Bandana buff

Buff-ul este un accesoriu vestimentar pe care eu l-am descoperit citind blogul Diva în bocanci, era recomandat la accesorii pentru drumeţie. Mi-am dorit foarte mult unul cu protecţie UV pentru că eu fac uşor insolaţie (cu stări de leşin, vomă şi febră) dar cele care îmi plăceau erau destul de scumpe (75 de lei), aşa că până la urmă am luat unul de la Decathlon cu 15 lei, chiar dacă nu e cu protecţie UV. De fapt, l-am luat prima oară pentru Eliza, ca să-l ia în excursia la Sinaia, dar din fericire am fost suficient de inspirată să-i pun şi un fes pentru că i-a prins ninsoarea şi n-a mai folosit buff-ul. Îl mai foloseşte ocazional când iese de la înot şi nu are părul perfect uscat, în special dacă bate vântul, dar de cele mai multe ori stă la mine în geantă şi îl folosesc eu când picură afară şi n-am umbrelă.

colaj buff

Avantajul unui buff e că nu are cusături şi poate fi purtat în mai multe feluri: pe post de guler/fular/protecţie pentru gât, pe post de căciuliţă/bandană, cagulă sau bentiţă. Este foarte util în drumeţii şi plimbări, dar nu numai, îl puteţi folosi şi în oraş, mai ales dacă vă îmbrăcaţi mai sport. Eu recunosc că îl pun pe cap indiferent de ţinută pentru că e important să nu mă ud pe păr atunci când picură şi (din nou) n-am umbrelă la mine (de fapt, recunosc, nu am umbrelă aproape niciodată pentru că le detest!). Bufful se usucă foarte repede (vor fi pe lista noastră pentru bagajul de mare, voi mai cumpăra încă 2 sau 3, să avem de schimb) şi nu favorizează transpiraţia scalpului. În plus, e mărime unică, îl pot folosi atât copiii, cât şi adulţii (şi femei şi bărbaţi).

Un clip fain despre cum puteţi purta un buff puteţi vedea mai jos, majoritatea variantelor merg şi pentru cel de la Decathlon, chiar dacă materialul nu e chiar la fel de elastic ca la bufful original. Mi se pare o idee faină de cadou pentru cineva sportiv, e o chestiuţă de 37 de grame care încape în orice bagaj/buzunar/poşetă etc.

Un alt clip fain e ăsta unde se văd încă vreo câteva moduri de purtare, printre care şi cel de bustieră/săculeţ. Dacă rămâneţi fără sutien (sau vreţi să vă bronzaţi fără dungi) sau intenţionaţi să furaţi mere dintr-o livadă, aveţi acum accesoriul perfect 😀

9 Replies to “Bandana buff”

  1. Nedelea Mihaela says: Reply

    Stiu ca n-are legatura cu articolul, dar ………….. vreau sa te anunt ca astazi cei de la libris.ro isi aniverseaza 7 ani de activitate si au o multime de reduceri / promotii faine. Parca ziceai ca trebuie sa-ti reinnoiesti stocul de carti. Sau poate pentru cadoul de 1 iunie pentru Eliza.
    Week-end placut!

    1. Laura Frunză says: Reply

      Mulţumesc, dar aniversarea lor m-a cam prins descoperită pe partea financiară :))) De acum aştept târgul de carte, mai sunt două săptămâni.

  2. Interesanta chestie, nu stiam de ea.
    E si impermeabila? Inteleg ca nu te uzi pe par daca o folosesti.
    Din pacate, mie nu mi se potriveste, eu nu suport nimic pe cap, in afara de gluga. Dar copiii ar fi incantati, ia sa le iau si lor.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Nati, nu ştiu să-ţi spun cât de impermeabilă e, eu o port când picură puţin, nu la ploaie puternică. Adunându-se pe cap (o port mai mult ca bandană) oferă o protecţie bunicică la picături.

  3. Violeta argatu says: Reply

    Exista si alte culori? :).

    1. Laura Frunză says: Reply

      Da 🙂

  4. Ce faina este! Un “must have” pentru domnisoara mea! Saru’mana de pont!

    1. Laura Frunză says: Reply

      Cu drag. E foarte chic! Şi dacă e de calitate, o poate ţine foarte mulţi ani.

  5. Foarte util filmuletul, ne-a dat idei! Luna are o chestie dintr-astea de mult, cred ca dintr-o vacanta prin Grecia, si o poarta des, dar nu avea atata imaginatie. Iar noi ii spunem “burlan”, ca asa se numea pe vremea mea, maica! 😉

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.