Evantaie din carton şi spatule de lemn

dscn8723

Când am ales activităţile şi decoraţiunile pentru petrecerea Elena din Avalor, am stat să pun pe hârtie primele simboluri latino care îmi veneau în minte, din păcate nu prea multe. Evantaiele (cu gândul la flamenco) au fost printre ele. Abia apoi simbolurile culinare (guacamole, churros, nachos, tortillas, empanadas, sangria etc) Prima oară am vrut să caut nişte evantaie de cumpărat pe care să le decoreze fetele, apoi m-am gândit: dar oare n-aş putea să le fac eu de la zero?

Şi aşa a început aventura evantaielor. Mai întâi am vrut să le fac din spatule medicale, cu hârtie roşie şi decorate cu sclipici auriu.Doar că n-am găsit spatule în cele câteva farmacii în care am intrat şi deja aproape renunţasem la idee când am intrat într-un magazin de bricolaj şi la secţiunea de accesorii pentru zugrăvit am găsit nişte spatule pentru amestecat vopseaua. Erau perfecte! Am cumpărat şase spatule (1,44 lei fiecare), un mic bomfaier (4,5 lei) şi câteva şuruburi de 16 mm (mult prea mari, căutaţi unele de 8mm) plus piuliţele aferente (maxim 50 de bani toate). Carton roşu aveam deja acasă – coli A4. La toate astea s-a mai adăugat un tub de lipici cu sclipici din Jumbo (aproximativ 5,5 lei). În plus, o să mai aveţi nevoie de un adeziv puternic (prenadez sau adeziv universal de hobby, nu aracet sau lipici lichid – eu am folosit Silipici de la Daco).

dscn8583

Primul pas a fost tăierea spatulelor din lemn la dimensiunea lăţimii colii A4. Pentru asta am folosit bomfaierul. Să nu ezitaţi să lăsaţi fetele să pună mâna pe bomfaier sau pe bormaşină. Nu doar că le învăţaţi nişte abilităţi de viaţă esenţiale, dar vor fi încântate să vă ajute.

Apoi a venit a doua provocare. Am împăturit coala A4 stil acordeon, am decorat cu sclipici şi am testat. Am pus evantaiul strâns între spatule şi am dat gaură la bază, apoi am prins cu şurubul şi piuliţa. Când să desfac evantaiul, eşec total! Evantaiul din hârtie se deschidea într-un fel, spatulele din lemn în alt fel. Clar nu mergea. Mai aveam varianta de a tăia evantaiul din hârtie mai scurt şi de a fixa de fiecare cută beţişoare din lemn pentru cafea (din alea subţiri). Însă ar fi fost prea complicat, aşa că până la urmă, pentru că decoraserăm şi spatulele (Eliza cu cariocile, eu cu aparatul de pirogravat), am ales o variantă mai simplă, de evantai care nu se închide şi care poate fi decorat cu şi mai mult sclipici, aşa cum îşi dorea Eliza iniţial. Nu sunt 100% mulţumită de cum au ieşit (mă tot uit la ele şi mă întreb dacă nu ieşeau mai frumoase dacă le decupam în formă de arc în partea superioară), dar Eliza e încântată şi până la urmă asta contează cel mai mult.

dscn8723

dscn8719

Serialul va începe sâmbătă, 29 octombrie, de la 11, pe Disney Channel.

Save

Save

Save

Save

Save

Save

8 Comment

  1. Pari a avea foarte mult timp liber 😉

    1. Laura Frunză says: Reply

      Am avut 🙂 Şi am pregătit atunci toate articolele 🙂

  2. Asa da!

  3. Superb evantaiul,

    Iti recomand daca vrei sa faci mai multe teste sa intri la noi pe site, il stii, nu vreau sa fac reclama aiurea, acolo o sa gasesti ce ai nevoie la un pret bun.
    Mai ales ca daca ma uit, 😀 betele te-au costat destul de mult, ai putea scoate la aceeiasi bani cam 10 evantaie, iar betele le gasesti deja colorate si cu varfurile in arc de cerc.
    Ca sfat, daca unesti betele intre ele incearca sa bagi o piulita, sau un distantier, pentru a permite hartiei sa se desfasoare/retraga.
    Hartia de evantai incearca cu hartie de matase, e mai maleabila decat hartia normala colorata, dar e bine sa faci teste prima data cu ceva hartie de ziar subtire, revista etc (“tip” cele care au mult text arata splendid chiar asa cum sunt) …

    Spor la creeat cat mai multe cu micuta ta …

    1. Laura Frunză says: Reply

      Mersi, Catalin. Dă-mi un link la beţe, nu ştiam ca am şanse să găsesc unele similare cu cele de evantai. Oricum ne vedem la Gaudeamus, am înţeles că aveţi stand cu cei de la editura Casa, nu? Hârtia de mătase e fff fragilă, se rupe uşor. M-am gândit să încerc iniţial cu una ceva mai tare.

      1. Buna Laura,

        Nu sunt musai pentru evantai, insa cred ca sunt foarte versatile, acum depinde cat de mare vrei sa fie evantaiul, betele tale sunt intradevar mai lungi si la final dupa ce exersezi suficient poti obtine intradevar un evantai in adevaratul sens,
        Insa in cazul de fata cred ca importanta este joaca, nu neaparat excelenta 🙂 …
        Uite, pentru bete colorate
        http://www.tribeka.ro/accesorii-crafting/809-maxi-bete-lemn-colorate-set-60.html
        Sau bete natur daca vrei sa mai exersezi pirogravatul sau pictura
        http://www.tribeka.ro/accesorii-crafting/908-maxi-bete-lemn-late-daco-ad208.html

        Hartia de matase, da, este scumpa de asta am sugerat sa fie folosita dupa ce treceti de la incepatori la avansati, valabil si pt bete 🙂
        La Gaudeamus intradevar ca si anul trecut Tribeka merge cu editura Casa in tandem, insa cred ca va fi alt stand, ceva mai mic din considerente economice.
        Sper sa ne vedem pe acolo, nu mai este mult 😉

  4. panza de bomfaier, aparat de pirogravat? Doamna, esti dotata si priceputa si te admir -eu nu am de niciunele 🙂

    1. Laura Frunză says: Reply

      🙂 Sunt adunate in timp, dar da, am o gramada de unelte, poate prea multe :)))

Leave a Reply