(2) Ziua Elizei – detalii organizatorice

 Invitaţiile

Am folosit un model găsit pe blogul Orchard Girls, cu Elsa. L-am personalizat într-un program de editare online (şi din păcate n-am putut folosi diacritice), dacă ştiţi să folosiţi Photoshop cu atât mai bine.

FrozenPartyInvitemodel Eliza

Mâncarea şi băutura

Apă, sucuri acidulate şi neacidulate pentru părinţi, o limonadă extraordinară pentru copii, făcută de o bună prietenă de-a mea. Iniţial am vrut să deleg către prietenii apropiaţi o parte din problema cateringului (făcând asta reduceţi costurile organizării dar şi numărul de cadouri, lucru extrem de binevenit din punctul meu de vedere – eu am menţionat celor care m-au ajutat că dacă vor musai să aducă un cadou, să fie ceva simbolic, deoarece apreciez mult mai mult ajutorul cu organizarea) dar până la urmă doar prietena asta a mea a făcut limonada şi în rest am cumpărat diverse. O citez pe Luna, una dintre micile invitate: “Şi limonada aia… Trebuie să ceri reţeta, cred ca aş putea să beau numai asta toata ziua, nici nu mai mănânc, nimic…

Ca gustări am avut nişte covrigei moi şi nişte saleuri, comandate la o cofetărie din cartier şi ridicate chiar în ziua petrecerii. Fel principal: pizza, comandată chiar când am ajuns la sală. Ca idee utilă: cumpăraţi voi ketchup/sos pentru pizza (am luat unele chiar pentru copii), sunt mai uşor de folosit, nu se golesc imediat şi nu mai daţi banii pe sosurile mici de la pizzerie.

Fotografiile

Am fost extraordinar de inspirată anul acesta să rog două prietene cu aparate foarte bune să facă poze. Una dintre ele face portrete pline de emoţie, cealaltă surprinde nemaipomenit micile detalii care fac deliciul unei petreceri. Le sunt amândurora extrem de recunoscătoare pentru poze. Mulţumesc, Ceşcuţa şi Miruna! E indicat să apelaţi la cineva cu un aparat foto bun să vă facă poze, ba chiar la două persoane, pentru că având unghiuri şi interese diferite, vor surprinde tot felul de momente pe care voi, în iureşul petrecerii, s-ar putea să le rataţi.

Alte accesorii

Farfurii şi pahare din carton am cumpărat de la Jumbo, am găsit unele foarte frumoase, cu prinţese şi zâne, la 3,99 lei setul de 10 bucăţi. Cele cu Frozen erau foarte scumpe şi n-am considerat că merită investiţia. Tot de la Jumbo am luat şi pinata (despre care o să scriu un articol separat, anti-pinata) şi banii “de aur” (de ciocolată) pe care i-am pus în pinata. La Jumbo găsiţi o mulţime de accesorii superbe pentru petreceri, la preţuri pentru toate buzunarele – rechizitele pentru activităţi (carton A5, sclipici lichid) tot de acolo sunt.

colaj farfurie si pahar

Una dintre chestiile pe care vreau să le fac post-eveniment e să caut cu fiecare copil invitat câte o poză, să fac un colaj ca cel de mai jos, să le tipăresc şi să le dăruim în semn de mulţumire că au participat. Nu ştiu dacă voi reuşi, sper din toată inima să-mi fac timp şi pentru asta.

foto colaj

10 Replies to “(2) Ziua Elizei – detalii organizatorice”

  1. Minunat ! Câtă grijă pentru detalii! 🙂
    Așteptăm atunci reteta de limonadă … 🙂

    1. Laura Frunză says: Reply

      Da, tot am zis ca pun reteta si tot nu am apucat.

  2. violeta argatu says: Reply

    Vrem si noi cartea Elizei :). Unde o gasim? Cum se numeste? 🙂

    1. Laura Frunză says: Reply

      Iti trimit eu una cadou cand apuc sa ajung la posta 🙂 O sa fie un articol si despre carte in curand.

      1. violeta argatu says: Reply

        OOOO… sarutmanusitele :). Asteptam cu nerabdare !!!! (multa de tot)

  3. Nedelea Mihaela says: Reply

    Eu cred ca cei de la Sarida Club ar trebui sa iti ofere un discount mare pentru promovarea locatiei. Este a doua oara cand citim despre ei si activitatile lor pe pagina ta, si numai la superlativ. Deci . . . . . ori discount, ori salariul pe 1 o luna al unui veritabil PR!!!! 🙂

    1. Laura Frunză says: Reply

      Adevarul e ca pe mine e greu sa ma impresioneze ceva cu adevarat, dar ei au reusit. Poate si pentru ca o cunosc pe proprietara, fetita ei fiind fosta colega de gradinita cu Eliza, si stiu cat de mult se straduie sa faca lucrurile bine 🙂

  4. Sarida Kids chiar mi s-a parut o locatie prietenoasa, potrivita pt copiii si mai mici si mai maricei! Petrecerea a fost foarte frumoasa, dar a trecut prea repede. Si muzica a fost potrivita desi copiii au fost mai mult atrasi de jocurile din spatiu. Activitatea cu desenarea lui Olaf am apreciat-o ca fiind bine aleasa pt varietatea de copii (fete/baieti, mici/
    maricei) simtindu-se chiar ei atrasi de
    materialele de pe masute. Nu in ultimul rand, cel mai emotionant moment mi s-a parut prezentarea si distribuirea carticelei sarbatoritei. Cu mai multe detalii din culise o las pe Laura sa continue seria de articole! 🙂

    1. Laura Frunză says: Reply

      Dacă n-aș fi luat decizia de a nu mai face petrecere de genul acesta niciodată, aș fi spus: și-altădată, și-altădată, o s-o facem și mai, și mai lată : ))

  5. Ce dragut! Fetita mea e inca prea mica pentru un astfel de party, dar retin cateva din ideile expuse de tine pentru viitor. Cine stie… 🙂

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.