Un cadou de Crăciun de colecţie – Fram, ursul polar

fram-4

Lumea lui Fram este proiectul unei echipe de oameni creativi din Cluj care îşi doresc să reînvie povestea lui Cezar Petrescu sub forma unor cărţi în format clasic şi digital, care să aibă şi o componentă educativă. Proiectul “Lumea Lui Fram” este mai amplu decât o adaptare a romanului, urmând să conţină peste 20 de titluri, care vor avea subiecte precum învăţarea culorilor, a formelor geometrice, a obiectelor, animalelor, a bunelor maniere,  învingerea unor frici precum frica de întuneric sau intimidarea colegilor ( “bullying” ), geografie şi istorie.

Deocamdată e disponibilă o variantă digitală gratuită pentru descărcat de pe iTunes, iar în curând vor fi disponibile trei cărţi, într-un format special pentru a fi dăruit de Crăciun. Aceste trei cărţi sunt în ediţie limitată și nu vor apărea în acest format în librării, fiind o ediție de colecție, personalizată pe coperțile interioare cu motive specifice tematicii de iarnă. Le puteţi achiziţiona doar sponsorizând proiectul cu contravaloarea lor pe platforma Creştem Idei.

fram-2

Ilustraţiile sunt superbe, pe platforma Creştem Idei puteţi trage puţin cu ochiul în cărţi şi cu siguranţă vă vor plăcea foarte mult. Cele 10 cărţi tipărite au ca public ţintă copiii cu vârstele cuprinse între 2 şi 7 ani iar varianta digitală, 5-8 ani.

Save

Save

2 Comment

  1. Cand Daria era in clasa a II-a a trebuit sa citeasca “Fram, ursul polar”. Nu i-a placut mult , i s-a parut trista
    Personal, cred ca era prea devreme pentru clasa a II-a, la fel si “Colt Alb” – ambele cerute de invatatoare.
    Daca lui Andrei i se va cere (cumva) sa citeasca “Fram, ursul polar”, as prefera o varianta pentru copii decat cea clasica, mult mai greoaie.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Ce liste de lecturi complicate! Eliza e abia la începutul clasei a II-a, dar are ca lecturi basme gen Sarea în bucate sau Degeţica. Deocamdată nu le dă romane de citit.

Leave a Reply