Digital Parents Talks – prima ediţie

monica-popescu_itsy-bitsy_tipologii-de-parinti-in-romania_itsy-bitsy-fm-page-006

Digital Parents Talks este un concept Parenting PR şi a fost creat din nevoia de a oferi bloggerilor părinţi un cadru organizat în care să primească sfaturi cu adevărat utile despre ce înseamnă un blog, cum se gestionează el, cum se creşte frumos, cum se gestionează anumite situaţii delicate, cum se câştigă şi se derulează campaniile, cum se cultivă şi se fidelizează o comunitate şi aşa mai departe. DPT nu este despre parenting, ci este despre blogosfera de parenting. Nu e nici despre reclamele unor branduri, ci este despre relaţia dintre acele branduri şi audienţă/bloggeri.

Prima ediţie, cea despre “Cum construim comunităţile“, m-a surprins într-un mod neaşteptat. N-am ştiut că mă duc până în ziua respectivă şi, deşi a fost un efort, pentru că avusesem o zi extrem de încărcată şi se mai desfăşura şi într-un loc foarte îndepărtat de mine, m-am bucurat mult că am reuşit să ajung. Temele dezbătute mi-au oferit multe subiecte de gândire şi abia aştept să studiez temeinic câteva dintre prezentările care ni s-au derulat pe ecran în acea seară.

O să vorbesc mai întâi despre plusurile evenimentului, că doar aşa se cuvine, să începem cu lucrurile bune 🙂 În primul rând, invitaţii au fost bine aleşi şi au prezentat informatii relevante pentru noi, într-o manieră (majoritatea) atractivă.

Monica Popescu a fost foarte efervescentă, are abilităţi de prezentare iar informaţiile pe care ni le-a dezvăluit în urma studiului efectuat de Itsy Bitsy sunt extrem de utile, printre cele mai utile informatii pe care le-am aflat la DPT pentru că am ajuns să-mi cunosc mai bine publicul. Chiar eram curioasă să aflu profilului părintelui român, deşi intuiam parţial că suntem o naţie de părinţi-cloşcă şi cred că la DPT m-am luminat destul de tare care sunt comportamentele mamelor românce (mediu urban, vârstă 25-45, copii între 0 şi 10 ani) şi ce îşi doresc ele să citească. Probabil de aceea au mare succes unele bloguri care abordează iar şi iar aceleaşi teme, pentru că scriu fix pe nişă. M-am bucurat să văd că mă încadrez la categoria părinte-coach şi nu părinte cloşcă şi nu-mi pare rău, chiar dacă idealul e să fii cloşcă, bănuiesc.

monica-popescu_itsy-bitsy_tipologii-de-parinti-in-romania_itsy-bitsy-fm-page-006

Victoria Donos (Secom) a fost, ca de obicei, foarte profesionistă (o ştiam de la Maratonul de Sănătate cu Secom), a răspuns la întrebări (inclusiv incomode despre cum şi-a revenit Secomul după linşajul public de acum câţiva ani) şi a punctat câteva lucruri interesante despre relaţia dintre brand şi consumator. De asemenea, aş fi vrut să menţionez atunci când a spus că mom bloggers sunt o comunitate închegată, că tocmai Ana Nicolescu (Mămica Urbană/Parenting PR) e cea care ne-a închegat, nimeni altcineva n-a făcut asta în blogosferă. Contribuţia Anei este enormă la stabilirea unei comunităţi de mom bloggers, lucru care nu există pe alte nişe, cel puţin nu atât de bine.

victoria-donos_secom_prezentare-cum-sa-scream-comunitati-page-005

Alina Stan de la Orange a reuşit să ne lumineze, în sfârşit, măcar puţin cu privire la modul în care sunt aleşi bloggerii pentru anumite campanii şi ce aşteptări au, în general, brandurile de la bloggeri. Rămâne să îi mai răspundem noi ce aşteptări avem de la ei 🙂 Eu chiar voiam să scriu un articol pe tema asta, poate reuşesc într-o zi.

alina-stan-page-004

Alina Avram a avut ghinionul să fie ultimul vorbitor când lumea era deja foarte obosită şi nu se mai concentra. Intenţia ei de workshop a fost bună dar nu s-a mai concretizat din cauza orei târzii şi a oboselii participanţilor. Întrebarile puse de ea sunt de gândit acasă, nu poţi să convingi o sală întreagă să scrie pe loc nişte lucruri la care trebuie să meditezi temeinic. Eu voi studia prezentarea ei mai în profunzime pentru că subliniase nişte idei foarte utile, însa într-o manieră rece şi corporatistă care nu avea cum să ne facă să ne concentrăm după prezentările mai calde dinaintea ei. Nici ea, ca vorbitor, nu a ştiut să-şi apropie publicul şi îmi pare rău pentru asta pentru că sunt sigură că ce avea ea de spus era foarte relevant pentru noi. Sper ca pe viitor să înţeleagă ca oamenii de la DPT nu reprezintă publicul ei obişnuit de la sesiunile de coaching. Din păcate nu a ştiut să-şi adapteze discursul şi o prezentare cu potenţial s-a pierdut printre termeni fancy şi grafice din care mai toţi am ratat esenţa.

alina-avram-015

Tot la plusuri aş puncta cateringul cu alimente sănătoase – cozonacii Mama Pan, gustările Solaris şi sucurile naturale de la Profructta (cel de pere mi s-a părut excelent!), toate au fost deosebit de gustoase, Eliza a gustat din toate. De asemenea, entertainmentul pentru copii – Eliza a fost maxim de încântată că animatorii s-au jucat aproape numai cu ea (au fost doar trei copii din care au rămas până la final doar doi). Daca cei de la DGASPC ne vor permite pe viitor, ar fi frumos pe viitor să lase copiii sa se joace în salina artificială pe care o au în clădire, Eliza e înnebunită dupa saline (atât naturale, cât şi artificiale) şi mereu mă bate la cap să mai mergem.

cozonac-mamapan

Ca minusuri – locaţia, Conacul Golescu-Grant. Înţeleg raţionamentul Anei de a o alege (componenta caritabila – taxa de închiriere este sub formă de produse care se donează la magazinul Social Exchange), dar este departe şi foarte greu de ajuns acolo. Majoritatea au cheltuit banii pe Uber şi taxiuri pentru că era imposibil să ajungi cu transportul în comun. Şi nici măcar taxiurile nu ne-au dus până la destinaţie! Pe măsură ce se strică vremea, vor veni din ce în ce mai puţini participanţi, pentru că nu bate nimeni drumul până acolo, la naiba-n praznic, pe străduţe ascunse, pe zăpadă sau ploaie şi cu trafic infernal prin centru. În plus, scările înguste de acces la etaj, sala mica (mult prea mica pentru numărul de participanţi, se făcuse sufocant la un moment dat în interior), toaletele care nu-s chiar la înălţime nu sunt un avantaj. Daca Ana vrea să extindă evenimentul şi să devină ceva mai mare şi mai accesibil, va trebui să aleagă alta locaţie, mai spaţioasă şi mai aerisită, pentru ca oamenii să poată şi socializa corespunzător în pauze sau la ănceput. Ora a fost bine aleasă, Ana s-a gândit că majoritatea mamelor muncesc şi ajung după serviciu, dar din păcate s-a prelungit evenimentul şi nu am avut timp să mai schimbăm idei la final, toată lumea a fugit acasă, ratând chiar şi o parte de prezentare.

Am văzut foarte multă lume nouă la DPT şi, deşi mă bucur că apar mereu bloggeri noi (chiar dacă multe dintre subiectele pe care le dezbat, s-au scris deja de n ori în ani de zile), mi-a părut rău că nu am văzut mai mulţi bloggeri din garda veche, pentru că noi avem o anume experienţă în spate, am trecut prin bune şi prin rele, am făcut campanii reuşite sau mai puţin reuşite, am fost atacate public, dar şi apreciate, am obţinut rezultate pe proiecte dar am dat şi greş şi am avut parte de susţinerea comunităţilor noastre la nevoie (sau nu) – şi am învăţat în 6/8/10 ani de când existăm cu ce se mănâncă toate aceste lucruri. Cred că un schimb de experienţă între bloggeri ar fi util pe viitor, dar pentru asta ne trebuie, evident, timp şi disponibilitate 🙂

Ca şi concluzie: eu am mers la DPT ca să aplaud şi să încurajez iniţiativa Anei (care s-a dovedit un succes), însă mă consider mulţumită de comunitatea mea şi de felul în care mă raportez la ea. Ba chiar în ultima vreme, am remarcat o implicare mai mare şi un feedback mai bun, raportate la numarul de comentarii de pe blog şi asta chiar mă bucură, pentru că îmi place să interacţionez cu cei din spatele ecranului, să-i cunosc mai bine, să ştiu ce gândesc. Am descoperit oameni absolut minunaţi pe care nu i-aş fi descoperit dacă nu şi-ar fi înfrânt timiditatea şi n-ar fi comentat pe blog sau pe pagina mea de Facebook. Eu am învăţat multe lucruri prin trial and error şi mă bucur că Ana le dă ocazia bloggeriţelor noi să scurteze drumul spre învăţare. Este păcat însă că scopul lor principal şi iniţial este cum să-şi monetizeze blogul (lucru despre care se va discuta la următoarea ediţie, apropo) şi nu “cum să-mi fac un blog bun, să scriu lucruri relevante şi utile, să-mi păstrez autenticitatea, să cresc organic şi cinstit şi, pur şi simplu, să scriu de drag”.

Dacă sunt bloggeriţe mai noi care ajung la mine pe blog, m-aş bucura să-mi răspundă la întrebarea din slide-ul Alinei Avram, şi anume care este/a fost scopul lor când şi-au deschis blog. Şi la fel m-aş bucura să aud care a fost scopul bloggeritelor mai vechi să-şi deschidă un blog la momentul respectiv, ca să facem o comparaţie să vedem dacă am dreptate sau mă înşel cu privire la imaginea pe care mi-am creat-o asupra blogosferei proaspete de parenting. M-aş bucura de un răspuns cinstit, desigur 🙂 Vă mulţumesc!

Save

Save

Save

Save

21 Comment

  1. Cred că răspund prima provocării de a dezvălui motivul deschiderii siteului meu – să ajut, să informez corect și să împărtășesc din experiențele proprii. Am început cu traducerea recomandărilor oficiale ale OMS privind hrănirea bebelușilor și a copiilor mici și am dezvoltat alte teme pe parcurs.
    Până acum nu am fost implicată în campanii plătite, nu urmăresc să trăiesc din blog. Am primit propuneri pe care le-am refuzat din diverse motive. Cel mult am primit câteva reduceri pe care le-am acceptat.
    Dacă voi ajunge să câștig suficient din blog încât să trăiesc, tot nu voi renunța la jobul de zi cu zi. Îmi place mult ce fac și îmi aduce multe satisfacții (inclusiv un nivel financiar pe care mi-e greu să cred că l-aș atinge ca blogger).
    Scriu cu drag, în timpul liber, și o voi face în continuare.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Mulţumesc, Elena!

  2. Coca says: Reply

    Blogul meu nu e nici nou, nici vechi- s-a născut pe la inceputul anului 2011.
    Făceam diferite activități cu ai mei copilași și m-am gandit că poate le-ar fi de ajutor si altor mămici să povestesc unele dintre ele . Aveam si activităti si lectii biblice ( nu se găsesc in blogosfera românească prea multe) așa că mi-am făcut curaj și am inceput să scriu, să scriu…
    Treptat, au apărut multe alte bloguri, parcă se repetau subiectele, unele se copiau desi subiectele fuseseră deja scrise inainte si cumva ti se părea ciudat sa le tot vezi și la altcineva si noi, cei vechi am inceput să nu mai scriem asa des ( cel putin eu m-am retras asa incet, incet).
    Dar nu m-am gandit niciodată să-mi fac un blog ca să câștig niste bani , nici nu știam că se poate :)) Pe parcurs, am avut câteva colaborari, primind cate o carte sau un joc de care ne-am bucurat mult, dar e bine să scrii pentru că iti place și simti că trebuie să faci asta.Chiar dacă scrii un articol publicitar, dacă iti place să scrii, asta se vede de la o poștă și acela va fi citit si el cu plăcere.
    Mi-ar fi plăcut să particip la un astfel de eveniment.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Da, am remarcat şi eu că bloggerii vechi se retrag pe măsură ce apar cei noi. Şi e tare păcat 🙁 Tu să nu faci asta, eu te citesc cu mare drag!

  3. Carmen says: Reply

    Am fost la evenimentul DPT si din punctul meu de vedere a fost un eveniment de nota 10! Am plecat acasa cu ideea ca am cunoscut oameni noi, calzi si sinceri. Am primit foarte multe informatii utile si pe care sper sa le aplic cu succes pe viitor. Da, cu ajutorul unui astfel de eveniment mai scurtez putin calea spre invatare. (Asta era si unul dintre scopuri, nu? )
    Blogul meu este la inceput. Si da, scriu despre subiecte care s-au mai scris si de catre altii de 1000 de ori dar scriu DIN PERSPECTIVA MEA. Poate x este genul sentimental, y este mai rautacios, poate eu prezint mai amuzant situatiile. Cred ca este loc pentru toata lumea. Este o piata in continua crestere din ce vad. Pentru mine este un hobby si nu cred ca monetizarea blogului vine chiar asa, imediat. Dar nu vreau sa fiu ipocrita, pentru ca de fel sunt mai sincera. Daca mi se ofera un produs/serviciu spre testare sa imi exprim parerea SINCERA despre el, de ce sa nu o fac? Daca oricum as fi folosit produsul respectiv si oricum le-as fi vorbit cunoscutilor despre el.
    Despre locatie: eu am ajuns foarte usor de la Metrou Crangasi, pe jos, in maxim 9 minute. Am gasit locatia imediat pentru ca Ana ne-a explicat foarte bine si foarte detaliat cum sa ajugem. Depinde de cine este departe… Am ajuns si la toaleta si era curat, mirosea frumos, era dotata cu tot ce trebuie. Nu stiu ce ii lipsea sa fie “la inaltime”.
    Am fost cat de sincera am putut 🙂

    1. Laura Frunză says: Reply

      Îi lipsea colacul de pe scaunul de toaletă, de exemplu :))

      1. Carmen says: Reply

        Nu am remarcat acest aspect pentru ca eu nu ma asez niciodata pe el in locuri publice. My bad 😀

  4. Roxana says: Reply

    Buna Laura,
    Eu nu am ajuns la eveniment, nici nu ne cunoastem, dar am zis sa raspund si eu la intrebare, in calitate de blogger (foarte) incepator, am pornit la drum cu blogul, dupa ani de zile in care mi se sugerase sa fac acest lucru, pentru ca as avea ceva de spus, ei bine, nu de asta am inceput sa scriu, nu pentru ca simt eu ca am ceva de zis (am in familia mea, cu ai mei), ci pentru ca imi place sa scriu si am descoperit ca poate avea un efect terapeutic. Am publicat primul articol dupa ce am terminat o sesiune de consiliere de grup, atat consilierea de grup, cat si articolul pe care l-am publicat, mi-au dat o stare de bine (dupa starea de teama, care vine automat cand te expui). Inca apas cu teama pe butonul Publish, chiar daca nu scriu nimic platit, nu ma cunoste multa lume sau scriu ceva banal, teama de expunere, de judecata…Cam asa cu motivul care m-a indemnat la actiune.
    Inca nu am un plan anume cu blogul, pur si simplu scriu, realizez insa ca ar trebui sa fac niste schimbari daca doresc sa monetizez si nu stiu daca sunt pregatita sa fac aceste schimbari (deja mi s-a sugerat sa mai abordez si alt stil de scrie, whatever that means). Sunt asistent social ca si formare, am la activ cursuri in educatie si pedagogie, comunicare si mass media si o certificare de educator parental, o persoana pragmatica, cu siguranta, ar avea un plan bine pus la punct, in care sa se foloseasca de toate experientele pentru a monetiza blogul, sa zicem ca nu sunt chiar o persoana pragmatica 🙂
    Astazi, dupa ani de zile, am reintalnit o persoana care mi-a fost foarte apropiata si care mi-a marturisit ca imi urmareste blogul, desi nu are copii, ca ii place cum scriu si, mai ales, ca ii da o stare de bine. Pentru mine a fost ceva wow, pentru o astfel de reactie, eu o sa scriu in continuare, am facut un om sa se simta mai bine…wow
    Sper sa fiu prezenta la urmatoarele editii ale DPT si sa va cunosc. M-am lungit, m-a luat valul 🙂

    1. Laura Frunză says: Reply

      Te aşteptăm cu drag la următoarele ediţii şi baftă multă cu blogul!

  5. Ana says: Reply

    În 2011 eram în concediu de maternitate cu Măriuca. Simțeam că îmi pierd legăturile din presă și că neuronii mă lasă. Lumea mea se schimbase dramatic de când devenisem mamă și eu nu prea știam să accept asta cu mulțumire/resemnare. De la o lume plină de conferințe, lansări, evenimente, delegații la mare, alergătură, adrenalină, întâlniri cu oameni fel de fel, am trecut printr-o sarcină la pat, apoi la nopți nedormite, o lume necunoscută, multe întrebări, multe schimbări în mine, în corpul și mintea mea, în căsnicia mea. Toată dinamica se schimbase.

    Mi-a venit ideea să îi propun directoarei editoriale de la trustul de presă unde lucrasem să facem un blog de parenting comun, toate mamele din redacție. Am așteptat răspunsul ei 3 luni. Am înțeles refuzul, așa că m-am apucat eu să scriu. Aveam multe relații în presă, în domeniul farma și cel medical, în domeniul de beauty și știam aproape toate agențiile. Doar asta lucrasem timp de 10 ani. Și am pornit de la schimbările care mi se întâmplau mie, am vorbit cu medicii pe care îi știam și am făcut articole. De la început am știut că nu vreau un blog în care să îmi dau cu părerea, ci unul cu articole documentate și poze proprii.

    Chiar înainte să lansez blogul, am fost la un curs de Branding Personal, la care speakerul m-a întrebat cum m-am gândit să-mi monetizez blogul. Nu mă gândisem. M-a pus mult pe gânduri întrebarea lui. Singurul lucru pe care îl voiam cu blogul era un fel de detensionare de-a mea, o eliberare, o terapie prin scris și menținerea relațiilor cu oamenii pe care îi cunoscusem profesional. Lucrurile s-au legat extrem de frumos în cazul meu și de fiecare dată recunosc că pe lângă muncă și seriozitate, am avut și mult noroc. Universul m-a iubit… mă iubește…

    Cât despre ce spuneați voi în comentariile de mai sus, eu cred că bloggerii vechi dispar nu pentru că apar bloggeri noi, ci pentru că bloggerii vechi ies de pe nișa de parenting în mod firesc. Copiii cresc, au un cuvânt de spus dacă îi punem pe blog sau nu, femeile care nasc caută postări despre copii între 0-3 ani, cel mai mult, și cred că în acel moment ne reorientăm de la un blog de parenting la unul de lifestyle sau home deco, sau do it yourself…

    1. Laura Frunză says: Reply

      Ai dreptate, Ana, dispare componenta de parenting de pe blogul nostru, de fapt. Când copiii sunt mari, nu te mai simţi confortabil să povesteşti despre ei, deşi asta e ce ne lipseşte cel mai mult din blogosferă: păreri şi experienţe personale despre pubertate, adolescenţă, menstruaţie, prima dragoste, tratarea acneei, problemele cu şcoala, chiulul, ţigările sau alte dependenţe etc. Dar e greu să rămâi anonim când povesteşti despre asta, aşa că cei mai mulţi bloggeri părinţi preferă să se retragă sau să se reprofileze.

  6. vavaly says: Reply

    sase ani de blogging structurati cam asa: la inceput a fost dorinta de a impartasi din experientele noastre (eram doua pe blogul copiisimame daca iti mai amintesti). credeam ca am descoperit roata si eram dornice sa spunem lumii :). era frumos, eram putine pe aici, interactionam si ne imprieteneam.
    apoi am mers mai departe pe drumul meu, ca vavaly, pentru ca deja bloggingul devenise pasiune, devenise un fel de a fi al meu. pasiunea pentru scris, pentru frumos.
    acum, la al doilea copil, cu o multime de bloguri in online, cu subiecte scrise si rescrise, e mai mult inertie imbinata cu pasiune.
    monetizarea, ca sa ii spun asa, a venit dupa ce a fost dorinta de impartasire si pasiunea, nu a fost de la inceput, cand nici nu stiam ca se poate.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Cred că ai rezumat destul de bine de ce continuăm să scriem o mare parte din noi. “Inerţie îmbinată cu pasiune” – foarte frumos spus.

  7. Buna Laura,

    Blogul meu are doar 6 luni si l-am lansat dupa ce in prealabil am scris pe crestemoameni.ro. Primul articol personal (o poveste vindecatoare) l-am scris la insistentele unei prietene. Mi-a placut starea pe care mi-a dat-o dupa ce l-am scris si publicat. Apoi au venit si reactiile. Am continuat sa scriu, iar cu fiecare articol scris, imi doream sa scriu si mai mult. Acum trebuie sa iti spun ca eu sunt jurnalista de meserie prin urmare nu sunt straina de tainele scrisului, numai ca nu scrisesem niciodata ceva personal. Eram obisnuita cu stiri, reportaje si interviuri. Iar acum era prima data cand foloseam scrisul in scop terapeutic. In primavara acestui an am decis sa ma despart de presa dupa zece ani de “relatie” si tot atunci am lansat blogul pentru ca la scris nu vreau sa renunt.

    In concluzie, am lansat jurnaldeparinte.ro din placerea de a scrie, din dorinta de a pastra undeva toate momentele frumoase din viata mea de mama, dar si cu promisiunea (facuta mie insami) ca voi scrie despre viata de parinte asa cum e, cu bune si cu rele. Viata de parinte e foarte frumoasa, dar e si grea, iar eu am decis sa scriu si despre aceasta ultima parte. Si nu in ultimul rand, am lansat acest blog si pentru a-i ajuta pe parinti cu informatii utile, idei si povesti (atunci cand le am la dispozitie).

    1. Laura Frunză says: Reply

      Ţi-am răsfoit puţin blogul, văd că şi tu eşti mamă de balanţă, la fel ca mine 🙂

    1. Laura Frunză says: Reply

      Mulţumesc, Sofia, că ai răspuns provocării mele!

  8. Daniela says: Reply

    Buna,
    Ma numesc Daniela Stancu si am inceput sa citesc de pe bloguri de aproximativ doi ani cand am ramas insarcinata si majoritatea informatiilor le gaseam pe bloguri. Anul acesta, in Iunie, m-am decis sa imi fac un blog despre ce cred eu ca este util din ceea ce experimentez ca parinte si om. L-am facut doar pentru a da mai departe ceva. Sunt antitalent la scris (de aceea mi-e teama de promovare, sa nu ma fac de ras) dar scriu pentru a lasa ceva ce poate fi util pentru anumite persoane.
    Multumesc si numai bine! 😊

    1. Laura Frunză says: Reply

      Păi spune-ne şi nouă adresa blogului tău, ca să te vizităm 🙂

  9. Imi pare tare rau ca nu am putut ajunge, dar mi-a fost imposibil sa fug de la job 🙁 Eu mi-am facut blogul pe wordpress cand am renuntat la jobul din presa si am avut nevoie de un loc unde sa scriu. Apoi, dupa o perioada am simtit nevoia sa fac locul si mai al meu si mi-am cumparat domeniu cu o tema free si, mai apoi, cu una cumparata si personalizata dupa nevoile mele. Daca la inceput scriam despre cam orice, copiii mi-au acaparat incet-incet spatiul si sunt tema preponderenta. Nu sunt foarte activa social pentru ca imi este imposibil sa ma deplasez cu ei dupa mine si de cele mai multe ori nu am cu cine sa-i las.

  10. Blogul meu va implini 3 ani in curand – nu e nici mult, nici putin. Simteam ca pot face mai mult decat ceea ce faceam la munca, imi doream sa am un loc al meu unde sa pot sa scrie atat pentru cei care aveau nevoie de ce puteam eu oferi, cat si pentru mine, sa procesez niste experiente, sa las scrise niste lucruri importante si sa pun la pastrare amintiri dragi cu copiii. Cand am inceput sa scriu aveam o ambitie care acum ma face sa zambesc: sa tin in echilibru toate categoriile de postari (dezvoltare personala, “parinteala”, retete, activitivati pentru copii). In timp, am ajuns sa fiu mai mult blogger de parenting pentru ca multe din lucrurile care ma preocupa si cu care ma confrunt on a daily basis sunt din zona asta.

    Eu v-am urmarit de acasa atat cat m-au lasat copiii si sper ca data viitoare sa pot ajunge la DPT.

Leave a Reply