Editura Panda aduce în România seria cu pisica Mog

Mai e cineva care nu şi-o aminteşte pe Mog, pisica buclucaşă care dă foc casei stăpânilor în dimineaţa de Crăciun în reclama din 2015 de la Sainsbury’s, dar reuşeşte ca la final să pară eroul zilei? Iată că pisica Mog a ajuns şi în România sub forma unor cărţi pentru copii, publicate recent la PanDA, divizia de copii a grupului Trei: Mog, pisica uitucă şi Mog şi bebeluşul.

mog

În general nu mă dau în vânt după pisici şi în special după cele din cărţi/desene animate şi am o adevărată antipatie pentru Garfield, de exemplu. Mog avea toate şansele să devină şi el antipatic, doar că el nu face toate trăznăile intenţionat sau din egoism, ci e, mai degrabă, ca un copil care încă nu cunoaşte pe deplin lumea şi nu face legătura între cauză şi efect, aşa că e mult mai simpatic.

În Mog, pisica uitucă, Mog reuşeşte să calce pe nervi toţi membrii familiei la care locuieşte şi începe să simtă că aceştia n-o mai iubesc (vă sună cunoscut?). La fel ca un copil de doi-trei ani, Mog începe o acţiune şi apoi uită de ea, pleacă singur fără să conştientizeze pericolele, se bucură de toate nimicurile, uneori îi place afecţiunea celorlalţi, alteori n-are chef de ea, mănâncă lucrurile preferate atunci când nu are voie şi se bagă în sufletul celorlalţi atunci când aceştia au nevoie de pace şi linişte (pe televizor când tata vrea să se uite la meci sau în patul lui Debbie când aceasta doarme).

interior mog

Din fericire, pentru Mog, la fel ca în reclama la Sainsbury’s, reuşeşte să fie la momentul potrivit în locul potrivit şi zădărniceşte încercarea unui hoţ de a jefui familia la care locuieşte. La final, Mog devine eroul zilei şi primeşte drept recompensă trataţia lui preferată, un ou fiert, ba chiar şi o medalie.

Judith Kerr, autorea, spune ca prima pisică a familiei sale se numea Mog şi, cum aceasta se comporta uneori ciudat, a început să scrie şi să ilustreze cărţi cu Mog, care au devenit foarte cunoscute şi apreciate de publicul larg. Mog, pisica uitucă a fost publicată prima oară în 1970 (de aici şi ilustraţiile vintage, cred că vă va atrage atenţia televizorul vechi la care se uită tatăl), iar în 2002 a fost publicată ultima carte din serie, Moartea lui Mog. (nepublicată la noi)

Recomandare de vârstă, în funcţie de răbdarea copilului, chiar de la 2 ani şi jumătate, până la 7 ani.

Şi filmuleţul, în caz că doriţi să-l revedeţi:

Save

Save

6 Replies to “Editura Panda aduce în România seria cu pisica Mog”

  1. Daca o sa vezi in statistici multe accesari de la o singura adresa IP, sa stii ca e Luna: nu se mai satura de filmuletul cu Mog, pe care nu il vazuse pana acum 🙂

    1. Laura Frunză says: Reply

      🙂 Da, e adorabil. Ma bucur ca ii place.

      1. Vezi cum te ascult eu pe tine?… O las la desene animate :-))))

        1. Laura Frunză says: Reply

          :)))) Foarte bine!

  2. Pentru ce varsta?

    1. Laura Frunză says: Reply

      Am scris in articol 🙂

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.