O școală nouă, un viitor mai bun + concurs rechizite

Ieri copiii au început şcoala. Am mers de dimineaţă, cu emoţie, la şcoala Elizei şi, pentru că în curte era o îmbulzeală de nedescris, m-am strecurat împreună cu alte două mămici în şcoală şi am stat pe hol în faţa clasei (la parter) ca să urmărim ceremonia de deschidere. Am avut ocazia să văd în premieră clasa în care vor învăţa anul acesta: spaţioasă, luminoasă, aerisită, cu manuale pe bănci şi miros de flori proaspete. M-am bucurat enorm de noua clasă (cu siguranţă mai bună ca cea de anul trecut) şi m-am gândit la ştirile pe care le-am tot auzit în ultimele două-trei zile la televizor: şcoli fără aviz de funcţionare, cu tencuiala căzută, cu toalete în curte, şcoli-şantier, şcoli pline de mucegai, şcoli fără bănci, şcoli care nu-şi aşteaptă elevii cu săli luminoase, spaţioase şi aerisite. Şi apoi mi-am amintit de altă ştire, una pozitivă, despre un proiect deosebit care a dus la renovarea integrală a unei şcoli din Bucureşti.

Proiectul, finanţat de ENGIE România şi implementat de Habitat for Humanity (a căror activitate o urmăresc de ceva vreme cu interes) a avut ca beneficiar şcoala 125 din sectorul 5 din Bucureşti. În şcoala 125 învăţau aproximativ 300 de elevi şi nu cred că şcoala asta se afla pe lista şcolilor vizate de părinţi când venea vorba de căutat o şcoală bună. Ba chiar unii părinţi cu posibilităţi financiare ceva mai decente şi-au mutat cu totul copiii de aici, deoarece şcoala se afla într-un stadiu de plâns: pereţi plini de mucegai (motiv pentru care erau şterşi mereu cu clor, deci vă puteţi închipui cam ce miros era acolo şi cam ce inhalau copiii şi profesorii aceia zilnic) iar parchetul era foarte afectat de infiltraţiile de apă. Rezultatul era că mai toţi copiii se îmbolnăveau frecvent şi lipseau de la şcoală.

scoala-125

Când am auzit asta, am avut un flashback în perioada de liceu când învăţam într-o clasă insalubră şi întunecoasă dintr-un subsol, din cauza căreia o colegă s-a îmbolnăvit foarte grav de astm bronşic. Din fericire, am învăţat acolo doar un an, datorită unei profesoare care era bolnavă de sinuzită şi care a insistat să fim transferaţi la etaj, dar nu-mi pot închipui cum e să înveţi ani la rând în clase pline de mucegai. Eu am o obsesie cu mucegaiul, numai gândul că Eliza ar putea inhala spori de mucegai mă face să mă cutremur!

Vestea bună e că micuţii de la şcoala 125 au început ieri cursurile într-o şcoală complet renovată şi eficientizată termic, în care au putut să simtă şi ei mirosul manualelor noi, al florilor oferite doamnei şi al zugrăvelii proaspete.

scoala-125-in-clasa

Vestea şi mai bună e că Engie România şi Habitat for Humanity nu sunt la prima şi nici la ultima ispravă de acest fel. Prin proiectul “O școală nouă, un viitor mai bun”, ENGIE continuă proiectele de renovare și eficientizare energetică în parteneriat cu Habitat for Humanity România. Între 2013 și 2015, cele două organizații au renovat și eficientizat energetic o școală din comuna Băleni și cele 12 case sociale din cadrul SOS Satele Copiilor România.

Parteneriatul face parte din platforma de responsabilitate socială a companiei ENGIE Romania Energie pentru Fapte Bune.

Şi pentru că nu vreau doar să vă dau o veste bună, ci vreau să vă fac şi pe voi să vă simţiţi la fel cum s-au simţit acei copii ieri când au văzut şcoala, adică pregătiţi şi entuziasmaţi de un un nou an şcolar, am pentru voi două vouchere de 450 de lei fiecare pentru a fi cheltuite pe rechizite. Pentru a le câştiga trebuie să lăsaţi un comentariu în care să ne spuneţi cum arată pentru voi o clasă ideală. Pot participa la concurs nu doar părinţii de şcolari şi preşcolari, ci şi învăţătorii/educatorii care vor să cumpere rechizite pentru clasă sau persoane care vor să doneze rechizitele unor copii din familii defavorizate. Tot ce-mi doresc e ca rechizitele achiziţionate cu aceste vouchere să ajungă la nişte copii care să simtă că e frumos să mergi la şcoală având toate condiţiile necesare pentru a învăţa.

Concursul se încheie pe data de 18 septembrie, iar pe 19 vor fi anunţaţi câştigătorii.

Save

Save

Save

89 Replies to “O școală nouă, un viitor mai bun + concurs rechizite”

  1. 1. Alexandra Dinca says: Reply

    Clasa ideala e luminoasa, aerisita, cu multe plante si cat mai putin plastic. Ah! Si fara jaluzele verticale. Cam cum incercam sa facem si pentru scoala din comuna Tunari, unde mai avem nevoie de cateva rechizite pentru copiii care vin din familii numeroase

    1. Pentru mine o clasa ideala ar fi cu pupitre si scaun pentru fiecare copil, maxim 15 in clasa, cat mai confortabile. Ar avea ferestre luminoase si un foarte bun sistem de incalzire prin podea.
      Ar avea proiector si fleepchart in loc de clasica tabla si ar fi decorata cu planse sau machete realizate de elevi. Ar avea si flori in ghivece sau macar un oleandru.

  2. 3. Violeta.argatu says: Reply

    Clasa ideala in viziunea mea ar trebui sa fie ca incaperea in care copiii nostri isi petrec timpul pregatindu-se pentru a doua zi de scoala. 🙂
    Clasa Anei se apropie foarte mult de standardul meu :)): mare, cu multe ferestre, curata, ordonata.
    Este al doilea an pe care si-l petrece in aceasta clasa si pot sa spun clar ca “omul sfinteste locul”. Pe bune! Toata incaperea este renovata, dar clasa ei este diferita prin atmosfera pe care o emana. Doamna stie! ( sa numere pana la zece din secunda in secunda :))), sa nu tipe la copii, sa se joace cu ei, sa fie cum zicea Creanga: un copil printre copii. )

  3. Pentru noi, parinti de scoala si gradi, clasa ideala ar trebui sa fie spatioasa, curata si luminoasa, dar mai ales “dotata” cu OAMENI cu dragoste de copii, de tainele invataturii transmise mai departe…restul dotarilor obisnuite se procura…mai mult sau mai putin…

  4. 5. Daniela Jerghiuta says: Reply

    Clasa ideală e spaţioasă, cu ferestre mari, cu mobilier funcţional şi comod, cu sistem de climatizare bun şi eficient. Şi cu o mică bibliotecă în care să fie cărţi potrivite vârstei şcolarilor.
    Mulţumim pentru concurs !

  5. Clasa ideala este spațoasă și aerisită, decorată cu gust și, eventual, simț artistic, mobilată conform nevoilor celor mici și dotată cu toate materialele necesare pentru a face procesul de învățare mai atrăgător și, desigur, interactiv.
    Mulțumim pentru concurs!

  6. Clasa ideala pentru mine e clasa in care copiii merg si raman cu bucurie. Clasa in care dna invatatoare are timp sa asculte copiii si nu se grabeste ca trebuie sa parcurga programa. Clasa in care copiii sunt cei mai importanti, in fiecare zi, nu doar cand e ziua lor de nastere. Clasa in care nu trebuie sa mai dam niste bani pentru ca altfel clasa ramane nezugravita. Din pacate..clasa ideala nu exista!

  7. O clasă ar trebui să fie spațioasă, cu pereții vopsiți si in alte culori nu doar clasicul alb ( stiu ca da senzatia ca e spatiul mai mare si decoratiunile merg mai bine pe un perete alb, dar am putea sa ne imaginam si alte decoruri si clasa poate fi si mai simplă). Ar fi frumos ca fiecare clasă să aibă biblioteca ei si copiii să citească in pauze. Să fie un dulap cu sertare pentru fiecare copil ( sunt anumite lucruri cce pot fi lăsate la școală si nu carate tot timpul acasă). Pe pervazul de la geam multe ghivece cu flori 🙂 … sa aibă si o tablă magnetica si una de scris cu creta ( e bine sa le alternezi pe ambele, desi personal nu prefer creta).
    Mult succes tuturor in noul an școlar!

  8. Clasa ideala in imaginatia mea are o usa catre gradina, copii putini si peretii plini de lucrarile lor. Si e luminata de zambete.

  9. Clasa ideala ar fi : incapatoare, luminosa, cu flori la ferestre si dulapuri incapatoare pentru materialul didactic. Ar fi frumos sa aiba si dulapuri individuale pentru copii. Peretii sa fie zugraviti in culori pastelate si sa aiba un colt pentru a putea fi expuse “öperele” copiilor.
    Un an scolar relaxat, cu multe “ïnvataminte” !

  10. Cum arata pentru mine sala de clasa ideala?Spatioasa,vesela cu ferestre mari.Nu suport pupitrele si scaunele inghesuite si doar un spatiu micut pe unde sa treci.Pentru ca fetita mea a inceput clasa 0 am avut ocazia sa vad cum arata unele clase.Clasa ei este micuta.Luminoasa,curata dar micuta.Cred ca era nevoie de un spatiu pentru dulapioare,cuier si un colt micut de recreere.Cam asa cred eu ca trebuie sa arate o sala de clasa.

  11. Interesant subiect!
    MATEI, a inceput cu emotii, dar a contat foarte mult cum a fost primit si integrat in clasa. Clasa este luminoasa, frumos decorata cu baloane, frunze si atmosfera calda PRIMITOARE!

  12. Eu am lucrat ca profesor doar 1 an si jumatate (nu stiu daca vou reveni in sistem; ramane de vazut). Din punctul meu de vedere, o sala de clasa ar trebui sa respecte anumite conditii obligatorii: sa fie luminoasa, sa fie curata si aerisita. Apoi, ar trebui sa existe un mobilier adecvat varstei elevilor. Si nu in ultimul rand, ar trebui sa fie dotata cu echipamente moderne cat mai multe si mai variate, pt ca materiile invatate de copii sa fie cat mai atractive pentru ei.

  13. 14. Chesauan Florina Flavia says: Reply

    Clasa ideala trebuie sa fie curata, primitoare, luminoasa, mobilier adecvat, astfel incat copii sa vina cu placere la scoala.

  14. 15. Sabarez Andreea says: Reply

    Clasa ideala: luminoasa, curata, cu mobila adecvata varstei lor, peretii desenati in culori calde si imbracati cu materiale utile. Un an scolar minunat va dorim!

  15. 16. Otilia Tudor says: Reply

    Clasa ideala…… Luminoasa…..colorata…..care sa imbie la cunoastere, dorinta de explorare, voiosie si veselie. Banci asezate cumva in cerc sa se vada toti; sa nu conteze si sa nu existe diferente intre prima si ultima banca. Eu sper ca asa va fi pentru noi 🙂

  16. O clasa ideala este spatioasa, vesela, colorata si calda. Copilul trebuie sa se simta in siguranta, protejat si ocrotit. Doar atunci adevaratele talente pot fi descoperite. In clasa trebuie sa te simti ca acasa, daca nu chiar mai bine.

  17. Clasa ideala pentru mine ar trebui sa fie luminoasa , curata si colorata cu fisele elevilor. O clasa este ca o a doua casa unde petreci 4 ore 5 zile pe saptamana .

  18. 19. Ghilac Isabela says: Reply

    Sunt cadru didactic si copiii pe care îi educ sunt “copiii”mei.Incerc să mă implic în tot ceea ce fac.De aceea îmi doresc pentru ei o clasă caldă și primitoare.Invatam într -o școală ca m ca toate din sistemul acesta de învățământ-unde e nevoie de multe si unde noi cadrele didactice încercăm să le oferim cât mai mult atât din punct de vedere material dar mai ales spiritul.Clasa ideala reprezintă acel loc cald în care să -ti fie drag și dor să te întorci,locul primitor în care să miroase a toamnă si in care doamna te așteaptă mereu cu un zâmbet cald ca al mamei.Sa încercăm să aferim copiilor ceea ce merită: un viitor mai primitor !!!!

  19. 20. Andreea Cristea says: Reply

    O sala de clasa trebuie sa fie luminoasa, curata si aerisita, cu “pete de culoare” prietenoase – fie ca este vorba de un panou al clasei, sau un calendar, sau harti interesante, cu mare grija expuse pentru a nu incarca totusi prea mult. Cea la care visez eu are si un colt de citit sau rasfoit carticele in pauze (sau, de ce nu, in timpul orei cu doamna invatatoare), poate si ghivecele asezate pe pervaz cu plantute pe care sa le ingrijeasca chiar ei.

  20. 21. Voda Gabriela says: Reply

    Clasa ideala!Buna intrebare!In viziunea mea ar trebui sa fie ,in primul rand, spatioasa,luminoasa,cu ateliere specifice clasei pregatitoare[pentru ca la aceasta clasa predau anul acesta],cu covorul pe care dimineata sa povestim , sa impartasim tot ceea ce simtim si sa invatam ce inseamna a avea curajul de a spune tot ceea ce ne framanta.Clasa ideala,in viziunea mea,este locul unde elevii mei ar trebui sa invete lucruri folositoare,si nu un loc in care sa stea de la 8 la 12 tintuiti pe un scaun pentru ca nu le permite spatiul sa faca si alte lucruri specifice varstei lor.

  21. clasa de şcoala ideala ar trebui să semene cu camera copilului de acasa, bine, exceptand patul! Pentru ca micutii copilasi sa simta ca intra intr-un mediu in care au parte de cele mai bune conditii! asa cum acasă ne ingrijim ca al nostru copil sa aiba o camera vie, colorată, luminoasa, curata, suficient de mare incat sa nu-l incomodeze inghesuiala, tot asa si la scoala trebuie sa urmarim aceste lucruri! Clasa ideală ar trebui să aibă citate vesele pe pereti imbinate cu invataminte folositoare pentru copii şi recuzita corespunzătoare pentru a se putea tine ora in cele mai bune conditii! putem să o facem reală, fără a rămâne o utopie! F interesant subiectul concursului!

  22. Ss fie curata, cu umbra vara (rulouri/juzele), calduroasa iarna, cu ferestre mari, cu elevi care abia asteapta sa mearga la scoala, cu doamne si domni inv/prof care intra si ies zambind:) si…uneori sala de clasa poate fi o padurice, o poiana, un parc…

  23. 24. Arion Simina says: Reply

    Clasa ideala este incaperea in care copiii sa intre cu zambetul pe buze si de unde sa-si doreasca sa nu mai plece. Nu conteaza culoarea peretilor, a perdelelor ci felul in care tu ca si dascal sti sa mentii aceasta dorinta.

  24. Clasa ideala – clasa in care copiii isi petrec timpul cu placere , cu un colt.de joaca amenajat chiar daca sunt mai mari
    , cu dulapioare in care.fiecare sa si tina materialele necesare, cu peretii pictati in culori vesele,cu perdele coloratechiar si cu jucarii adecvate pt ca multi.dintr ei au o situatie financiara precara. Traiesc o familie intreaga dintr
    -un salariu.

  25. 26. Andreea Rosu says: Reply

    O clasă propice studiului ar trebui să fie o clasă spaţioasă în care poţi zâmbi relaxat, în care te poţi bucura de compania colegului, atât în bancă, dar şi pe un covor/fotolii pe care cei mici ar putea să socializeze în pauze sau citi o carte fascianantă din biblioteca sălii. O clasă aerisită, zugrăvită în culori calde, frumos parfumată şi populată de caractere frumoase.

  26. Clasa ideală este clasa unde copiii se simt acasă. Este acel loc plin de iubire, plin de copii curioși, un loc unde ei sa vina cu drag si nerăbdare. Frumos ar fi sa le putem pune la dispoziție tot ceea ce au nevoie, dar până atunci oftăm si recondiționăm cu speranță ca vor veni si vremuri mai buna in care aleșii noștri vor privi in direcția noastră.

  27. Pentru mine clasa ideala ar trebui să fie curată, luminoasa, spațioasă, să aiba spatiu de depozitare pentru rechizite si eventual să aibă toaleta proprie :). Clasa noastră actuală nu e spațioasă și evident nu are nici toaleta. Concursul e foarte frumos si sper ca premiul să ajungă în un copil pe care să îl bucure cu adevărat!

  28. Cea mai frumoasa clasa e cea care apartine copiilor… zambete,veselie, culoare, muzica

  29. Sunt mamica unei scolarite din clasa I, dar si “mamica de la gradi” a 30 de prescolari veseli si frumosi.
    Sala de grupa/clasa ideala trebuie sa fie luminoasa, curata, dotata cu mobilier adecvat varstei, spatioasa, nu in ultimul rand si calduroasa atunci cand e necesar.
    De asemenea, este “opera” unui dascal adevarat, nu degeaba se spune ca “Omul sfinteste locul”. Dincolo de ferestrele mari si luminoase, dincolo de peretii pastelati, se afla un cadru didactic care stie sa aseze la loc de cinste pe peretii clasei si lucrari de-ale copiilor, care stie sa creeze un ambient cald si primitor.
    Ar fi o bucurie sa castig unul dintre premii, as cumpara rechizite pentru toti copilasii din grupa. Aproape toti provin din familii defavorizate, cu greu isi pot cumpara cateva creioane colorate sau acuarele.

  30. 31. Popa Roxana Elisabeta says: Reply

    Clasa ideala trebuie sa emane caldura. Sa fie vesela si luminoasa. Sa fie locul ideal pentru solutii nu pentru probleme. Sa fie dotata corespunzator, sa beneficieze de un proiector pentru ca memoria vizuala este mult mai activa. Bamcile si scaunele sa fie reglabile in functie de imaltimea copilului. Si cel mai important sa beneficieze de dulapioare im care copiii sa lase culegerile si caietele…si se subintelege teme limitate pentru acasa….ufff sa ma trezeasca cineva 🙂

  31. Clasa ideala in care mi-as dori sa paseasca fiecare scolar ar fi aerisita la propriu si la figurat,cu mobilier cat mai functional,sa aiba un coltisor de relaxare cu 2 -3 fotolii de burete si pernute foarte colorate in genul celor turcesti unde copiii sa citeasca o revista sau pur si simplu sa discute de-ale lor,o tabla magnetica si mi-ar placea sa aiba un perete”verde” cu plante micute, usor de intretinut chiar de catre copilasi.Ca sa fie perfect in mijlocul micutilor ar trebui sa fie un om in care inainte de toate cei mici sa vada un bun prieten,un om dedicat meseriei de invatator.

  32. Eu, din fericire, am cumparat copiilor mei toate rechizitele necesare. Sper ca cele pe care le oferi tu sa ajunga la niste copii care chiar au nevoie de ele!
    Felicitari pentru tot!

  33. 34. Ceausescu Madalina says: Reply

    Clasa ideala trebuie sa fie curata,vesela,luminoasa,spatioasa inconjurata de invatatori rabdatori.

  34. 35. Andrasi Iulia Ioana says: Reply

    Clasa ideala ar trebui sa fie primitoare, colorata, o clasa in care copiii, mai ales cei care provin din medii defavorizate ( cum sunt copiii din clasa mea ), sa se simta mai bine ca acasa, sa le placa sa vina la scoala. Copiii sunt cei care se bucura de lucruri marunte, iar decorarea si amenajarea spatiului este un lucru nu foarte complicat pentru noi, cadrele didactice care avem datoria de a aduce un zambet pe fata fiecarui copil, iar zambetul daruit de un copil este tot ceea ce ma face sa merg mai departe.

  35. Ideala? Cel mai probabil la marginea unei paduri, intr o livada, in aer liber. Cu bancute din lemn si buturugi on loc de scsunele. O tabla pe un trunchi de copac, si o harta a lumii agatata de o craca mai sus.
    Probabil bunica sa fi avut parte de asa ceva…;)) (cu harta lumii mai putin actualizata)

  36. 37. bolba irina says: Reply

    Clasa ideala este primitoare, luminoasa, colorata, plina de zambetele si lucrarile celor mici. Cu mobilier putin, functional, creat dupa nevoile celor mici.

  37. 38. Clinciu Nicoleta says: Reply

    Clasa ideala este locul unde copilul se simte ca acasa:iubit, inteles, ajutat, liber.Pentru asta, in afara resurselor materiale necesare bunei desfasurari a activitatilor este nevoie si de resurse umane bine pregatite si remunerate corespunzator efortului psihic .Vorbesc din prisma parintelui si totodata a cadrului didactic ce preda la clasa I in mediul rural unde copiii provin din medii defavorizate.Ne-ar fi fe mare ajutor premiul dumneavoastra!

  38. “Omul sfinteste locul” spune un proverb, asa ca,… pentru mine, clasa ideala este clasa in care imi regasesc toti elevii mei, incepand de la lucrari proprii, diplome cu rezultatele obtinute, pana la fotografii de la diverse activitati, toate acestea asezate cu bun gust avand in vedere si utilitatea tuturor elementelor existente in sala de clasa.

  39. 40. Cristina Craescu says: Reply

    Bună! Clasa ideala este luminoasă, are multe ghivece cu flori, băncile sunt spațioase, și fiecare copil are un dulăpior pentru blocul de desen, echipamentul de sport etc. În clasa ideala, profesorii încurajează, nu pedepsesc și susțin toți copii.

  40. Sala de clasa trebuie sa fie spatioasa, luminoasa si mai ales curata. Peretii sa nu fie atat de incarcati de tot felul de planse si materiale (unele prea colorate si obosind ochii), Pe pereti ar putea fi desenele copiilor, de exemplu. Scoala sa aiba o curte larga,curata, cu iarba tunsa si cu banci( ca intr-un parc), care sa devina deseori o prelungire a salii de clasa propriu-zise. Irina

  41. Sala de clasa sa fie mare, luminosa, curata, Peretii nu incarcati, eventual cu o expozitie a lucrarilor copiilor. Bancile de marimea copiilor si daca se poate cu acces direct afara.

  42. 43. Bahnareanu Ioana Maria says: Reply

    Pentru mine ( profesor educator la o scoala speciala), clasa ideala este acea clasa luminoasa, cu banci comode pentru copii ( fara scandurele lipsa), cu un mobilier cat de cat adecvat, si un foarte necesar proiector. Copiii cu deficiente au foarte mare nevoie de suport imagistic, audio vizual, ceea ce face necesar un proiector si/sau o imprimanta. Desi material avem lipsuri, le suplinim cu dragostea fata de elevii nostri si de aceea clasa ideala este acea clasa in care exista iubire si respect reciproc

  43. 44. Gabriela Jicu says: Reply

    Clasa ideala e in stransa legatura cu invatamantul ideal…..elibrate de dogme si inchistari, avand in centru copilul. O clasa in care cadrul didactic nu e autoritatea ci mana blanda care indruma spre descoperire; o clasa propice activitatii individuale dar si lucrului in echipa

  44. 45. Isac Luminița says: Reply

    Sala de clasă ideală… În primul rând, este plină de oameni iubitori, atenți, grijulii, respectuoși, înțelegători și apropiați unul de celălalt. Este clasa cu profesori dedicați și elevi implicați. În al doilea rând, este o sală foarte bine igienizată, aerisită, luminată natural și despre care se poate afirma, fără reținere, că seamănă cu ”acasă”.

  45. 46. PicincuHobjila Viorica says: Reply

    Sala de clasa ideala ar fi una spatioasa, aerisita, dotata corespunzator (banci, scaune, tabla, decorata corespunzator varstei), curata.

  46. Clasa ideala este aceea unde totul se desfasoara in aer liber, unde nu sunt banci sau tabla de scris, unde procesul de invatare se bazeaza pe experiment si creativitate , copii nu cara zi de zi ghiozdanul plin de manuale , culegeri echipament de sport
    Clasa ideala locul unde te intorci cu drag

  47. Clasa ideala : lumina+culoare+materiale diverse si adaptate la nevoile copiilor…limita sa fie doar imaginatia nu faptul ca nu avem cu ce face ce ne-am gandit:)

  48. Inca de la orele de practica am visat la o sala de grupa/clasa perfecta pentru copiii mei:o sala mare si luminoasa in care soarele sa-si odihneasca acolo razele, multe ore din zi ,mobilier nou ,curat si vesel colorat ,o sala primitoare si organizata pe centre de interes,iar fiecare centru sa fie dotat cu multe materiale astfel incat copiii sa se simta bine ,sa invete,sa exploreze,sa descopere,sa analizeze…imi imaginam mereu o grupa plina de copilasi incaltati doar cu papucei de casa jucandu-se pe covor…
    Dar iata ca de 14 ani de cand sunt in mijlocul celor mici si modelez cel mai sfant aluat-sufletul si mintea copiiilor , am ramas doar la stadiul de vis…imi desfasor activitatea la un post detasat intr-o sala de grupa nu foarte mare dar curata pentru ca gazda are grija de asta,din pacate ne lipsesc multe jucarii ,multe sectoare sunt cam sarace in ceea ce priveste materialul didactic,iar de papucei nici nu poate fi vorba pentru ca nu avem toaleta in interior.
    Chiar daca avem multe lipsuri suntem mereu prietenosi,zambitori si primitori.
    Mi-as dori din toata inima sa castigam unul din vouchere,putem sa umplem astfel putin golurile existente.

  49. 50. MOROSANU ANA says: Reply

    CLASA IDEALĂ- CĂLDUROASĂ, LUMINATA NATURAL -MI SE PAR IDEALE(ŞI) FERESTRELE ÎN TAVAN,MOBILIERUL ERGONOMIC,MULTE PLANTE,CARTI ,JUCĂRII, DE PREFERAT SPATIU MOCHETAT, DECORATA SIMPLU -POATE FOLOSIND LUCRĂRILE COPIILOR SI MATERIALE ATRACTIVE SI UTILE. UN LOC LINIŞTIT ŞI CALD….

    1. 51. Seserman Brindusa says: Reply

      O lume de poveste in care sa se intalneasca cu printi si printese ,copiii mei care stau ingramaditi intr-o singura sala de grupa ,ei fiind 33 ,grupa combinata.O sala in care sa aiba destule jucarii ,nu doar cateva de second din Olanda, o multime de jucarii de care sa se bucure toti copii.Ooooooooo,nimic nu mi-ar produce o mai mare bucurie!.

  50. 52. Roman Nicoleta Camelia says: Reply

    Clasa ideala? Clasa ideala pentru mine este una cu prescolari fericiti si multumiti, o clasa plina cu jucarii si materisle didactice atractive , cu mobilier modern adecvat pentru varsta lor, cu instrumente audio-vidio moderne, cu rechizite de calitate.

  51. 53. Mădălina Dincă says: Reply

    Eu sunt educatoare. Pentru mine clasa ideală trebuie sa fie plină de dragoste, dragoste pentru copii, dragoste pentru frumos, dragoste pentru părinți și nu în ultimul rând dragoste pentru noi înșine… Sunt convinsă că o sală primitoare atrage copilul, părintele și ajută cadrul didactic să aibă mai multă încredere, dar si daca nu avem asa ceva trebuie sa ne unim forțele să o facem. În draga noastră tară prea mulți se plâng de lipsa materială când de fapt cei mai mulți ducem lipsă de afecțiune. DA eu vreau o sală plină cu DRAGOSTE… Aerisită, plină de culoare și înțesată de iubire… 😘😘😘

  52. 54. Toghe Cosmina says: Reply

    Clasa ideală este locul în care elevii vin cu plăcere, este spațiul luminat, cu mobilier specific vârstei elevilor, cu multe jucării, cărți, plante. Fiind profesor pentru învățămantul primar la școala specială, misiunea mea este cu mult mai grea. Mi-aș dori ca în clasă să am materialele necesare pentru a asigura șanse egale tuturor copiilor.Mi-aș dori un covor unde să pot desfășura întâlnirea de dimineață, mi-aș dori mobilier să îmi pot amenaja centre de interes, mi-aș dori un calculator cu imprimantă și proiector, foarte necesar la aceste clase. În sfârșit…avem nevoie de foarte multe lucruri și tind să cred că niciodată nu voi reuși să am o clasă așa cum îmi doresc eu și așa cum ar trebui cu toții să le avem.

  53. 55. Toderica Cristina says: Reply

    Pentru mine o clasa ideala inseamna o incapere spatioasa, aerisita, cu multe ferestre ca sa poata intra lumina in clasa, decorata cu gust pentru a fi cat mai placuta de copii, dar cel mai mult conteaza cel care sta in fata elevilor, educatorul/ invatatorul/ profesorul. Daca educatorul/ invatatorul/ profesorul se poate plia pe dorintele copiilor si se poate face placut de ei, atunci nu cred ca mai conteaza cum arata clasa. Spre exemplu poti sa ai o clasa mica, saracacioasa, dar daca cel care te invata e bun si placut atunci nu mai conteaza ce e in jur, la fel si invers. Clasa se poate realiza numai prin inimi si suflete minunate care lumineaza si dau viata clasei.

  54. Clasa ideala este locul in care zambetul se regaseste pe chipul copiilor,locul in care ei uita de neajunsurile de acasa,de certuri,batai ori cuvinte greu de suportat!Este un loc in care toti copiii sunt egali,indiferent daca parintii lor au avut sau nu bani de rechizite;este locul in care ei devin personajele unei povesti cu happy end!In clasa ideala soarele zambeste tuturor,indiferent de anotimp!Va doresc sa aveti parte de clase ideale si de parinti ideali!

  55. 57. Andreea Maruntelu says: Reply

    Clasa ideală în mintea mea e o clasă “cu suflet” care creste si se schimba odata cu copiii. Prefer o clasa aerisita, prietenoasă, personalizată cu lucrările micuților si materiale folositoare. Am avut noroc anul acesta de o colega tare drăguțe cu care împart clasa, ea dimineața, eu dupa-amiaza, am muncit până duminică seara să fie gata (şcoala a fost în renovari majore pe vara). Ne vor monta videoproiectoare în toate sălile, era un chin să te cari cu toate aparatele, firele după tine la oră şi, până le instalai, se ducea jumatate de oră. Sigur, visăm la table interactive si alte gadgeturi, dar nu-o asta sufletul unei clase de vis.

  56. 58. Andreea Maruntelu says: Reply

    O clasă “cu suflet” care creste si se schimba odata cu copiii. Prefer o clasa aerisita, prietenoasă, personalizată cu lucrările micuților si materiale folositoare. Am avut noroc anul acesta de o colega tare drăguțe cu care împart clasa, ea dimineața, eu dupa-amiaza, am muncit până duminică seara să fie gata (şcoala a fost în renovari majore pe vara). Ne vor monta videoproiectoare în toate sălile, era un chin să te cari cu toate aparatele, firele după tine la oră şi, până le instalai, se ducea jumatate de oră. Sigur, visăm la table interactive si alte gadgeturi, dar nu-o asta sufletul unei clase de vis.

  57. 59. Duta Valentina says: Reply

    Clasa ideala pentru mine este una cu un aer prietenos, aerisit, jucaus si luminos. Peretii sa nu fie foarte incarcati, dar nici complet goi. O clasa ideala este una in care copiii vin de placere, cu zambetul pe buze, uitand de toate problemele de acasa.

  58. 60. Daniela Tabirtoiu says: Reply

    In primul rand e important sa ma duc cu drag la scoala. Asta impune sa fie personal calificat, curatenie, caldura pe timpul iernii, liniste si respect intre colegi, iar pt sanatatea copiilor, mobilierul sa fie specific varstei lor. Clasa in care stau sa fie luminoasa, aerisita, curata, cu cateva ghivece de flori. In fiecare clasa sa fie materiale pt o anumita materie: de exemplu, intr-o clasa sa fie harti, globuri etc (clasa de geografie), in alta planse cu definitii si exemple de greseli gramaticale sau cum e corect sa scriem (de limba romana) sau o clasa de matematica, de limbi straine, istorie, biologie, chimie, fizica…

  59. 61. Andronache Alina says: Reply

    Buna ziua! Sunt educatoare,si din punctul meu de vedere, clasa, respectiv o grupa ideala trebuie sa placa in primul rand copiiilor.Noi, fiind adulti suntem obisnuiti si cu lucruri frumoase si cu lucruri mai putin frumoase.O clasa ideala ar trebui sa ii placa unui copil inca de la intrare,si anume:covoare cu dodald duck ,cu traseu si sosele imaginare pentru masinute,mese rotunde pentru a nu se accidenta,scaunele desprinse parca din casuta celor 7 pitici si jucarii,muulte jucarii-aici ma refer la set de constructii din plastic si din lemn,jocuri puzzle,si jucarii care sa le dezvolte inteligenta si,nu in ultimul rand daca mai ajung fonduri si pentru un calculator modest este binevenit pentru a-i usura munca educatoarei si a-si imbogati experienta vizuala, cunostintele despre mediul înconjurător. Va multumesc ,semnat o educatoare care candva a fost si ea o copila modesta la grădiniță.

  60. 62. Marina Golea says: Reply

    Clasa ideală este spaţioasă, luminoasă, frumos zugrăvită şi cu decoraţiuni vesele, fără perdele :), cu multe flori la geam. O bibliotecă maaare şi bogată. Copii veseli, frumoşi şi isteţi 🙂 Dacă ar exista şi o gustare sănătoasă…nu cornul-pâine sau laptele-apă…ar fi ceva de vis 🙂 Şi să nu uităm de cadrul didactic…care trebuie să-şi iubească meseria pe care a ales-o, să iubească elevii, să aibă la dispoziţie toate materialele de care are nevoie pentru a-şi face orele aşa cum trebuie…

  61. 63. Simona Saroni says: Reply

    Clasa ideala….sunt multe de spus…
    O clasa ideala inseamna in primul rand spatiu, dotare, gun gust si ….SUFLET! Ce inteleg prin spatiu? Pai as zice ca e nevoie de suficient spatiu astfel incat sa incapa toate cele necesare bunei desfasurari a procesului instructiv educativ, dar sa ramana suficient loc si pentru buna defasurare a ativitatilor. Cand vine vorba de dotare, aici asa avea o lista intreaga de adaugat. Pornind de la spatiul igienizat si cu culori calde si blande, apoi cu mobilierul modular si ergonimic, dar si usor manevrabil, materialul didactic adecvat varstei invataceilor, tabla interactiva, imprimanta, mini biblioteca, ludoteca ( daca e vorba de cei mici). Nu pot sa nu fac referire si la spatiul de pe hol, unde sa fie amplasate dulapioare cu lucrusoarele copiilor ( haine, echipament sportiv etc). As mai adauga o sursa financiara pentru intretinerea permanenta. 🙂
    Poate cel mai important decat toate aceste lucruri este SUFLETUL, PASIUNEA, DARUIREA DASCALULUI de la clasa, ZAMBETUL si CALDURA cu care isi primeste elevii. Si daca tot vorbesc de investitia umana, ar fi de adaugat o permanenta autoeducare a profesorului care preda la clasa, colaborarea intre parinte si scoala, dar si intre scoala si institutiile care in subordinea careia se afla aceasta.
    Asa mi-as dori sa fie o clasa ideala.

  62. 64. Dobrin Cătălina says: Reply

    Clasa ideală : ” o parte din sufletul nostru ” , o a doua casa cum i se mai spune deci ar trebui sa fie un spatiu care sa te facă sa te întorci iar si iar si iar cu multa placere !

  63. 65. vasile valentina says: Reply

    clasa ideala pentru mine arata cam asa:

    o catedra spatioasa, cu o vaza plina de flori superbe, doamna invatatoare zambind cu caldura copiilor;
    ferestre mari prin care se poate vedea verdele frumos al copacilor iar razele zglobii sa trezeasca din somn copilasii adormiti.

    bancile asezate in semicerc, curate, acoperite de fete de banca; pe fiecare banca penare, carti, caiete.
    pe jos, o podea curata, proaspat ingrijita, dar fara miros puternic de motorina.
    pe pereti mici tablouase ale marilor scriitori si citatele lor celebre.

    clasa plina de un miros ce te face sa simti ca, desi esti doar un copil, candva actiunile tale vor schimba lumea, in bine !

    –asa am simtit eu clasa mea.
    in acele momente mi-am creat visul de a ajuta alti oameni, mai defavorizati decat mine.
    iar azi, asta fac 🙂

  64. Clasa ideală – bun subiect 🙂 ! După ședințe de deschidere de an școlar, pică la timp această discuție.

    Încăperea în sine – cât mai spațioasă, aerisită, confortabilă (răcoroasă, sănătoasă). O clasă plină de culoare, care să ajute în procesul de învățare, fără a obosi.

    Ce mi-aș dori eu pentru copiii mei e ca acest spațiu să fie locuit de oameni buni, de dascăli dedicați și copii crescuți de părinți blânzi, înțelepți. Mi-aș lăsa, într-o astfel de clasă, copilul liniștită, fără grija că va fi lovit, că va fi mustrat, pedepsit. Și l-aș lua acasă fericit, după o zi plină, rodnică.

  65. Clasa ideală in viziunea mea este spatioasa, luminoasa, călduroasă, cu multe floricele la ferestre, cu banci si scaune potrivite pt varsta copiilor, cu toate materialele didactice necesare, fiecare elev trebuie sa aiba cate un dulăpior in care sa isi păstreze materialele.

  66. Clasa ideala pentru mine e o clasa spatioasa si luminoasa,sa aiba spatiu de depozitare pentru papucii de schimb,rechizite ,sa nu le care in fiecare zi acasa.
    In clasa 0 a fost bine,dar anul acesta…lasa de dorit, o clasa mica cu banci foarte inghesuite 🙁 !!!

  67. Clasa ideala ar trebui sa fie luminoasa, spatioasa, cu spatiu suficient intre banci, acestea sa fie aranjate in forma de semicerc iar banca doamnei sa fie in mijloc. Pe pereti sa aiba planse/materiale adecvate copiilor care invata in ea. Si la ferestre flori, multe flori

  68. Clasa ideală ar fi locul in care copiii mei ar merge cu plăcere, luminoasa, spațioasă, cu un colț de joaca si recreere dar cel mai important ar fi copilul mai mare, invatatorul, care sa empatizeze cu ei.

  69. 71. dogaru nicuta aura says: Reply

    Clasa ideala este luminoasa, plina de scolari cu zambetul de buze, dornici sa invete.

  70. Clasa ideala ar fi luminoasa, decorata atat după gusturile doamnei, cat si ale elevilor. Are multe hărți pe pereti si portrete ale unor personaje ce pot si considerate modele de comportament pentru copii. Iar personajele astea musai sa fie si barbati si femei, pentru ca fetițele din Romania sa poată admira si femei precum Smaranda Braescu, nu doar vedete TV fără multe haine pe ele.

  71. Luminoasa, cu imagini plăcute pe pereti ca sa-ti mai odihnesti ochii in timpul orelor, cu mese pe înălțimea lor

  72. 74. raluca mirauta says: Reply

    O clasa frumoasa este incapatoare (mai ales pentru copiii de scoala primara ar trebui sa existe si un spatiu cu covor ude sa se joace in pauze), cu mumlte flori, jaluzele colorate si desene/picturi frumoase pe pereti. Si banci individuale, comode pentru copii.

  73. Clasa ideala ar trebui sa fie spatioase, luminoasa, varuita intr-o culoare placuta, pe oereti imagini cu personajele istorice, literare despre care vor invata copiii in anul respectiv. Si banci comode.

    1. Comentariul acesta va fi invalidat. Nu accept inscrieri duble de pe acelasi IP.

  74. 75. Lorina Goit says: Reply

    Clasa ideala pentru mine ar fi spatioasa, luminoasa, bine aerisita, dotata cu dulapioare, tabla, cuiere(si altele necesare) adaptate înălțimi copiilor, ar mai avea un coltisor/o mini biblioteca, loc de desenat pe pereti si plante!

  75. 76. DARABANT ADINA VOICHITA says: Reply

    Clasa primitoare e cea in care vezi mereu fericirea pe chipul copilului care uneori nu are toate materialele necesare dar zambeste ca stie ca cineva il ajuta. E clasa in care mereu copiii te iau in brate prin surprindere si ti spun ca te iubesc si ca esti cea mai frumoasa doamna. E clasa care nu are acei parinti generosi care cumpara table ,calculatoare si se vrea apoi ceva mai bun, e clasa a carei parinti din putinul lor isi trimit copii la scoala si considera ca ei sunt lasati pe mana celei carei va indruma mereu. E clasa in care la final parintii vor spune.multumesc pentru tot ce ati facut pentru copilul meu.p

  76. 77. MARIA CRISAN says: Reply

    Cum vad eu clasa ideala? Cu ochisori mici ascunsi dupa banci prea mari, cu codite si breton ravasit de atata zbenguiala, cu suflete in palma si cu mirare si curiozitate in priviri. Cu nerabdare si emotie, cu zambete si multumiri, cu intrebari si raspunsuri. Ah, da! uitasem: cu carti frumos colorate, cu creioane neobosite, cu acuarele nastrusnice si cu caiete muncite. Si, peste ani, copile, toate acestea sa fie temelia ta ca OM!

  77. 78. Oana Damian says: Reply

    Clasa ideala… In primul rand spatioasa, cu o zona de invatare si una de joaca/relaxare/ biblioteca. In zona de invatare pupitre modulare care pot fi grupate in fel si chip pentru a face activitatile atractive. Ar fi ideal un calculator legat de un videoproiector si de o tabla inteligenta, o camera video faina pe catedra care sa capteze imagini si sa le transmita pe tabla inteligenta (utilizata indeosebi pentru experimente) . Ar fi nevoie de un spatiu lateral, casetat in care elevii sa isi depoziteze tot felul de materiale pentru a nu mai fi nevoiti sa care zilnic ghiozdane grele. In zona de joaca/ relaxare/ biblioteca niste rafturi cu carti si jocuri, mocheta pe jos , canapele si masute. Bineinteles ca tot spatiul trebuie sa fie curat, luminos, aerisit.

  78. 79. Lișman Liliana says: Reply

    Bună ziua!
    Felicitări pentru inițiativă!
    Oricine tinde spre ideal, spre perfectiune…Noi, cadrele didactice din mediul rural ne dorim o clasa ideală care sa asigure tot confortul material pentru a construi, a modela pas cu pas sufletele copiiilor.Avem nevoie de resurse materiale moderne, dar nu ezitam sa ne creem cu propriile mijloace tot ce imaginația ne lasa sa creem. Deci punem culoare, viață, bucurie atat cat reușim cu sprijinul parinților și cu cât ne mai permite buzunarul. Am avea nevoie de multe lucruri moderne dar financiar , la țară e mai greu… Și totuși compensăm cu dragoste și dăruire lipsurile materiale , avem lumina din ochii copilașilor care se reîntorc zi de zi fericiti la școală.Cu drag aștept si eu să-i revăd în mica noastră clasa ideală -pentru noi!
    Vș dorim multe bucurii și sanatate!!

  79. 80. Ioana Ciocan says: Reply

    Clasa ideala in viziunea mea este foarte luminoasa, cu catedra in centru, videoproiector si tablete pentru fiecare elev.

  80. 81. Cristina Hriscu says: Reply

    Clasa ideala in care un copil poate invata trebuie sa imbine placutul cu utilul: o mica biblioteca cu carti de poezii, povesti, legende, enciclopedii si dictionare, o mica colectie de cd-uri educationale, jocuri diverse (lego, puzzle), un ecran de proiectie, un videoproiector si un laptop, banci si scaune ergonimice si spatiu cat mai mare in care elevii sa-si desfasoare activitatile in voie.

  81. Eheeee, la fix a venit articolul asta. Anul asta am trecut la Clasa pregatitoare si in timpul sedintei exact la acelasi lucrul asta m-am gandit. Ca as dori sa fie clasa mai spatioasa, sa aiba toti copilasii dulapiolul lor nu doar 18 in loc de 27 pentru ca nu e spatiu suficient. Afara nu-i lasa in pauze momentan pentru ca vrea doamna sa se obisnuiasca cu scoala si dupa o sa iasa si la explorat prin curte. Si ma gandeam ce fac copiii astia un sfert de ora in clasa cand nici n-au loc sa se miste printre banci. Vreau table noi, videoproiector, o mica biblioteca si orice altceva ce-i determina sa vina cu drag la scoala. Doamna invatatoare incearca sa le faca un mediu cat mai placut, cei mici o adora iar asta mai compenseaza din lipsuri.

  82. Clasa ideala este curata, proaspat varuita, cu mobilier ingrijit si flori care inveselesc atmosfera, cu materiale didactice potrivite categoriei de varsta, cu pupitre ergonomice si accesorii care faciliteaza invatatul, intreg procesul didactic.

  83. 84. Nedelea Mihaela says: Reply

    Clasa ideala, in optiunea mea, este laboratorul de biologie de la una dintre scolile la care lucrez (caci am 3 anul acesta pt. a avea o norma!). Este situata la etajul I, este mare, spatioasa, luminoasa (4 ferestre mari), nu este clasa – colt deci nici friguroasa, un perete este acoperit de dulapuri din lemn (adapostesc obiectele / mulajele legate de botanica / zoologie ), metalice (adapostesc obiectele / mulajele legate de anatomie). Pe dulapuri si pe pervazele geamurilor sunt ghivece de flori. In spatele clasei sunt 2 vitrine mici in care vom pune de anul acesta planse / machete / ierbare si tot ceea ce vor lucra elevii.
    Bancile si scaunele sunt frumoase, curate, intretinute, nu sunt noi dar sunt o.k., potrivite varstei lor.
    Succes tuturor participantilor!

  84. clasa ideală ar fi aerisită, luminoasă, colorată, dar nu prea încărcată, cu mobilier care să permită atât activitățile frontale cât și cele pe grupe.

  85. Din păcate, știu cum e să lucrezi într-o asemnea școală. Doi ani la rând am făcut naveta la câțiva km de oraș, unde mai învățau doar cei care nu avea nicio posibilitate materială. Am lucrat cu copii care așteptau laptele și cornul pentru a mânca la prânz și cărora le duceam sandvisuri de acasă și le găteam prăjituri atunci când aveam serbare. Erau în culmea fericirii când le duceam laptopul să asculte cântece sau să vadă diverse filme educative. Îmi amintesc că o familie nu avea nici măcar curent acasă.
    Pentru mine, o clasă ideală, e clasa unde copiii sunt fericiți și reușesc să uite de grijile de acasă; o clasă unde toți preșcolarii au rechizite.

  86. Câştigătorii sunt autorii comentariilor cu numerele 36 şi 67. Ei vor fi contactaţi pe adresa de email lăsată în comentariu pentru a fi informaţi cum intră în posesia premiilor.
    castigatori concurs

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.