No Gravity – club de aventură şi escaladă

În Bucureşti apar, dacă nu săptămânal, cel puţin lunar, cluburi care vor să revoluţioneze lumea activităţilor pentru copii şi să-i facă pe părinţi să dea banii pe, de obicei, multe activităţi destul de banale. Vremea atelierelor creative a cam trecut, acum e momentul pentru activităţile fizice, pentru tot ce înseamnă puţin efort, disciplină şi mişcare. Puţine sunt cluburile care revoluţionează cu adevărat şi asta se întâmplă, de obicei, pentru că nu spun o poveste. Un club se construieşte pe un concept unitar, şi nu pe ideea de a scoate nişte bani cât mai repede. Se investesc bani, se depune efort, se face brainstorming pentru a găsi proporţiile ideale. Din categoria celor puţine care chiar au şanse să facă revoluţie face parte şi No Gravity, proaspăt deschis în sectorul 4 (la 5 minute de staţia de metrou Piaţa Sudului) căruia îi prevăd un succes fulminant, dacă Alex (proprietarul) va continua cu răbdare, şi va crede cu dedicaţie în visul lui.

Clubul nu este foarte mare, în sine, însă are ceea ce îi trebuie pentru a petrece acolo câteva ore distractive. Misiunea tututor este să meargă prin “spaţiu”, să descopere o nouă planetă. Ca orice astronaut, trebuie să respecte codurile interstelare de bune practici şi bune maniere.

DSCN9230_1

Tiroliana este de departe preferata copiilor. Eliza a fost încântată că a putut să se dea cu tiroliana de câte ori vrea, nu ca la Comana unde avea în pachetul de aventură doar trei traversări incluse. Evident, aici tiroliana e mult mai mică, însă este perfectă pentru copii, se pot da singuri fără ajutorul părinţilor. De o parte şi de alta a tirolienei stau angajaţi No Gravity care se asigură că decolarea şi aterizarea micului “astronaut” se petrece în siguranţă.

Pe locul doi pentru Eliza a fost peretele de escaladă, deoarece nu mai încercase niciodată cu adevărat. Mai fuseseră tentative, eşuate cam de la prima priză pe care a pus piciorul, dar aici, după câteva renunţări, urcări până la jumate şi multe, multe încurajări, a reuşit să ajungă la soare (punctul cel mai de sus). Această reuşită i-a dat o încredere în sine fabuloasă, efectiv am văzut cum i se schimbă atitudinea. Şi la escaladă copiii sunt în permanenţă ajutaţi şi încurajaţi de membrii personalului.

DSCN9270

Zona de aventură are diferite grade de dificultate şi poate fi accesată de toţi copiii. Ei decid pe unde s-o ia, în funcţie de curaj şi posibilităţile fizice. Zona are dedesubt o plasă care le va da copiilor un sentiment suplimentar de siguranţă.

DSCN9236

Când am intrat prima oară acolo m-am gândit că în maxim o oră terminăm: face o dată traseul, o dată căţărat şi o dată tiroliana şi gata, putem să plecăm. Sper să nu fiţi la fel de naivi ca mine dacă mergeţi acolo. Eliza nu era dispusă să plece acasă nici după trei ore.

În afară de zona pentru aventură, escaladă şi tiroliană, clubul mai deţine şi o sală pentru petreceri unde puteţi organiza cele mai aventuroase petreceri aniversare. Un mare plus îl are şi zona, chiar dacă vi se pare departe să ştiţi că staţia de metrou Piaţa Sudului este pe linia IMGB-Pipera, adică pe linia care duce direct în centru. Iar drumul până acolo, prin curtea unei foste fabrici de medicamente, vă dă cu adevărat senzaţia că plecaţi într-o aventură, acolo în curte Eliza a făcut şi înot, aşa că ştiu destul de bine drumul mărginit de pomi şi curtea pustie plină cu cladiri gen depozit în care nu ştii niciodată ce se petrece 😀

Recomand clubul pentru orice week-end de iarnă (şi nu numai) în care nu ştiţi pe unde să mai mergeţi ca să facă mişcare copiii voştri. Distracţia e garantată! Şi dacă tot nu v-am convins, urmăriţi acest clip, cu siguranţă o să vă trezească măcar curiozitatea:

Azi a fost un eveniment oficial de lansare pentru bloggeriţe, organizat de Parenting PR la care nu am putut merge, însă din fericire testasem clubul înainte, aşa că v-am putut povesti despre el. Sunt sigură că în următoarele zile vor apărea impresii post-eveniment pe blogurile de mame care au copii de diferite vârste, aşa că veţi putea lua “pulsul” din mai multe locuri ca să vă faceţi o impresie generală cu privire la ce veţi găsi acolo.

Leave a Reply