(P) Educaţia financiară a copiilor

Despre acest subiect am mai scris eu de câteva ori, însă, din păcate, se face prea puţină educaţie financiară în rândul copiilor la noi în ţară. Foarte puţini copii sunt educaţi să respecte banii, să ştie de unde provin şi în ce condiţii, să ştie cum se cheltuie, cum se înmulţesc şi cum se folosesc responsabil pentru diverse proiecte. E drept că cei mai mulţi copii au puşculiţe şi, eventual, un fond agonisit din banii de la bunici, însă părerea mea e că nu se discută suficient despre bani cu copiii.

Probabil că replica cel mai des întâlnită este “nu avem bani” atunci când copilul cere ceva, o jucărie să zicem. Răspundem mecanic “nu avem bani” fără să îi explicăm copilului de ce nu avem bani pentru jucăria respectivă şi nu în general. Pentru că după ce el a cerut jucăria şi i-am spus că nu avem bani pentru ea, o să umplem coşul la supermarket cu alimente, o să le plătim la casă (eventual cu card, pentru ca banii să fie şi mai invizibili pentru copii) şi ei vor înţelege doar că nu am vrut să le cumpărăm jucăria, nu şi că nu avem un buget pentru ea. În cele ce urmează, voi detalia câteva lucruri care ne-ar putea ajuta să ne organizăm puţin atunci când îi învăţăm pe copii despre bani. Le-am grupat în felul următor: sursa banilor, cheltuirea lor, economisirea şi creditarea.

Sursa banilor

Eliza avea impresia că banii vin fără număr, fără număr, din bancomat. De câte ori îi spuneam că nu mai avem bani, îmi zicea să mă duc la bancomat să scot. I-am explicat că banii vin, în număr limitat, lunar, din salariu. Că eu merg la serviciu, prestez o activitate şi pentru ea primesc bani pe care trebuie să-i gestionez pe toată durata lunii ca să plătesc cheltuielile casei, alimentele şi alte lucruri necesare. A fost dificil, dar a înţeles până la urmă că banii sunt limitaţi.

Joc: Pentru a-i învăţa pe copii că banii sunt limitaţi, în funcţie de vârstă, le puteţi oferi o sumă de bani lunară (de ex, contravaloarea alocaţiei lor, că şi-aşa nu e foarte mare) pe care să şi-o gestioneze singuri. Pentru dulciuri, pentru mofturi, pentru jucării, pentru ziua de naştere a unui prieten, pentru un bilet la teatru sau o plimbare cu maşinuţa în parc. Aşa vor vedea că banii se termină dacă nu sunt chibzuiţi ca să ajungă pe toată durata lunii. La început, cu siguranţă îi vor irosi din primele zile, dar pe parcurs veţi vedea că vor deveni mult mai precauţi în a-şi cheltui banii.

Cheltuirea banilor

În primul rând, este important să înveţe cupiurile (noi încă mai lucrăm la asta) ca să ştie să folosească monedele şi bancnotele. Dacă au un mic fond, atunci când au câte un moft, sugeraţi-le să plătească din banii lor. Dacă chiar îşi doresc acel lucru, vor da banii, dacă nu, vor renunţa. Eliza îşi cumpără uneori de la şcoală diverse reviste şi CD-uri din banii strânşi de la bunici. Când îşi doreşte foarte tare ceva, îmi spune că plăteşte ea (aşa şi-a cumpărat un căluţ de pluş, un ceas deşteptător şi o culegere de exerciţii de la şcoală).

Joc: Învăţaţi-i cum să cumpere singuri ceva simplu de la magazin (de exemplu, Eliza cumpără pâine când vine de la şcoală, îi pun 1 leu în ghiozdan, intră singură la Mega, ia pâinea, stă la rând, plăteşte, ia restul dacă e cazul şi iese cu pâinea în timp ce eu sau mătuşa aşteptăm afară), cum să aştepte restul şi bonul fiscal. În vacanţe, le puteţi da un fond de vacanţă din care să-şi cumpere diverse suveniruri. Aşa veţi scăpa şi de veşnica mâţâială la tarabele cu chinezării şi îi veţi învăţa să fie şi mai responsabili cu banii lor.

DSCN4953

Economisirea

Deşi, în aparenţă, un gest simplu, economisirea implică, de fapt, foarte multă răbdare pe care, de obicei, copiii nu o au. Atunci când îşi doresc ceva foarte mult şi nu au suma necesară, le puteţi propune să economisească banii respectivi pe o perioadă anume de timp. Asta implică desigur şi ideea ca în perioada respectivă să vină în mod constant anumite sume de bani către ei, din mici activităţi domestice recompensate (în funcţiile de principiile fiecărei familii, eu, de exemplu, nu sunt de acord cu remunerarea ajutorului în gospodărie), din babysitting şi meditaţii acordate altor copii (dacă sunt mai mari), din vânzarea în talciocuri sau bazaruri online a anumitor jucării şi haine care le-au rămas mici, din manufacturarea unor obiecte de artizanat (felicitări, mărţişoare, decoraţiuni de Crăciun, bijuterii) sau din banii primiţi de la rude şi prieteni în perioada zilelor de naştere şi onomastici, începutul şcolii, sărbători (ştim cu toţii cât de generoşi pot fi uneori bunicii!).

Joc: Într-o primă etapă, în funcţie de vârsta copilului, alegeţi-vă un obiectiv comun şi economisiţi cu toţii pentru a cumpăra un obiect pentru casă. Începeţi cu ceva mic, gen o ramă foto în care să puneţi o poză cu familia şi pe care s-o expuneţi la loc vizibil. Odată teoria aplicată, practica viitoare va fi mult mai simplă.

Creditarea

Este foarte dificil să îi explici unui copil ce înseamnă un credit. Ştiu că mulţi părinţi nu sunt de acord cu creditele şi cardurile de credit şi mi se pare o atitudine sănătoasă, atât timp cât îţi permiţi asta. În societatea în care trăim, însă, mi se pare extrem de dificil, de exemplu, să-ţi cumperi un apartament, stând cu chirie şi economisind bani. Dacă nu ai un ajutor substanţial de la părinţi sau un salariu foarte mare, achiziţia unei case (sau chiar a unei maşini, a unei vacanţe, a unui lucru pe care cineva şi-l doreşte foarte mult) poate fi un vis imposibil. În acest caz, băncile sunt un rău necesar. Eu nu mi-aş fi putut cumpărat niciodată un apartament stând în chirie şi economisind te miri ce din salariu. Sunt bucuroasă că a existat la acel moment un produs de creditare, că mi-am luat casa şi că îi pot oferi Elizei o cameră a ei, din care nu trebuie să se mute constant pentru că expiră contractul de închiriere. A-ţi lua un credit este riscant, da, dar de la o vârstă încolo trebuie să ne învăţăm copiii şi genul acesta de abordare, ca să nu scape la carduri de credit după 20 de ani şi să nu mai ştie cum să le acopere ulterior. Insistaţi pe ideea că e mai bine să economiseşti pentru ceea ce-ţi doreşti decât să iei credit, dar nici nu faceţi creditele să pară ca ceva diabolic menit să-i jecmănească.

Joc: atunci când îşi doresc foarte mult un obiect, care fie este la o reducere foarte mare în acel moment, fie este un produs care poate fi folosit sezonier (de exemplu, îşi doresc acum, în decembrie, nişte schiuri şi nu puteţi să-i puneţi să economisească până la vară pentru ele), creditaţi-i cu suma aferentă şi spuneţi-le să vă plătească în rate. Pentru ca mesajul să fie transmis aşa cum trebuie, adăugaţi şi o mică dobândă (simbolică) pentru a înţelege că banii împrumutaţi se returnează băncii sau instituţiei de creditare în sumă mai mare decât au fost luaţi iniţial. Puteţi să faceţi chiar un contract de împrumut în care să specificaţi toate detaliile. Insist ca dobânda să fie simbolică, scopul este să îi arătaţi copilului că dobânda există, nu să-l împovăraţi la plată pe principiul că trebuie să înveţe să nu ia credit.

Sfaturi utile

Pe final, aş vrea să subliniez câteva lucruri. Discutaţi cu copiii despre bani, şi când sunt şi vă puteţi permite ceva mai multe şi când nu sunt şi trebuie să strângeţi cureaua. Nu folosiţi niciodată expresii abstracte de genul “nu avem ce pune pe masă”, “o să murim de foame” pentru că ei o iau literal. Acum câteva zile, m-am enervat şi i-am zis Elizei în glumă “acum o să mă duc să mă dau cu capul de pereţi, pentru că nu pricep ce e aşa de greu de înţeles ce îţi explic” şi Eliza a început brusc să plângă că o să-mi sparg capul. Copiii iau expresiile exact aşa cum le aud şi vor înţelege efectiv că nu vor mai avea ce mânca sau că o să moară de foame, chiar dacă lucrurile nu stau chiar aşa. Dacă aveţi probleme financiare mari (v-aţi pierdut locul de muncă, aveţi nişte cheltuieli mai deosebite, credite restante etc), discutaţi cu copilul şi, în funcţie de vârsta acestuia şi de capacitatea lui de înţelegere, expuneţi problema într-o manieră calmă, fără să adoptaţi o atitudine tragică şi insistaţi pe ideea că vă străduiţi să găsiţi o soluţie. Nu împovăraţi copilul cu problemele voastre financiare, dar nici nu-l lăsaţi să plutească pe un norişor roz de unde să creadă că nu-şi primeşte lucrurile dorite pentru că nu vreţi voi şi nu pentru că nu există posibilităţi financiare pentru asta.

Educația financiară este calea prin care putem să avem lună de lună un buget echilibrat. Iar cu responsabilitate și încredere în forțele proprii putem să ajungem la o planificare bugetară care să ne ajute să trecem cu bine prin perioadele dificile din punct de vedere financiar. Este important ca cei mici să învețe care sunt căile prin care pot să se transforme într-un adult responsabil și chibzuit.

Compania KRUK susține demersurile de informare și educare a publicului general cu privire la beneficiile unui mod de viață chibzuit și echilibrat. Anul acesta compania a implementat două cercetări sociologice care ne-au arătat că încrederea în sine, planificarea cheltuielilor și bunele deprinderi din tinerețe ne ajută să trecem prin situații financiare Încrederea în propriile puteri, împreună cu un plan detaliat stabilit alături de cei dragi duce la un mod de viață echilibrat și ne readuce zâmbetul pe buze

10 Comment

  1. In ultima vreme, mi s-a intamplat de mai multe ori sa ii cer eu fiica-mii sa ma crediteze, din pusculita ei. Nu ii voi da sa citeasca articolul tau, ca sa nu afle ca, in asemenea situatii, se practica si dobanzi 😉

    1. Laura Frunză says: Reply

      :)))))))) Inseamna ca e destul de generoasa pusculita Lunei. Are si Eliza ceva in pusculita (vreo o suta cincizeci de lei) dar ii tine pentru zile negre.

  2. Cristina says: Reply

    Foarte utile informatiile, o sa incerc sa le aplic si eu. La 4 ani si jumatate intelege cand ii spun ca nu avem intr-un anumit moment bani sa luam o jucarie, ca avem bani doar pentru anumite lucruri. Este rezonabil si nu am avut niciodata scene prin magazine. Bani pentru el strangem de cand s-a nascut, inca nu stie ca sunt ai lui. Ii tinem la banca, sub forma de depozite, pe care le alimentam la anumite intervale, din alocatie/cadouri de la bunici/o suma lunara pe care o punem deoparte amandoi, iar pana ajung in banca sunt un fel de bani de rezerva in casa. M-am gandit sa-i dau o suma saptamanala pe care sa il invat cum sa o gestioneze, cred ca este momentul potrivit.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Ce fain că aţi reuşit să puneţi ceva deoparte pentru el. Eu deloc nu am reuşit, iar banii primiţi de la bunici până acum au fost toţi cheltuiţi 🙁 Uneori pe cadouri, alteori pe întreţinere sau alte cheltuieli mai stringente.

  3. Nedelea Mihaela says: Reply

    Foarte bun articolul (ca toate celelalte de altfel). O sa iau aminte cu siguranta. Ce bine ar fi fost daca si parintii nostri ar fi procedat asa cu noi.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Eeee, mulţi dintre noi am crescut cu groaza sărăciei şi a lipsurilor pe vremea aia. Iar părinţii nici nu discutau cu noi deloc. Ştiam că nu sunt bani şi cam atât. Eu sper să schimb asta cu fata mea, să ştie şi când avem şi când n-avem.

  4. Adina says: Reply

    O sa ne inspiram din articolul tău. M (3ani) știe ca bani se iau din bancomat, fără număr :).I-a spus vânzătoarea intr-o zi ca dacă vrea bomboana trebuie sa aducă pusculita. A doua zi am mers cu pusculita dar nu a fost chip sa îl conving ca e nevoie de 5 monezi, mai mult de 3 nu a vrut sa dea. La alte cumpărături nu i-a mai trebuit pusculita. E (5ani) știe ca banii vin de la serviciu și ca dacă nu merge tata la serviciu nu mai vin. Nu am avut discuții pe tema asta dar o sa avem, mi se par faine ideile. Deocamdata nu punem bani în banca pentru ei dar consider ca modul cum îi gestionam e spre binele lor. Fie ca avem sau nu bani pentru diverse achiziții încerc sa îi fac sa vadă și ei dacă au nevoie sau nu de acel obiect, de exemplu a doua mașină de pompieri sau a treia coroniță cu Sofia. .., dacă chiar e nevoie încercăm să vedem dacă îl putem înlocui cu ceva ce deja avem. Dacă e o dorință arzătoare și nu un moft de care mâine nu își amintește o punem în scrisoarea moșului 🙂
    Mulțumim

  5. Noi jucăm foarte des Monopoly și așa cel mare a învățat cum pot fi drămuiti banii, cum pot fi cheltuiți, cum pot fi investiți totodată.
    Pentru cel mic , monedele care zdrăngane si sunt multe sunt muuult mai importante decat o banala bucată de hârtie cum e bancnota.
    Cel mare m-a rugat să ii fac un cont ca sa-ți tină acolo toate alocațiile Cu bănuții strânsi vrea să renovăm casa, asta e dorința lui ce mai mare, deși are doar 8 ani. Are in portofelul lui 5 lire pe care ni le oferă atunci cand aude ca sunt probleme financiare. I-am mulțumit de fiecare dată și i-am spus ca atunci cand va fi mare, mare nevoie, vom apela și la bănuții lui.
    Nu avem pușculiță- au fiecare câte un portofel și de fiecare dată când mai zăresc ceva ce le place, isi numără banii, care nu sunt așa de mulți.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Si noi mai jucam Monopoly, dar Eliza nu invata nimic din asta 😀

  6. Cristina O. says: Reply

    Foarte util articolul, Laura! Unele aspecte le-am pus in practica, altele urmeaza, pe masura ce crestem ca varsta. Fiica mea (5 ani) stie ca banii sunt limitati, ca mancarea si intretinerea casei sunt prioritare, ca apa care curge aiurea cand nu inchidem robinetul sau curentul folosit degeaba cand nu stingem lumina costa bani. Cand cere jucarii (pana acum nu a facut crize prin magazine si sper ca am depasit varsta), ii spun ca doar la salariu ii cumpar o jucarie si aceea dc nu e f scumpa si dc ne-o permitem (in schimb, cand am ocazii gen zi aniversara/onomastica/sarbatori de iarna ii indeplinesc mai multe dorinte, cu ajutorul familiei). Ea inca nu stie exact cand e ziua de salariu, dar am eu grija sa ma tin de cuvant si sa nu intru cu ea in magazine scumpe. Alegem impreuna produsul si negociem intre noi pana iesim amandoua multumite din magazin.
    Are o pusculita, pe care ne-o ofera cu generozitate de fiecare data cand aude ca ne-ar mai trebui bani pentru anumite chestii.

Leave a Reply