Ce stilouri folosesc copiii voştri?

Vă spun de la început că eu sunt complet împotriva pixului Pilot Frixion la clasele mici (pregătitoare – clasa întâi). În primul rând că nu sunt 100% sigure (la temperaturi mari/scăzute, scrisul fie se şterge, fie reapare), iar în al doilea rând, un caiet impecabil nu arată deloc evoluţia copilului. Eu vreau caiete cu “purceluşi”, nu caiete unde s-a şters orice urmă de greşeală. Vreau să văd cum a evoluat pe parcursul semestrului, ce anume a corectat şi ce nu. De la clasa a doua încolo, poate scrie cu orice, inclusiv cu Frixion, însă eu momentan îmi doresc să foloseasc un stilou pentru a scrie la şcoală.

Astfel, când s-a pus problema să-i cumpăr unul, am cerut şi eu sfatul unui coleg de serviciu cu copil mare, cu care mă mai sfătuiesc eu uneori pe teme de şcoală. Şi colegul respectiv mi-a recomandat o marcă de stilouri de care m-am îndrăgostit pur şi simplu. Moft, desigur, căci cu mult mai puţini bani, aş fi putut cumpăra de la noi un stilou respectabil.

Dar m-am făcut luntre şi punte şi, cu ajutorul unei colege din Austria, i-am cumpărat Elizei un stilou Lamy special conceput pentru începătorii într-ale scrisului (cel din lemn). Un pic mai gros, foarte uşor, cu o peniţă care alunecă pur şi simplu pe hârtie. A fost stiloul drag al Elizei la pregătitoare, l-a ros bine şi i-a rupt niţel capacul, dar peniţa încă scrie impecabil.

E aproape imposibil să distrugi peniţa acestui stilou, pentru că scrie atât de uşor că nu e nevoie să apeşi. Partea proastă e că dacă nu cumperi şi adaptorul pentru cerneală, nu găseşti rezerve de cerneală potrivite pentru că nu merg rezervele de la noi din comerţ, ci doar cele marca Lamy. Noi am avut şi adaptor la el şi Eliza a învăţat cuvinte precum “cerneală” şi “călimară”.

DSCN8358

Piticul a continuat să facă furori în capul meu şi anul acesta, aşa că am rugat-o iar pe colega din Austria să mă ajute, şi i-am comandat Elizei un alt Lamy, pentru avansaţi. E cel cu capac portocaliu din poză, cu o peniţă ceva mai subţire, care scrie la fel de uşor. De data asta am comandat şi o grămadă de rezerve pentru că acest Lamy nu are adaptor pentru cerneală (dar sper să-i cumpăr). Înţeleg, oricum, de la colegul meu că s-ar mai găsi ocazional produse Lamy şi la Diverta, dar nu am intrat în magazine să caut.

Am cam stat cu emoţii să nu-l piardă sau să nu-l strice, aşa e când cumperi ceva mai scump şi probabil de aceea mulţi părinţi nu investesc în instrumente de scris calitate, însă n-a fost cazul, Eliza a fost foarte atentă cu rechizitele în cei doi ani de şcoală şi nu a pierdut sau stricat nimic. Din arsenalul ei de stilouri mai fac parte un stilou cu prinţesa Sofia (15 lei din Cora) care e îngrozitor de prost şi zgârie pe hârtie şi două stilouri vechi, găsite pe la bunici, de pe vremea când era mătuşa ei, Miha, la şcoală (stilouri cu pompiţă 🙂 ). Cred că mătuşa ei e pasionată de stilouri pentru că e singurul om pe care îl cunosc care deţine un stilou şi încă unul foarte scump pe care îl şi foloseşte 😀

Voi ce stilouri aţi cumpărat copiilor? Ce părere aveţi de stilou vs Pilot Frixion?

Save

Save

Save

28 Replies to “Ce stilouri folosesc copiii voştri?”

  1. Abia am inceput cls 0 si folosim Pilot:)

    1. Li s-a cerut de la şcoală? Că la clasa fetei mele nu s-a permis folosirea Pilotului în pregătitoare şi, pare-mi-se, nici în clasa întâi.

  2. Ioan scrie cu stilou cu pompita, de la pregatitoare. Anul acesta am primit un penar echipat, (original, made in China, adus din China de un vecin, dar d-ala buuuun). Avea in el creioane cu pigment negru si doua stilouase. Subtiri, usoare, faine rau. Ioan are in penar si stilou cu rezerve Herlitz- in caz de avarie, dar il preferam pe cel chinezesc, cu pompita.
    Mie nu-mi plac pixurile Pilot, doamna le interzice de asemenea si bine face 🙂

    1. Tu ştii ce dor îmi e de stilourile alea chinzeşti cu pompiţă? Am avut un mic, auriu tot, era o splendoare. Cât de mult l-am iubit!

      1. Asta e portocaliu :))). Si mic, mai mic decat cele clasice.

  3. Eu i-am cumparat din Lidlun stilou roz, erau doua in pachet 13 lei, unul arata ca un pix si unul cu penita normala, ambele cu rezerve. Eu insa am mai multe stilouri, chiar trebuie sa-mi vina unul chinezesc cu pompita:)), din cel clasic cum aveam noi la scoala. Am sa ma uit si eu in librarii prin strainataturi la Lamy:))

    1. Anca, uite, Mihaela zice mai jos ca se gasesc si la noi. Eu chiar nu am căutat că am avut posibilitatea să le aduc din afară la preţuri mai scăzute.

  4. Cu Pilotul nici eu nu m-am împrietenit pe aceleași considerente ca tine, plus ca dacă el știe ca poate șterge de oricateori probabil ca nu se va strădui niciodată sa se corecteze.
    A avut un pelican bun, dar l-a pierdut.
    Am cautat acum după Lamy și vad ca exista și la noi.
    Ideea este ca într-adevăr un stilou bun face diferența.

    1. Şi eu am stat stresată să nu-l piardă sau să nu-l strice. Deocamdată a avut grijă de el dar să vedem anul ăsta, că au nişte bănci stupide, înclinate, fără adâncituri pentru instrumentele de scris. Şi vor pica într-o veselie toate stilourile de pe ele.

  5. Sincer ,eu nu am preferințe :))
    Ai mei au scris și cu pilot , iar acum scriu cu stiloul . Nu am investit în stilouri .Anul trecut, Filip a stricat/pierdut 3 (1 sau 2 le-a scăpat în penita )
    Am găsit la o librărie stilouri cu pompita :p Foarte bune. Foarte ușoare și scriu perfect (aluneca ușor , nu curg…perfecte ce sa mai ) Am dat fabuloasa suma de fix 4 lei :))) (și am luat vreo 5 ca sa avem :)) )
    Ce mă dispera pe mine , este PIC ul . Le place , frate , sa șteargă cu el de mor . Anastasia la orice micuța greșeală, pac da cu PIC ul . Iar Filip. …șterge rânduri întregi (ca nu vrea cu niciun chip sa folosească ciorna 🙁 )

    1. Vai, cred că pic-uri cumpăr cele mai multe într-un an şcolar. Nici caiete nu cumpăr atâtea :)))

  6. Si in librariile CLB se gasesc stilourile Lamy, ieri am vazut unul la 99 de lei. In Budapesta in primavara am vazut si eu prima data aceste stilouri si m-am indragostit de ele. La anul ii iau si juniorului unul.

    1. Ouch, 99 de lei? Eu am dat cam jumătate adus din Austria. Dar măcar ştiu unde să caut rezerve, că bănuiesc că au şi rezerve dacă aduc stilourile.

      1. Probabil..nu m-am uitat pentru ca nu am stiut ca au rezerve speciale. Din articolul tau am aflat 🙂

        1. Buna! Urmarind discutia dvs, am cautat si eu azi stilou Lamy pentru fetita mea, este clasa 1, pana acum am folosit doar Pelikan Griffix, am fost multumita de ele (am avut vreo 3 pana acum) in special prinderea ergonomica, dar am avut probleme cu capacul la toate cele 3 cumparate, se inchide foarte greu, sau deloc. Azi am gasit online gama de produse Lamy la magazinul clickbirotica.ro, au si optiunea de ridicare din sediu undeva pe la Lizeanu, i-am luat stilou Lamy ABC la 65 ron + set 5 rezerve la 10 ron. Intr-adevar se vede diferenta intre cele doua produse, recomand Lamy. 🙂

  7. Eu am ales stiloul parker vector (F), care scrie foarte frumos, subțire, nu zgârie hârtia si nu lasa urme de cerneala. Doar ca, la fel sunt rezerve tip parker, nu se potrivesc cele obișnuite. Este cu mult diferit fata de toate celelalte tip – BIC, Faber, Herlitz etc. Folosim si Frixion pentru culegeri.

  8. Pacat ca nu am stiu de marca asta de stilouri cand era copilulmai mic…

    Tot ceea ce am incercat inprimii ani de scoala a fost cu problem: fie se distrugea penita (si incepeau sa scrie mai gros), fie lasau prea multa cerneala (si asta era un dezavantaj mai ales atunci cand scria pe auxiliare, majoritatea au foaia extrem de subtire). Primii 2 ani de scoala am folosit Herlitz (cat de cat ok), apoi am trecut la stiloul din gama de la Pilot, acum folosim Frixtion de la Pilot. Preferam 0.5 cu varf needle point, Tudor scrie mai bine si mai ingrijit chiar decat cu stiloul. In plus noi folosim mai multw culori (la unele materii / pentru a corecta sau sublinia anumite idei), preferam Frixtion vs. orice alt tip de pix sau carioca.

  9. Cat priveste corecturile, invatatoarea noastra nu este de acord ca ei sa foloseasca metoda prin stergere (indiferent daca vorbim de pic sau de “radiera” de la Frixtion). Cand verifica in clasa ce au lucrat, pur si simplu taie si scriu alaturi (cu culoarea verde, pt a nu se confunda cu ceea ce au facut initial).

  10. Tui Andreea-Rodica says: Reply

    Eu sunt împotriva pixurilor pilot frixion, și în calitate de mama și de cadru didactic. Și mă bucur ca și invatatoare fiicei mele e de aceeași părere. Nu cred ca un caiet impecabil reprezintă oglinda elevului. Vreau sa văd evoluția elevului, vreau sa văd ce a greșit, chiar dacă apoi s-a corectat.
    Cred ca e important sa invete din greșeli, nu sa le ascundă.
    Deocamdată, în clasa I, Cezara scrie cu stiloul și sper sa continue așa pana în facultate și după.
    Și eu scriu cu stiloul.

  11. Doamna noastră ne-a spus clar: la pregătitoare, creion HB.

    Eu ador papetăria. Abia aștept sa ii cumpăr stilou si, asa cum spui, nu pix, oricât de șmecher ar fi.

  12. PicincuHobjila Viorica says: Reply

    La pregatitoare a utilizat Pilot, iar anul acesta stilou (am optat pentru unul cu rezerva).

  13. Am gasit la libraria Humanitas, au stilouri, pixuri, adaptoare, cerneala. Un stilou era 99, si da aluneca perfect pe foaie:)

    1. Mulţumesc de pont! Între timp am găsit şi eu în fundul unui sertar adaptorul de la stiloul nou, se pare că alunecase din cutie şi se rătăcise printre cabluri şi baterii 🙂 Dar e mult mai simplu cu rezerve, aşa că o să le caut acolo.

  14. Noi pana acum ( clasa a 3a) a stricat 2-3 pe an, a mai pierdut unu, asa ca avuram stilouri ieftine ( Cora, cele mai ieftine, cu rezerve de cerneala).
    Pe mai tarziu o sa ne uitam ceva mai scumpe.

    1. Şi cum scriu? Că eu am luat unul mai ieftin, din Cora, şi e infect, apeşi foarte tare pe el ca să scrii şi mai degrabă zgârie decât scrie.

      1. pare ok. Am vazut intai la colegele ei de clasa. Scapatul pe jos nu e ok 🙂

  15. Am gasit si eu stilolul recomandat de tine pentru incepatori (ca fica mea 🙂 ) ! O sa il incerc sa vedem cum se descurca cu el! L-am gasit in anglia la 13 lire, nu mi se pare prea mult ca investitie pentru un an sau poate doi daca are grija de el!

  16. Noi am ales un stilou personalizat de la Roxi. Fata noastra face balet si am gasit un model lucrat manual cu o balerina si am gravat si numele ei. Am optat pentru o penita F (fina) pentru ca la inceput scria mai lent si acest lucru a ajut-o mult. De 2 ani este stilou ei preferat. Gasiti stilourile pe http://www.roxi.ro

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.