La Mărişel – un colţ de Ardeal

IMG_4214_2

În luna iunie am fost plecată două zile într-un info-trip organizat de Napolact pentru a vizita două ferme de vaci care oferă laptele bio pentru produsele din noua lor gamă bio (lapte certificat). A trecut ceva timp de atunci, nici eu nu ştiu când şi unde s-a dus vara şi nu am mai apucat să povestesc despre călătoria aia cu bucluc şi peripeţii dar care m-a dus într-un colţ de ţară în care eu, altminteri, n-aş fi ajuns. Am vizitat două ferme, una complet tehnlogizată, care îşi cultivă şi prepară singuri şi furajele certificate bio (au culturi de porumb furajer, de lucernă, de cereale – aş face şi puţină poezie despre câmpurile alea frumoase dacă m-aş pricepe), au aparate de muls electrice şi aşa mai departe (la Zalău) şi încă una la Mărişel, un sat din vârful munţilor, unde, la fermă, nu au nici măcar curent electric şi familia Abrudean face drumul spre sat, indiferent de vreme, de două ori pe zi pentru a duce laptele la centrul de colectare pentru că nu are unde să-l depoziteze. Nu insist pe ferma de la Zalău pentru că era exact aşa cum m-aş fi aşteptat să fie, şi chiar mai mult, un adevărat exemplu de business reuşit, făcut cu multă trudă şi sudoare de oameni tineri şi muncitori. Vă las cu o singură poză, de pe unul dintre câmpurile lor de cereale furajere:

camp cu maci

Vreau să povestesc ceva mai multe despre a doua noastră destinaţie (de fapt, a treia, că am vizitat şi lactobarul Napoalct din Cluj), şi anume comuna Mărişel din munţii Gilău (Apuseni). În primul rând pensiunea la care am stat a fost foarte faină (Popasul Iancului), am mâncat acolo nişte feluri de mâncare la care visez şi acum: balmoş (făcut în stil tradiţional, cu “jintiţă”, adică zer), tocăniţă de hribi şi o smântână cum nu cred că am mai întâlnit vreodată până acum. Am întins-o pe pâine şi m-am îndopat cu ea înainte să vină ciorba pentru că nu mai puteam de poftă. Doar clotted cream-ul englezilor mai poate rivaliza cu smântâna aia. Dacă ajungeţi în zonă, vă îndemn din toată inima s-o vizitaţi, gazdele sunt extrem de primitoare iar mâncarea este excelentă.

În munţi, la nu ştiu câţi kilometri de Mărişel (recunosc că n-am fost foarte atentă, eram cumplit de răcită şi îmi era groaznic de frig, plecasem ca o cucoană la munte cu haine subţiri, nici nu mă uitasem pe hartă unde anume e Mărişel înainte să plec) am vizitat ferma familiei Abrudean. Olga Abrudean – fostă profesoară de limba română, emigrată în Anglia de unde s-a întors în Cluj, pe care l-a lăsat pentru a se muta la Mărişel şi a pune bazele unei ferme care să producă lapte certificat bio. Aveau doi copii mici, pe fetiţă o chema chiar Eliza. Doi prunci prietenoşi, frumoşi, iubitori de animale, adevăraţi pui ai muntelui. Pe timp de vară, familia Abrudean locuieşte la fermă, înconjuraţi de o frumuseţe care te lăsa fără grai dar pe care ei, din cauza muncii grele, nici nu ştiu cât mai apucă să o vadă.

IMG_4313_2

Bunica familiei ne-a povestit câte ceva despre acele locuri şi ne-a dăruit vreo doi hribi mari pe care ni i-a gătit ulterior gazda de la pensiune şi pe care ne-am bătut, aproape la propriu, aşa de buni erau! Noi ne-am dat în stambă făcând poze, ce să facem şi noi orăşenii, în faţa acelor locuri desprinse din cărţile cu poveşti? Eu nu mai trebuia să rămân fără grai pentru că eram deja fără 😀 O laringită cumplită se instalase în gâtul meu de vreo două zile. Că a trebuit să mai şi înregistrez un filmuleţ pentru Napolact, nu mai spun, sper ca filmuleţul ăla să nu vadă vreodată lumina internetului : )))

IMG_4325_2

IMG_4369_2

Mi-aş dori să mă întorc la Mărişel într-o vacanţă, însă sunt conştientă că e foarte departe iar mie nu-mi place să parcurg atâţia kilometri ca să ajung la destinaţia de concediu. Însă, uneori, când mă uit la produsele Napolact pe care de atunci le aleg cu precădere la raft, ştiind la primă mână cu câtă muncă sunt făcute, mai visez la smântâna aia grasă, la tocăniţa de hribi şi la balmoşul de la Mărişel…

Notă:

O să preiau ideea lui Marius Tudosiei şi o să vă rog ca, din respect pentru oamenii ăştia pe care eu i-am văzut muncind, să nu ne lansăm în veşnica dezbatere despre laptele unguresc al celor de la Napolact. Pe mine nimic nu mă mai poate convinge că Napolact aduce lapte din Ungaria pentru că eu ştiu sigur că nu e aşa. Nu ştiu dacă am voie să dezvălui ce am aflat de la cei de la Napolact despre povestea cu laptele unguresc, însă atunci când se va face publică toată tărăşenia şi cei care au lansat zvonul vor fi pedepsiţi de lege, veţi vedea că totul a fost doar o campanie de denigrare, pe principiul “corporaţia (mai ales aia străină) e rea”, uitând extrem de convenabil faptul că noi, românii, ne-am falimentat, închis, distrus şi vândut aproape toate fabricile cu tradiţie din ţară.

8 Comment

  1. Poza aia este reala? E superba. Ce pofta mi-ai facut cu hribii, as manca la micul dejun.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Da, uite-ma si pe mine in ea: marisel

  2. Ardealul a reprezentat dintotdeauna frumusetea naturala si sincera a Romaniei…

  3. Nedelea Mihaela says: Reply

    Ma bucur ca te-ai simtit bine la munte, chiar daca in Apuseni. Poate vei avea ocazia sa vizitezi si tinutul Dornelor pentru a face comparatie. Desi nu stiu cand (vreodata) vor face cei de la Dorna Lactate sau de la Dorna Ape Minerale / Aqua Carpatica vreun info-trip.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Cine stie, poate ajung si pe acolo candva. Am mai fost in zona Vatra Dornei si mi-a placut foarte mult.

      1. Nedelea Mihaela says: Reply

        Oooooooooo, ma bucur sa aud/citesc asta! Te asteptam cu mare drag!

  4. Boxi says: Reply

    Retraiesc vacantele de vara din copilarie petrecute la bunici, in inima Ardealului; excursiile la Sighisoara si pe valea Muresului.

Leave a Reply