În felul meu

Acum câteva săptămâni am fost invitată împreună cu Eliza să “jucăm” într-un videoclip de promovare a noului serial Garda Felină, care se va lansa la Disney Junior pe 18 aprilie. Serialul este un spin-off al lungmetrajului Regele Leu şi continuă povestea personajelor prezentate deja în filmul Garda Felină: Întoarcerea, difuzat în premieră la Disney Junior în luna martie. Ne puteţi vedea mai jos distrându-ne pe o melodie care, vă promit, n-o să vă iasă din cap o vreme îndelungată 🙂

Eroul serialului este Kion, al doilea pui al lui Simba şi Nala, “destinat să fie liderul Gărzii Feline, o echipă formată din animale care au sarcina de a proteja Regatul Luminii. În loc să aleagă un grup format doar din lei pentru a servi alături de el, Kion lasă deoparte tradiția și își cheamă câțiva prieteni despre care el consideră că întruchipează cel mai bine calitățile eroice ale Gărzii Feline.” (sursă: comunicat de presă)

În onoarea lansării acestui nou serial, Disney Junior a invitat câteva mame bloggeriţe şi pe copiii lor să se joace, să cânte şi să danseze într-un decor “sălbatic” pe ritmurile melodiei În felul meu, interpretată la noi de Alina Sorescu.

Am zis imediat da, entuziasmată de perspectiva bucuriei Elizei, ştiind că eu nu voi fi la fel de încântată. Cine mă cunoaşte ştie că eu nu mă joc, nu dansez, nu sunt spontană şi nu fac chestii din astea drăgălaşe şi cu atât mai puţin în public, cu ochi şi camere pe mine. Cu toate astea, atmosfera de pe platoul de filmare a fost atât de relaxată, regizorul era un tip tânăr şi simpatic care insista pe naturaleţe şi firesc, melodia mai că nu trăgea de tine să ţopăi, aşa că sper că am reuşit să fac o treabă bună şi pentru filmare, că noi de distrat, ne-am distrat maxim, iar mie mi-a prins nemaipomenit la moral această experienţă. A fost o sâmbătă de care chiar aveam nevoie ca să mai uit de necazuri şi să redevin copil.

Dacă sunteţi curioşi cum a fost la filmări, puteţi vedea mai jos un clip simpatic de “making of”:

Trăseserăm mai multe duble şi Eliza tot nu mai voia sa plece, mai voia încă o dată şi încă o dată. Ba chiar şi-a scos telefonul şi a filmat-o pe Ana (Mămica Urbană) când dansa cu fetele ei şi acasă şi-a pus iar şi iar clipul şi s-a tot uitat la el.

N-am avut inima să-i spun deocamdată că videoclipul este disponibil doar online şi că nu va fi difuzat pe tv, dar presimt că va trebui să-l pun pe un DVD ceva să-l poată vedea în camera ei ori de câte ori doreşte 🙂

Despre serial:

Serialul se va difuza în fiecare zi de la ora 19:30 și în reluare la orele 11:25, 14:15 și 17:15.

Special create pentru copiii cu vârsta între 2 și 7 ani și familiile lor, poveștile prezentate în seria ”Garda Felină” sunt concepute pentru a transmite lecții pozitive despre munca în echipă, comunitate și diversitate. Experții în Educație și Știință din cadrul parcului tematic Animal Kingdom (Regatul Animalelor) al Disney au avut rolul de consultanți, fiind o sursă de inspirație pentru povești originale bazate pe experiențele lor directe și oferind sfaturi despre trăsăturile, comportamentele și habitatele diferitelor specii de animale africane. Fiecare episod ”Garda Felină” integrează cuvinte și expresii Swahili și cântece originale.

Eu, una, abia aştept să-l văd!

 

Save

10 Replies to “În felul meu”

  1. Awwww, ce simpatice sunteti!

    1. Laura Frunză says: Reply

      Multumim!

  2. Bravo,fetelor!Ce experienta frumoasa!

    1. Laura Frunză says: Reply

      Mulţumim, Gianina!

  3. Nedelea Mihaela says: Reply

    Felicitatari amandurora! Asa da experienta de reintrare in lumea copilariei!
    Cat despre videoclip, daca te uiti mai atent se poate remarca ca Eliza a mers acolo cu sora ei mai mare, nicidecum cu mama ei. 🙂

    1. Laura Frunză says: Reply

      Awwww, multumesc, multumesc de compliment!

  4. Fetele actritele. Bravo!

  5. Oau, pentru colecția de amintiri neprețuite.
    Laura, arăți senzațional în viodeclip. Mă faci geloasă. Tu întinerești pe zi ce trece??
    Să vă fie de bine și la cât mai multe astfel de experiențe plăcute!

    1. Laura Frunză says: Reply

      Am descoperit secretul tineretii vesnice :)))

  6. Ai,ai,ai, ce distractie pe voi!!! :)))
    Super. Bravoo:)

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.