Cărţi noi la Univers Enciclopedic Junior

Vă povesteam acum câteva zile că editurile au început să facă pui. Una dintre primele care au făcut un asemenea pui, editura Univers Enciclopedic Junior, şi-a mărit recent paleta de titluri cu câteva cărţi foarte frumoase. Deşi au început timid, cu două-trei cărţi, cei de la UE Junior vin galopant din urmă cu multe titluri noi, în ediţii frumoase, pline de culoare. În perioada asta au şi diferite oferte la ei pe site (pachete de 4 cărţi cu 45% reducere, la 55-56 de lei), numai bune de pus în coşul Iepuraşului (dacă obişnuiţi să oferiţi cadouri de Iepuraş).

Noi am primit de la ei un asemenea set, despre care vă voi vorbi mai jos, dar plănuiesc să le achiziţionez la târgul de carte Bookfest (care se apropie cu paşi repezi) şi pe celelalte.

coperti Univ Enciclopedic Junior

Merlina, mica vrăjitoare este o carte de Daniela Drescher, cu ale cărei personaje noi suntem deja familiarizate (Avem Lili, prinţesa florilor, Mica zână nu poate dormi şi una dintre cărţile cu Pippa şi Pelle). În această carte o întâlnim pe Merlina, o mică vrăjitoare care se pregăteşte alături de dragonul ei, Igor, de sosirea iernii: împreună pregătesc conserve, suc şi gem în căsuţa lor din pădure. Din neatenţie, lui Igor îi intră un spin în picior şi pentru că îi e teamă s-o lase pe Merlina să-l scoată în maniera obişnuită, o roagă să folosească magia. Numai că magia nu funcţionează, evident 🙂 Vă las pe voi să descoperiţi cum reuşeşte Igor să scape de spin. Mi se pare o carte potrivită pentru copiii care nu vă lasă să vă apropiaţi de rănile lor (nu ştiu cum e la voi, dar eu nici de o banală zgârietură nu mă pot apropia fără ţipete), cât şi una de citit de Halloween (deşi nu se menţionează nimic de asta în carte, doar de “vremea recoltei”, însă la final Merlina scobeşte felinare din dovleci). În cărţile Danielei Drescher, textul e destul de simplist, pentru copii mai mici, însă ilustraţiile sunt cele care mă fac mereu să îi colecţionez cărţile. Au atât de multe detalii din natură, încât e o plăcere să le priveşti. În ilustraţia de mai jos îmi place cum se văd fructele de păpălău (physallis), gândacul, bobiţele roşii, frunzele de brusture, dovlecii) – culori superbe, de toamnă.

interior Merlina

Cleo de Sassafras de Bruyn este o carte cu puţin text dar multe ilustraţii, o carte despre curajul interior. Cleo este o fetiţă căreia nu-i place să meargă la şcoală, să înveţe şi să fie tachinată din cauza ochelarilor. Ea visează să navigheze pe ape în care cresc păduri şi să urce sus să culeagă stele din copaci. Ea face toate acestea cu puterea imaginaţiei. Este o carte potrivită pentru a discuta cu fetiţele (dar şi cu băieţii, evident) despre capacitatea lor de a face orice îşi propun dacă au imaginaţie şi curaj.

interior cleo

Micul Păianjen Firicel de Diana Amft ne-a picat la ţanc. Elizei îi e foarte teamă de păianjeni şi, de fapt, nu doar de păianjeni, dar nu suportă nici să le vadă pânzele, oricât îi atrag eu atenţia uneori asupra unor pânze superb ţesute, cu boabe de rouă pe ele. Nu poate trece de repulsia faţă de păianjeni ca să vadă măiestria cu care aceştia lucrează. Aşa că am citit cartea asta despre un pui de păianjen care merge la membrii familiei lui (mamă, unchi, mătuşă, bunică, prieteni) pentru a-i întreba de ce se tem oamenii de ei. De la fiecare primeşte un alt răspuns care îl ajută să tragă o concluzie: oamenii se tem de ceea ce nu cunosc.

interior Firicel

Am lăsat în mod special la urmă această carte, Pretutindeni peste tot în jur, pentru că este o carte “grea” din foarte multe puncte de vedere. Îi cunoşteam subiectul, aşa că am lăsat-o la urmă s-o citesc şi mi-au tremurat mâinile când am deschis-o. Cu greu am reuşit să îmi stăpânesc emoţiile când am citit-o. Este o carte despre moarte scrisă într-un mod foarte deosebit şi profund, o carte pe care nu ştiu dacă i-o voi citi Elizei, ca să fiu sinceră. Personajul principal este Iolanda, o fetiţă de vreo 7-8 ani, căreia i-a murit mama. Iolandei îi este foarte dor de mama ei, atât de dor că nici nu poate descrie în cuvinte. Fetiţa concluzionează că adulţilor nu le place să vorbească despre moarte, că preferă să tacă. Dar ea nu vrea să tacă. Vrea să afle unde e mama ei. Aşa că încearcă să-şi caute mama, punând întrebări celor din jur. Aşa află că mama ei e în ursuleţul cu care vorbeşte fratele ei mai mic, în tabloul pe care l-a pictat. în cana pe care a lipit-o la loc, în scaunul pe care stătea mereu, în haina ei încă atârnată în cuier, în iepurele de pluş cusut de ea, în poveştile spuse de cei care au cunoscut-o, în fotografii, în pământul în care este îngropată şi din care vor creşte iarbă şi flori, într-un trandafir plantat de ea, în vânt, în stele şi chiar în ea însăşi, în Iolanda, fetiţa ei. Mama ei este cu ea, pretutindeni peste tot în jur.

pretutindeni peste tot in jur interiorPuteţi achiziţiona aceste cărţi şi individual de pe site-ul Univers Enciclopedic Junior cu o reducere de doar 28% faţă de 45% la pachet (18 lei bucata în loc de 13 lei cu cât le-aţi lua la promoţie).

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.