Cine vrea să fie Mecena?

De 8 martie am primit o invitaţie mai specială – să asist la vernisajul unei expoziţii de pictură şi la un concert de muzică folk. Deşi, iniţial, am refuzat din motive personale, organizatorul, Marius Matache, a făcut o concesie pentru mine şi, astfel, am putut participa. Make, să ştii că am apreciat foarte mult!

Evenimentul şi concertul au avut loc la Centrul Cultural Casa Artelor din sectorul 3 (fosta Casă Eliad), o casă splendid renovată pe care, altminteri, nu ştiu dacă aş fi vizitat-o. Îmi face mare plăcere să întâlnesc oameni pasionaţi de locuri, să-i aud povestind istoria personală a unei case, astfel că m-am bucurat foarte mult de turul ghidat pe care ni l-a făcut Bela Krizbai, după ce Alice Barb ne-a povestit de Medi Wechsler Dinu, pictoriţa de 107 ani care a inaugurat în seara respectivă o expoziţie intitulată Vârstele tinereţii. Expresia aceasta m-a marcat profund: vârstele tinereţii, şi nu vârstele vieţii, căci sufletul rămâne mereu tânăr şi doar corpul îmbătrâneşte. La 107 ani, Medi Wechsler Dinu încă mai pictează, încă mai expune şi încă se mai bucură de viaţă. Toată admiraţia mea pentru această doamnă extraordinară!

VERNISAJ EXPOZITIE MEDI DINU 2

După vernisaj şi după turul casei, a urmat concertul de folk, într-o sală mică şi cochetă aflată la demisol, sală care a fost cândva o pivniţă de vinuri, cu o acustică extraordinară, îmbrăcată în catifea, cu oglinzi, un adevărat budoar pentru evenimente culturale intime. Au cântat Alina Manole (chitară şi voce), Marius Matache (chitară şi voce), Cristian Mihai (nai şi voce) cântece triste, cântece vesele, cântece ironice şi cântece de aducere-aminte. Pe Alina şi pe Marius îi ştiu de mai multă vreme, îi ascult cu drag şi îmi place foarte mult ceea ce fac ei acolo pe scenă. Din acest motiv, atunci când Marius Matache a căutat bloggeri oficiali pentru noul lui album, Alchimia, m-am oferit să sprijin iniţiativa lui, dorind să contribui şi eu cu ceva la apariţia unui nou album folk pe o piaţă muzicală sufocată de alte genuri muzicale, mai comerciale (nu neapărat rele, cât diferite de ceea ce îmi doresc eu să ascult).

Pentru a-şi vedea visul împlinit, Make (altminteri muncitor la stat, cu acte în regulă, în domeniul cercetării) a deschis o acţiune de crowdfunding: îşi doreşte să strângă un buget de 4000 de euro pentru a susţine o lansare, concerte, promovare, tipărire de albume etc. Am donat şi eu pentru visul lui şi, deşi n-ar trebui să mă justific pentru asta (multă lume o să sară în capul meu că există o mulţime de acţiuni caritabile care au nevoie de ăia 10 euro ai mei), o să mă justific, totuşi: ce face Make nu este acţiune caritabilă. Este un crowdfunding pentru un vis. Crowdfunding înseamnă că omul care donează primeşte la schimb o parte sau un întreg din produsul final. Pentru cei zece euro pe care i-am donat, eu voi primi un album fizic, cu autograf, livrat prin curier, precum şi două piese în format digital înaintea lansării oficiale. E un soi de quid pro quo, nu este o donaţie caritabilă. El îşi strânge banii necesari, eu primesc un album frumos. Mi se pare destul de cinstit, nu?

Iar dacă mă veţi întreba: dar de ce să donez pentru muzică şi nu pentru altceva? Haideţi să vă arăt două fotografii de la eveniment. În prima, aproape toţi oamenii butonează pe telefoane sau discută între ei – înainte de începere. După ce începe muzica, oamenii arată transfiguraţi, mai frumoşi, mai senini, mai conectaţi cu frumosul din sufletele lor. Muzica face asta – te transformă, te îmbogăţeşte spiritual, te ajută să te conectezi cu eul tău interior. De aia ar trebui să donaţi pentru muzică! Pentru sufletele voastre!

Înainte

701935_1016105448477588_1191353318801638386_o

Şi după:

10295476_1016105831810883_5339280988657852741_o

Deci, cine vrea să fie Mecena pentru Make?

2 Comment

  1. O voce foarte frumoasa, acest Marius Matache, pe care nu il stiam. Nu stiam nici ce a devenit Casa Eliad, o vazusem doar, in trecere, frumos renovata. Acum douazeci de ani, era practic a doua mea casa, pentru ca jos se tineau concerte (erau foarte rare cluburile cu cantari live, nu ca acum) si mergeam des cu prietenul meu de la vremea respectiva, un muzician. Dupa ce ne-am despartit, nu am mai pus piciorul acolo, dureau prea tare amintirile. Si acum mai dor unele amintiri, mai ales ca acolo ne intalneam cu Vali Sterian, Teo Peter sau Laura Stoica, toti dusi de mult de printre noi. In rest, multa veselie, bahica sau nu, cu artisti exceptionali si convivi fascinanti ca Ciocu, Motzu si Tetea, Doru Stanculescu, Ducu Bertzi, Alifantis, Holografii…
    Sunt constienta ca nu e nici o legatura intre articolul tau si comentariul meu, dar prea mi-ai rascolit niste amintiri pe care le credeam mai decolorate dupa atata timp 🙂

    1. Laura Frunză says: Reply

      Ba e o legatura, cum sa nu fie? Iti multumesc pentru comentariu, m-a emotionat profund!

Leave a Reply