Trei idei pentru cârnaţii proaspeţi

Sunt în plin proces de consum intensiv din congelator unde încă mai am un sfert de porc, un ied întreg, câţiva pui de ţară, o raţă şi diferite alte produse (legume, cârnaţi, slănină, fructe). Prin urmare, tot gătind cu aceleaşi ingrediente, cam ajungi să te saturi de aceleaşi mâncăruri, aşa că atunci când am scos din congelator o pungă mare cu cârnaţi de casă făcuţi de mama, nu prea am ştiut ce să fac cu ei – am prăjit o parte, cu piure şi salată lângă ei, dar erau prea mulţi, aşa că pentru ceilalţi am căutat idei să le dau altă faţă, la fel de apetisantă, dar un pic diferită. Iată ideile mele.

Aici cârnaţii de casă ai mamei:

carnati proaspeti

Prima idee: frigărui cu roşii şi bacon. Se taie cârnaţii în felii groase şi se pun pe ţepuşe înmuiate în apă, alternând cu roşii cherry şi bacon. În funcţie de legumele din casă, mai puteţi pune şi altele: ceapă, dovlecel, ciuperci. Se fac în tavă la cuptor, cu puţin ulei, sau la grătar, dacă aveţi unde. Alături merge o salată simplă de roşii şi castraveţi.

frigarui

A doua idee: kebabs. Se înfige cârnatul pe ţepuşă, apoi cu un cuţit bine ascuţit se îndepărtează pieliţa. se strânge uşor între degete după ce v-aţi uns puţin cu ulei pe palme, pentru a-l fixa pe frigăruie. Se condimentează cu ce condimente orientale aveţi la îndemână (eu aveam sumac, îmi place mult şi îl presar peste orice carne care merge la cuptor sau grătar). Se fac la grătar/grill sau chiar în tigaie/la cuptor. Alături merge o salată de varză, iar dacă aveţi şi nişte lipii, puteţi face o masă orientală completă.

kebabs

A treia idee: chifteluţe. Scoateţi carnea din cârnaţi, adăugaţi ou crud, pesmet şi verdeaţă (mărar sau pătrunjel, în funcţie de preferinţe), formaţi chifteluţele cu mâinile unse cu ulei şi prăjiţi-le în tigaie. Alături noi preferăm, de obicei, un sos gen tzatziki, cu castraveţi tăiaţi cubuleţe şi scurşi bine, iaurt grecesc, usturoi pasat, mentă sau mărar (depinde ce am în casă), ulei de măsline, sare, piper, zeamă de lămâie.

chiftele

Dacă mai aveţi şi alte idei cu cârnaţi proaspeţi, le aştept cu drag. Pe cei afumaţi de la bunica îi pot pune în mâncare (varză, mâncare de cartofi, bulz etc) dar cu cei proaspeţi variantele sunt mai limitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  1. Idei geniale, dupa parerea mea, multumesc!
    Si pe mine zgarcenia ma face creativa. Nu imi place sa gatesc, nu am mare talent culinar, dar devin masterchef atunci cand e vorba de combinat leftovers. Pe principiul “Nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, totul se transforma!”

    • Şi eu la fel! Cred ca cele mai bune mâncăruri mi-au ieşit mereu din resturi găsite prin frigider 🙂 O să mai public articole din astea, dacă te ajută 🙂 Am un congelator întreg de golit!

  2. Ai si tu niste ideeeei bestialeee! Iar eu nu mai am carnati :))))

    Daca tot ai facut chiftele, fa si niste chifteloaie, faci hamburgeri cu ele 😉

  3. Bruschette unse cu carne din carnati si date apoi la cuptor
    Risotto cu bucatele de carnati
    Lasagna
    Toate retetele le gasesti online, eu prefer giallozaferana pt retete italiene. E si cu poze pas cu pas, asa daca nu stapanesti bine itaiana iti dai seama din imagini.

    • Teoretic tot iarna ar fi trebuit să le folosesc şi eu, dar dacă în continuare tot mai dau de pungi cu cârnaţi prin congelator, ce să fac? 😀

        • Haha! Să-ţi povestesc aventura cumpărării congelatorului (după ce am primit vestea că ne dau ai mei juma de porc) într-a doua zi de Crăciun, fără livrare, şi încercând să-l înghesuim într-un Logan (în care n-a încăput şi pe care l-am zgâriat pe interior)? 😀 Mai bine nu!

  4. Mi-am notat nu demult o rețetă din Good Food – Sos ragu de cârnați. Îți scriu aici ingredientele în caz că te tentează să testezi rețeta: 1 lg ulei de măsline, 1 ceapă tocată, 2 căței de usturoi, 4 cârnați de porc (carnea scoasă din piele), 1 conservă de roșii tocate, 200 ml supă de legume, 1 lg pastă de roșii, frunzele de la patru fire de rozmarin tocate. Sosul merge foarte bine lângă o mămăligă 🙂