2015 în 12 imagini

Înainte de finalul anului circula pe internet o glumă care spunea ceva de genul: cum ar fi să aştepţi cu nerăbdare anul 2016 şi în loc de 2016 să vină 2015s? Mi s-a părut amuzantă (e o glumă la adresa telefoanelor iPhone) şi m-am gândit că, cel puţin pentru mine, n-ar fi rău ca anul 2016 să fie cel puţin la fel de bun ca 2015. Am avut un an minunat. Am muncit enorm dar am văzut rezultate imediate. M-am mai relaxat din punct de vedere financiar, reuşind chiar pe final de an să închid un credit şi să achit nişte datorii. (Yupeee, acum mai am doar 3 credite de achitat 😀 ). Nu am avut probleme majore de sănătate şi chiar dacă mi-a fugit pământul de sub picioare într-o dimineaţă de decembrie când m-a sunat mama să îmi spună, pe o voce care nu prevestea nimic bun că “a fost o problemă cu tata”, mă consider norocoasă că încă am toată familia alături de mine. A fost anul călătoriilor, atât reale, cât şi spirituale. Am văzut locuri pe care îmi doream de mult să le văd, am întreprins acele călătorii pe care le amânam de ani de zile şi de Crăciun mi-am făcut cadou bilete pentru o excursie în Sicilia cândva anul acesta. Mi s-a îndeplinit un vis care nu credeam că se va îndeplini vreodată şi mi-am făcut nişte planuri de viitor care au părut, pentru prima oară în viaţa mea, realizabile. Inspirată de bloggeriţa Dulce casă, am ales şi eu câteva poze reprezentative pentru viaţa mea din 2015. Nu am câte una pentru fiecare lună, aşa că pentru unele luni am ales câte două.

Februarie cu un mic dejun într-o zi specială, cu gogoşile mele favorite, croissante cu unt, dulceaţă de cireşe amare, suc proaspăt stors şi irişi la ghiveci. Dimineţi frumoase, de răsfăţ, care s-au mai repetat şi în restul anului.

IMG_2832

Martie, un steag care mi-a atras atenţia, fluturând pe un cer superb la Braşov, pe Cetate. Pentru mine steagul acela simbolizează o libertate a trupului şi a spiritului pe care am câştigat-o după lupte îndelungate cu alţii şi cu mine însămi.

martie

Aprilie, cu bunica mea, în faţa casei, ţinând în mâini o pâine făcută de ea, pe care ne-a oferit-o nouă.

DSCN5991

În luna mai am ajuns în Bulgaria, la Balchik, încă un loc pe care numai în visele mele credeam că-l voi vedea.

DSCN6836

În iunie am făcut prima călătorie pe care o aveam în plan dar o amânam, dintr-un motiv sau altul, de vreo trei ani deja – în Germania. Am vizitat Freiburg, Muzeul Satului din Gutach (Munţii Pădurea Neagră), cetatea medievala Riquewihr, parcul naţional Triberg şi castelul Haut Koenigsburg dar, mai presus de toate, mi-am revăzut o dragă prietenă de care îmi era foarte dor.

iunie

Tot în iunie am ajuns unde nici cu gândul nu gândeam, la Mărişel, în munţii Apuseni. Nu cred că aş fi ajuns vreodată acolo dacă nu era infotripul Napolact, pentru că nu-mi plac călătoriile lungi cu maşina sau trenul şi nici în avion nu cred că mă urcam eu din proprie iniţiativă să văd Apusenii. A fost o experienţă minunată, distractivă, plină de peripeţii şi total nespecifică mie, dar care mi-a umplut sufletul de bucurie.

IMG_4313_2

Iulie – Eforie, Constanţa,Vama Veche pe ploaie

iulie

August, din nou mare, Vama Veche la cort şi Mamaia la hotel cu all inclusive.

august

Tot august, cascadele de la Urlătoarea şi Valea Spumoasă.

DSCN9089

Octombrie – pasiunea mea pentru “crafts” şi “handmade” a trecut la alt nivel – tutorial şi şedinţă foto pentru revista Beau Monde Mirese la care am început să scriu anul trecut. Buchet din flori de hârtie realizat în colaborare cu Valentina Popescu (florist); fotografie – Aurel Baboi. Despre colaborarea mea cu Beau Monde Mirese o să vă povestesc mai multe în alt articol deoarece e o colaborare care mi-a adus foarte multe satisfacţii.

octombrie

 

Noiembrie – Severin, Orşova, Herculane.

noiembrie

Decembrie – în sfârşit la târgul de Crăciun de la Sibiu şi revederea unei vechi prietene.

decembrie

Am planuri mari şi pentru 2016 şi abia aştept să văd dacă reuşesc să mi le îndeplinesc!

12 Replies to “2015 în 12 imagini”

  1. Ce an frumos ai avut! Multumim de impartasire!

  2. Cristina Oprea says: Reply

    Frumos, foarte frumos! Sanatate si succes!

  3. Cat de mult imi place fotografia cu bunica ta si paine ce-o tine in mana! Mi s-a facut dor de a mea, de satul ei uitat de lume, de casa vopsita in culori tari si de gardul cu vopsea scorojita..
    Oh, Balchik! E si una din dorintele mele, poate vom ajunge candva.
    Ce frumos e buchetul de flori din hartie! Ador orice-i facut din hartie, cat de mic, cat de mare. 😛 Am facut si eu flori anul acesta (pardon, anul trecut :D), dar din hartie creponata, ca mi se pare ca-i mai usor de lucrat si e mai flexibila. Abia astept sa povestesti mai multe despre acest proiect!
    Multe bucurii si planuri duse la bun sfarsit in 2016!

    1. Din hartie creponata am mai facut si eu, am pe blog o poinsettia si niste branduse, dar buchetul cu flori din hartie cu model de ziar e de departe preferatul meu!

  4. Si pentru mine 2015 a fost un an bun.Ai avut un an tare frumos, iti doresc un 2016 si mai si :). In primul rand iti doresc spor la bani, sa scapi de datorii cat mai repede!

    1. Laura Frunză says: Reply

      Oho, Doamne ajuta! Am vazut ca voi sunteti mai fericiti cu un sufletel din decembrie 2015 🙂 Asa ce m-am bucurat pentru voi!

  5. multumesc, Laura!da, familia noastra a mai crescut, mai avem o fetita :).

  6. La multi ani, Laura!
    Ai avut un an frumos! Ma bucur pentru tine si iti doresc un 2016 pe masura asteptarilor si dorintelor tale.

  7. Nedelea Mihaela says: Reply

    Bonjour si bine te-am regasit in 2016!
    Imi era dor de postarile tale. Ma bucur ca 2015 a fost un an de bun augur, sa fie la fel si in 2016. Sa fiti sanatoase amandoua si sa va mearga toate ca pe roate! Nu stiu daca mi se va indeplini in 2016, dar si eu mi-am propus sa revad statiunea Balchik (poate in 2017 cand va mai creste Alex).

    1. Laura Frunză says: Reply

      Iti tin pumnii sa reusesti poate chiar anul asta, de ce nu?

  8. Chiar a fost un an frumos!Iti doresc ca 2016 sa fie asa cum vrei tu!La multi ani!

  9. Wow, super, Laura! Chiar fu un an bogat pentru tine, ma bucur ca ai ajuns in atatea locuri. Sa fie si anul asta cel putin la fel de darnic! Toate fotografiile sunt frumoase, dar cea cu buna ta in fata casei e asa, … candida!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.