Barbie în Tabăra de Muzică

Săptămâna trecută a avut loc în Bucureşti, la Grand Cinema Băneasa, un eveniment foarte drăguţ de lansare a filmului Barbie în tabăra de muzică. Din păcate, noi nu eram în Bucureşti, aşa că am rugat o prietenă să meargă în locul meu cu fetiţa ei şi să-mi povestească dacă i-a plăcut. Cum impresiile au fost pozitive, m-am gândit să vă dau şi vouă de veste de noul film, poate fetiţelor voastre le va face plăcere să-l vadă. Eu şi cu Eliza vom merge sigur să-l vedem, ea este mare fană Barbie, şi nu doar a păpuşilor dar şi a DVD-urilor în care Barbie joacă diverse roluri şi a cărţilor (multe dintre ele educaţionale, despre una dintre ele vă povesteam în detaliu aici).

Sinopsis film (ca să vedeţi că e foarte simpatic şi merită văzut):

“Barbie joacă rolul unei prințese moderne, care întâmpină obstacole atunci când alege să-și petreacă vacanța într-o tabără exclusivistă, dedicată numai prințeselor. Tabăra este amplasată pe malul unui lac, de la marginea unei păduri frumoase. Se produce o confuzie atunci când Barbie se îmbarcă. Odată ce ajunge la doc și se pregătește să părăsească nava, își dă seama că a fost dusă în tabăra de pe cealaltă parte a lacului! Este total diferită de tabăra elegantă destinată prințeselor, deoarece acesta este locul în care vin, în fiecare an, copiii rockstar-urilor. În ciuda cererilor sale de a fi mutată, Barbie se vede nevoită să stea în tabara pentru staruri rock. Un star rock în devenire suferă aceeași soartă ca ea, fiind blocată în tabăra pentru prințese! Din cauza unui conflict mai vechi între cele două directoare de tabără, directoarea taberei pentru prințese se opune ideii de a face schimbul. Ea este sigură că anul acesta, cu un star rock în tabăra ei, are în sfârșit o șansă în a câștiga competiția muzicală. Ambele fete reușesc să-și facă noi prieteni. Ele participă la activități, iar Barbie chiar acceptă ideea de a cânta ca un star pop. Pe măsură ce competiția se apropie, cele două tabere se reunesc pentru o mare fuziune muzicală, care este mult mai bună decât orice au făcut în trecut. În ciuda faptului că provin din două lumi diferite, fetele descoperă cum muzica îi poate uni pe toți.

Barbie în Tabăra de Muzică rulează în cinematografele din România, începând cu data de 14 august 2015 (adică de azi). Până în prezent poveştile Barbie erau difuzate pe DVD sau micile ecrane, dar Universal şi RoImage o aduc pe Barbie pe marile ecrane, într-o poveste distractivă şi educativă.”

De asemenea, din septembrie vor apărea în magazine şi jucării cu tema Barbie în Tabăra de Muzică.

Nouă ne place personajul Barbie şi valorile pe care acesta le promovează. Ştiu că lumea judecă franciza doar după felul în care arată Barbie dar părerea mea e că facem din ţânţar armăsar pentru că eu n-am văzut nicio fetiţă care să aprecieze păpuşa doar pentru că are forme de fotomodel. Eliza urmăreşte cu drag filmele cu Barbie pe care le are în colecţie pentru că acestea promovează valori pozitive: prietenia, bunătatea, grija faţă de ceilalţi şi faţă de animale, respectul faţă de ceilalţi, dragostea faţă de familie, iertarea, acceptarea oamenilor aşa cum sunt dar şi stima de sine şi aşa mai departe. De asemenea se joacă destul de mult cu păpuşile ei Barbie pe care le îmbracă şi le dezbracă mereu şi cu care creează tot soiul de scenete şi jocuri de rol. Prin urmare, dacă vreţi s-o demonizaţi pe Barbie, sunteţi liberi s-o faceţi dar nu la mine pe blog, vă rog, pentru că noi chiar o iubim 🙂

 

6 Replies to “Barbie în Tabăra de Muzică”

  1. Si eu am avut aceeasi schimbare de parere asupra lui Barbie. Am incercat sa-i interzic fiica-mii sa se uite la filmele ei, din principiu, dar am descoperit ca sunt chiar educative (pe langa o puerilitate made in USA, e drept…). Asa ca acum ea este fan, iar eu m-am limitat la a-i atrage atentia, in repetate randuri, ca in realitate nu exista fete atat de slabe si cu trasaturi de papusa. Atat 🙂

    1. Parerea mea e ca fetitele nici nu remarca treaba asta cu aspectul fizic. In fond, papusile Barbie nu au nici organe genitale, asta inseamna ca asta e modelul de trup la care trebuie sa aspiram? Cred ca noi adultii gasim o multime de intelesuri la tot felul de chestii care sunt, in esenta, inocente.

  2. alina van der westhuizen says: Reply

    Buna,
    Si noi am fost la eveniment si ne a placut.
    Vroiam sa va intreb cum aflati de aceste evenimente ? Noi eram intamplator la film dar ne ar placea sa participam si la altele.
    Am vazut ca luni a fost evenimemt pt Maya the Bee.
    O seara frumoasa,
    Alina

    1. Laura Frunză says: Reply

      La unele evenimente sunt invitata pentru ca sunt bloggerita. La altele merg deoarece am vazut informatii undeva in spatiul virtual.

      1. alina van der westhuizen says: Reply

        Mersi pt raspuns. Unde mai exact in spatiul virtual aflati de aceste avanpremiere?pe ce site ?
        Mersi,

        1. Avanpremierele la filme sa gasesc pe site-urile de profil (cinemagia, cinema city etc). Evenimentele in sine sunt doar pentru bloggeri si jurnalisti, nu se adreseaza decat foarte rar publicului larg.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.