Înscrie-te la Şcoala Reducerilor

Editura All a demarat o campanie foarte atrăgătoare, prin care cărţile dedicate şcolarilor (manuale, auxiliare, enciclopedii, dicţionare) beneficiază de o reducere destul de consistentă la ei pe site (până la 70% la unele dintre ele). Campania se numeşte Şcoala Reducerilor şi se desfăşoară în perioada 1 septembrie – 31 octombrie 2015. Cu ocazia asta am răsfoit şi eu secţiunea respectivă pe care, recunosc, nu prea am consultat-o până acum, preferând în mod special secţiunea lor de beletristică unde au publicat titluri foarte interesante în ultimii ani.

Şi ca să nu vă vorbesc de reduceri la cărţi, fără să fac şi nişte recomandări, iată ce am pus eu pe listă la prima vedere, încercând să mă încadrez într-un buget de aproximativ 100 de lei. O parte dintre aceste cărţi pot fi achiziţionate pentru a fi folosite pe parcursul anului şcolar, dar le puteţi lua şi ca să le puneţi la dulăpior pentru pachetul de cărţi cadou de la final de an şcolar.

Pachetul de 4 cărţi Învăţ să scriu corect pentru clasele 1-4. Eu le-am trecut pe toate patru pe listă pentru că am o mică obsesie să am toate cărţile dintr-o serie şi, fiind aşa ieftine, chiar nu se justifica să iau doar una.

Invat sa scriu corect

Setul de manual de engleză şi caiet de lucru Tilly and Fog pentru clasele I-II. Eliza nu face limba engleză la şcoală, aşa că mi-ar trebui un manual simplu, pe structură şcolară, din care să lucrăm împreună acasă sau cu un meditator, dacă voi găsi pe cineva. Deoarece studiază limba germană (şi All are şi manuale de germană dar pentru clase mai mari), n-aş vrea să rămână în urmă cu engleza.

tilly and fog

Vino să cunoşti Uniunea Europeană – la această carte am văzut la un moment dat o recenzie destul de bună şi o aveam încă de pe atunci în minte. În plus, tocmai am achiziţionat un puzzle frumos din lemn cu statele din Europa şi ar fi o ocazie bună să discutăm şi despre Uniunea Europeană şi să facem nişte jocuri cu acel puzzle.

Vino sa cunosti UE_final

Atlasele de botanică şi de păsări le-aş lua ca să aprofundăm anumite cunoştinţe. Eliza mă tot bate la cap cu păsările, deşi eu nu ştiu decât să deosebesc rândunica de vrabie, şi pelicanul de barză. În rest nu prea reţin speciile şi denumirile lor, aşa că acest atlas i-ar mai potoli curiozitatea pe subiect. Atlasul de ecologie e pe listă pentru mătuşa mea educatoare, care pregăteşte o lucrare de grad despre educaţia ecologică la copii şi nu prea găseşte materiale din acest domeniu.

colaj atlase

Harta astronomică – Cerul şi Harta astronomică – Sistemul solar le-aş lua pentru Eliza deoarece e foarte pasionată de spaţiu. Vizitele la Planetariu de vara asta (unul la Constanţa şi unul mai fain, mobil, la Iaşi) au fost printre cele mai mari bucurii de vacanţă şi cred că i-ar face plăcere să le răsfoiască, chiar dacă sunt menite unor copii mai mari.

harta astronomica

Şi nu în ultimul rând, o carte pentru mine, chiar dacă e de la secţiunea “Lecturi şcolare” – 1000 de erori din cultura generală. Am văzut şi răsfoit această carte în biblioteca unor prieteni şi m-a atras foarte mult, o aveam de atunci în vedere, dar acum că e la reducere, cred că o voi achiziţiona.

1000 de erori Q

Ofertele de la categoria Şcoala Reducerilor se pot vizualiza foarte uşor, folosind caseta de navigare din stânga, unde le aveţi împărţite atât pe etape de şcolarizare, cât şi pe categorii (manuale, didactice, atlase etc). Şi profesorii au ce găsi în această secţiune pentru că am remarcat şi câteva cărţi didactice de ajutor pentru ei, în funcţie de specializările pe care le predau.

5 Replies to “Înscrie-te la Şcoala Reducerilor”

  1. Multumim pentru pont, par intr-adevar utile cartile! In alta ordine de idei, daca Elizei ii place spatiul, a fost la nava Green Bee din parcul Tineretului? Lunei i s-a parut interesant acolo 🙂

    1. Nu am fost încă, tot am zis că ajung şi nu am reuşit. O să caut mai multe info, am văzut că voi aţi fost, şi mergem şi noi.

  2. Nedelea Mihaela says: Reply

    Multumim frumos pentru acest articol. O sa intru cu siguranta pe site-ul lor. Iar atlasele botanic, de pasari si ecologie sunt bune. Eu le-am vazut, sunt o.k. pentru copii, cu ilustratii clare si denumiri ale principalelor specii. Sper sa ii placa Elizei.

    1. Multumesc, Mihaela! Ma bucur ca au ilustratii clare, acesta e unul dintre criteriile mele cele mai importante cand aleg un atlas sau o enciclopedie.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.