Cum să acoperi o gaură mică din tencuială/perete

M-am gândit să scriu articolul acesta pentru ne-experimentaţi, pentru cei care nu prea ştiu ce să facă atunci când se trezesc că au dat un poster jos, lipit cu scotch dublu-adeziv, cu tot cu tencuială, sau au scos un raft şi au rămas găurile de la cuie/şuruburi în perete. O să vorbesc la general, că dacă zic că mă refer la “cele” dintre noi, o să-mi săriţi în cap că fac diferenţe de sex 😀 Deci, pentru toată lumea, indiferent de gen, care nu se poate lăuda că şi-a renovat apartamentul singur şi ştie exact ce e de făcut.

Materiale necesare: praf de ipsos (eu îl cumpăr din piaţă de la taraba cu şuruburi şi alte accesorii pentru mici reparaţii), un vas în care să preparaţi ipsosul (eu am unul special, dar merge şi o caserolă de styrofoam din aia de la ciorbă, o găletuşă de iaurt sau orice alt recipient pe care nu-l veţi mai folosi ulterior), o lingură de lemn pentru amestecat (sau un băţ, orice instrument mai solid), un şpaclu sau o spatulă flexibilă de plastic (ca cea albastră din imagine), şmirghel cu granulaţie fină.

DSCN7926

Aşa arătau găurile pe care am vrut eu să le repar – una în tencuială de la dat jos nişte decoraţiuni lipite cu scotch dublu adeziv – urmele galbene sunt lăsate de scotch, şi una în perete de la un şurub unde a fost o poliţă înainte.

gauri in perete de reparat

Se prepară ipsosul: se pune praf de ipsos în recipient şi se toarnă apă, puţin câte puţin, amestecând, până obţineţi o “cremă” de consistenţa brânzei mascarpone. Lucraţi repede deoarece ipsosul se întăreşte imediat în contact cu aerul. Luaţi gipsul preparat cu spatula şi întindeţi-l peste gaura din tencuială, nivelând cu marginea. Aveţi grijă să se întindă uniform. Când aveţi găuri adânci, de la cuie/şuruburi, introduceţi ipsos în gaură pentru a o acoperi şi apoi nivelaţi pe deasupra.

Aşa arată după ce am dat cu ipsos – am făcut pozele cam pe fugă să nu se usuce ipsosul.

gauri in perete reparate cu ipsos

Lăsaţi să se usuce o zi cel puţin. Folosiţi şmirghelul pentru a nivela şi mai bine peretele. Zugrăviţi pe deasupra cu pensula, dacă peretele iniţial a fost alb. Dacă a fost colorat, e mai complicat, dar pentru asta e necesar să păstraţi mereu notate undeva codurile de culoare de la vopsea. N-o să arate ca muncă de profesionist, dar o să arate cu mult mai bine decât găurile dinainte 😀

Şi gata, acum n-o să vă mai bombăne soţii că aţi lipit materiale educaţionale pentru copii pe perete, folosind blu tac sau bandă dublu adezivă 😀

Save

Save

Save

Save

Save

One Reply to “Cum să acoperi o gaură mică din tencuială/perete”

  1. Buna ideea pentru cei care nu stiu,eu am experienta,am varuit si acoperit gauri de n ori.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.