Alte sfaturi pentru o petrecere în pijamale

dscn8735

Gata, în seara asta începe petrecerea şi eu pun la punct ultimele detalii. Ştiu că nu va fi uşor cu trei fete care se vor chiţăi şi se vor hlizi încontinuu, însă o să încerc să îmi păstrez calmul 😀 Ca măsură de prevenţie, am făcut şi o listă de reguli pe care am lipit-o pe şifonierul Elizei. Ştiu că, aparent, o listă de reguli pare ceva ce nu ar trebui să existe la o petrecere, dar nici nu pot să le dau voie să facă tot ce le trece prin cap. În plus, cred că fiecare casă are regulile proprii şi, chiar dacă ale mele par cam dure, sunt constrânsă de împrejurări să le aplic (de exemplu, am probleme cu vecinii, deci clar nu pot ţipa sau sări pe podea).

dscn8730

Am pregătit o saltea gonflabilă care va sta pe jos în camera Elizei, precum şi perne şi pături suficiente. Ca activităţi, vor face o mulţime de lucruri cu tema Elena din Avalor, mulţumită unei cutii cu surprize primită de la Disney (o să vedeţi mâine pe pagina de FB a blogului un filmuleţ cu ce au avut în cutie şi ce au făcut cu obiectele respective). În plus, am mai pregătit nişte lac de unghii pentru copii ca să-şi facă unghiile (în mod normal, Elizei nu-i dau voie, aşa că va fi în culmea fericirii) şi nişte cretă specială pentru colorat şuviţe de păr.

Pentru sâmbătă dimineaţă, când se vor uita la serial (ora 11, pe Disney Channel), am dosit în congelator încă de acum două săptămâni, nişte churros – un fel de beţe de gogoşi care se prăjesc în baie de ulei şi se consumă cu sos de ciocolată. Am avut norocul să găsesc unele congelate la Lidl în Săptămâna Meditereaneană, aşa că am scăpat să le fac eu de la zero, o să pregătesc doar sosul din ciocolată neagră şi smântână dulce. Am vrut să păstrez tema latino şi la mâncare, aşa că vineri seara, la cină, vor primi quesadillas cu pui şi caşcaval, pregătite de mine pe loc.

dscn8735

Alte sugestii:

În funcţie de condiţiile pe care le aveţi în casă, puteţi să le pregătiţi şi un CD cu muzică să danseze sau să facă un spectacol de karaoke (ştiu persoane care au staţie specială pentru karaoke, precum şi glob disco – acolo e petrecere, nu glumă!), le puteţi alege un film fain şi le daţi popcorn şi nachos ca să se simtă ca la cinema, sau vă puteţi juca de-a cosmetica (dacă sunt mai mari) – le spălaţi pe cap, le puneţi o mască (din ingrediente naturale) pe faţă, le faceţi manichiura şi pedichiura.

Pentru că noi suntem mari fane melodii de pe coloanele sonore ale filmelor Disney (drept pentru care o să mergem la concertul Magical Music from the Movies – dar despre asta în alt articol), o să le pun fetelor piesa Timpul meu, interpretată de Elena Gheorghe, special pentru Disney Channel:

Petrecerile în pijamale sunt momente deosebite pentru fetiţele de orice vârstă pentru că le creează un cadru intim în care să-şi povestească tot felul de chestii şi să interacţioneze cu prietenele lor într-un mod mai relaxat decât ar face-o la şcoală sau în parc. Chiar dacă e un pic de bătaie de cap, vă sfătuiesc să nu le răpiţi această plăcere şi să le acordaţi permisiunea să-şi invite o prietenă-două la ele, măcar ocazional. La Eliza nu e prima oară când doarme o prietenă la ea, dar e prima oară când are două fetiţe deodată cu ocazia unei petreceri şi nu doar aşa, de socializare.

Voi aţi găzduit deja petreceri în pijamale? Cum au fost?

Să-mi uraţi noroc şi nervi tari! 😀

Save

Save

Save

Save

Save

6 Comment

  1. Noroc şi nervi tari!

  2. Violeta.argatu says: Reply

    Sa fie sa fii cea mai gazda beton si sa ai nervi de otel!!

    Distractie placuta, domnisoarelor!!!

  3. Alina says: Reply

    Sa aveti distractie si voie buna! O intrebare…ce lac de unghii ai luat pentru fetite?am si eu o fetita si ma zapaceste ca vrea si ea sa_si faca unghiile…multumesc! Seara buna!

    1. Laura Frunză says: Reply

      Nu au mai apucat sa-si faca unghiile, dar aveam lac dintr-un set pentru manichiura de la Noriel.

  4. Iti tin pumnii! Eu tin minte cat se chinuia mama cand organiza o petrecere in pijamale pentru mine, pe unele le tin minte si acum si pot spune ca am cateva amintiri cu adevarat reusite!

  5. petrecerile in pijama au mers super la noi, fiica mea are prietene linistite (ca si ea). Ca activitati eu pregatesc fructe sa isi faca salata de fructe si limonade, pictatul sau bijuterii, avem cateva jocuri de grup, evident tableta/tel. sa isi puna muzica etc etc.

Leave a Reply