupa o mutare. La a doua mutare oricum apar chestii mai faine si arunci ce ai, ptr ca e uzat deja, si iei altceva. Noroc ca romanii nu prea se muta!
    Dupa…nu as spune ca e calitate ce propun ei, nu e ceva ce lasi nepotilor, cum e mobila de cires a bunicii mele. Plus ca un alt dezavantaj e ca avem cam toti casele la fel deja.
    Dar ca o concluzie, atata timp cat au foarte multe marci care ii copiaza (Conforama de exemplu) eu zic ca au gasit reteta succesului. Si asa cum spunea cineva in alt comentariu, si eu ma simt ca acasa la ei. Si e mare lucru.

    1. Da, pe de o parte ma dispera ca nu pastreaza niste piese de baza pentru ca uneori caut sa-mi inlocuiesc ceva sau sa iau la fel si nu mai gasesc. Pe de alta, da, apar chestii mai faine uneori 🙂

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.