Primul ei zbor cu avionul

Teoretic, nu a fost primul zbor cu avionul deoarece când avea 1 an şi două luni a mai zburat Bucureşti – Iaşi şi retur, chiar dacă nu-şi aduce aminte şi eu am făcut nişte atacuri de panică teribile (nu de teama de a zbura), astfel că n-am nicio poză şi n-am notat pe nicăieri. Sunt multe lucruri din copilăria ei mică pe care nu le-am notat, chiar dacă aveam blog, dar visam la un blog de dyi sau de casă şi gospodărie, mai exact, şi scriam puţin despre ea. Acum îmi pare rău – sunt câteva lucruri pe care le-am ratat, deşi am găsit aseară un caiet vechi în care îmi mai notam diverse lucruri despre dezvoltarea ei în diverse etape şi am citit cu drag şi dor de bebeluşia ei liniştită şi frumoasă. Dar cum Eliza nu-şi aminteşte de primul ei zbor real şi n-avem nicio dovadă propriu-zisă, am hotărât împreună să-l declarăm pe acesta primul ei zbor.

A fost, aşa cum s-a exprimat şi ea, „încântată”, „entuziasmată”, dar şi panicată că ne vom prăbuşi. M-am abţinut să-i spun că, anual, mor mai mulţi oameni în accidente rutiere, decât în prăbuşiri aviatice, dar am încurajat-o pe cât posibil şi am asigurat-o că piloţii sunt profesionişti, că vremea e propice zborului şi că avionul e un aparat de zbor sigur.

Cu o seară înainte, am citit o cărticică din colecţia Pixi, Mihaela şi primul ei zbor, care detaliază toţi paşii: check-in şi predarea bagajelor, controlul de securitate, îmbarcarea, urcarea în avion printr-un tunel lung (noi am fost cu autobuzul, nu prin tunel), felul în care însoţitorii de bord explică măsurile de siguranţă, masa în avion, un gol de aer şi aterizarea.

Mi-ar fi plăcut să se întâmple şi în realitate ca în carte şi piloţii să cheme puţin copiii la final să le arate cabina de bord, pentru că Eliza era extrem de curioasă, dar nu ştiu dacă este posibil aşa ceva şi dacă există companii aeriene care fac asta. Tot la fel ca în carte, Eliza a trebuit să-o pună pe Julia, păpuşa ei dragă, în tăviţa de la controlul de securitate pentru a fi scanată. A fost foarte încântată 🙂

Noi am mers Bucureşti-Iaşi cu Blue Air. Preţul este mic, condiţiile sunt ok, dacă se menţin zborurile astea, nu mai calc in CFR (90 de lei biletul de avion faţă de 93 la tren. Zborul durează 50 de minute faţă de 7 ore cu trenul). Însă m-a deranjat foarte tare un lucru: nu se dau locuri unul lângă celălalt.

Înţeleg că ideea e să plăteşti suplimentar pentru locurile la alegere, dar nu mi se pare ok că dau locuri separate atunci când e vorba de adult plus copil. La Wizz Air, de ex, mai întâi îţi arată locurile alocate automat şi apoi îţi alegi, contra cost, altele dacă nu-ţi convin, dar la Blue Air efectiv le-au alocat direct. Abia când am făcut check-in-ul online şi s-a generat cartea de îmbarcare, am văzut că locurile sunt separate. Din fericire, am avut noroc de un un domn amabil care a făcut schimb cu locul meu şi am putut să stau lângă Eliza, care a fost destul de încordată pe durata zborului.

La fel ca în cartea cu Mihaela, şi noi am primit ceva de mâncare, chiar dacă personajul din carte a primit spaghetti şi noi un sandviş şi suc, însă a fost un sandviş chiar ok. Eliza a zis: “wow, mami, parcă suntem bogate”. Comparativ cu cfr-ul, chiar că i s-a părut lux!

Am ajuns în Iaşi dimineaţa la 8.30 şi am luat din aeroport un autobuz până în centru (autobuzul 50, biletele de călătorie se cumpără de la şofer şi se validează la aparatele de taxat). Pe vreme bună şi fără bagaj, se poate merge şi pe jos, cred că în maxim 40 de minute o persoană care merge alert ajunge în centru, aeroportul nefiind deloc departe de oraş. În Bucureşti am mers la aeroport cu metroul şi expresul 783.

Când a ajuns acasă, Eliza a scris şi o compunere despre primul ei zbor cu avionul. Fotografia de mai jos e făcută ciornei, pe “curat” a transcris fără greşeli. Este prima compunere pe care a scris-o vreodată şi, pentru o primă încercare a unui copil de 7 ani, eu zic că e foarte bine.

Acum mai rămâne să mă pregătesc moral pentru întrebarea: cât mai e până mergem din nou cu avionul? 🙂