Jocuri educative pe libris.ro

Când vreau să comand o carte, primul loc în care o caut este libris.ro şi asta deoarece, cum ştie toată lumea, au transport gratuit prin curier la orice valoare a comenzii. Recunosc că am devenit puţin leneşă în ultima vreme, din varii motive, şi îmi fac foarte multe cumpărături online. Acum vreo două săptămâni am cumpărat două cadouri pentru două fetiţe aniversate şi pe ambele le-am comandat online. Ghinionul a făcut ca ambele cadouri să se găsească pe site-uri care practică nişte tarife de transport destul de piperate, aşa că vreo 40 de lei şi mai bine s-au dus doar pe taxele de transport (curierat). Nu-mi pare rău de banii daţi, pentru că voiam musai cadourile alea şi nu aveam de unde să le cumpăr, fizic, dar, pe de altă parte, de aceiaşi bani, puteam să le mai iau sărbătoritelor câte ceva.

Vă povesteam acum câteva zile că am acasă un dulap cu diverse cadouri potenţiale, unde dosesc jocuri, cărţi, hăinuţe etc. Majoritatea jocurilor de acolo sunt cumpărate la reducere sau când am vrut să mai completez câte o comandă pe undeva sau când, pur şi simplu, mi-a plăcut la nebunie câte ceva. Presimt că în curând dulapul se va umple cu jocuri Djeco şi Melissa and Doug de pe libris.ro pentru că tocmai au lansat o categorie nouă de jocuri educative cu, bineînţeles, transport gratuit prin curier. Cum eu comand cărţi de pe libris (nu des, dar suficient) cred că de acum înainte voi adăuga la comandă şi câte un joculeţ, mai ales că au preţuri foarte bune. De exemplu, jocul de Cuvinte încrucişate de la D-Toys e 9 lei la ei pe site şi eu, culmea, am dat mai mult pe el în en-grosul de care vă povesteam!

Banner Libris jocuri

Îi felicit pe cei de la Libris pentru decizie iar pe voi vă invit să le răsfoiţi categoria de Jocuri în caz că mai aveţi de luat vreun cadou de Paşte pe ultima sută de metri. În plus, în perioada 22-24 aprilie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Cărţilor, au şi reduceri la multe cărţi.

8 Comment

  1. Coincidenta face ca si eu am recomandat ieri Libris cuiva care cumpara de pe Emag, cu pret mult mai mare la acelasi produs. In ultimii ani, am comandat de mai multe ori de la ei si de fiecare data livrarea a fost corecta si prompta. Si am luat si un vraf de jocuri saptamana trecuta, fiind abonata la newsletter-ul lor am aflat la timp de promotii 🙂

    1. Laura Frunză says: Reply

      Ce jocuri? Zi-ne si noua!

      1. Pai avem asa: cateva joculete de la Mini Logix, frumoase, cu fise cu indicii sau labirinturi (unele pentru un singur jucator, altele pentru mai multi), Gatoloco de la Djeco, cu care m-am cam pacalit, pentru ca e complicat si noua, adultilor, nu ne place deloc, iar de la D-Toys am luat Jocul proverbelor (imi place, eu cred in utilitatea proverbelor pentru educatie, iar asta e un mod atractiv de a le explica copiilor) si Cat face? (pe care inca nu l-am deschis. Doresc comision de la Libris dupa acest comentariu detaliat 😀

        1. Laura Frunză says: Reply

          Gatoloco il avem si noi dar nici nu l-am scos din tipla pentru ca, ghici ce, si mie mi se pare complicat 😀 Si Jocul proverbelor il avem, il mai jucam uneori, e destul de simplut. “Cat face” nu-l stiu, dar ma uit si eu dupa el. Mie, in general, nu-mi plac jocurile la care am nevoie sa citesc instructiunile de cel putin zece ori :))) E prea mult efort pentru mine.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Coca, il aveti? Stiti cum e?

  2. Nedelea Mihaela says: Reply

    Buna ziua. Da, si eu obisnuiesc sa comand carti tot de la ei. Iar pe langa transport gratuit mai au si reduceri considerabile la anumite edituri, in diferite perioade din luna. Ma anunta pe e-mail de fiecare data cand au titluri la preturi promotionale. Si primesc la fiecare comanda si un semn de carte cadou.

    1. Laura Frunză says: Reply

      In ultima vreme nu prea am mai fost atenta la promotiile lor, dar cred ca voi fi de acum inainte, am o lista lunga de carti de bifat!

Leave a Reply