A fi mamă divorţată nu este o tragedie

Zilele trecute am văzut o reclamă care m-a uimit puţin şi nu prin conţinut, ci prin curajul brandului respectiv de a aborda acest subiect. În mai toate reclamele (cu foarte puţine excepţii), vedem doar familia clasică (mamă, tată, copil), fericită, strânsă la masă, făcând activităţi împreună şi creând, în general, impresia falsă că doar familiile astea sunt cele fericite, perfecte şi acceptabile din punct de vedere social. Evident, că familia perfectă formată din mamă, tată şi copii este un deziderat dar adevărul este că în viaţa reală nu e aşa, şi că există tot felul de familii: părinţi unici, părinţi divorţaţi, familii recompuse, copii crescuţi de bunici sau de unchi şi mătuşi şi aşa mai departe.

Aşa că m-am gândit să fac o excepţie de la regula mea că nu îmi expun viaţa personală pe blog şi, de dragul mamelor care îmi scriu în privat disperate, amîndrăznit să afirm sus şi tare că a fi mamă divorţată nu este o tragedie. Da, nu e o fericire, nici măcar o încântare să fii divorţat/separat de partener. Este ceva dificil şi traumatizant pentru ambii parteneri şi, în special, pentru copii, mai ales dacă relaţiile dintre părinţi sunt încordate, şi este groaznic de greu pentru părintele rămas cu toate responsabilităţile. Dar NU, nu este o tragedie şi trebuie să încetăm să mai privim lucrurile în această manieră şi să ne victimizăm, indiferent care a fost motivul separării sau care dintre parteneri a decis să încheie relaţia.

– în primul rând, ca mamă divorţată, ai ocazional week-enduri în care eşti singură, copiii fiind la tată. Week-endurile astea nu sunt pentru a ne da de ceasul morţii că nu sunt copiii cu noi, ci sunt pentru relaxare, pentru mers la teatru, la club, la film, la o cafea cu prietenele, sunt pentru stat în pat până târziu, pentru privit filme până la epuizare, pentru citit, pentru mâncat chestii pe care nu le găteşti când sunt copiii acasă, pentru plecat din oraş cu prietenii sau cu un nou partener, sunt pentru TINE. Sunt week-enduri de relaxat pe care le meriţi pentru că în rest eşti full-time parent, aşa că nu ţi le refuza. Copiii trebuie să meargă la celălalt părinte unde vor fi bine pentru că şi el are aceleaşi drepturi şi responsabilităţi ca şi tine (asta dacă nu există probe clare contrarii, în afară de faptul că eşti tu convinsă că nu se va descurca). Chiar dacă iniţial nu se descurcă, va învăţa. În acelaşi timp, va trebui să înveţi şi tu să accepţi că acolo sunt alte reguli, alte ore de culcare, alte concepţii despre alimentaţie, dulciuri şi programe tv la care are voie să se uite. Relaxează-te şi nu mai încerca să controlezi totul.

– copilul are parte de mult mai multe experienţe iar unele pot fi total diferite de ce poţi sau vrei să îi oferi tu. Indiferent că fostul partener are o stabilitate financiară mai mică sau mai mare decât a ta, ceva-ceva tot îi va oferi copilului. De la o ieşire în parc la vacanţe în străinătate, experienţele pot varia. E de înţeles că te va frustra atunci când îi va oferi mai mult decât ce poţi tu şi copilul îţi va reproşa, dar este părintele copilului şi are acest drept, ar trebui să fii mulţumită că îl include şi pe copil şi atât. Copiii cu părinţi divorţaţi vor avea de două ori mai multe vacanţe, de două ori mai multe cadouri de ziua lor şi de Crăciun şi de două ori mai multă prezenţă a părinţilor în viaţa lor la anumite evenimente. Asta nu poate fi de rău (atât timp cât acest lucru este posibil, desigur). Înghiţiţi-vă eventualele reproşuri faţă de fostul partener (cu excepţia momentelor în care starea emoţională sau de sănătate a copilului poate fi pusă în pericol) şi lăsaţi-i să facă ce vor cu copiii şi să-i ducă unde vor. Nu e treaba voastră ce se petrece cât timp sunt cu celălalt părinte – de altfel, eu nu o întreb niciodată pe Eliza ce face când e la tatăl ei, dacă îmi povesteşte ea voluntar e ok, dacă nu, iarăşi e ok. Atât timp cât am încredere că nevoile ei de bază sunt îndeplinite şi ea este în siguranţă, mai departe nu mă interesează. O singură dată am stat stresată, astă-vară când au fost plecaţi cu cortul la munte, pentru că era prima oară când plecau împreună undeva, însă am încercat să am încredere că totul va fi ok.

– pensia alimentară pe care o primeşti, fie că e mare, fie că e mică, este strict pentru copil. Indiferent de starea finanţelor tale personale, pensia trebuie să fie cheltuită exclusiv pentru copil. La Eliza pensia este pentru îmbrăcăminte, încălţăminte, cărţi de citit, manuale, abonament la gimnastică, la înot, analize medicale, ochelari de vedere, dentist, excursii, tabere, şcoală etc. Îi pot oferi uneori ceva mai multe lucruri pentru că am o sumă care îi este destinată în exclusivitate, chiar dacă şi eu completez destul de mult, evident.

– cel mai sensibil subiect cred că se referă la sărbătorile petrecute alternativ. Eu n-am absolut nicio problemă cu asta, nu sunt extra-dramatică în general, dar ştiu că sunt mame care nici nu concep să nu aibă copiii de Crăciun, de Paşti sau de alte sărbători specifice cultului religios din care fac parte sau specifice familiei respective. Când Eliza e plecată de Crăciun la tatăl ei, facem bradul înainte, îi dau cadourile fie înainte, fie după, ne facem de cap cu dulciuri multe, construim căsuţa de turtă dulce sau vizităm târgul de Crăciun/Regatul lui Moş Crăciun înainte şi, în general, sărbătorim când vrem noi. Nu trebuie să fie neapărat 25 decembrie ca să serbăm Crăciunul, oricum la cât de comercială a devenit sărbătoarea asta, putem să decidem noi când vrem să fie. Când copilul nu e acasă de sărbători, profită ca să te odihneşti, să mănânci mâncare comandată sau să te duci să mănânci pe la alţii fără să găteşti ca nebuna (sau poate vrei să găteşti ceva mai ciudat pe care copilul n-ar pune gura), să te bucuri de momente în doi cu noul partener (dacă există) sau să mergi la petreceri de adulţi unde nu trebuie să ai grija copilului. Sunt momente normale care te vor umple de energie pentru noi provocări, şi nu momente în care să plângi în pumni şi să te încarci de vinovăţie. Rade liniştită toate dulciurile din pom, bea nişte cocktailuri sau fă o escapadă la munte/mare dacă ai chef. Vinovăţia nu are ce căuta în ecuaţie şi nici disperarea după copil, nu rataţi, nici el, nici tu, vreo experienţă sau moment de bonding unic în viaţă. Şi celălalt părinte are aceleaşi drepturi ca voi, respectaţi-i-le!

– şi nu în ultimul rând, pentru a vă menţine sănătatea mintală, dar şi demnitatea: nu îl vorbiţi de rău în faţa copilului pe fostul partener şi nu-i criticaţi alegerile de viaţă dar nici nu-l acoperiţi/scuzaţi atunci când nu-şi îndeplineşte obligaţiile faţă de copil (eu aici am greşit puţin, la partea cu scuzatul şi acoperitul, până am citit-o pe Francoise Dolto şi mi-am dat seama că nu e bine pentru copil, deoarece va creşte cu impresia că e el de vină pentru că celălalt părinte nu îl sună, nu-l vizitează şi nu-şi asumă anumite responsabilităţi). Nu deveniţi excesiv de solicitantă în relaţia cu fostul partener (indiferent că e vorba de timp, bani sau disponibilitate), ci încercaţi pe cât posibil să vă păstraţi independenţa. Pe termen lung, acest lucru va fi mult mai benefic atât pentru voi, cât şi pentru copil. Ştiu cupluri separate în care fostul soţ contribuie cu foarte mulţi bani dar are în schimb pretenţii la cum să-şi trăiască viaţa fosta soţie, lucru care mi se pare foarte nedrept, ba chiar abuziv, aşa că mai bine vă descurcaţi cum puteţi, fără să depindeţi de fostul partener (în special financiar).

Este evident că sfaturile de mai sus nu sunt pentru cei care au încheiat o relaţie abuzivă sau vătămătoare în vreun fel pentru copil şi mamă, caz în care nu se aplică. Dar dacă încă mai sunteţi la nivelul la care măcar vă daţi bună ziua cu fostul partener şi acesta se interesează măcar ocazional de copil şi vă virează la timp pensia alimentară, eu zic că puteţi să vă vindecaţi în timp de trauma divorţului şi să afirmaţi şi voi că a fi mamă divorţată nu este nici pe departe o tragedie.

18 Replies to “A fi mamă divorţată nu este o tragedie”

  1. Nicolae Claudia says: Reply

    Imi pare bine sa vad ca exista femei puternice. Te admir si e foarte corecta gandirea ta. Imi imaginez ca nu ti-a fost usor, dar cu siguranta ai invatat sa treci cu bine peste toate.

    1. Nu, nu mi-a fost uşor, astea sunt lucruri învăţate în ani de zile pe care mi-aş fi dorit să mi le spună cineva de la început. Dar important e că le-am învăţat totuşi. Îţi mulţumesc pentru aprecieri!

  2. Ha, intreaga ta postare se bazeaza pe existenta unui tata implicat in viata copilului/copiiilor. Tatal copiilor mei nu ii cauta mai deloc, de peste 1 an jumate nu a dat vreun semn, stim doar ca e plecat din tara. Nu a platit pensia alimentara in astia 7 ani si ceva, iar legea nu ii face NIMIC. Ultima plangere penala a fost facuta in ianuarie, nici in ziua de azi nu m-a cautat procuroarea, desi dosarul a plecat de la politie in aprilie.
    Exista si cazuri ca al meu, ce spui tu e varianta light, cu un tata prezent.

    1. Stiu ce spui, de asta am si mentionat la finalul articolului cazurile in care se aplica ce am scris eu acolo si care, din nefericire, nu sunt majoritare. Imi pare rau pentru situatia voastra, cred ca ti-e foarte greu.

      1. Nu imi este, ne-am obisnuit. Poate financiar nu ar strica o contributie la veniturile noastre, dar in rest … decat sa apara ca o boare si sa le minta in 3 sms si 2 telefoane, apoi sa dispara iarasi cu anii, mult mai fair asa fata de copii.

  3. Excepțional articol! mi-aș fi dorit să-l fi citit și mama la vremea potrivită :).
    Felicitări pentru atitudinea echilibrată! Și îmbrățișări!

    O cititoare fidelă, copilul unor părinți divorțați. 🙂

    1. Cred că o poţi ierta pe mama ta dacă nu a reuşit o perspectivă echilibrată pe atunci. Acum 30 de ani era un stigmat social să fii divorţat şi oamenii nu făceau faţă chiar aşa cum ar fi trebuit. Nici acum nu reuşim să scăpăm în totalitate de stigmat, dar măcar avem mai multe surse de informare, doar să vrem să le accesăm.

  4. Weekendul acesta este primul (din martie pana acum) in care cei doi au petrecut nu o zi intreaga ci 5 ore dintr-o zi, impreuna. Pentru mine a fost minunat pentru ca nici nu stiam ce multe pot face in 5 ore: intai am ajuns la un salon unde m-am tuns si mi-am facut si-o manichiura (ultima fusese la Craciun:P). O ora jumatate. Apoi, acasa, am vazut jumatate dintr-un film si am mancat o pizza. Apoi am apucat sa mai si gatesc ceva rapid…sigur, asta puteam s-o aman, dar nu m-am putut abtine sa nu fac si ceva “gospodaresc”.

    Sunt de acord cu abordarea ta…inclusiv cu “nu-l acoperiţi/scuzaţi atunci când nu-şi îndeplineşte obligaţiile faţă de copil”…unde si eu gresesc… Cred ca mult. Culmea e ca sunt “acuzata” de atitudine opusa.. Voi cauta cartea recomandata de tine, poate ma ajuta…

    Nu stiu cum va fi, dar imi amintesc bine ceva ce mi-ai spus tu la inceput: ca lucrurile se schimba si nu neaparat in bine… Eu una am parte de “pauze” doar o data pe saptamana, maxim 3 ore. (duminica a fost un caz exceptional..). Asa ca, de acele ore incerc sa “profit” maxim…nu ca mi-ar iesi mereu…caci spun drept e asa de putin timp ca abia apuc sa ma dezmeticesc si trebuie sa merg sa IL IAU. Mda..eu…

    1. Vio, lucrurile acestea (adusul, luatul, orele de vizita, week-endurile, vacantele) ar trebui in mod normal specificate in hotararea judecatoareasca de incredintare a copilului minor (aceeasi cu cea de divort, daca exista, sau separat daca partenerii nu au fost casatoriti). Nu prea mi se pare normal sa te duci tu dupa el, copilul trebuie preluat si predat de la si la domiciliul sau, daca nu cazi tu de acord altfel si nu te deranjeaza.

      1. Nici mie nu mi se pare, dar, momentan, este o solutie pt a se vedea / fi-miu se si cere in “casa lui tati”.. tatal nu sofeaza, nu iese daca-i prea cald, nu iese nici daca-i frig, nu iese.. in general…e complicat.. Si cred ca mi s-a prins punctul slab (fi-miu si dorinta lui de a se vedea cu tatal) asa ca se intind niste corzi. Pt ca eu le las intinse…inca le mai las, adica. Nu-mi mai bat capul f tare caci in curand ne mutam si A incepe gradi, iar asta va aduce multe schimbari. Inclusiv acest dus-adus .. Programul copilului va fi altul..si nici bona nu vom mai avea (in ziua de “vizita” ea il duce, eu il iau..). In plus, cand ne mutam iau si restul de lucruri ramase (ale copilului, caci el mai are jucarii acolo si, desigur, mereu isi doreste sa se joace fix cu alea.. Elimin curand acest pretext..)

        Complicat…nu-mi prea vine sa scriu multe aici..cred ca intelegi de ce.. 🙂

  5. de acord cu cele scrise de tine,cu o mica observatie:in foarte multe cazuri cuvantul mama din text poate fi inlocuit fara probleme cu cuvantu tata

    1. Cu siguranță, doar că nu pot vorbi din perspectiva tatălui, evident. Aștept un tătic curajos să ne povestească cum vede el viața de tată divorțat cu copil aflat în îngrijirea lui.

      1. cu mare drag,dar doar dupa ce trec si de apel…pana atunci sper sa ne vedem la narativ

        1. Mult succes!

  6. Te imbratisez strans-strans!
    Multumesc pentru articol.

  7. foarte frumos ai scris! esti puternica si cerebrala, ma bucur ca ai trecut peste toate neajunsurile si dificultatile. Mi-ar fi placut ca si mama sa fi citit acum 35 de ani, dar na, alte vremuri.

    1. Da, pe atunci era mare curaj şi să divorţezi, darămite să te mai şi afirmi ca femeie independentă. Îmi doresc să fi evoluat lucrurile de atunci, dar încă mai există prejudecăţi şi încă multe.

  8. Foarte realista reclama. Nu am mai vazut-o pana aici la tine pe blog. Din pacate in viata nu e totul atat de roz ca in ziua nuntii si exista tot felul de situatii.
    Te admir ca iti faci mereu viata frumoasa si incerci sa o colorezi si pe a altora!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.