Suport pentru cupcakes din ipsos turnat acasă

Pentru a realiza acest suport m-am inspirat din cartea Decoraţiuni interioare din beton pentru începători de la editura Casa. Aveam cartea asta de ceva vreme dar nefiind tentată să mă apuc de betonat, nici măcar n-am răsfoit-o. Până într-o zi, când m-am apucat de făcut curăţenie şi, înainte, s-o pun în bibliotecă, mi-am aruncat o privire peste paginile ei.

Am găsit instant cel puţin trei idei de pus în practică, doar că eu am încercat cu ipsos, nu cu beton (momentan, nu prea îmi arde de cumpărat un sac de 25 de kilograme de beton doar ca să testez nişte decoraţiuni 😀 )

DSCN9162

Materiale: un ghiveci micuţ (eu am avut din silicon dar merge, teoretic şi de ceramică. Cele de plastic, nu, pentru că nu au fundul plat), o formă pentru tarte, ipsos.

DSCN9165

Există două metode prin care se poate face suportul: fie se toarnă separat piciorul (în ghiveci) şi farfuria (în forma de tarte) şi apoi se lipesc cu ipsos sau alt adeziv de construcţii, fie se toarnă piciorul şi se lasă la întărit, apoi se toarnă farfuria şi înainte să se întărească, se înfige uşor piciorul şi se lasă la întărit. Piesele alunecă destul de uşor din forme odată ce s-au întărit. Se lasă la uscat câteva zile, până se albesc complet.

Notă: nu puneţi niciodată brioşele direct pe suporturile de ipsos. În primul rând nu e igienic, în al doilea rând suporturile nu pot fi spălate, pentru că ipsosul se înmoaie în contact cu apa. Suportul mai poate fi vopsit cu acrilice şi apoi lăcuit.

DSCN9159

Cartea asta e foarte faină, are nişte idei super simpatice de decoraţiuni (eu mai am una în lucru, tot cu ipsos în loc de beton – probabil că dacă aş sta la casă m-aş încumeta şi la beton, că are multe idei faine pentru casă şi la curte ar arăta mai rustic. Aşa în apartament nu prea merg nici decoraţiunile, dar nici mizeria aferentă testatului 😀

În carte, suportul era ceva mai mare, dar nu am avut decât o tavă foarte mare pentru tarte şi nu ar fi mers. De asemenea, piciorul suportului e dintr-un ghiveci ceramic, nu e turnat tot din beton.

DSCN9193

4 Replies to “Suport pentru cupcakes din ipsos turnat acasă”

  1. Ce bine arata, cred ca am sa-mi cumpar si eu revista,chiar ma atrage.Felicitari pentru toate ideile minunate!!!

  2. Vai ce idee faina, eu imi facusem un suport asemanator cu o farfurie lipita de fundul unui castron, dar asta arata muuult mai fain. Am sa o pun in practica. Multumesc:*

  3. Laura, fac o pasta ipsos+apa si apoi o torn direct in forme? Las la uscat si gata? Multumesc frumos!

    1. Maria, da, prepari ipsosul (vezi sa nu fie ca atunci cand dai cu el pe perete, sa fie mai fluid, ca o smantana), il torni in forme, lasi sa se intareasca, il scoti din forme si lasi cateva zile la uscat pana se albeste total. Daca e toamna-iarna si e caloriferul pornit se usuca pe calorifer peste noapte aproape. Vara, fara caldura, dureaza si o saptamana pana se usuca.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.