Târgul de Crăciun de la Sibiu – excursie de weekend

Îmi doream să ajung la târgul de Crăciun de la Sibiu de vreo doi ani, anul trecut aproape că s-a concretizat dar apoi s-a întâmplat ceva, nu mai ştiu ce (cred că m-am îmbolnăvit ori eu ori Eliza) şi n-am mai ajuns. Cum anul acesta a fost anul marilor vise împlinite (am văzut mai multe locuri de pe lista mea de “de vizitat”), am zis că gata: acum e momentul.

Am plecat vineri dimineaţă şi ne-am întors duminică seara. A fost obositor (pentru mine, că Eliza spune că n-a fost deloc obositor) şi destul de costisitor pentru perioada asta (am cheltuit 300 de lei numai pe transport), dar pot spune că a meritat. Am revăzut oameni dragi, Eliza şi-a făcut o nouă prietenă, ne-am plimbat, mi-am umplut sufletul cu frumuseţea oraşului luminat de sărbătoare şi am mai adăugat în jurnal încă un vis împlinit.

DSCN5256
Vedere din Turn asupra târgului

DSCN5169

DSCN5295

Târgul de Crăciun în sine nu este spectaculos, nu vă aşteptaţi la ceva gen Austria sau Germania, însă este mai frumos decât cel din Bucureşti. Este mai mare, în primul rând, mai puţin aglomerat (deşi era week-end, nu am stat la cozi mai nicăieri), preţurile sunt decente şi oamenii prietenoşi.

Tarabele nu sunt foarte ofertante – un banal târg din Bucureşti de la Muzeul Ţăranului este mult mai bogat în oferte. De exemplu, eu am vrut să cumpăr pentru Eliza un clopoţel din fontă şi nu am găsit pe nicăieri, nu erau expozanţi cu produse “ţărăneşti”, dar tot am plecat cu migdale pralinate (preferatele mele), câteva globuri de sticlă pictate manual şi un îngeraş din ceramică emailată (dintr-un magazin de lângă Podul Minciunilor).

DSCN5168

Am gustat de toate: clătite, vin fiert, vată de zahăr, kurtos, castane coapte şi tot ce se mai găsea pe acolo.

DSCN5294

Târgul e o feerie şi pentru copii. E o zonă de ateliere creative (închisă, deci nu în frig), sunt câteva căsuţe simpatice unde se pot uita pe geam, o scenă a naşterii Domnului, din lemn, în mărime naturală, carusel, trenuleţ, maşinuţe, karturi, un Moş alături de care te poţi poza (doar contra cost), căsuţe cu jucării şi dulciuri.

DSCN5159

DSCN5157
Căsuţa bunicuţei din Scufiţa Roşie – pe geam se vede lupul în patul bunicii

DSCN5163

În afară de târg, am mai vizitat Muzeul Astra (Muzeul Satului) – unde se tăia porcul 😀 (mă rog, noi am ajuns la partea cu tranşatul, nu ştiu dacă chiar l-au tăiat acolo) şi se făcea pomana porcului, Turnul Sfatului (am urcat sus), Podul Minciunilor (unde Eliza n-a vrut să calce, de teamă că aflu toate minciunile pe care mi le-a spus) şi zonele din împrejurimi (am mers doar pe jos în Sibiu, în zone de case).

DSCN5182

DSCN5186

DSCN5236

Pentru cei din Bucureşti care nu au maşină, cea mai avantajoasă variantă e cea de tren Bucureşti-Braşov (Regiotrans, Softrans sau trenul regio de la CFR – aproximatix 25-30 de lei biletul de adult) plus microbuz Braşov – Sibiu (25 de lei biletul, fără reducere pentru copii). Trenul inter-regio Braşov Sibiu mi s-a părut scump (46 de lei biletul), iar trenul regio făcea o veşnicie, aşa că am preferat varianta cu microbuz, deşi eu nu sunt fan.

12 Replies to “Târgul de Crăciun de la Sibiu – excursie de weekend”

  1. ce frumos! imi place mai ales “cupola ” aia din fire argintii din a doua poza. Saptamana viitoare mergem si noi la targul de Craciun de la Viena. Va fi primul meu targ, abia astept. Mereu am vrut sa petrec un Craciun ca in celebra reclama Coca-Cola, aia cu “vin, sarbatorile vin” ))) zapada, brazi, luminite..

    1. Sper sa ai noroc de ninsoare, noi n-am avut. A fost uscat dar, din fericire, nu exagerat de frig.

  2. Laura, unde ati gasit cazare? Cunosti vreo pensiune/vreun hotel dragut? Multumesc.

    1. Am stat la prieteni. Nu prea ştiu cazări în zonă. O s-o rog pe prietena mea să îţi recomande ceva, dacă are timp.

    2. Diana, uite, prietena mea imi povesteste de Drama Queen Inn http://www.booking.com/hotel/ro/drama-queen-inn.ro.html

      1. Multumesc mult!

  3. Ce draguta faza cu Podul Minciunilor! :-))) Fiica-mea inca nu ma minte, dar pastrez sugestia pt cand va incepe.

    1. Eliza spune tot felul de minciuni inutile. De ex, am intrebat-o intr-o zi la telefon daca s-a imbracat cu blugii grosi (era foarte frig afara) si a zis ca da, desi se imbracase cu dres + blugii subtiri. Adica nu era nicio tragedie, nu stiu de ce a simtit nevoia sa minta. Si alte chestii de genul asta.

      1. Ce-o fi si in capul lor, numai ele stiu. Sau nu 🙂

  4. Cred ca e ceva in neregula cu preturile biletelor! Par cam mici! 🙂

    1. Te referi la trenurile Bucuresti-Brasov? Sunt trenuri private si sunt ceva mai ieftine. Iar cel de la CFR e in regim regio (personal) si face o vesnicie 🙂

  5. am vizitat si eu Sibiul in vara, pentru prima data.Mi-a placut, dar mi s-a parut ingrozitor de departe si oarecum strain. Nu stiu, nu cred ca o sa mai merg, cel putin nu intentionat :).Prefer Bucovina.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.