Mandale dacice

Mandale dacice, lansată recent în cadrul târgului de carte Bookfest, este o carte absolut superbă şi utilă oricărui pasionat de istoria ţării noastre. Editura Curtea Veche are o mulţime de cărţi faine pentru copiii pasionaţi de istoria României (Maria a României şi Carol II sunt doar două exemple – cărţi despre viaţa celor două personalităţi, povestită pe înţelesul copiilor) şi cred că este editura care face cea mai bună treabă în acest domeniu pe piaţa de carte istorică pentru copii. Practic, cărţile lor pot înlocui cu succes ale noastre Povestiri istorice din copilărie, care au fascinat generaţii întregi de copii (nu zic, n-ar strica să fie şi acelea re-editate).mandale_dacice_vol_ii_coperta1

Cartea pe care o am eu este volumul al doilea, cu mandale cu arme, podoabe, vase, monede şi ruine. Volumul întâi conţine mandale cu zei, eroi, zâne şi animale de legendă. Imaginile nu doar că redau mandale de colorat cu simboluri dacice mai mult sau mai puţin cunoscute, dar explică şi unde pot fi văzute sau care este provenienţa lor (foarte sumar). Cartea începe cu câteva legende scurte despre daci, pe care copiii le pot citi pentru a se introduce în atmosferă.

Coif si scut

Desenele sunt foarte frumos realizate, simbolul dacic fiind armonios integrat în mandale. Elizei îi place foarte mult să coloreze mandale sau cărţi de colorat aşa zise pentru adulţi. Când era mică avea o grămadă de cărţi de colorat, dar nu colora în ele şi nu pricepeam de ce. Abia când a primit două cărţi cu mandale cu prinţese şi piraţi de la Miha, la un târg de carte, acum câţiva ani, a început să coloreze. Aşa am descoperit că îi plac desenele mai complexe, mai provocatoare şi nu să coloreze personaje banale şi prost ilustrate din cărţile de colorat de duzină.

sfinx si cupa

Recomand cartea pentru orice copil de clasele 1-4 şi m-aş hazarda şi mai sus, dacă aveţi un copil orientat spre artele frumoase. Cred că ideal ar fi clasa a patra, când se începe studierea istoriei, dar dacă v-aţi iniţiat deja copilul în istoria românilor, dacă aţi vizitat deja Muzeul de Istorie sau complexul de la Sarmisegetuza, atunci această carte va fi un element valoros al colecţiei sale de cărţi. Eu încă nu sunt hotărâtă dacă să i-o dau Elizei acum sau s-o ţin pentru mai târziu.

În aceeaşi colecţie mai găsiţi Mandale Maya, Mandale Tibetane şi Mandale celtice, plus seria pentru copii cu Prinţese, Piraţi, Elfi şi Balauri.

Save

Save

Save

Save

Save

Save

One Reply to “Mandale dacice”

  1. Va invitam la un atelier de benzi desenate!
    „Copilăria lui Constantin Bălăceanu Stolnici” – benzi desenate (carte de colorat)

    Muzeul Municipiului București vă invită să vă înscrieți la evenimentul de lansare a cărții de colorat în benzi desenate „Copilăria lui Constantin Bălăceanu Stolnici”, publicată la Editura Muzeului Municipiului București 2017.

    Evenimentul va avea loc sâmbătă, 14 aprilie 2018, ora 15.00 la Casa Filipescu-Cesianu (Muzeul Vârstelor). http://muzeulbucurestiului.ro/evenimente.html

    Înscrieri pe adresa: angelica@muzeulbucurestiului.ro sau la numarul de telefon 0786.410.040

    „Copilăria lui Constantin Bălăceanu Stolnici”, carte de colorat în benzi desenate

    Autor: Mihai Grăjdeanu
    Cu participarea: Acad. Dr. Constantin Bălăceanu Stolnici
    Documentare: Adrian Majuru, Angelica Iacob, Eliana Radu, Horia Iova.

    Ideea acestei cărți de colorat în benzi desenate a pornit de la Muzeul Vârstelor, găzduit în Casa Filipescu-Cesianu.
    O călătorie în trecut prin ochii copilului Constantin Bălăceanu-Stolnici: de la casa de lângă Calea Victoriei și locurile de joacă preferate, la ierni cu sănii trase de cai, ore de dans, recepții, guvernante, profesori, primul examen, pasiunea pentru Jules Vernes, până la parada de 10 mai, când nu se mai sătura privind frumoșii cai și uniformele ofițerilor din balconul Casei Filipescu-Cesianu.

    “Benzi desenate se cunosc de mult sub forma unor succesiuni de imagini care descriu un eveniment. Bunicul ne spunea că este convins că tehnica succesiunii de imagini care exprimă o naraţiune este foarte veche că astfel de succesiuni în benzi de compoziţii plastic sau grafice se găsesc în unele morminte egiptene dar că cele mai importante sunt pe coloana lui Traian şi pe tapiseria de la Bayeux. De asemenea, compoziţii grafice de personagii care discută între ele prin texte le-am găsit pe unele piese de ceramică din Grecia Antică. Dezvoltarea acestui gen artistic a început însă o dată cu descoperirea tiparului.
    Generalizarea benzilor desenate s-a făcut însă în America secolului XIX unde sub numele de comics au devenit extreme de populare. Ele au fost completate în curând de filmele de desene animate. Perioada interbelică a cunoscut o adevarată explozie a benzilor desenate. Benzile desenate ne-au oferit un univers fictiv plin de farmec care ani de zile ne-a încântat pe sora mea şi pe mine, ca şi pe prietenii mei dar şi pe părinţii şi bunicii nostri. În vremurile noastre am fost surprins să văd admiraţia lui Umberto Eco pentru benzile desenate pe care le-a analizat […]. El subliniază printre multe altele ca benzile desenate reunesc creator literatura (prin structura naraţiunii şi textele dialogurilor) cu artele plastice.” (Constantin Bălăceanu-Stolnici “Amintiri – Viaţa la ţară – Stolniciul interbelic”, editura Oscar Print).

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.