Antoine de Saint Exupery – ieri şi azi

În ziua în care eu am lăsat următorul comentariu pe blogul Marei, la postarea “Dacă vrei un prieten, îmblânzeşte-mă“, m-a contactat Dana Ivan Păunescu de la Bebe Librărie şi m-a întrebat dacă n-aş vrea să scriu o recenzie la cartea Micul Prinţ pentru copii – Prietenia. Nu ştiu dacă a citit comentariul meu sau a fost doar o coincidenţă, dar am zis da mai mult de curiozitate decât din dorinţa aprigă de a reciti Micul Prinţ. Am scris atunci aşa:

“O să caut şi eu ediţia asta, pare foarte frumoasă, dar trebuie să recunosc că eu nu mă dau în vânt după Micul Prinţ. Mi se pare una dintre chestiile alea despre care trebuie musai să spui că ai citit-o în copilărie, că ai fost impresionat şi că e cea mai frumoasă şi mai inspiraţională carte, ca nu cumva sa pari prost. Şi eventual nu ştii din ea decât pe aia cu îmblânzitul şi pe aia cu şarpele care înghite un elefant. Nu ştiu, e prea multă filozofie în ea, mie mi-au placut mai mult cărţile de aventuri, de acţiune, pac, pac, pistoale, cowboy, old shutterhand, detectivi, aventuri în safari, pionieri care demască braconieri etc Poate ar fi cazul s-o recitesc, poate o s-o înteleg altfel, deşi mă îndoiesc.”

I-am citit cartea Elizei, ca să nu scriu doar eu, din capul meu, despre ea. Cred că e prima carte mai lunguţă pe care o citim dintr-un foc împreună. Trebuie să recunosc că este o ediţie foarte reuşită şi atractivă pentru copii: ilustraţiile sunt un pic prelucrate să fie mai vii şi mai clare (faţă de ediţiile mai vechi pe care le am eu, de exemplu), textul e prescurtat pe înţelesul lor şi firul narativ curge armonios, ca o poveste frumoasă de noapte bună.

DSCN9685_1

Am intitulat postarea Antoine de Saint Exupery ieri şi azi pentru că nu vreau să mă rezum doar la  Micul Prinţ şi la modul în care această ediţie este superb refăcută pentru copii (cu siguranţă aţi mai citit recenzii şi pe alte bloguri), ci pentru că vreau să profit de prilejul acesta pentru a recomanda adulţilor care sunt fani înfocaţi ai Micului Prinţ şi ai lui Antoine de Saint Exupery, o carte minunată care se numeşte Scrisorile Contesei de Chou-Fleur. “Volumul Scrisorile Contesei de Chou-Fleur este un omagiu plin de grație și de feminitate adus apariției, acum 70 de ani, în aprilie și mai 1943, a fermecătoarelor scrieri Micul Prinț și Scrisori către o necunoscută de Antoine de Saint Exupery. La Fée Blanche vă oferă o carte fascinantă, adresată deopotrivă copiilor şi oamenilor mari, care propune o călătorie imaginară într-un spaţiu insolit, o cutie cu scrisori, Scrisorile Contesei de Chou-Fleur. Călătoria epistolară este o replică românească la Scrisori către o necunoscută de Antoine de Saint Exupery.” (sursa: Libris). Întâmplător, o cunosc personal pe Fee Blanche, autoarea cărţii (o doamnă profesoară de limba română din Braşov pe care orice copil şi-ar dori să o aibă la clasă), iar scrisorile din cartea ei, o sută şi una de definiţii ale iubirii, sunt pastila mea ocazională de visare şi frumos, o pastilă care mă transpune într-o lume de porţelanuri majolique, dantele de epocă, parfum de flori de măr pitic şi dulceţuri alese lângă pahare de apă reci. Ţin cartea la îndemână şi îmi iau “medicamentul” oricând mi se pare că lumea reală e prea colţuroasă, prea gri şi mă strânge pe ici pe colo. Găsiţi cartea pe Libris, are un format foarte frumos şi elegant, ca autoarea însăşi.

Revenind la Micul Prinţ pentru copii – Prietenia, o găsiţi la Bebe Librărie, n-ar trebui să lipsească din nicio casă, din punctul meu de vedere, nu atât pentru că “trebuie citită”, cât pentru faptul că dezvoltă spiritul analitic şi filozofal al copiilor şi va fi o sursă de nesfârşite conversaţii părinte-copil despre lumea imaginară a celor mari şi mici. După acest volum, mai urmează şi altele care vor reface, integral, povestea Micului Prinţ pe înţelesul copiilor.

Recuzită poze:

Cană şi semn de carte cu Micul Prinţ de la Figurine Fimo by Coca.

Biscuite cu Micul Prinţ de la Anamaria Vîlcu (Zâne).

Ştiu, pentru un aparent ne-fan, deţin multe chestii legate de Micul Prinţ, nu? Poate că sunt, totuşi, fan, unul mititel acolo, deghizat în om mare şi serios 😀 Şi acum, sunt curioasă, vouă vă place povestea? Aţi citit-o în copilărie? Ce parte v-a atras cel mai mult?

11 Comment

  1. Eu am citit cartea tarziu. Am apreciat harul exceptional al autorului de a inchide toata intelepciunea lumii in micuta cochilie a unei carti aparent puerile. Dar, de placut, nu pot spune ca mi-a placut. Am simtit o tristete sfasietoare. Si, spre deosebire de alte carti triste, dupa care plangeam dar ma si simteam bine, eliberata sau transformata, aceasta mi-a lasat in amintire doar tristetea. Poate pentru ca vorbeste despre lucruri triste care nu pot fi schimbate niciodata. Sau poate e doar o proiectie personala a cuiva care semana un pic, in copilarie, cu Micul Print…

    1. Laura Frunză says: Reply

      Tot ai tu o multime de discutii filozofice cu Luna, poate ar trebui sa iei cartea s-o cititi impreuna 🙂

      1. Fii-mea e si mai varza decat mine, mi-e ca plange si mai abitir :-))) O sa ma uit dupa carte prin librarii si te tin la curent.

        1. dana says: Reply

          Cartea o gasiti doar pe bebelibrarie.ro, iar daca doriti sa o rasfoiti o puteti face la Fundatia Nadia Comaneci (calea Grivitei nr. 150). Speram ca aceasta noua editie, sa va inveseleasca, macar putin.

          1. Aha, e bine de stiut. Deja mai am ceva in wishlist de la voi, probabil ca o sa sar peste etapa cu rasfoirea si o comand direct 🙂

  2. Eu am citit povestea în clasa a 3-a , dar recunosc ca nu am înțeles foarte bine firul povestirii. Am reluat-o apoi în clasa a 7-a , într-a 9-a. Este și rămâne una dintre cărțile mele preferate. Aveam jurnalul meu de adolescentă plin cu replici din această carte.
    Poate că dacă aș fi avut în copilărie o astfel de carte , cum este cea apăruta la Bebe librărie, aș fi savurat-o .
    Copiilor le-am citit Micul Prinț cu benzi desenate. Poate vom reuși să cumpărăm și această carte ( este totuși una dintre cărțile ce nu trebuie să lipsească din biblioteca unui copil – eu am o mare slăbiciune pentru ea) .

    Mulțumim pentru minunata poză în care apar și creațiile noastre 🙂 Biscuitele acela este adorabil! Eu nu l-aș manca :)).
    Nu știu ce copil ar rezista în fața unui astfel de aranjament : ) – cu o cană de ceai în mână , un biscuite special și o carte de suflet ce n-o va uita niciodata.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Noi i-am mancat pe toti, trei am avut, Eliza doi si eu unul 😀 Biscuitii sunt facuti sa fie mancati, ar zice Eliza si, in fond, asa si e 🙂

  3. Mimi says: Reply

    Eu n-am înțeles prea multe când eram mică. Am recitit-o vara asta și am rumegat-o mai bine, mie se pare util să o recitești atunci când te faci ”adult”.

  4. anca says: Reply

    Eu o deschid din cand in cand si mai citesc cate un paragraf. Mi se pare o carte minunata, o carte religioasa as spune:). De citit copilului nu i-as citi-o, as vrea sa o descopere ea cand va creste, e o carte ce merita a fi descoperita in adolescenta:). E o carte intima, care nu poate fi impartita, trunchiata, povestita, disecata…Vazand cana si semnul de carte mi-am dat seama ca si mie imi plac vulpitele gratie celei din Micul print, nu sunt departe de fiicamea cu Elsa:)

    1. Laura Frunză says: Reply

      Si Elizei ii plac vulpile. Are una mica, de plus, cumparata dintr-o librarie, si i-a fost foarte draga.

  5. Dragă Laura,
    E așa de frumos să ne știm îmblânziți și păsându-ne unora de alții!
    Mulțumesc pentru gestul plin de tandrețe!
    Cu drag,
    La Fee Blanche

Leave a Reply