În căutarea luminii + un concurs Imaginarium

Cred că mai toate religiile lumii au o sărbătoare mare axată pe lumină. În creştinism, este Paştele, sărbătoarea luminii prin excelenţă (“Veniţi de luaţi lumină!”), deoarece de Paşte creştinii au primit în sufletele lor lumina credinţei. Alte culte au şi ele, fiecare, sărbători importante, în care aprind lumânări, felinare, focuri ritualice etc, şi în care se bucură de prezenţa luminii în viaţa lor.

Motivul luminii nu se găseşte doar în religie, pentru că iluminarea înseamnă şi accesul la educaţie, la iluminarea minţii prin lectură şi studiu, prin cultură în general. Nu degeaba unul dintre cele mai importante curente culturale ale istoriei omenirii este iluminismul!

În spiritul acestei lumini pe care trebuie s-o primim în sufletul şi în mintea noastră, Asociaţia Busy Bees Academy, alături de partenerii din Bucureşti, organizează în perioada 21 – 23 aprilie 2016 o serie de evenimente cu intrare liberă, adresate copiilor între 1 şi 6 ani, reunite sub proiectul umbrelă În căutarea luminii.

afis web 2

Evenimentele se vor desfăşura în mai multe locuri din Bucureşti: la sediul Crayon Club, Cărtureşti Băneasa, Cărtureşti Promenada şi sediile asociaţiei. În cadrul proiectului se vor strânge fonduri de susținere a proiectelor ”Lumină pentru România” (Asociația Free Miorița) și ”Ajungem Mari” (Asociația Lindefeld).

Agenda completă

Ateliere cu intrare liberă:
  Joi, 21 aprilie, 2016, începând cu ora 19.00 Crayon Club, Seara mamelor luminate
  19:15 | Prezentare introductivă
  19:30 | ”Poveşti cu tâlc” pentru copii, Tăpuşele – intrare liberă, pe bază de rezervare
  19:30 | Prezentare proiecte pentru strângere de fonduri
  20:30 | Auto-prezentare Cora Giodîc Postelnicu – sculptor si mamă
  20:30 | Discutii libere, muzică & dans, tombolă cu premiu de la Imaginarium

  Vineri, 22 aprilie, 2016, începând cu ora 19.00 Vise si poveşti la Cărtureşti – Cărturești Promenada – intrare liberă, pe bază de rezervare
  19:00 – 20:00 | Citire poveste
  20:00 – 20:30 | Discuţie despre farmecul povestilor şi importanţa cititului
  20:30 – 20:45 | Tombolă cu premiu de la Imaginarium

  Sâmbătă, 23 aprilie, 2016 Ateliere – sediul Busy Bees – intrare liberă, pe bază de rezervare
  10:00 – 10:45 | Emoții în culori de curcubeu – atelier de dezvoltare personală 1-3 ani
  11:00 – 12:00 | Learn with Music (1-3 ani)
  10:00 – 11:00| Learn with Music (3-6 ani)
  11:00 – 12:00| Emoții în culori de curcubeu – atelier de dezvoltare personală (3-6 ani)
  12:00 – 12:15 – tombolă cu premiu de la Imaginarium
  18:30 – Atelier de confecţionat felinare de hârtie – intrare liberă, pe bază de rezervare
  19:30 – Tombolă cu premiu de la Imaginarium
  20:00 – Defilare cu lampioane în Parcul Circului

  Vise şi poveşti la Cărtureşti – Cărturești Băneasa – intrare liberă, pe bază de rezervare
  12:30 – 13:30| Citire cartea ”Te iubesc, orice culoare ai avea!” a  Mihaelei Coșescu (www.crestemoameni.ro)
  13:30 – 14:00 | Discuţie liberă
  14:00 – 15:00 | Atelier de poveşti susţinut de Mira Loghin (Lumea lui Momo)
  15:30 – Tombolă cu premiu de la Imaginarium

Participarea se face pe bază de înscriere (karina@busybees.ro, 0745 418 098), în limita locurilor disponibile; Urmăriți pagina de Facebook  a evenimentului pentru agenda actualizată și rezervări.

Şi acum concursul:

Imaginarium, unul dintre partenerii evenimentului, oferă special pentru cititorii blogului meu, o jucărie distractivă şi educativă pe numele său Prof Teddy Sabio. Este un joc de asociere, cu întrebări şi răspunsuri. Nu trebuie decât să puneţi un cartonaş cu întrebări şi să aşezaţi ursuleţul pe răspunsul ales, iar dacă acesta este corect, ursuleţul ridică steagul. Include 24 de cartonaşe cu două feţe (48 de jocuri) cu 4 întrebări fiecare pentru a recunoaşte culori, forme, numere, a relaţiona, a asocia, a gândi. Funcţionează cu magnet, nu are baterii.

Pentru a-l câştiga trebuie să ne spuneţi care dintre activităţile din agenda evenimentului vă atrag cel mai mult şi la care aţi merge daca aţi putea (dacă nu sunteţi din Bucureşti) sau luaţi în calcul să mergeţi/veţi merge dacă sunteţi din Bucureşti şi de ce tocmai acestea/aceasta vă plac(e) cel mai mult. Concursul durează până duminică, 24 aprilie, iar câştigătorul va fi anunţat printr-un update la acest articol pe 25 aprilie.

Update 26.04.2016: Câştigătoarea concursului este autoarea comentariului cu nr 8, Renate. O rog să-mi lase aici o adresă şi un număr de telefon pentru curier. Mulţumesc!

37 Replies to “În căutarea luminii + un concurs Imaginarium”

  1. Daca ziceai si tu mai din timp, mai faceam repede un copil, sa ne incadram in categoria de varsta, ca fiica-mea e iesita deja din ea…
    Apropo de premiu, jocul meu preferat din copilarie era ceva asemanator, cu niste planse cu intrebari si raspunsuri si cu doua fire cu mufa: puneai corect mufele pe intrebarea si raspunsul corespondent, se facea contactul si se aprindea un beculet; daca nu, nu! Asa am pus eu bazele impresionantei mele culturi generale, care nu mi-a folosit la mare lucru in viata, dar m-a ajutat sa imi dau gata iubitii, macar 🙂

    1. Laura Frunză says: Reply

      :))) Eu o duc oricum pe Eliza in prima seara, chiar daca are 7, cred ca ii va placea. Si la atelierul de felinare cred ca i-ar placea.

    2. Cristina Oprea says: Reply

      Alunita, mai sunt si acum jocuri de cultura generala cu fire, beculet, fise… Sunt pe categorii de varsta si parca se numesc: Cine stie castiga. Pe Diana nu a atras-o f tare. In schimb, ii plac foarte mult fisele cu intrebari din seria Sunt imbatabil. Ne-au intrat in ritualul pregatirii pt somn, ca si povestile. Laura “ne-a infestat” si cu astea!

      1. Parca asa se numea si jocul meu, dar nu mai stiu sigur, bineinteles, la memoria mea… 🙂

  2. 2. Cristina Radulescu says: Reply

    Sunt mai multe ateliere la care mi-ar placea sa particip cu fiica mea. Cred insa ca ea si-ar dori mult sa participe la atelierul Learn with music (3-6 ani). Ii place foarte mult sa asculte muzica si sa danseze. De asemenea, ne-ar placea sa participam la Atelierul de povesti sustinut de Mira Login pentru ca am fost la spectacolele Momolino si ne-au placut.

  3. M-ar tenta seara mamelor luminate, 21 aprilie. Intuiesc câteva povești de viață reală, inspiraționale. Mereu găsesc ceva util pentru mine și ai mei dragi în poveștile altor oameni, mai mult decât într-o poveste citită, cu toate că și acestea au farmecul lor.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Mihaela, si eu sper sa ajung acolo. Poate ne vedem.

  4. 4. Cretu Andreea says: Reply

    Buna Laura, cred ca as merge cu fetita la atelierul Emotii in culori de curcubeu. Tare sunt curioasa ce inseamna dezvoltare personala pt 1-3ani. La noi in Iasi nu am vazut sa fie asa ceva.

  5. Avem si noi un joc asemanator, doar ca are un elefantel care indica raspunsurile corecte.
    Ce bogata agenda cu activitati si ce pacat ca noi nu stam in Bucuresti 🙁 .
    Ne-ar fi placut sa mergem la ” Povesti cu talc” sau ” Learn with music” ( 3-6 ani).

  6. 6. paun ioana says: Reply

    Buna Laura,
    Multumesc pentru ca ne impartasesti mereu informatii despre activitati foarte interesante. Mie mi-ar placea tare mult sa ajung la evenimentul de sambata 23 aprilie de la Carturesti Baneasa unde as avea posibilitatea de a o cunoaste personal pe Mihaela Cosescu (ii citesc cu mult drag articolele de pe blog) si as putea sa vad cartea proaspat iesita de la tipar. Lui Alexandru (5 ani) cred ca i-ar placea tare mult la atelierul Emoții în culori de curcubeu – atelier de dezvoltare personală (3-6 ani)…nu stiu inca ce program avem sambata, poate ne suim in masina si venim la Bucuresti.
    Zi frumoasa iti doresc.

  7. 7. Lilia Gritcu says: Reply

    Mi-as dori sa ajung la prezentarea cartii “Te iubesc, orice culoare ai avea”, sunt nerabdatoare s-o citesc si sa inteleg mai bine cum putem transforma momentele de rivalitate/incaierare in conectare si iubire. Atelierul de confectionat lampioane cred ca e atractiv si baietii ar mesteri cu drag!

  8. Emotii in culori de curcubeu 1-3 ani 🙂 Atelierul acesta ar fi potrivit pt fetita mea.

  9. Din păcate suntem departe de București. Dar mi-ar fi plăcut ca fiica mea sa participe la atelierul Emoții in culori de curcubeu. Ea are un pic peste 6 ani, dar nu a participat la o astfel de activitate, legata de dezvoltarea personala ( cu excepția celor făcute în clasa pregatitoare … dar asta sigur va fi diferita).
    Și lampioanele de hârtie sunt drăguțe …. cu greu te poți hotărî sa participi doar la un atelier.

  10. 10. Adina Giurgea says: Reply

    Buna ziua,

    Noi tocmai am trimis e- mai de inscriere la evenimentul de vineri seara de la Carturesti Promenada, pentru cei 2 copilasi ai nostri, Marc de 6 ani si 10 luni si Iris, de 2 ani si jumatate. Preferam aceasta parte a evenimentului In cautarea luminii din cateva motove: pentru ca iubim cartile si cititul, pentru ca Libraria Carturesti Promenada este unul din locurile noastre de ” joaca”, fiind si destul de aproape de noi si pentru ca la evenimentul de lectura de sambata la care am fi mers, de asemenea, cu mare drag, se suprapune cu un eveniment mult asteptat de parenting de la care nu as lipsi. Multumesc

  11. 11. Vilceanu Raluca Mihaela says: Reply

    Voi participa impreuna cu baietelul meu la Vise si povesti la Carturesti Promenada pentru ca adora sa ii citim si sa priveasca ilustratiile cartilor in timpul lecturii.

    Iar daca programul de somnic ne permite vom participa si la atelierele Busy Bees – Emoții în culori de curcubeu & Learn with Music. Ar fi prima participare la un atelier de dezvoltare personala pentru bebe si sunt dornica sa ii vad reactiile.

  12. 12. Rodica Calin says: Reply

    Vom merge la Seara mamelor luminate la Crayon Club.

  13. 13. violeta argatu says: Reply

    Vineri, de la 20:00 – 20:30 | Discuţie despre farmecul povestilor şi importanţa cititului :). Multumesc!

  14. 14. Alex Viz says: Reply

    Noi ne-am inscris la atelierul Emotii in culori de curcubeu pt 3-6 ani. Cred ca baiatului meu in varsta de 4 ani i-ar placea mult si atelierul de confecţionat felinare de hârtie.

  15. Mi-ar fi plăcut să ajung la atelierul de poveşti susţinut de Mira Loghin (Lumea lui Momo). Poate, când o să mai crească bebe, o să reușim și noi să participăm la asemenea evenimente.

  16. 16. ekaterina says: Reply

    Eu le as duce pe copiii la Vise şi poveşti la Cărtureşti, pentru ca le plac povesti si carti in general.
    Multumim de concurs!

  17. 17. Teodora Gaina says: Reply

    Noua ne-ar fi placut ”Poveşti cu tâlc” pentru copii, dar suntem tinuti in casa de varicela 🙁

  18. 18. Tatiana Bodiu says: Reply

    Buna, oooo ne plac asa multe activitati din cele prezentate mai sus si totusi ,,, daca ar fi sa mergem am alege ”Poveşti cu tâlc” pentru copii, Tăpuşele , Atelier de confecţionat felinare de hârtie, Citire carte ” Te iubesc orice culoare ai avea”. Multumim pentru concurs!

  19. 19. Istrate Tatiana says: Reply

    baietelului meu sigur i-ar placea sa participe la atelierul Learn with Music (1-3 ani) pentru ca ii place mult muzica, inca din burtica se misca cand acltam muzica

  20. 20. crețu mihaela says: Reply

    Dacă am putea ajunge, dar nu avem cum, pentru ca suntem din Iasi as vrea ca băiețelul meu, Teodor, sa participe la Emoții în culori de curcubeu – atelier de dezvoltare personala 1-3ani . El are un an si doua luni si cred ca tare s-ar distra alături de ceilalți copilasi. Apropo, ceva asemănător in Iași nu găsim?

    1. Laura Frunză says: Reply

      Deocamdata nu stiu de nimic asemanator in Iasi, dar poate le dam idei 🙂

  21. Buna ziua.

    Ma intereseaza activitatea: Citire cartea ”Te iubesc, orice culoare ai avea!” a Mihaelei Coșescu (www.crestemoameni.ro).
    Poate ajung cu nepotica mea.
    Multumesc pentru detalii.

  22. 22. Cristofan Alina says: Reply

    Daca eram din Bucuresti, mi-ar fi placut sa vin la o discutie despre importanta cititului , iar learn with music 3-6 ani, ar fi un subiect interesant.

  23. 23. Barbu Steluta Alina says: Reply

    Imi doresc sa merg la learn with music cu fetita mea!Cred ca va fi incantata!

  24. Sambata ajungem si noi la atelierele organizate de catre Busy Bees Academy pentru 1-3 ani. La Learn with music dar si la Emotii in culori de curcubeu.

  25. Noi ajungem vineri la evenimentul oranizat la Cărturărești Promenadă!

  26. 26. PicincuH Viorica says: Reply

    Pacat ca nu se organizeaza astfel de evenimente frumoase si la Iasi (ori poate sunt, dar nu sunt mediatizate); mi-ar fi placut sa merg la “Povesti cu talc” (deoarece si cei mici si cei mari pot invata lucruri/deprinderi noi), la sesiunea de discutii libere, discutie despre farmecul povestilor si importanta cititului, emotii in culori de curcubeu (cred ca i-ar fi placut fetitei mele), la atelierul de confectionat felinare din hartie cred ca ar fi fost primul baietelul meu (il fascineaza “lucrul” cu hartia) si desigur, defilarea cu lampioane.

  27. 27. Otilia Tudor says: Reply

    ufffff. pt ca nu suntem din Bucuresti. pt ca sunt atatea ateliere la care am vrea sa ajungem….
    Dar… daca ar fi in Constanta….siiigur unul dintre ele ar fi – Emoții în culori de curcubeu – atelier de dezvoltare personală (3-6 ani) – chiar avem nevoie mare de asa ceva. Poate astfel ar reusi si ea sa le identifice, si altfel decat prin joculetele facute cu mine.
    Multumesc frumos, Otilia

  28. 28. Tonia Bedereaga says: Reply

    Ne-am inscris deja si vom participa la atelierele de azi si maine la Club Crayon si Carturesti Promenada, ne-am fi dorit sa ajungem la toate pentru ca stim ca sunt organizate cu mult suflet, multa implicare si dragoste pentru copii.

  29. 29. Corina Mihaela says: Reply

    As vrea sa ajung diseara la deschidere si la evenimentele de la crayon club si la emotii in culori de curcubeu.

  30. 30. Gogoci Ramona says: Reply

    Learn with music 3-6 ani și defilare cu lampioane. Din nefericire Timisoara e cam departe…

  31. 31. Andreea M says: Reply

    Pentru că nu sunt multe astfel de evenimente, as merge la atelierele dedicate copiilor sub 3 ani. Mica mea face 2 ani peste doua luni si cu greu găsesc ceva destinat acestei categorii de vârsta.

  32. Multumesc din suflet! Ma bucur foarte mult ca am castigat joculetul pt copiii mei 🙂
    Laura, am trimis email cu adresa completa.

    Renate :*

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.