Infecţiile respiratorii la copii – maratonul de sănătate Secom

Miercurea trecută am fost la un eveniment intitulat Infecţiile respiratorii la copii, care face parte dintr-o serie de 4 astfel de evenimente adunate sub umbrela Maratonului de sănătate Secom. M-am dus la eveniment doar pentru că m-a invitat Ana (Mămica Urbană), altminteri subiectul infecţiilor respiratorii la copii pe mine nu mă interesează momentan (am altele mai serioase pe cap), dar recunosc, cu oareşce teamă să nu cobesc, că sunt un părinte extrem de norocos în privinţa asta: doamna doctor Valeria Herdea, medic primar medicină de familie cu specializare pediatrie, spunea că un copil sănătos face între 6 şi 8 infecţii respiratorii pe an, iar eu pot număra pe degetele de la ambele mâinii infecţiile respiratorii făcute de Eliza în toţi cei peste şapte ani de viaţă. Nu a avut niciodată otită, pneumonie, răceli cu complicaţii mari, o singură bronşiolită la 8 luni şi în rest răceli uşoare etc. În şapte ani, cred că a luat antibiotic doar de două ori şi, dacă nu mă înşel prea tare, cred că e singurul copil care nu a lipsit aproape deloc de la grădiniţă  şi foarte puţin de la şcoală, din motive de boală.

Nu ştiu dacă am făcut eu ceva deosebit (doar chestiile clasice, stimulatoare pentru imunitate de la 1 septembrie, aparat salin sau lampă cu sare/şedinţe la salină artificială, mâncare decentă şi mult timp petrecut afară, fără înfofolit, un sport constant plus înot la începutul primăverii), dacă suntem pur şi simplu norocoase sau dacă are un sistem imunitar puternic şi atât (şi nu a fost un copil alăptat, asta apropo de faptul că doamna doctor spunea că imunitatea copiilor care au fost alăptaţi este mai mare decât a celor hrăniţi cu formulă – m-am abţinut să o contrazic ca să nu stârnesc o dezbatere nepotrivită, dar în general eu prefer să evit generalizările de acest tip).

secom

O să spicuiesc mai jos, cu liniuţă, câteva dintre informaţiile pe care mi le-am notat pe carnet în timpul discuţiei:

– instrumentele de suflat îi ajută pe copii să-şi întărească plămânii. Aş fi vrut să ştiu asta când fina mea, născută prematur la 8 luni, cu plămânii nedezvoltaţi, se îmbolnăvea constant de infecţii respiratorii (din fericire, a scăpat de ele cu ajutorul unui aparat salin pe care i l-am dăruit când era mică). Există persoane care s-au vindecat de astm după ce au început să cânte la un instrument de suflat. De altfel, evenimentul a început cu un mini-recital de flaut şi mi-am dat seama de cât efort pulmonar este nevoie pentru a sufla în flaut ca să susţii câteva fraze muzicale. Când am ajuns la librărie, m-am înregistrat şi am primit o punguţă cu materiale informaţive. În ea era şi o găinuşă din ceramică, din aceea în care se pune apă şi poţi cânta şi instinctul meu iniţial a fost să îi fac vânt găinuşei în primul coş de gunoi în drum spre casă (aveam deja acasă o găinuşă similară precum şi o muzicuţă confiscate) şi abia apoi am aflat că aş face bine să duc copilului şi găinuşa şi balonul din pungă. Acestea o vor ajuta pe Eliza să-şi exerseze plămânii (care sunt extrem de bine dezvoltaţi, urechile mele suferinde ştiu cel mai bine!) şi să enerveze vecinii, în acelaşi timp 😀

– principalele simptome de pneumonie sunt: tuşeşte şi îl doare capul

– imuno-modularea: stimularea imunităţii prin diverse acţiuni: schimbat stilul de viaţă, scos afară copilul chiar şi la -8 grade, aerisit camera, să nu supraîncărcăm camera copilului cu mobilă sau persoane/animale, să ne asigurăm că are pernă şi prosoape individuale (aici am rămas surprinsă, există familii în care se folosesc prosoapele la comun?!), sprayul cu apă de mare să fie individual, să se folosească remedii, fie naturale, fie semi-sintetice, fie sintetice, precum şi pre- şi probiotice.

– pentru bebeluşii cu colici, mama să ia prebiotice dacă alăptează

– aproape la orice infecţie respiratorie, copilul se va plânge şi de dureri de burtică – doamna doctor a povestit despre plăcile Payer aflat în intestin care se “trezesc” şi lucrează pentru a vindeca – putem stimula aceste plăci cu pre- şi probiotice.

– imunostimulatoarele se recomandă în lunile cu r, după ce scade temperatura sub 25 de grade. Se pot da 2 luni, cu pauză o lună, apoi iar 2 luni, sau 1 lună da, 1 lună, nu. La Secom se găsesc două imunostimulatoare destul de renumite, First Defense şi Colostrum cu probiotice.

– un alt concept interesant, dezvoltat puţin de doamna doctor, a fost cel de “necesitate înţeleasă”, concept care nu există la noi în ţară. Discuţia a pornit de la o întrebare din public: ce facem, în calitate de cadre didactice, dacă părinţii ne impun să nu deschidem geamurile, să nu scoatem copiii afară etc. Şi atunci doamna doctor ne-a dat câteva exemple de alte ţări în care există conceptul de “necesitate înţeleasă”: părinţii înţeleg şi acceptă că regulile şcolii/grădiniţei impun ca elevii să fie scoşi afară indiferent de vreme, ca sălile de curs să fie aerisite, ca ei să consume mâncare sănătoasă, că nu au voie cu băuturi carbogazoase etc Nu comentează, nu contestă, nu fac scandal la poarta şcolii – ci înţeleg că este o necesitate. Oare pe când şi la noi adoptarea acestui concept?

Maratonul de sănătate Secom este deschis bloggeriţelor şi cititoarelor lor, aşa că dacă veţi dori să participaţi la următorul, daţi un semn şi vă anunţ eu când se organizează şi ce temă are.

Partenerii Maratonului de Sănătate Secom: Librăria Humanitas de la Cișmigiu, Mămica Urbană, Colegiul Național de Muzică „George Enescu”, Learning HUB, MamaPan (brutărie cu maia).

Voi cum staţi cu contorizarea infecţiilor respiratorii?

11 Replies to “Infecţiile respiratorii la copii – maratonul de sănătate Secom”

  1. Ca de obicei, ai sintetizat o groaza de informatii utile in ceea ce ar fi putut fi o relatare plictisitoare a unei intalniri publicitare, cat pe ce sa nu citesc articolul 🙂
    Multa sanatate cu problemele alea care sper sa se dovedeasca a nu fi chiar atat de serioase!

    1. Laura Frunză says: Reply

      Multumesc, Aluniţa! Şi eu sper să nu fie chiar atât de serioase.

  2. Cristina Oprea says: Reply

    Nu sunt chiar asa norocoasa ca tine, dar m-as incadra pe acolo. Nu stiu cat de adevarat este cand se spune ca dc a facut copilul otita pana-n 3 ani, devine sensibil. Fiimea a facut prima otita (din cauza mucozitatilor) la 2 ani si jumatate. Nu pot spune ca a devenit sensibila, dar fiecare raceala mai serioasa (mucozitati, febra 38-39, tuse de durata, predominant noaptea)este insotita de otita. O data pe an face o astfel de raceala, in rest, inca vreo 2 de maxim 3-4 zile, tratate cu homeopate si aparat salin.
    M-am numarat printre norocoasele care au participat la intalnirea de miercuri. Si ma consider norocoasa pt ca am plecat de acolo cu cel putin 3 informatii noi, bune de impartasit numeroaselor mele prietene cu copii (consumatoare fidele de produse Secom). Ca sa nu mai spun ca au fost delicioase gustarelele de la MamaPan! Deci, da, eu vreau sa mai particip si in viitor, daca voi mai avea ocazia!

    1. Laura Frunză says: Reply

      Mă bucur că ai plecat cu informaţii utile, Cris! Şi te mai iau şi pe viitor, cum să nu.

  3. Cred ca stam destul de bine! Nu le dau nimic special pt. imunitate, doar fructe si legume proaspete la fiecare masa. Nu le infofolesc niciodata, cred ca suntem un pic la extrema cealalta; nu cred ca se imbraca destul de calduros, uneori poarta si doar tricou la scoala, iarna iar cea mica rochite, in majoritatea cazurilor.
    Chiar week-endul acesta se plangeau ca le doare putin gatul si le curge nasul dar nimic grav. Au mai avut astfel de simptome de maxim 3 ori de primavara trecuta.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Si Eliza se mai plange uneori de astfel de simptome, dar trecatoare. Cel mai tare ma amuz cand alte mame ma intreaba: “si ce-i dai pentru raceala?”Si eu zic: pai…… nimic?!

      1. Daca nu se plang de dureri nu le dau nimic. Antibiotic au luat doar pt otite dar nu imi amintesc prea bine de cate ori….Vitamine nu le-am dat decat o singura data si nici pe alea nu le-au terminat… le-am aruncat .

  4. Violeta.argatu says: Reply

    Ioan a racit in 8 ani de 4 ori mai rau, in februarie de fiecare data. La 1 an si 5lhni,laringita urata rau,apoi la 6ani,la 7 si la 8. Antibiotic a luat de doua ori,la 1.5 ani si la 7.
    Ana raceste intr- una din septembrie,de cand a intrat in colectivitate.prima raceala serioasa a fost anul trecut,la cei 7 ani ai lui Ioan, apoi mai usurel,pt ca m- am prins de schema si am invatat sa actionez de la primul stranut si ” ma doare capul, si ma mai doare si burtica” 🙂
    Maria,a racit la 7 luni urat, mostenire de la Ana. dar am scapat fara antibiotic,cu multe griji si leacuri babesti:).

    1. Laura Frunză says: Reply

      Ai riscat la bebe asa mic cu leacuri babesti? Ce i-ai dat?

  5. Mai, nici ai mei n-au prea fost bolnaviciosi, in afara de o otita a lui Max (deja marisor, bazin, chestii) care ii mai sopteste la urechea dreapta uneori, n-am avut probleme. Si chiar ma miram de Vera, primul an de gradi, primul semestru si n-a facut nimic-nimic. Dupa care vine 2016: ianuarie (vera, max, eu, maica-mea), februarie (max, maica-mea rau si vera o gripa ca la carte), martie viroza (max, vera, acum eu). In decurs de nici 3 luni, am bifat toata familia tot ce misca pe piata. In afara de George, care fumeaza ca turcu si mananca prostii si n-a avut nimic. Stii cum sunt? Imi vine sa le indes imunochestii si-n urechi! Le dau vitamina C, ca le place gustul.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Eliza a scapat la o punga de Redoxon (vitamina C sub forma de jeleuri) si le-a mancat pe toate 😀 Asa ca o las mai moale si cu vitamina C deocamdata. Am doua tuburi de vitamine pe care am dat bani grei si la care se stramba 😀 Nu vrei niste vitamine cu gust de vanilie? :)))

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.