Cum ne protejăm copiii de soare la mare – tricouri cu protecție solară

Nu o să vorbesc despre creme şi loţiuni, ci o să vorbesc despre șepci și tricouri cu protecție solară, despre care am remarcat că nu ştie foarte multă lume.

Când mergem la mare, am mereu în bagaj pentru Eliza tricouri cu protecţie solară (am început cu tricouri obişnuite şi am trecut la cele cu protecţie solară) deoarece la ora 10, îmbracă fără discuţii tricoul dacă vrea să mai stăm până pe la 11-11.30 pe plajă. Cu el stă pe nisip, cu el intră în apă şi e o regulă care nu se contestă, la fel ca statul în maşină în scaun cu centură sau orice altă regulă care ţine de siguranţa ei.

Am început cu un tricou primit de la o prietenă şi am continuat să-i cumpăr din Lidl (am găsit la reducere chiar şi cu 9 lei) – mereu bagă tricouri cu protecţie solară la începutul verii, apoi am trecut la cele de la Decathlon. La Decathlon găsiţi şi la preţuri mai accesibile (17 lei) dar şi unele mai groase, mai calitative, cu guler înalt, la un preţ ceva mai mare.

Eu i-am luat din alea la 17 lei pentru că Elizei nu-i plac chestiile cu guler înalt şi, în plus, astea mai ieftine sunt ceva mai subţiri. I l-am luat un pic mai mare, să nu stea chiar lipit pe ea. Dacă aveţi magazine de haine second hand, nu uitaţi să le verificaţi periodic şi de aşa ceva, în general nu prea le cumpără oamenii şi au preţuri foarte mici.

Tricouri cu protecţie solară
Tricouri cu protecţie solară, Eliza şi verişoara ei, 2016

Materialul cu protecţie UV este sintetic şi se usucă foarte repede, iar dacă e de o calitate bună, respinge până la 95% din razele solare. Prejudecata este că hainele obişnuite fac la fel, dar nu este chiar aşa. Evident, nu uitaţi ca pe zonele descoperite să aplicaţi cremă cu factor de protecţie ridicat. În afară de tricouri cu mânecă scurtă, mai găsiţi şi tricouri cu mânecă lungă sau costume de baie întregi pentru copii.

costum protectie solara doua piese
Costum protecţie solară trei piese – Eliza 2011

Pentru cap, am ales mereu băsmăluţe albe sau în culori deschise, din bumbac, cu care să intre şi în apă. Am avut mereu câteva de schimb, ca să nu stea cu ele ude pe cap. Evit şepcile şi pălăriile, chiar dacă protejează şi ochii, pentru că în apă le poate pierde. Şapcă sau pălărie poartă doar prin oraş.

În Decathlon se găsesc şi şepcuţe anti UV care protejează şi urechile şi ceafa. Sunt indicate pentru copiii mai mici care nu stau mult în apă. Eu aş fi vrut foarte mult să cumpăr un tricou de la Decathlon şi să rog pe cineva să-mi facă din el nişte băsmăluţe din alea pe elastic, cum se poartă acum. Sunt foarte confortabile, uşor de pus, uşor de scos, merg şi în apă şi se usucă foarte repede, însă nu am mai reuşit 😀

Cu siguranţă rămâne un proiect de făcut pentru viitor, chiar dacă nu neapărat vara asta. Sunt foarte strictă cu protecţia capului pentru că ştiu cât de urâte sunt insolaţiile şi la adulţi şi la copii.

tricouri

Evident, nu uitaţi de ochelarii de soare, chiar dacă se bronzează ca ursul Panda pe faţă 😀 În funcţie de buget, puteţi alege dintr-o gamă variată de ochelari de soare pentru copii şi e bine să cumpăraţi unii de calitate cu filtru UV, iar pentru copiii mici cu bandă elastică care să-i ţină pe cap. Eliza nu poartă ochelari de soare la mare, doar prin oraş. Nu stă pe plajă să se bronzeze, iar în apă sau la făcut castele de nisip ar incomoda-o.

Din experienţa voastră, ce alte sfaturi aţi da unui părinte care vrea să-şi protejeze cât mai bine copilul la mare sau atunci când face sporturi nautice? (când merge la Acvamania, de exemplu).

Save

Save

Save

5 Replies to “Cum ne protejăm copiii de soare la mare – tricouri cu protecție solară”

  1. Ma bucur sa vad parinti care isi protejeaza copiii adecvat, si nu ii dau cu ulei de cocos sau de morcov, ca asa scrie pe blogul X 🙂

    si noi folosim tricourile cu protectie solara – chair trebuie sa ii cumpar fie-mii unul, pentru ca cel de anul trecut, prea stramt (si fie-mea prefera haine largi, lalai, ii cumpar haine pt copii de 8-10 ani cand ea are 6 ani…) l-am dat cu drag altei fetite 🙂

    1. Laura Frunză says: Reply

      Haha, da, n-ai sa vezi ulei de cocos la noi. Tricouri si crema cu spf ridicat, ca nu glumesc cu soarele. Si eu ii cumpar haine mai mari. Tricourile cu spf luate din Decathlon sunt de 12 ani, cred 😀 Cele de 10 ii sunt prea stramte.

  2. Noi nu stăm mult pe plajă și atunci ii dau cu cremă cu factor de protecție ridicat ( am avut de la Cien, Nivea, am folosit si creme naturale) nu s-a intamplat vreodată să se ardă. Dar e drept că nu le-am luat îmbrăcăminte specială, ochelari de soare au de la LIdl – nu cred ca sunt prea grozavi. Nu stiam de haine de protecție – poate găsim și noi.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Cien e o gamă foarte bună de creme cu protecţie solară. Şi noi o folosim cu succes de vreo doi sau trei ani.

  3. chiar nu stiam de tricourile astea, o sa cumpar si eu

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.