Aria Burger – un nou burger bar în Bucureşti

Până când au început Miha şi soţul ei, Lucian, să fie pasionaţi de burgeri, recunosc că mie nu-mi plăceau. Dar asta pentru că încercasem doar chestiile alea dubioase şi gumoase din fast-food-uri şi nu gustasem niciodată un burger făcut, efectiv, din carne reală, fără prea mulţi aditivi sau condimente (îmi aduc aminte chiar că un bucătar celebru, nu mai ştiu care, fie Jamie, fie Gordon Ramsay, a spus la un moment dat că în burgeri nu se pun condimente, că toată savoarea e dată de carnea bună şi de adaosurile ulterioare, adică sosuri şi salate). Apoi ei au început să mănânce burgeri în localuri dedicate, să gătească şi ei acasă din materii prime de cea mai bună calitate şi, încet-încet, am început să prind şi eu gustul. De Eliza nu mai zic, dacă eu nu sunt în stare să mănânc un burger cu de toate, ea e în stare 😀 Se înţelege, evident, că mă refer la un produs din ingrediente proaspete şi nu la o chestie congelată de la fast-food.

Deşi până acum am testat localuri şi, implicit, burgeri, doar în familie, de data aceasta am acceptat invitaţia lui Doru Panaitescu (fotograf de wildlife şi pasionat de mâncare bună) şi am testat împreună Aria Burger – un local foarte mic situat în spatele spitalului Colţea. Aria Burger funcţionează pe principiul to-go, adică îţi comanzi şi pleci cu mâncarea sau, cel mult, o mănânci repede la mesele tip bar. Nu e loc de socializat şi întâlnit cu prietenii, deoarece e foarte mic. Meniul e scurt şi cuprinzător: burgeri de vită, de pui, vegetarieni, wraps de pui, porc şi vită, câteva salate, nişte garnituri delicioase, sosuri şi două deserturi simple. La ei pe site puteţi consulta meniul mai în detaliu.

Foto: Doru Panaitescu
Foto: Doru Panaitescu

Eu am testat Thai Chicken Burger (cu o zi înainte mâncasem burgeri de Black Angus la Lucian şi nu mai aveam chef tot de vită) şi l-am mâncat tot – foarte savuros, cu o combinaţie echilibrată de sos şi salate, plus acel ceva dat de ananasul murat şi de sosul foarte uşor picant. Cartofii au fost la fel de delicioşi şi dacă eu nu sunt de încredere, vă pot spune că am ajuns acasă cu porţia Elizei şi avea în vizită o fetiţă care nu mănâncă în mod normal cartofi şi a ras jumătate de porţie, cot la cot cu Eliza (care a înfulecat un cheeseburger). Mi-au plăcut în mod special chiflele cu o suprafaţă rumenită, uşor crocantă care arată exact ca în pozele de pe site. Spre deosebire de o mare companie de fast-food care declara că burgerii din poze sunt optimizaţi pentru poze şi ăia storciţi din restaurant sunt optimizaţi pentru mâncat, chiflele şi burgerii de la Aria Burger sunt optimizate pentru ambele 😀 Burgerul e înalt, cu ingredientele vizibile, abia îl cuprinzi cu mâna să-l mănânci şi nu degeaba dau şi şerveţele umede, că sigur te murdăreşti mâncându-l, oricâte tehnici văzute pe net ai aplica. Clar nu e de mâncat la prima întâlnire, decât dacă te simţi mega confortabil să te vadă celălalt cu sos pe faţă.

Preţurile sunt mega decente pentru buricul târgului şi pentru calitatea oferită. Evident, nu se compară cu preţul de fast-food dar nici produsele vândute nu se compară. E ca diferenţa dintre un gablonţ şi o bijuterie de designer, ca să fac o comparaţie mai deplasată.

Mi-a plăcut, cu siguranţă voi reveni să iau la pachet, mai ales în serile în care sunt prea obosită să mai gătesc sau am musafiri inopinaţi, deoarece e oarecum în drumul meu spre casă, deci mi-e foarte uşor să ajung acolo.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.