Tort cu prea multă ciocolată şi cremă de Nutella

Am făcut acest tort pentru ziua Elizei – teoretic e destul de simplu, practic am vrut să fie spectaculos, aşa că decoratul mi-a mâncat o groază de timp şi de atenţie. Iniţial am pornit de la premiza că îi fac tort în casă că ies mai ieftin, mai ales că deja cheltuisem vreo 150 de lei pe nişte fursecuri cu răvaş pe care le-a dus la şcoală, dar până la urmă s-a dovedit că ideile mele creţe costă mai mult, implică mai multă muncă, vase de spălat şi o bucătărie vraişte, decât dacă aş fi coborât jos la cofetăria de la scara blocului şi aş fi comandat un tort 😀

dscn8535_1

Dar s-o luăm cu începutul, adică reţeta de bază. Am făcut două blaturi după o reţetă pe care o am de mult timp de la o prietenă. Pentru fiecare blat, se amestecă 1 ou, 150 ml lapte şi 150 de grame de zahăr şi peste amestec se adaugă 200 grame de făină, 1 plic de praf de copt, 2-3 linguri de cacao şi esenţă de rom. Se coace timp de 20 min la 175 de grade, cuptor preîncălzit. Eu am făcut un blat de cacao, exact după indicaţii, şi un blat de vanilie, din care am scos pudra de cacao şi am adăugat esenţă de vanilie. Mi-a rezultat un tort cu trei nivele, deoarece blatul de cacao mi-a ieşit cam prost (am forma de tort stricată şi a curs din el). Pe cel de vanilie l-am putut tăia în două, dar din cel de cacao am recuperat doar jumătate.

Cremele: pentru cea de ciocolată, am amestecat două cutii de mascarpone (cutii din alea mici, varianta mai ieftină din Lidl, că dacă mai luam şi Galbani, mă costa tortul greutatea lui în aur 😀 ) cu zahăr pudră vanilat şi vreo 3 linguri cu vârf de cremă de alune de pădure gen Nutella (în niciun caz Finetti, care e cremă de arahide şi e mai uleioasă şi mai păstoasă). Pentru cea simplă, am amestecat doar o cutie de mascarpone cu zahăr pudră şi puţină esenţă de vanilie.

Pentru însiropat, am folosit un sirop din apă şi zahăr brun, fiert pe aragaz puţin. Puteţi folosi orice sirop doriţi, inclusiv sirop din compot.

Am montat tortul: blat de vanilie, cremă de ciocolată, blat de cacao, cremă de mascarpone, blat de vanilie, îmbrăcat tortul în cremă de ciocolată în strat nu foarte gros.

Pentru decor, am folosit 4 cutii de beţişoare de ciocolată pe care le-am ajustat astfel încât să fie cu doi centimetri mai înalte ca tortul. Am umblat o groază după beţişoare de ciocolată, prin toate magazinele, şi am găsit din pură întâmplare la Lidl. O cutie din asta de la Lidl are vreo 30 de beţişoare destul de subţiri dar sunt perfecte pentru decorat deoarece au o margine aplatizată, nu sunt perfect rotunde, şi atunci se lipesc uşor de tort. Costă în jur de 5 lei şi ceva, eu am luat 5 cutii, ca să fiu sigură că îmi ajung, deci calculaţi voi cât m-au costat şi astea.

dscn8539

Mai puteţi folosi ciocolăţele din alea gen Kinder sau Milkinis (deşi mie nu-mi plac pentru că, pe unele, se vede marca imprimată pe ele) sau beţe de Finetti (dar v-ar costa mult mai mult şi, cum am spus, nu sunt fanul mărcii Finetti). Tortul meu a avut un diametru de aproximativ 23 de cm şi au intrat în el 109 beţişoare. Pe mijloc am decorat cu jeleuri (400 de grame de jeleuri au intrat, la fix, dar depinde şi de dimensiunea lor, desigur – 36 de lei jeleurile, de la un magazin cu dulciuri “vărsate”).

dscn8530

Sfaturi pentru reuşita unui tort:

– tăiaţi blaturile cu o unealtă specială de tăiat blatul. Mie nu-mi ies niciodată perfect drepte atunci când le tai cu cuţitul. Chestia asta nu e nici scumpă, nici greu de folosit, aşa că merită să aveţi în casă una. O găsiţi în hipermarketuri.

dscn8541

– investiţi într-o formă de tort detaşabilă, de bună calitate. Eu am avut una care s-a stricat şi m-am chinuit puţin la blaturi, chiar plănuiesc la un moment dat să-mi iau una ceva mai scumpă, dar mai durabilă.

– când începeţi să montaţi tortul, montaţi-l direct pe suportul de servire, punând dedesubt câteva bucăţi de hârtie de copt (nu o singură foaie!). La final, veţi trage bucăţile de sub el şi suportul va rămâne curat.

– pentru însiropare, folosiţi un pulverizator. Veţi evita să îmbibaţi prea tare tortul, turnând siropul cu lingura. Eu am un pulverizator mic pe care îl folosesc doar la bucătărie la diverse preparate.

Eliza a fost maxim de încântată de cum a ieşit şi asta era cel mai important.

dscn8558

P.S. Acum că recitesc articolul, îmi dau seama că sună ca o reclamă la Lidl. Vă asigur că nu e, doar că acolo găsesc produse pentru patiserie la nişte preţuri ceva mai decente (mascarponele e ceva gen 6 lei faţă de 10-11 în Cora/Carrefour), crema de alune de pădure e comparativă la gust cu Nutella dar e ceva mai ieftină, ciocolata lor pentru gătit e excelentă, precum şi plicurile din gama Bellbake cu diverse prafuri (de copt, zahăr vanilat, bicarbonat etc) sunt ceva mai ieftine ca mărcile de renume. Din păcate, mie Lidl nu îmi este la îndemână şi trebuie să cumpăr cel mai des din Mega, dar dacă l-aş avea la doi paşi, nu cred că aş mai intra în alt supermarket.

P.S.2 Vreau un suport de tort, cu picior, nou, care să nu fie transparent. Vreau ceva frumos, delicat, opac, într-o culoare pastelată, care să dea bine în poze. Aveţi idee pe unde găsesc?

Save

Save

Save

20 Replies to “Tort cu prea multă ciocolată şi cremă de Nutella”

  1. Prea multa ciocolata…nu exista. Intotdeauna e parca prea putina :))
    La multi ani Elizei! Tortul a iesit grozav!
    Si mie imi plac produsele Lidl si nu am niciunul aproape de mine, trebuie sa fac ceva eforturi sa ajung pana la ei, dar merita.
    Ma bucur ca ai scris despre instrumentul de taiat blaturile. Si eu am probleme la capitolul asta si eram reticenta, nu stiam daca merita investitia sau nu.
    Platouri etajate am vazut la Chicville si pe Vivre, le poti comanda online. O zi frumoasa!

    1. Laura Frunză says: Reply

      Eu îl folosesc extrem de rar şi tot consider că merită ăia 12 lei daţi acum ceva vreme. Al meu a venit şi cu o sârmuliţă de schimb. Nu ştiu cât or mai costa acum, dar cu siguranţă merită. O să caut platou la Chicville, tare îmi mai plac produsele lor, când aveau magazin într-un mall de lângă locul meu de muncă, mai mereu intram să mă delectez uitându-mă pe acolo, chiar dacă nu cumpăram nimic.

  2. Arata atat de bine!!! Am mancat cu privirea o felie 😊!!

    1. Laura Frunză says: Reply

      Mie mi-a plăcut foarte mult şi la gust, nu doar la aspect. A fost o combinaţie perfectă de blat şi cremă, însiropat doar cât trebuie, fără să fie exagerat de buretos şi de dulce. În afară de musafiri, am mâncat aproape numai eu din el, că Eliza nu se dă în vânt după torturi. Şi totuşi nu mă pot abţine să nu încerc în fiecare an să-i fac un tort de casă care să-i placă :))) Am încercat şi tort de clătite, şi tort de îngheţată şi ce n-am încercat! Dar cândva tot o să găsesc eu reţeta perfectă!

  3. Eu pentru a evita taiatul blatului pe orizontala coc mai multe foi. E doar cu putin mai multa munca si astfel riscul sa ratez o foaie e minim. Dar cand ma ia curajul pe dinainte si coc un blat mai inalt, masor cu linia grosimea pe care o vreau la foaie si pun semne cu scobitori, apoi tai pe deasupra lor. Ca sa vezi ce talentata sunt, la un blat cu diametrul de 16 centimetru pun vro 10 scobitori :))) Cat despre Lidl, are si cea mai ieftina smantana pentru frisca, 2.5 lei cutia de 200 mililitri si ciocolatata Bellarom este foarte potrivita pentru creme .

    1. Laura Frunză says: Reply

      Da, asta am încercat şi eu teoretic, să coc două blaturi. Doar că au crescut la copt şi până la urmă a trebuit să le tai, mai ales pe cel de cacao, la care am îndepărtat partea de sus. În general, şi eu cam detest operaţiunea tăierii blaturilor 😀

  4. Haha și Victor tot tort cu prea multă ciocolată a avut. Ia că scriu și eu rețeta. Mi se pare că am găsit rețeta ideală, e banală și ce mi se pare cel mai tare la ea este că o poți prepara oriunde, chiar și în deplasare…
    Oricum, arată fabulos. Astea sunt momente când sunt invidioasă pe mamele de fete. La mine decorul este din mașinute, masinute, masinute

    1. Laura Frunză says: Reply

      Prietena care mi-a dat reţeta o face la zilele copiilor ei de vreo câţiva ani. Anul ăsta, la ziua fetiţei a făcut un tort pe care l-a decorat cu omuleţi de lego ca să sugereze o plajă (cu valuri şi nisip şi tot tacâmul), iar la ziua băiatului a comandat o vafă imprimată, a pus-o pe tort şi a înconjurat cu un gard de frişcă. Iniţial şi eu am vrut vafă sau foaie de zahăr imprimată dar nu am mai apucat să comand, apoi mi s-a pus pata pe decorul ăsta cu ciocolată şi n-a fost chip să mă mai gândesc la altceva. Cred că poţi trece şi tu liniştită la decoruri din astea fără simbolistică, umpli cu ciocolată, bomboane sau fructe şi te-ai scos 😀

  5. Arata foarte foarte bine tortul:), am sa copii si eu reteta de blat:). Si eu cumpar mascarpone de la Lidl exclusiv din cauza pretului, dar smantana pentru frisca mi se pare de proasta calitate marca lor. Suportul oare n-ai putea sa-l vopsesti cu vreun spray? Am si eu un suport de sticla, ii pun mereu cate o hartiuta de tort dedesuptul tortului tot pentru ca nu-mi palce sticla si mai am unul facut de mine cu o farfurie alba intinsa de fundul careia am lipit cu poxipol un castron invers (am lipit fundurile) si e destul de ok 🙂 http://www.diys.com/cake-stands/

    1. Laura Frunză says: Reply

      Nu ştiu dacă să risc să-l vopsesc, parcă mi-e milă să-l stric, totuşi :)) În plus n-am mereu foiţe de tort în casă şi aş vrea să-l pot utiliza punând prăjiturile direct pe el. Dacă îl dau cu spray, n-o să mai pot face asta. Am şi eu o mulţime de idee de dyi pentru suporturi de tort, dar parcă îmi doresc ceva elegant de la magazin, măcar pentru poze 😀

  6. cristina oprea says: Reply

    A merirat tot efortul! Miam, miam, delicios!!!! Ai calculat prețul/kg? 🙂

    1. Laura Frunză says: Reply

      Tu vrei să fac infarct? :))) N-am calculat şi nici nu plănuiesc 😀

  7. Tortul arata foarte bine!
    Si-ai avut ceva rabdare sa lipesti toate cele 109 de betisoare.
    Aici am gasit un suport roz pastelat, cu aspect vintage, dar cred ca e cam micut pentru un tort:
    http://www.shabby-shop.ro/platou-vintage-cu-picior-p48.html
    Au si un suport special pentru tort, tot vintage, dar nu cred ca e ceea ce-ti doresti:
    http://www.shabby-shop.ro/platou-vintage-pentru-tort-p329.html
    Cu produsele Lidl nu ma prea impac – sunt mai ieftine, intr-adevar, dar mi se par de o calitate mai slaba, mai artificiale, mai pline de amelioratori, e-uri.
    Am gasit si chestii faine la Lidl, dar nu mancare (de ex, top de hartie colorata la un pret bun)

    1. Sunt foarte frumoase suporturile recomandate de tine. Mulţumesc!

  8. Felicitari pentru tort si pentru efortul depus (eu nu as avea curaj)! Arata minunat! Sunt sigura ca a fost si delicios. La multi ani Elizei!!

    1. Laura Frunză says: Reply

      De ce să nu ai curaj? Prima oară e mai greu 🙂 Dacă ai şti câte eşecuri am avut până la tortul ăsta…. Dar din fiecare am învăţat câte ceva.

      1. Sincer nu ma simt deloc în largul meu pregătind deserturi. În afară de clătite, biscuiți și niște brioșe nu am încercat altceva. Dar o să îmi iau eu inima în dinți și o să fac un mini-tort, așa pentru început… Acuși vine ziua soțului. O să îl surprind sigur. Dacă va fi o surpriză plăcută sau neplăcută vom vedea 🙂

  9. Niciodata nu este prea multa ciocolata! Ce frumos l-ai decorat! La multi ani!

    1. Mulţumim!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.